Ordinul ANRE nr. 103/2015 - aprobarea Codului de măsurare a energiei electrice
Index |
---|
Ordinul ANRE nr. 103/2015 - aprobarea Codului de măsurare a energiei electrice |
ANEXĂ - CODUL. |
Comentarii |
|
AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
ORDINNr. 103/2015
pentru aprobarea Codului de măsurare a energiei electrice
Monitorul Oficial nr. 523 din 14.07.2015
Având în vedere prevederile art. 65 alin. (1) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 10 alin. (3) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 121/2014 privind eficiența energetică și ale art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) și ale art. 9 alin. (1) lit. h) și alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Art. 1.
Se aprobă Codul de măsurare a energiei electrice, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2.
Operatorii economici din sectorul energiei electrice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar departamentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Art. 3.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 4.
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 17/2002 pentru aprobarea Codului de măsurare a energiei electrice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 4 iulie 2002.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae Havrileț