Decizia CCR nr. 362 din 7.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 lit. v) din Legea dialogului social nr. 62/2011

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. v) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepție ridicată de Fundația "Gaudeamus" - Universitatea Tomis din Constanța, Universitatea "Spiru Haret" din București, Fundația pentru Promovarea Învățământului European - Universitatea Wales - România din București și Universitatea Institutul de Administrare a Afacerilor din Municipiului București, toate prin reprezentantul legal avocat Caracas Mugur-Jak, în Dosarul nr. 38.863/301/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 875D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința de 23 aprilie 2015 cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer, și în prezența avocatului Caracas Mugur-Jak în calitate de apărător al autorilor excepției și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru 7 mai 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 29 august 2014, pronunțată în Dosarul nr. 38.863/301/2014, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. v) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepție ridicată de Fundația "Gaudeamus" - Universitatea Tomis din Constanța, Universitatea "Spiru Haret" din București, Fundația pentru Promovarea Învățământului European - Universitatea Wales - România din București și Universitatea Institutul de Administrare a Afacerilor din Municipiului București, toate prin reprezentantul legal avocat Caracas Mugur-Jak, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de acordare a personalității juridice.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece limitează discriminator dreptul de asociere în organizații patronale. Astfel, deși anexa nr. 1 poziția 11 din Legea nr. 62/2011 stabilește constituirea de comisii de dialog social în cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, această reglementare rămâne fără obiect întrucât universitățile private nu pot înființa organizații patronale, pentru că textul legal contestat leagă noțiunea de patron de "scopul obținerii de profit". Or, instituțiile de învățământ superior având caracter nonprofit sunt lipsite de dialogul social în domeniu,

pentru simplul motiv că nu se pot constitui în organizații patronale.

5. Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Faptul că universitățile particulare, care sunt constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, nu s-ar putea organiza în patronate nu aduce atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii și nici nu creează discriminări. În plus, nici universitățile de stat administrate și finanțate de ministerul de resort nu pot înființa organizații patronale în condițiile Legii nr. 62/2011. De asemenea, organizarea persoanelor juridice fără scop patrimonial este reglementată de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, sens în care universitățile se pot constitui, în temeiul art. 35-37 din ordonanță, în federații.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 lit. v) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea І, nr. 625 din 31 august 2012, care au următorul conținut: "În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:[...]

v) patron - persoană juridică înmatriculată, persoană fizică autorizată potrivit legii sau persoană care exercită potrivit legii o meserie ori profesiune în mod independent, care administrează și utilizează capital în scopul obținerii de profit în condiții de concurență și care angajează muncă salariată;".

11. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 9 referitor la Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale,art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și art. 40 referitor la Dreptul de asociere.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii excepției susțin că prevederile legale criticate care definesc noțiunea de patron ca fiind o "persoană juridică înmatriculată [...] care administrează și utilizează capital în scopul obținerii de profit în condiții de concurență" afectează dispozițiile constituționale ale art. 9 referitor la Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și art. 40 referitor la Dreptul de asociere, deoarece limitează discriminator dreptul de asociere în organizații patronale.

13. Astfel, cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii, se arată că, de vreme ce în acord cu art. 122 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, potrivit căruia inițiativa înființării instituției de învățământ superior de stat aparține Guvernului, iar inițiativa înființării instituției de învățământ superior particular și confesional aparține fondatorului (care poate fi o persoană fizică, un grup de persoane fizice, o fundație, o asociație sau un cult religios ori un alt furnizor de educație recunoscut), atunci sintagma "în scopul obținerii de profit" din textul criticat neagă/refuză universităților private dreptul de a se organiza în asociații patronale. Totodată, se susține că se creează o discriminare între domeniul de învățământ și alte domenii de activitate care se pot organiza în patronate. Așa fiind, ar fi afectate și dispozițiile constituționale ale art. 9 și art. 40, deoarece conducerilor universităților private le este încălcat dreptul de a se organiza în patronate și de a accesa beneficiile corelative ale unor astfel de organizații, respectiv dreptul de a participa la comisiile de dialog social, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 137 din Legea nr. 62/2011, în disonanță cu norma criticată ce instituie condiția obținerii de profit, permite totuși pe cale de excepție participarea la negocierile din sectorul bugetar a angajatorilor fără a mai fi cerută regula realizării de profit de către aceștia.

