Decizia CCR nr. 303 din 5.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. 1 şi 2 şi ale art. 35 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în...
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA
Nr. 303
din 5 iunie 2014
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) și (2) și ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
Augustin Zegrean - președinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Bianca Drăghici - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen Cătălina Gliga.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Israelian Jasmine Hasmic în Dosarul nr. 11.245/3/2013 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 756D/2013.
2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, ca devenită inadmisibilă. Invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 88 din 27 februarie 2014. De asemenea, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a art. 35 din Legea nr. 165/2013, întrucât dispozițiile legale criticate nu sunt incidente în cauză.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
4. Prin încheierea din 4 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 11.245/3/2013, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 din Lege nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a Imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
5. Excepția a fost ridicată de Israelian Jasmine Hasmic într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1045-22 decembrie 1989.
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în esență, autorul acesteia susține că litigiul aflat pe rolul
Tribunalului București, formulat în baza Legii nr. 10/2001 și a Deciziei nr. XX/2007 pronunțate în cadrul unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este supus legii în vigoare la data învestirii instanței, și nu Legii nr. 165/2013. Prin urmare, dacă instanța ar respinge acțiunea pe considerentul aplicabilității art. 4 din Legea nr. 165/2013, s-ar ajunge la reluarea procedurii administrative, soluționarea notificării urmând a se face în condițiile și termenele prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013, iar reclamanta s-ar putea adresa instanței numai în condițiile și termenele prevăzute de art. 35 din aceeași lege. Arată că o astfel de situație este extrem de vătămătoare pentru drepturile reclamantei, care este în situația promovării unei acțiuni în baza Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după ce a așteptat timp de 12 ani soluționarea pe cale administrativă a notificării sale și a constatat deja ineficiența procedurii administrative de soluționare a notificării. De asemenea, afirmă că, sub acest aspect, există o inegalitate în drepturi față de persoanele care s-au putut adresa instanței de judecată anterior intrării în vigoare a noii legi, fără a aștepta epuizarea unei noi proceduri administrative care se va întinde, conform noii legi, pe o perioadă de minim 4 ani și 6 luni.
7. Autorul excepției apreciază că aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 și litigiilor în curs în care Municipiul București este parte înseamnă ruperea echilibrului procesual, întrucât este favorizată una din părțile litigiului. În loc să fie sancționat abuzul autorității administrative de a refuza soluționarea notificării timp de 12 ani, prin admiterea acțiunii reclamantei în baza legii în vigoare la data promovării ei (Legea nr. 10/2001 și Decizia nr. XX/2007), în raport cu termenele prevăzute de art. 33 și 35 din Legea nr. 165/2013, este încurajată tergiversarea în continuare a soluționării notificării pentru o perioadă de minimum 4 ani și 6 luni.
8. De asemenea, susține că aplicarea art. 4,art. 33 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 unui litigiu în curs, introdus anterior intrării în vigoare a legii menționate, ar conduce la aplicarea retroactivă a legii noi, fiind evident încălcate dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, precum și principiul "tempus regit actum". Totodată, arată că posibilitatea respingerii acțiunii, prin aplicarea art. 4,art. 33 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, o pune reclamantă în situația de a nu-și vedea soluționată într-un termen rezonabil cererea sa. A susține că o acțiune trebuie respinsă doar pe considerentul că a intervenit o lege nouă, care mai acordă entităților administrative niște termene pentru soluționarea administrativă a unor cereri formulate în urmă cu 12 ani, nu poate fi considerată o normă compatibilă cu dispozițiile constituționale și convenționale care consacră dreptul la un proces echitabil, sub aspectul duratei procedurii, în continuare, afirmă că aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea
nr. 165/2013 proceselor în curs încalcă art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, sub aspectul încălcării bunului constituind creanța contra statului calculată la o altă valoare decât cea care s-ar stabili sub imperiul legii noi.
9. În final, susține că aplicarea Legii nr. 165/2013 unui proces pendinte, cu consecința lipsirii de eficiență juridică a dispozițiilor din Legea nr. 10/2001, pentru persoanele care au deschis anterior procedurile judiciare în temeiul acestei legi, ar conduce la înlăturarea caracterului previzibil și accesibil al legii. O astfel de aplicare ar putea fi asimilată intervenției legislativului în timpul procedurii judiciare, ceea ce ar crea premisele unei discriminări între persoane care, deși se găsesc în situații identice, având speranțe legitime să obțină o restituire a imobilului sau o reparare a prejudiciului suferit, ajung să beneficieze de un tratament juridic diferit. Se încalcă astfel condiția "independenței instanței", precum și principiul egalității în drepturi a cetățenilor.
10. Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013 contravin principiului neretroactivității legii civile consacrat constituțional, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
11. Instanța susține că, potrivit acestui articol, legea nouă se aplică raporturilor juridice născute, precum și situațiilor ivite anterior intrării sale în vigoare, cu toate că legea civilă nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de principiul neretroactivității legii. Astfel, aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 litigiilor aflate în curs, la data intrării în vigoare a legii, ar conduce la încălcarea principiului "tempus regit actum", conform căruia actele și faptele juridice se supun legii aplicabile la data la care s-au născut.
12. Totodată, instanța arată că aplicarea art. 4 din lege situațiilor juridice născute anterior intrării sale în vigoare, precum și acțiunilor introduse anterior la instanțele judecătorești determină încălcarea dreptului de acces la justiție, respectiv dreptului fiecărei persoane de a beneficia de un proces echitabil.
13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Însă, din analiza notelor autorului excepției, Curtea constată că, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează teza a doua a art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportată la art. 33 alin. (1) și (2) și ale art. 35 alin. (2) din aceeași lege. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) și (2) și ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, dispoziții care au următorul conținut:
-Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică [...], cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi. ";
- Art. 33 alin. (1) și (2): "(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014";
- Art. 35 alin. (2): "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."
17. În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) care consacră accesul liber la justiție și ale art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 referitor la protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenție.
18. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
19. Curtea constată că în aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
20. Curtea, reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea sa, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
21.În procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se sprijină, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Legea fundamentală. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.
22. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că litigiul aflat pe rolul instanței de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, privește refuzul nejustificat al entității prevăzute de lege de a răspunde în termen de 60 de zile notificării depuse de persoana interesată potrivit Legii nr. 10/2001.
23. Referitor la dispozițiile art. 35 alin, (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că acestea prevăd că, în situația în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. Art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, la care face referire alineatul 2 al art. 35, instituie termene de 12,24 și 36 de luni în sarcina entităților învestite de lege pentru a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/213, și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, precum și termenul de 60 de luni în care trebuie soluționate atât dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cât și dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a legii menționate.
24. Prin urmare, având în vedere reglementările criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr, 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.
25. În aceste condiții, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr, 47/1992,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Israelian Jasmine Hasmic în Dosarul nr. 11,245/3/2013 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 5 iunie 2014.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici
Ordinul ANAF MFP nr. 1420/2014 - aprobarea Normelor tehnice de... → |
---|