Decizia CCR nr.249 din 29.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Alexandru Liviu Lascu în Dosarul nr. 5.678/2/2013 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 41D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 43D/2014 și nr. 70D/2014, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Tudor Sălăgean și Roman Helga Beata în dosarele nr. 6.467/2/2013 și nr. 5.784/2/2013 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 70D/2014 și nr. 43D/2014 la Dosarul nr. 41D/2014, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, face referire la deciziile Curții Constituționale nr. 487/2013 și nr. 356/2013

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9. Prin încheierea din data de 28 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5.678/2/2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Alexandru Liviu Lascu cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect anularea unui act.

10. Prin Sentința civilă din data de 19 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 6.467/2/2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Tudor Sălăgean cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect anularea unui act.

11. Prin Sentința civilă din data de 10 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 5.784/2/2013, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Tudor Sălăgean și Roman Helga Beata cu ocazia soluționării unei cauze având ca obiect anularea unui act.

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia apreciază că problema supusă analizei de constituționalitate se referă la faptul că inspectorul judiciar poate dispune clasarea cauzei ca urmare a convingerii personale (și subiective) că magistratul cercetat nu se face vinovat de săvârșirea abaterii, și mai puțin în considerarea inexistenței indiciilor unei abateri disciplinare, așa cum prevede legea. De asemenea, o interpretare subiectivă apare și în momentul în care inspectorul judiciar face aprecieri asupra existenței sau inexistenței abaterii disciplinare ca urmare a părerilor personale ale acestuia referitoare la elementele constitutive ale abaterii disciplinare.

13. Astfel, neconstituționalitatea textului de lege criticat rezultă din faptul că instanța de judecată nu are posibilitatea legală de a judeca temeinicia soluției de clasare a inspectorului judiciar atunci când acesta apreciază că nu există indicii privind existența abaterii disciplinare și nici atunci când aceste aprecieri se întemeiază pe interpretări neconforme ale normelor legale. Ambele situații contravin spiritului dispozițiilor cuprinse în art. 21 din Constituție, deoarece exclud evaluarea obiectivă a instanței asupra actelor întocmite de inspectorul judiciar.

14. De asemenea, se susține că procedura specială disciplinară prevăzută de Legea nr. 317/2004 trebuie privită prin analogie cu procedura specială derogatorie reglementată de dispozițiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, acestea fiind similare. Apreciază că este de neconceput ca rezoluția inspectorului să nu fie comunicată înainte de verificarea acesteia de către inspectorul șef și astfel să se înlăture posibilitatea criticării acesteia motivat și cu probe. O astfel de procedură încalcă principiul contradictorialității și dreptul la apărare al cetățenilor, statuate atât în legislația națională, cât și în practica si doctrina Curții Europene a Drepturilor Omului.

15. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal apreciază că rezoluția de clasare a sesizării nu este un act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel încât nu se pune problema existenței unui control judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, accesul la justiție nefiind un drept absolut, ci unul care poate suferi limitări și îngrădiri în condițiile legii. Răspunderea disciplinară a magistraților își are temeiul în obligațiile ce izvorăsc din prevederile legilor și regulamentelor profesiei, ale Codului deontologic și ale regulilor de bună practică profesională, obligații a căror nerespectare poate fi de natură a prejudicia onoarea și prestigiul profesiei. Prin urmare, această formă specială de răspundere vizează strict raporturile dintre magistrat și categoria profesională din care acesta face parte. Aceasta nu are însă semnificația restrângerii dreptului persoanei care a formulat sesizarea pentru începerea acțiunii disciplinare de a obține în justiție repararea drepturilor sau intereselor sale vătămate prin conduita magistratului respectiv, în acest sens, art. 94 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevede că "Judecătorii și procurorii răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile legii" Astfel, soluția legiuitorului organic de restrângere a accesului la justiție al persoanelor care ar putea justifica un interes de a contesta rezoluția de clasare a sesizării este justificată prin raportare la cazurile în care se poate dispune o astfel de soluție, și anume când se constată neîndeplinirea unor condiții formale ale sesizării sau inexistența indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare. Mai mult, prin art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 s-a prevăzut expres că, după pronunțarea unei soluții de clasare a sesizării, persoana interesată poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

16. De asemenea, se arată că autorii excepției au făcut referire la o procedură specială reglementată de Codul de procedura penală, fără a ține seama de împrejurarea că norma specială derogatorie este de strictă interpretare și aplicare, neputându-se extinde prin analogie și la alte proceduri.