14. De asemenea, din anexa nr. 1 poziția 11 din Legea nr. 62/2011 care stabilește constituirea de comisii de dialog social în cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, autorii excepției desprind concluzia potrivit căreia legiuitorul nu a avut intenția de a restricționa organizarea patronatelor din educație. Cu toate acestea, câtă vreme universitățile particulare nu se pot organiza în patronate, nu poate fi imaginat un dialog social doar între autoritate și sindicate prin excluderea intereselor conducerii universităților private.

15. Cu privire la aceste critici, Curtea constată că nu poate fi reținută încălcarea principiului consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece nu poate fi pus semnul egalității între domeniul învățământului și alte domenii de activitate care se pot constitui în patronate. Astfel, în mod evident, rezultă că situația juridică a unei instituții de învățământ superior nu este identică cu situația juridică a unui operator economic - actor principal al pieței concurențiale, motiv pentru care instituirea tratamentului juridic diferit este deplin justificată.

16. De asemenea, se poate observa că ipoteza pretinsei discriminări este contrasă și din perspectiva unei diferențe de tratament - vis-a-vis de posibilitatea constituirii în patronate - între regimul juridic instituit pentru universitățile private față de cel instituit pentru cele de stat. Or, o universitate, fie că este privată, fie că este de stat, are, potrivit art. 114 alin. (4) din Legea nr. 1/2011, personalitate juridică și caracter nonprofit, sens în care critica formulată este evident neîntemeiată.

17. În plus, nu poate fi primită existența unei discriminări din perspectiva negării drepturilor conducerii universităților private de a se asocia în patronate, față de alte entități juridice, deoarece raportarea la art. 16 alin. (1) din Constituție are în vedere drepturile fundamentale prevăzute în Constituție care se aplică cetățenilor, iar în ceea ce privește persoanele juridice numai în măsura în care, printr-o anumită reglementare privind aceste persoane, sunt afectate indirect drepturile fundamentale ale cetățenilor (Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994). Or, în cazul de față, această problemă nu se poate pune, întrucât autorii excepției au făcut o trimitere generică la interesele conducerii unor instituții private de învățământ superior, privite lato sensu, și nu au relevat în ce constă afectarea unor drepturi fundamentale ale cetățenilor.

18. De altfel, conducerea unei universități private sau fondatorii acesteia nu pot fi, din perspectiva rațiunilor ce guvernează înființarea de patronate, titulari de drepturi subiective proprii, întrucât participarea la dialogul social poartă asupra unor interese de ordin general ce se subsumează activității de bază din domeniul respectiv, în speță, din domeniul învățământului superior.

19. În ce privește raportarea criticii la art. 9 și art. 40 din Constituție, Curtea constată că în timp ce art. 9 reglementează cu privire la principiul general ce consacră posibilitatea sindicatelor, patronatelor și a asociațiilor profesionale de a se constitui și de a-și desfășura activitatea potrivit statutelor lor, în condițiile legii, art. 40 reglementează cu privire la dreptul fundamental al cetățenilor de a se asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și alte forme de asociere. Așa fiind, câtă vreme critica este fundamentată din perspectiva interesului universităților private, atunci art. 40 din Legea fundamentală nu are incidență în cauză, întrucât, așa cum s-a arătat, are în vedere un drept fundamental al cetățeanului, și nu un drept al unei entități juridice/colectivități.

