Decizia CCR nr. 2/2022 - excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. 1 teza întâi din Legea nr. 4/1953 — Codul familiei, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 288/2007... (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 2

din 18 ianuarie 2022

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. 1 teza întâi din Legea nr. 4/1953 — Codul familiei, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 — Codul familiei

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 — Codul familiei, excepție ridicată din oficiu în Dosarul nr. 1.310/333/2017 al Tribunalului Vaslui — Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.791D/2018.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, face referire la Decizia nr. 504 din 17 iulie 2018, prin care Curtea Constituțională a arătat că situația diferită în care se află titularii dreptului la acțiunea în tăgăduirea paternității în funcție de data nașterii copilului a cărui paternitate se contestă derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai exact din principiul general de drept tempus regit actum. Totodată, Curtea a statuat că deosebirea de tratament este întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil. Chiar dacă acțiunea este introdusă după expirarea termenului de 3 ani de la data nașterii copilului, un nou termen de 3 ani curge din momentul în care acesta devine major, astfel că nu este nesocotit nici dreptul de acces liber la justiție consacrat prin art. 21 din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia nr. 1.160/A din 10 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 1.310/333/2017, Tribunalul Vaslui — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 — Codul familiei, excepție ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în tăgăduirea paternității, introdusă de copilul minor, prin reprezentant legal.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că nu există egalitate între copiii născuți sub imperiul Legii nr. 4/1953 — Codul familiei și al Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, întrucât aceștia, la vârste identice, nu își pot reglementa similar paternitatea: copilul căruia i se aplică Legea nr. 4/1953 are un termen de 3 ani pentru tăgăduirea paternității, iar copilul căruia i se aplică Legea nr. 287/2009 are la dispoziție o acțiune imprescriptibilă. Se susține că stabilirea termenului de 3 ani pentru promovarea acțiunii în tăgăduirea paternității de către copil ar încălca art. 16 din Constituție, întrucât acesta nu mai are posibilitatea în cursul minorității să tăgăduiască paternitatea, pe când alți copii născuți sub imperiul Legii nr. 287/2009, în aceeași perioadă de timp, au posibilitatea să tăgăduiască paternitatea în timpul vieții, fără nicio constrângere de termen, și să își stabilească paternitatea reală.

6. În opinia instanței autoare a excepției, stabilirea termenului de 3 ani pentru promovarea acțiunii în tăgăduirea paternității de către copil ar încălca și art. 21 din Constituție pentru că reclamanta nu are posibilitatea de a-și stabili paternitatea reală în timpul minorității și pentru că nu ar fi respectat un just echilibru între interesele reclamantei și cele ale societății, cu referire la respectarea vieții private a reclamantei și stabilirea paternității reale, apărată prin art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În argumentarea încălcării textului convențional menționat se citează Hotărârea din 25 februarie 2014, pronunțată în Cauza Ostace împotriva României, în care este reținută încălcarea art. 8 ca urmare a faptului că tatăl nu a avut posibilitatea de tăgadă a paternității, prin respingerea cererii de revizuire formulată de acesta împotriva hotărârii de stabilire a paternității.

7. Se susține că art. 55 din Codul familiei ar nesocoti art. 8 din Convenția menționată, pentru că minorul, dacă a pierdut dreptul de tăgadă a paternității, prin expirarea termenului de prescripție, nu mai are posibilitatea în cursul minoratului să își stabilească paternitatea reală, spre deosebire de minorul născut sub imperiul noului Cod civil, care poate să își stabilească paternitatea reală în tot cursul minorității.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 55 alin. 1 din Legea nr. 4/1953 — Codul familiei, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 3 din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 — Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, care au următorul conținut: „Acțiunea în tăgăduirea paternității se prescrie în termen de 3 ani de la data nașterii copilului. Pentru soțul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoștință de nașterea copilului.

Dacă acțiunea nu a fost introdusă în timpul minorității copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.

Reclamantul poate fi repus în termen, în condițiile legii.”

12. Întrucât instanța autoare a excepției precizează expres că înțelege să critice termenul de 3 ani pentru promovarea acțiunii în tăgăduirea paternității de către copil, rezultă că obiect al excepției îl reprezintă prevederile art. 55 alin. 1 teza întâi din Legea nr. 4/1953 — Codul familiei, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 — Codul familiei.

13. Codul familiei a fost abrogat prin art. 230 lit. m) din capitolul X al Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011, „Stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare”. În consecință, pentru copiii născuți înainte de acest moment rămâne aplicabil Codul familiei. În cauză, copilul care, prin reprezentant legal, a introdus acțiunea în tăgăduirea paternității s-a născut la data de 10 mai 2008. Având în vedere și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituțională a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, rezultă că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea ulterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007, este admisibilă, prevederile de lege supuse controlului fiind aplicabile cauzei în cursul soluționării căreia a fost ridicată prezenta excepție.

14. În opinia instanței autoare a excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 privind principiul egalității și art. 21 privind dreptul de acces liber la justiție. Se mai invocă și art. 8 — Dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că se critică, în esență, faptul că s-ar institui un tratament juridic discriminatoriu între copiii născuți după intrarea în vigoare a actualului Cod civil, pentru care acțiunea în tăgăduirea paternității este imprescriptibilă, potrivit art. 433 alin. (2) din acesta, și cei născuți în perioada în care a fost în vigoare Codul familiei, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2007, care puteau formula aceeași acțiune în termen de 3 ani de la naștere.

