Ordinul Ministerului Culturii nr. 2692/2013 - clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monumente de arhitectură, grupa valorică B, a imobilului „Fostul Hotel Melchior“ din Băile Felix, comuna Sânmartin, jud....
Comentarii |
|
MINISTERUL CULTURII
ORDINNr. 2.692/2013
privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monumente de arhitectură, grupa valorică B, a imobilului "Fostul Hotel Melchior“ din Băile Felix, comuna Sânmartin, județul Bihor
Monitorul Oficial nr. 51 din 21.01.2014
În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) și (3) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 13 pct. 2 lit. e) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul culturii emite următorul ordin:
Art. 1
(1) Imobilul "Fostul Hotel Melchior“ din Băile Felix, comuna Sânmartin, județul Bihor, se clasează ca monument istoric, categoria de arhitectură, grupa valorică "B“, cod în Lista monumentelor istorice B-II-m-B-21031.
(2) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecție a monumentului istoric sunt date în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul culturii,
Daniel-Constantin Barbu