17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

18. Avocatul Poporului arată că rezoluția de clasare se dispune, în etapa inițială a procedurii disciplinare, de efectuare a verificărilor prealabile, de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare sau la propunerea acestora, de către titularii acțiunii disciplinare, în condițiile în care fie nu sunt îndeplinite anumite condiții de formă, respectiv sesizarea nu este semnată, lipsesc datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, fie în cazul în care, în urma efectuării verificărilor prealabile, s-a constatat că nu sunt indiciile săvârșirii unor abateri disciplinare, în aceste condiții, potrivit art. 47 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, persoanele interesate au posibilitatea să formuleze o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. O asemenea împrejurare nu este însă de natură să confere caracter neconstituțional textului de lege dedus controlului, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite - de exemplu, în procedura disciplinară a magistraților - reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești. În continuare face referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 356/2013.

19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

20. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

21. În ceea ce privește Dosarul nr. 41D/2014, Curtea observă că instanța de judecată a specificat în dispozitivul încheierii de sesizare că excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în ceea ce privește reglementarea "rezoluția de clasare este definitivă". Analizând notele scrise ale autorului excepției, Curtea observă, de asemenea, că acesta este nemulțumit de imposibilitatea atacării la instanță a rezoluției de clasare a inspectorului judiciar, situație reglementată de dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,

republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu următorul conținut: "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: (...)

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;".

22. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorii excepției invocă prevederile constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție.

23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că acestea sunt constituționale.

24. Astfel, Curtea Constituțională a statuat că variantele ce legitimează soluția clasării nu au caracter irefragabil, deoarece, în acord cu dispozițiile art. 47 alin. (2) din aceeași lege, persoana interesată poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor acolo prevăzute. Practic, aceste exigențe se circumscriu unor norme de procedură referitoare la responsabilitatea judecătorilor și procurorilor ca principiu care se alătură principiului constituțional al independenței judecătorilor. Prin urmare, textele criticate nu fac altceva decât să dea eficiență rolului legiuitorului de a realiza un echilibru necesar între independența și responsabilitatea judecătorilor prin reglementarea procedurii de urmat în domeniul răspunderii disciplinare.

25. Așa fiind, Curtea a constatat că, prin natura și conținutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a sesizării sub aspectul inserării datelor cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat-o, a datelor de identificare a autorului și a semnăturii acestuia ori a existenței indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare, nu vizează însăși soluționarea fondului sesizării, ci doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia. Or, așa cum a stabilit în repetate rânduri instanța de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenției, "drepturi civile" și, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunțat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y si Z împotriva Elveției (Cererea nr. 6.916/75).

26. Așadar, cât timp această procedură nu privește însăși judecarea pe fond a sesizării - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în art. 47 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 317/2004, Curtea a constatat că dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor ori la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur procedural, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere în fața secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ori chiar în fața Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

27. Aceleași rațiuni sunt valabile și în ceea ce privește netemeinicia criticii referitoare la înfrângerea dispozițiilor constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, cu atât mai mult cu cât aspectele semnalate de autor pot fi supuse cenzurii judecătorului de drept comun ca urmare a exercitării căii de atac a apelului împotriva conținutului hotărârii judecătorești reclamată ca vătămătoare, (a se vedea Decizia nr. 399 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013).

28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, considerăm că atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

29. În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate ar trebui declarate neconstituționale deoarece nu reglementează o modalitate de atacare a rezoluției de clasare similară plângerii în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reținută. Astfel, Curtea observă că în jurisprudența sa constantă a statuat că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției (Decizia nr. 123 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 aprilie 2011).