Decizia CCR nr. 322 din 30.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 3 alin. 2 din Legea nr. 124/2014 - unele măsuri privind veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Sindicatul Administrației Publice "Șumigul“ din orașul Gătaia în Dosarul nr. 4.263/30/2014 al Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.183D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, invocând lipsa de legătură a textului de lege criticat cu soluționarea cauzei. De asemenea se mai arată că dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința civilă nr. 3.654 din 1 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4.263/30/2014, Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. Excepția a fost ridicată de Sindicatul Administrației Publice "Șumigul“ din orașul Gătaia într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ privind încetarea acordării unor drepturi bănești.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține în esență că prin dispozițiile legale criticate se ajunge la înlăturarea aplicării unor sporuri salariale acordate definitiv prin hotărâri judecătorești.

6. Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea observă faptul că instanța de contencios constituțional nu a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate prin dispozitivul hotărârii judecătorești, dar, având în vedere că în considerentele acesteia se menționează obiectul excepției de neconstituționalitate, și se atașează scriptul acesteia, Curtea apreciază că, în mod implicit, instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională. Această interpretare se impune pentru a nu se ajunge la sancționarea părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate prin refuzul Curții de a controla norma legală criticată pentru motive care nu îi sunt imputabile.

10. În situații similare, Curtea Constituțională a avut aceeași abordare. Astfel, în Decizia nr. 226 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 3 iunie 2014, paragraful 9, cu privire la modul în care instanța judecătoreasă a ales să sesizeze instanța constituțională, Curtea a observat că instanța a procedat la "sesizarea Curții Constituționale“ prin considerentele deciziei civile, și nu prin dispozitivul acesteia. Or, dispozitivul este partea cea mai importantă, esențială, a unei hotărâri judecătorești, întrucât el este susceptibil a fi pus în executare și împotriva lui se exercită căile de atac. Prin dispozitiv sunt soluționate toate cererile părților, indiferent dacă sunt cereri principale, accesorii sau incidentale. Întrucât excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul a solicitat instanței judecătorești sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate, instanța, exercitându-și competența prevăzută de lege, ar fi trebuit să constate admisibilitatea excepției, în cadrul considerentelor hotărârii, și să dispună sesizarea Curții, prin dispozitivul aceleiași hotărâri. Într-adevăr, în speță, instanța de judecată în mod eronat a sesizat Curtea Constituțională prin considerente și nu prin dispozitivul deciziei civile. O atare eroare nu a fost considerată ca fiind opozabilă Curții Constituționale, pentru că, în caz contrar, aceasta s-ar fi răsfrânt asupra autorilor excepției de neconstituționalitate în mod negativ. În consecință, Curtea s-a considerat legal sesizată (în acest sens, a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 527 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 noiembrie 2005).

11. Curtea Constituțională apreciază că a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014, dispoziții care au următorul cuprins: "(2) Ordonatorii principali de credite au obligația de a recalcula salariul de bază și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la art. 2 aferente lunii în care intră în vigoare prezenta lege, prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor constatate a fi acordate în mod necuvenit de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control.“

13. Curtea observă că dispozițiile legale criticate au fost abrogate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 760 din 20 octombrie 2014. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, precum și faptul că dispozițiile legale criticate au fost invocate în cursul soluționării procesului având ca obiect recunoaștere drepturilor subiective pretinse de autorul excepției, Curtea urmează să le analizeze.

14. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 73 alin. (3) lit. t) privind reglementarea prin lege organică în celelalte domenii pentru care în Constituție se prevede adoptarea de legi organice, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției și ale art. 126 alin. (2) privind stabilirea numai prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că litigiul pe fond din dosarul analizat vizează contestarea Dispoziției nr. 31 din 1 aprilie 2014 a primarului orașului Gătaia prin care s-a dispus încetarea acordării sporului de dispozitiv în cuantum de 25% funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului primarului orașului Gătaia. Prin actul administrativ contestat s-a făcut aplicarea unei decizii din anul 2012 a Camerei de Conturi Timiș prin care au fost impuse unele măsuri de remediere a deficiențelor constatate, printre care și încetarea acordării indemnizației în cauză, precum și recuperarea prejudiciului, pentru perioada anilor 2011-2012. Potrivit susținerilor autorului excepției, pentru adoptarea acestei decizii, Camera de Conturi Timiș a luat în considerare Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 37 din 14 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 7 aprilie 2010, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, decizie posterioară unei sentințe civile a Tribunalului Timiș din anul 2008 prin care aceste drepturi salariale au fost recunoscute luând în considerare legislația existentă la acea dată. În condițiile în care efectele deciziei pronunțate în cadrul recursului soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție se produc doar pentru viitor, ele neputând afecta hotărâri judecătorești definitive, autorul excepției a contestat decizia primarului de eliminare în fapt a sporului de dispozitiv.

16. Curtea reține că primarul orașului Gătaia a luat măsurile necesare de conformare cu decizia Camerei de Conturi Timiș prin Dispoziția nr. 31 din 1 aprilie 2014, măsuri contestate apoi în fața Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal. De altfel, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014, care cuprinde soluția legislativă introdusă în această formă prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de către conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar dacă această faptă a fost săvârșită din culpă, pedeapsa este amenda.

17. Curtea observă, așadar, că excepția a fost invocată într-un proces început înainte de intrarea în vigoarea a Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 24 septembrie 2014. Aceste norme au caracterul unor norme procedurale care s-ar fi aplicat în cauză dacă ordonatorul principal de credite n-ar fi procedat la recalcularea salariilor prin eliminarea din cuantumul acestora a drepturilor constatate a fi acordate în mod necuvenit de către organul Curții de Conturi.

18. Având în vedere cele menționate mai sus, Curtea apreciază că ipoteza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice vizează acele situații în care aceste măsuri prevăzute de reglementările legale criticate nu fuseseră deja luate de ordonatorii principali de credite. În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu sunt, de fapt, aplicabile în cauza de față, neavând legătură cu soluționarea ei, fapt ce conduce, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale care prevede că aceasta "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare,care are legătură cu soluționarea cauzeiîn orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“, la respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.