Ordinul MFP nr. 776/2015 - prospectul de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme

Index
Ordinul MFP nr. 776/2015 - prospectul de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme
ANEXĂ - PROSPECT DE EMISIUNE.

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

ORDINNr. 776/2015

privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat emise în vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme

Monitorul Oficial nr. 486 din 02.07.2015

În temeiul:

- art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare;

- Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, al Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare;

- Legii nr. 9/2014 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme;

- Hotărârii Guvernului nr. 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice și modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, precum și pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, cu completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 455/2015 privind completarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice și modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme, precum și pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești;

- Convenției nr. 184.575/13/2005 încheiată între Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României;

- Convenției nr. 540.844/230 din 30 iunie 2015 încheiată între Ministerul Finanțelor Publice și C.E.C. BANK - S.A.,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Art. 1.

În vederea despăgubirii persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziționării de autoturisme se aprobă prospectul de emisiune a titlurilor de stat: seria 2015CEC emisă pe numele C.E.C. BANK - S.A. în valoare nominală totală de 43.602,53 lei prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2.

Direcția generală de trezorerie și datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici