Decizia CCR nr. 182 din 1.04.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33,art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4,art. 33,art 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Camelia Broscaru în Dosarul nr. 873/54/2012* al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 870D/2013.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 6 martie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer, și au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 20 martie 2014 și data de 1 aprilie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin încheierea din data de 9 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 873/54/2012*, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4,art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Camelia Broscaru. Excepția a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței nr. 862 din 25 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a respins acțiunea formulată de Camelia Broscaru în contradictoriu cu pârâta Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată că noua reglementare nu a abrogat dispozițiile corespunzătoare din Legea nr. 10/2001 astfel încât în prezent, în ceea ce privește obligativitatea soluționării cererilor de restituire, subzistă atât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, cât și noile termene prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013. Dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 dispun că entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de a emite o decizie de admitere sau respingere a acestora într-un termen ce variază între 12 și 36 de (uni, și care începe să curgă de la 1 ianuarie 2014. Astfel, deși persoana interesată s-a adresat justiției, respectând atât legislația în vigoare, cât și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 19 martie 2007, aceasta se găsește în situația în care, deși a acționat diligent, cu respectarea termenelor și condițiilor, este sancționată prin aplicarea retroactivă a noii legislații. Litigiile aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării inițiale a instanțelor, iar reglementarea unor noi termene și condiții, altele decât cele de la momentul formulării și înregistrării cererilor de chemare în judecată, nu poate fi aplicată acestor litigii decât cu încălcarea principiului neretroactivității legii consacrat de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, Astfel, termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 rămâne câștigat cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind singurul termen existent la care s-au raportat cererile de chemare în judecată formulate la acel moment.

5. În continuare, se arată că, instituind termene diferite de soluționare a notificărilor, doar pe baza criteriului referitor la gradul de încărcare al autorităților publice învestite cu soluționarea acestor cereri și a celui referitor la numărul cererilor rămase nesoluționate, se aduce atingere principiului egalității în drepturi a cetățenilor. Asistăm la crearea unor situații mai favorabile persoanelor a căror cerere este înregistrată la entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri, față de cele a căror cerere este înregistrată la acele entități care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri. Astfel sunt încălcate dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, după cum, în egală măsură, sunt încălcate și dispozițiile art, 1 alin. (5) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție.

6. Totodată, susține autoarea excepției că prin alin. (2) al art. 21 din Constituție se instituie garanția respectării dreptului de acces la justiție. Cu toate acestea, exercitarea dreptului de acces liber la justiție este interzisă în perioadele pe care le stabilește dispozițiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, fiind permisă numai după lungi perioade de timp. Deși restrângerea exercițiului unui drept poate avea loc numai în condițiile reglementate de prevederile constituționale ale art. 53, acestea nu sunt respectate de dispozițiile de lege criticate. De asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează accesul la justiție și implicit eficacitatea acestui drept, stabilind că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale într-un mod echitabil și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită legal. Eficacitatea dreptului de acces la justiție și termenul rezonabil de soluționare al cererilor formulate în condițiile Legii nr. 10/2001 sunt încălcate cu evidență de dispozițiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 în condițiile în care accesul la justiție este permis în termen de 6 luni de la expirarea termenelor de 12, 24, 36 luni, care încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014.

7. Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate oferind garanțiile cuprinse în Constituția României.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului, în ceea ce privește dispozițiile art. 4 raportat la art. 33 -35 din Legea nr. 165/2013, prin care legiuitorul a dispus ca normele noului act normativ să se aplice și proceselor aflate pe roiul instanțelor având ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv, apreciază că sunt retroactive, întrucât, în baza acestor norme coroborate cu art. 33 din același act normativ, cele mai multe acțiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse ca prematur introduse, în aceste condiții s-a acționat, de fapt, asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum.

10. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 consideră că aceste dispoziții aduc atingere principiului egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De asemenea, consideră că prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 îngrădesc accesul liber la justiție doar prin raportare la art. 4, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiției, întrucât excepția de prematuritate este o excepție de fond, peremptorie și absolută care, odată admisă, face ca acțiunea sa fie respinsă.

11. Cât privește posibila încălcare a dreptului de proprietate privată arată faptul că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, Stabilirea conținutului și a limitelor acestui drept constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție. Cu toate acestea, dreptul de proprietate privată apare ca fiind supus unor ingerințe din partea legiuitorului, care nu răspund întocmai exigențelor de legalitate și proporționalitate între interesele generale și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale indivizilor.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Analizând excepția de neconstituționalitate așa cum aceasta a fost ridicată de autoarea sa, Curtea reține că incidența dispozițiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 în cauza dedusă judecății Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal este, în mod necesar, subsecventă admiterii caracterului novator al reglementărilor consacrate prin legea menționată cu privire la materia măsurilor reparatorii prin echivalent. Așa fiind, instituirea noilor reglementări reprezintă o soluție legislativă nouă, de imediată aplicare, care a devenit incidență în cauza aflată pe rolul instanței judecătorești prin intermediul normei consacrate de art. 4 din lege. Ca atare, din analiza notelor scrise prin care autorul excepției de neconstituționalitate își motivează criticile formulate, Curtea constată că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, cu următorul conținut:

- Art. 4:"Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv; aflate pe rolul instanțelor; precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii - pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi";

- Art. 33:"(1) Entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. (1).";

-Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) și data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și se comunică, la cerere, persoanelor îndreptățite.";

- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

15. În opinia autorului excepției, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) și (3) cu privire la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că obiectul acțiunii în cadrul căreia a fost ridicată excepția îl constituie refuzul Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de a emite titlul de despăgubire.

