Decizie ÎCCJ: Durata prelungirii raportului de serviciu este de un an (OUG 57/2019)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 141

din 7 aprilie 2025

Dosar nr. 2.542/1/2024

1. Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.542/1/2024 este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură civilă), și ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

2. Ședința este prezidată de doamna judecător Elena-Diana Tămagă, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

3. La ședința de judecată participă doamna magistrat-asistent-șef Simona Rodica Vremescu, desemnată în

conformitate cu dispozițiile art. 36 și cu cele ale art. 84 alin. (2) din Regulament.

4. Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Încheierea din 27 septembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 2.883/103/2023.

5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul refăcut de judecătorul-raportor, ce, conform dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost comunicat părților, care nu au formulat puncte de vedere.

6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

7. Curtea de Apel Bacău — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 27 septembrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 2.883/103/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispozițiilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ cu privire la sintagma «posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu», respectiv dacă aceasta semnifică dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a dispune menținerea funcționarului public în funcția publică pe o perioadă mai scurtă de un an sau durata prelungirii este obligatoriu să fie de un an.”

II. Dispozițiile legale invocate de titularul sesizării

8. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare (Codul administrativ sau Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019):

„Art. 517. Încetarea de drept a raportului de serviciu

(1 ) Raportul de serviciu existent încetează de drept: (...)

d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competența de numire în funcția publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2); (...)

(2 ) În mod excepțional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Pe perioada în care este dispusă menținerea în activitate pot fi aplicate dispozițiile art. 378. (...)”

III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

III.1. Cererea de chemare în judecată

9. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț — Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal cu nr. 2.883/103/2023, reclamantul AAA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții BBB și CCC, anularea Deciziei nr. xxx/16.10.2023 și obligarea celui de-al doilea pârât să emită o nouă decizie de continuare a activității pentru perioada legală de un an, începând cu data de 20 octombrie 2023 până la data de 19 octombrie 2024.

10. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că îndeplinește funcția de comisar-șef în cadrul DDD, iar, începând cu data de 20 octombrie 2023, îndeplinește și condițiile de pensionare, formulând însă o cerere pentru menținerea în funcție pentru o perioadă de un an, conform art. 517 alin. (2) din Codul administrativ. Prin decizia contestată i s-a aprobat menținerea în funcție doar pentru o perioadă de 6 luni, demers apreciat de reclamant drept nelegal.

III.2. Sentința civilă pronunțată de prima instanță

11. Prin Sentința civilă nr. 184 din 22 martie 2024, Tribunalul Neamț — Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

12. În justificarea soluției pronunțate, prima instanța a reținut, în esență, că din însuși cuprinsul textului art. 517 alin. (2) din Codul administrativ rezultă că reclamantul beneficiază nu de un drept propriu-zis, ci de o vocație la prelungirea mandatului profesional, ulterior îndeplinirii condițiilor pentru pensionare, dispoziția legală stabilind o limită temporală maximă în atare sens, dar și ipoteza prelungirii anuale.

13. Tribunalul Neamț — Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a concluzionat că atât timp cât textul nu se referă, în mod expres, la posibilitatea de menținere în funcție doar pentru o perioadă inițială de un an și la prelungiri de doar cu câte un an, în mod corect pârâții au procedat la admiterea cererii formulate de reclamant doar pentru o perioadă de 6 luni (termen care reflectă oportunitatea apreciată de conducătorul instituției cu privire la necesitatea de a beneficia de serviciile reclamantului într-o situație excepțională, conform articolului legal analizat).

III.3. Recursul formulat în cauză

14. Reclamantul a criticat, prin cererea de recurs, această soluție, susținând, în esență, că din interpretarea literală a sintagmei „anual” din cuprinsul prevederilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ rezultă că perioada de prelungire a raportului de serviciu poate fi de minimum un an, în sensul că intervalul de prelungire nu poate fi inferior acestei durate reglementate de norma analizată, iar demersul autorității intimate-pârâte de a dispune prelungirea raportului de serviciu pentru o durată de 6 luni încalcă dreptul său de a mai putea formula o altă cerere de menținere în funcție.

15. Totodată, a arătat că, deși este adevărat că textul prevede doar o posibilitate de prelungire, și nu un drept absolut, odată ce cererea formulată de funcționarul public în condițiile art. 517 alin. (2) din Codul administrativ a fost aprobată, în lipsa unei cereri exprese a acestuia pentru prelungirea raportului de serviciu pentru o perioadă mai mică de an, decizia de prelungire trebuie emisă pentru perioada de un an impusă de textul de lege aplicat.

