Legea nr. 137/2022 privind completarea art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991...

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAȚILOR

SENATUL

LEGE privind completarea art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. — La articolul 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (19) se introduce un nou alineat, alineatul (110), cu următorul cuprins:

„(110) Proprietarii investițiilor privatizate în condițiile legii pot încheia acorduri de despăgubire și cu persoane fizice îndreptățite din județul respectiv, ale căror cereri de reconstituire a drepturilor de proprietate au fost validate de comisiile județene de fond funciar sau au fost stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, chiar dacă aceste terenuri preluate abuziv nu s-au aflat sub investițiile privatizate.”

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

ION-MARCEL CIOLACU

 

PREȘEDINTELE SENATULUI

FLORIN-VASILE CÎȚU

București, 13 mai 2022.

Nr. 137.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 137/2022 privind completarea art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991...




Expunere motive inițiator 16.05.2022
EXPUNERE DE MOTIVE
Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 reglementează la articolul 4 reconstituirea dreptului de proprietate pentru proprietățile persoanelor fizice și juridice, care au trecut în proprietatea statului și pe care au fost realizate investiții.
Deși au trecut peste 27 de ani de la intrarea în vigoare a Legii fondului funciar nr. 18/1991, 18 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2000 și 5 ani de la intrarea
Citește mai mult în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt foarte multe cereri de reconstituire a dreptului de proprietate validate de comisiile de specialitate sau prin sentințe judecătorești rămase definitive pentru care nu s-au emis titlurile de proprietate.
în acest moment, sunt județe în care există deficit de terenuri agricole, conform rezultatului inventarierilor efectuate în aplicarea prevederilor Legii nr. 165/2013. De asemenea, sunt județe în care există foarte multe terenuri pe care se găsesc investiții privatizate (vii, livezi) în condițiile legii, pentru care situația juridică a terenurilor nu este rezolvată în conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr. 1/2000.
O mare parte din cererile sus menționate ar putea fi rezolvate dacă proprietarii investițiilor ar putea să plătească despăgubiri persoanelor îndreptățite, dar care nu au avut terenul pe locul investițiilor.
în aceste condiții, statul ar fi degrevat de sarcina plății despăgubirilor către persoanele respective, sarcină care a devenit o povară pentru bugetul de stat, și s-ar putea îndeplini dispozițiile CEDO, rezolvându-se multe spețe.
Față de cele prezentate, am inițiat propunerea legislativă, pe care o supunem spre dezbatere și adoptare Parlamentului în procedură de urgență.

Deputat ALDE - Ică Florica CALOTA
Deputat PSD - Neculai IFTIMIE
Deputat ALDE - Florin-Toma PETCU
Răspunde