20. Raportat la exigențele art. 9 din Constituție, Curtea constată că titulari de drepturi pot fi numai sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, sens în care, pentru a da eficiență dispoziției constituționale, statul este ținut de obligația corelativă de a crea cadrul legislativ în interiorul căruia titularii drepturilor (sindicate, patronate, asociații) pot lua ființă în vederea apărării drepturilor și promovării intereselor profesionale economice și sociale. Inițial cele trei domenii reglementate de art. 9 din Legea fundamentală au fost transpuse în Legea nr. 54/1991 privind sindicatele, în Legea patronatelor nr. 356/2001 și în Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Ulterior, Legea nr. 54/1991 privind sindicatele a fost abrogată prin art. 56 din capitolul VI din Legea nr. 54/2003, care ulterior a fost abrogată prin art. 224 lit. A, din titlul X al Legii nr. 62/2011. Tot astfel, Legea nr. 356/2001 referitoare la patronate a fost abrogată prin art. 224 lit. C din Legea nr. 62/2011. Prin urmare, modalitatea de exercitare a rolului sindicatelor și patronatelor își are sediul materiei în Legea nr. 62/2011. Faptul că autorii excepției înțeleg că la dialogul social reglementat de Legea nr. 62/2011 ar trebui să ia parte și un patronat al universităților private echivalează cu punerea unui semn de egalitate între cele trei forme de asociere. Or, Constituția nu impune ca universitățile private să intre sub incidența Legii nr. 62/2011, ci cere ca acestea să se poată organiza în anumite forme de asociere. De aceea, câtă vreme nu este posibilă realizarea de profit, nu-și pot justifica organizarea în patronate, pentru că dreptul acestora de a reprezenta, susține și apăra interesele membrilor săi în relațiile cu autoritățile publice este circumscris obiectului și scopului lor de activitate, adică dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane și formarea personalității autonome prin asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală. Totodată, acest fapt nu echivalează cu privarea acestora de a se asocia în vederea participării la un dialog social, deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, persoanele juridice, între care Curtea identifică și universitățile private, pot constitui asociații și fundații dacă "urmăresc desfășurarea unor activități de interes general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial, devenind, deci, "persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial". Așa fiind, ținând seama și de dispozițiile art. 2 lit. c)-e) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, Curtea constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 9 din Constituție prin privarea/împiedicarea universităților private de a se organiza în vederea promovării unui dialog cu autoritățile, deoarece, dimpotrivă, organizarea în asociații și fundații permite acestora accesul la un cadru legal în vederea atingerii obiectivelor ce țin de urmărirea realizării unui interes general, local sau de grup, de facilitare a accesului la resurse private și publice și la instituirea unui parteneriat între autoritățile publice și persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial. Practic, prin critica avansată, autorii sunt nemulțumiți nu neapărat de textul criticat, ci de dispozițiile Legii nr. 1/2011 care consacră caracterul nonprofit al universităților, caracter străin prin excelență noțiunii de "patron". Aceasta este și rațiunea care a determinat legiuitorul ca, în virtutea dreptului consacrat de art. 61 din Constituție, să stabilească în Legea nr. 1/2011 entitățile care pot înființa o universitate privată (persoană fizică, un grup de persoane fizice, o fundație, o asociație, sau un cult religios ori un alt furnizor de educație recunoscut) și să reglementeze în mod distinct statutul juridic al patronatelor față de cel al asociațiilor și fundațiilor.

21. Totodată, faptul că, potrivit anexei nr. 1 din Legea nr. 62/2011, se pot constitui comisii de dialog social în cadrul Ministerului Educației nu înseamnă că este posibilă existența unor patronate în educație, deoarece rațiunea reglementării are în vedere asigurarea dialogului nu cu patronatele, ci cu sindicatele din învățământ, care, spre deosebire de patronate, se pot înființa în acest domeniu. Prin urmare, interesele din învățământul universitar ce pot fi supuse dialogului social reglementat de Legea nr. 62/2011 (adică apărarea drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului) se poartă cu sprijinul sindicatelor, care de altfel își desemnează, în cadrul comisiei la care s-a făcut trimitere, reprezentanți numiți de confederațiile sindicale reprezentative la nivel național, iar activitățile ce țin de promovarea unui interes general sau al unei colectivități ori, după caz, de interesul personal, nepatrimonial se poartă cu sprijinul asociațiilor înființate în acord cu Ordonanța Guvernului nr. 26/2000.