17. Curtea remarcă că procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum acesta era reglementat de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, comportă două etape. Prima etapă, guvernată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, debutează cu depunerea notificării prin care se solicită restituirea în natură a imobilului și se încheie cu emiterea deciziei/dispoziției prin care imobilul se restituie în natură, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent sau se propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Cea de-a doua etapă este guvernată de dispozițiile Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și se referă la procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, procedură ce avea ca finalitate adoptarea deciziei de despăgubire, urmată, după caz, de emiterea unui titlu de plată sau a unuia de conversie. Plecând de la aceste premise, Curtea constată că procesul aflat pe rolul instanței de judecată în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate se circumscrie celei de-a doua etape a procesului de restituire.

18. În continuare, Curtea observă că dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 se referă la instituirea, în sarcina entităților învestite de lege, a unor termene de soluționare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și a obligației de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în termenele stabilite.

19. Având în vedere dispozițiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

20. Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

21. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea urmează să stabilească dacă aceasta îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la legătura cu soluționarea cauzei. Pentru a decide, Curtea apreciază necesară realizarea unei analize a situației de fapt care a generat ridicarea excepției de neconstituționalitate.

22. Astfel, Curtea observă că, la data de 25 iulie 2001, autoarea excepției de neconstituționalitate a depus notificare, potrivit Legii nr. 10/2001, prin care solicita restituirea unui imobil - teren situat în Craiova. Ca urmare a notificării, Primăria Craiova a emis Dispoziția nr. 5.661 din 10 iulie 2002 prin care se propunea acordarea de despăgubiri autoarei excepției, la valoarea estimată de către aceasta. Având în vedere solicitarea autoarei excepției, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății a trecut la analizarea dosarului acesteia referitor la acordarea de despăgubiri, prin Adresa nr. 812.865 din 3 august 2009, aducând la cunoștință cele hotărâte autoarei excepției. La data de 11 aprilie 2012, autoarea excepției a solicitat Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea statului român, prin Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor, la emiterea și comunicarea deciziei privind titlul de despăgubire.

23. Formulând întâmpinare la cererea de chemare în judecată, Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că prin Adresa cu nr. 13.012/CC din 2 martie 2011, în urma analizei dosarului de despăgubire, acesta a fost restituit în original entității învestite în vederea completării. Prin adresa de restituire, Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor a arătat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, antecesoarea autoarei excepției a cumpărat un imobil - clădire (în Craiova, str. I.P. Pavlov nr. 56, județul Dolj), aflat pe un teren în suprafață de 180 mp, care a trecut în proprietatea statului în virtutea art. 30 din Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale. De asemenea, pentru imobilul - construcție au fost primite despăgubiri în cuantum de 16.651 lei, încasate la momentul preluării bunului potrivit Decretului nr. 38/1976. Ca urmare a acestei adrese, Primăria Municipiului Craiova a emis Dispoziția nr. 13.313 din 6 mai 2011 prin care a constatat că autoarea excepției nu era îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul - teren, acesta neintrând sub incidența Legii nr. 10/2001.

24. Prin Sentința nr. 862 din 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de autoarea excepției. împotriva acestei sentințe a declarat recurs autoarea excepției. Pentru judecarea cererii de recurs instanța a acordat termen de judecată pentru data de 8 iulie 2013, dată la care a amânat judecarea cauzei pentru 14 octombrie 2013, în vederea citării corecte a intimatei pârâte. La data de 14 octombrie 2013, recurenta reclamantă a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4,art. 33,art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, iar prin încheierea din data de 9 decembrie 2013, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate.

25. Prin Decizia nr. 612 din 27 ianuarie 2014, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat în cauză, ca nefondat. Prin decizia pronunțată, instanța a reținut că "dosarul de despăgubiri întocmit pentru autoarea reclamantei nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 41 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013, neputând fi reținut ca «dosar aprobat», pentru care s-ar aplica prin derogare procedura legii vechi. Prin urmare, în situația existentă în cauză procedura de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură este cea reglementată prin art. 21 din Legea nr. 165/2013. Or, obligarea noii Comisii Naționale direct la emiterea Titlului de despăgubire ar echivala cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 și o omisiune a etapelor procedurale obligatorii prevăzute expres de lege. Susținerile recurentei reclamante referitoare la nelegala desesizare și restituire a dosarului de către Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor nu pot fi cenzurate în actualul context legislativ în care Secretariatului Comisiei Naționale îi revin astfel de atribuții expres prevăzute în art. 21 din lege."

26. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că reclamanta a ridicat excepția de neconstituționalitate la data de 14 octombrie 2013, moment la care nici instanța de judecată și nici pârâta - Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - nu au ridicat problema aplicării în cauză a dispozițiilor criticate din Legea nr. 165/2013. Curtea observă că din decizia pronunțată de instanță nu rezultă că aceasta a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor criticate ca fiind neconstituționale, ci, din contră, în cuprinsul deciziei instanța a făcut referire la dispozițiile art. 21 și cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013, ceea ce a determinat respingerea recursului ca nefondat, iar nu ca devenit prematur.

27. În aceste condiții, Curtea apreciază că dispozițiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluționarea cauzei, astfel încât se impune respingerea excepției, ca inadmisibilă.

28. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea din urmă se referă la căile de atac care pot fi introduse împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013. Având în vedere că anterior a constatat că dispozițiile art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să constate existența aceluiași caz de inadmisibilitate și în ceea ce privește dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, urmând să respingă ca atare excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013.