16. În ceea ce privește succesiunea în timp a reglementărilor în materie, Curtea reține că, prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002, pronunțându-se asupra prevederilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei, referitoare la titularii dreptului de a introduce acțiunea în tăgăduirea paternității, a constatat că acestea sunt neconstituționale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu și mamei și copilului născut în timpul căsătoriei dreptul de a porni această acțiune. În lipsa unei reglementări exprese care să fi fost adoptată ca o consecință a acestei decizii, au devenit aplicabile regulile generale ale dreptului comun atunci când titulari ai acțiunii în tăgăduirea paternității sunt mama sau copilul, reguli generale care conferă caracter imprescriptibil acțiunilor având ca obiect un drept personal nepatrimonial, justificat de caracterul perpetuu al drepturilor nepatrimoniale și de faptul că sunt indisolubil legate de titularul lor. Prin Legea nr. 288/2007 s-a stabilit un termen de 3 ani pentru toți titularii acestui drept (copilul, mama și tatăl).

17. Așadar, în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007, mai exact, între 10 aprilie 2002 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 349 din 12 decembrie 2001 prin care s-a recunoscut și copilului, și mamei acestuia dreptul de a introduce acțiunea) și 8 noiembrie 2007 (data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007, care a introdus un termen de 3 ani pentru toți titularii acestui drept), acțiunea în tăgăduirea paternității a fost imprescriptibilă pentru mamă și copil. Dreptul la acțiune a fost limitat în timp în perioada de activitate a Legii nr. 288/2007, copiii născuți în acest interval, respectiv 9 noiembrie 2007—1 octombrie 2011, putând să îl exercite doar în termen de 3 ani de la naștere sau de 3 ani de la majorat, dacă nu a fost exercitat de reprezentantul legal în termenul menționat. Ulterior, prin art. 433 alin. (2) din Codul civil, acțiunea menționată a fost calificată ca imprescriptibilă pentru copil, pe perioada vieții acestuia.

18. În jurisprudența sa, analizând critici referitoare la pretinsul regim discriminatoriu aplicabil copiilor născuți în perioada cât a fost în vigoare reglementarea care impunea ca introducerea acțiunii în tăgăduirea paternității să fie introdusă în termen de 3 ani de la nașterea copilului, Curtea a observat că situația diferită în care se află titularii dreptului la acțiunea în tăgăduirea paternității, în funcție de data nașterii copilului a cărui paternitate se contestă, derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai concret, din aplicarea principiului general de drept tempus regit actum. În acest sens sunt Decizia nr. 1.062 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013, și Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016 (paragraful 17). Prin deciziile citate, Curtea a precizat că, privită din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic apare ca fiind întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, fiind astfel de neconceput, în acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii civile, ca legea nouă (Codul civil) să se aplice și copiilor născuți înainte de intrarea ei în vigoare, respectiv ca efectele juridice ale legii noi să fie aplicabile și unei situații trecute, și anume nașterea copilului.

19. De altfel, Curtea observă că, astfel cum rezultă din prevederile art. 55 alin. 3 din Codul familiei, modificate prin Legea nr. 288/2007, posibila lipsă de diligență a reprezentantului legal al copilului care a omis să introducă în termen de 3 ani de la nașterea acestuia acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi contracarată chiar de copil, în termen de 3 ani de la data la care acesta devine major.

20. Prin urmare, nici în cauza de față nu pot fi reținute criticile formulate prin raportare la pretinsa încălcare a principiului egalității în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. În același timp, Curtea reamintește cele statuate în jurisprudența sa, de exemplu, în Decizia nr. 847 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 18 februarie 2016, paragraful 21, în sensul că revine instanței judecătorești competența de a aplica și interpreta în mod corect legea civilă atât prin prisma aplicării sale în timp, cât și a conținutului său normativ.

21. În ceea ce privește obstrucționarea accesului liber la justiție, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal fixat de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă (a se vedea Decizia nr. 1.033 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 29 octombrie 2010).

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

23. Referitor la invocarea Hotărârii din 25 februarie 2014, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ostace împotriva României, în care este reținută încălcarea art. 8 din Convenție, Curtea observă că nu are incidență în cauză, întrucât vizează situația tatălui care, în speță, nu a avut posibilitatea de a contesta paternitatea copilului din afara căsătoriei recunoscut prin hotărâre judecătorească întrucât instanțele naționale au respins ca inadmisibilă cererea sa de redeschidere a procedurii în stabilirea paternității copilului născut în afara căsătoriei, mai exact au respins cererea de revizuire a unei hotărâri judecătorești de stabilire a paternității pronunțate în anul 1980 ca urmare a efectuării ulterior, în anul 2003, a unei expertize medico-legale din care rezulta că nu era tatăl biologic al copilului, respingere intervenită ca urmare a faptului că nu era îndeplinită condiția definită în jurisprudență, conform căreia era obligatoriu ca înscrisurile respective să fi existat deja la momentul procedurii inițiale.

← DECRET privind eliberarea din funcție a unui judecător		OUG nr. 68/2022 privind unele măsuri pentru asigurarea sălii... →

Publicate în același Monitor Oficial:

DECRET privind eliberarea din funcție a unui judecător DECRET privind eliberarea din funcție a unui judecător DECRET privind eliberarea din funcție a unui judecător DECRET privind eliberarea din funcție a unui judecător OUG nr. 68/2022 privind unele măsuri pentru asigurarea sălii principale de conferință necesare pentru organizarea și desfășurarea celei de-a 21-a ediții a Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor la București... HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a prețurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare HOTĂRÂRE privind acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgență, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, în vederea asigurării unei bune funcționări a sistemului energetic DECIZIE privind constituirea Comitetului interministerial pentru implementarea, monitorizarea și evaluarea Strategiei de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022—2027