Ordinul Ministerului Culturii nr. 2571/2013 - clasarea în Lista monumentelor istorice a Curţii Johannes Honterus şi schimbarea din categoria „monument“ a Bisericii evanghelice „Biserica Neagră“ din municipiul Braşov,...

Index
Ordinul Ministerului Culturii nr. 2571/2013 - clasarea în Lista monumentelor istorice a Curţii Johannes Honterus şi schimbarea din categoria „monument“ a Bisericii evanghelice „Biserica Neagră“ din municipiul Braşov,...
ANEXĂ

MINISTERUL CULTURII

ORDINNr. 2.571/2013

privind clasarea în Lista monumentelor istorice a Curții Johannes Honterus și schimbarea din categoria "monument“ a Bisericii evanghelice "Biserica Neagră“ din municipiul Brașov, cod BV-II-m-A-11412, în categoria "ansamblu“, cu denumirea Ansamblul "Biserica Neagră“

Monitorul Oficial nr. 48 din 21.01.2014

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) și (3) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinului ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 13 pct. 2 lit. e) ale acelorași norme metodologice, ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1

(1) Ansamblului "Biserica Neagră“ din municipiul Brașov, Curtea Johannes Honterus, f.n., județul Brașov, monument istoric, categoria "ansamblu“, grupa valorică A, i se atribuie codul în Lista monumentelor istorice BV-II-a-A-11412.

(2) Biserica evanghelică "Biserica Neagră“, Brașov, Curtea Johannes Honterus, f.n., județul Brașov, schimbă codul în Lista monumentelor istorice cu BV-II-m-A-11412.01.

(3) Fostul cimitir parohial, astăzi Curtea Johannes Honterus, Brașov, Curtea Johannes Honterus, f.n., județul Brașov, se clasează ca monument istoric, categoria monument de arhitectură, grupa valorică A, cod în Lista monumentelor istorice BV-II-m-A-11412.02.

(4) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecție a monumentului istoric sunt precizate în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul culturii,

Daniel-Constantin Barbu