III.4. Întâmpinarea la recurs

16. Intimata-pârâtă CCC a formulat întâmpinare, prin care a susținut teza unei interpretări corecte date de instanța de fond prevederilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ.

17. Făcând trimitere la punctul de vedere privind modalitatea de interpretare a prevederilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, exprimat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, intimata-pârâtă a învederat că intenția legiuitorului,

expusă în cuprinsul prevederilor legale sus-indicate, a fost cea potrivit căreia raportul de serviciu poate fi prelungit o singură dată pe perioada unui an calendaristic, conducătorul instituției publice putând aproba prelungirea raportului de serviciu și pentru o perioadă mai mică de un an.

IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

18. Prin Încheierea din 27 septembrie 2024, instanța de trimitere a apreciat îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate pentru declanșarea procedurii având ca obiect pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, câtă vreme Curtea de Apel Bacău — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost sesizată cu soluționarea, în ultimă instanță, a căii de atac a recursului, cale de atac formulată împotriva sentinței pronunțate în primă instanță de tribunal, în materia contenciosului administrativ.

19. De asemenea, instanța de trimitere a învederat că de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ cu privire la sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, respectiv dacă aceasta semnifică dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a dispune menținerea funcționarului public în funcția publică pe o perioadă mai scurtă de un an sau durata prelungirii este obligatoriu să fie de un an, depinde soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 184 din 22 martie 2024, pronunțată de Tribunalul Neamț — Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, care s-a bazat pe o interpretare a acestor prevederi normative, interpretare a cărei legalitate este contestată prin recursul care face obiectul cauzei principale.

20. În opinia instanței de trimitere, problema de drept enunțată este nouă, deoarece, ca urmare a consultării jurisprudenței, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre, completul Curții de Apel Bacău — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost învestit pentru prima dată cu o cauză în care se pune în discuție această chestiune de drept și nu se poate concluziona că există o practică deja constantă, care ar fi diluat caracterul de noutate, fiind identificată o singură soluție a unei instanțe judecătorești în care să se fi antamat aceeași problemă juridică (Decizia civilă nr. 1.181 din 7 decembrie 2023, pronunțată în Dosarul nr. 667/115/2023 de către Curtea de Apel Timișoara).

21. În ceea ce privește dificultatea problemei de drept, instanța de trimitere a apreciat că aceasta reiese din lipsa unui reper neechivoc în cuprinsul prevederilor normative vizate de sesizare din perspectiva interpretării sintagmei „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, cu privire la durata pentru care se poate dispune această prelungire, în contextul în care legea face referire doar la prelungirea anuală, fără a face referire la perioada pentru care se poate dispune măsura, astfel încât se poate aprecia atât în sensul expus de către recurentul-reclamant, cât și în cel evocat de intimata-pârâtă.

22. Instanța de trimitere a subliniat și faptul că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

V. Punctele de vedere ale părților

23. Recurentul-reclamant și-a exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept prin chiar cererea de recurs, învederând, în esență, că interpretarea literală a termenului „anual”, în raport cu semnificațiile acestuia, evidențiate de Dicționarul explicativ al limbii române și de contextul normativ al prevederilor supuse analizei, este cea corespondentă sensului „care durează un an” al sintagmei în discuție, mai

precis, că perioada de prelungire a raportului de serviciu poate fi de minimum un an, iar intervalul de prelungire nu poate fi inferior acestui interval de timp.

24. Totodată, prin raportare la metoda de interpretare teleologică sau după scop, reclamantul-recurent a susținut faptul că perioada pentru care se poate dispune prelungirea raportului de serviciu trebuie să fie de un an, întrucât, dacă aceasta ar fi mai scurtă, nu ar mai putea fi formulată o nouă cerere, deși legea a permis menținerea în funcție pe o perioadă de maximum 3 ani.

25. Intimata-pârâtă CCC nu a formulat, în mod expres, un punct de vedere, susținând însă prin întâmpinare că termenul „anual” are, conform Dicționarului explicativ al limbii române, semnificația „care are loc o dată pe an”, motiv pentru care voința legiuitorului a fost cea ca raportul de serviciu să poate fi prelungit o singură dată, în cadrul unui an calendaristic, fără ca, prin aceasta, să se înțeleagă că durata prelungirii este cea a unei perioade de un an.

VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

26. Prin punctul de vedere inserat în Încheierea din 27 septembrie 2024, cu privire la sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, instanța de trimitere a învederat, în esență, că, dată fiind finalitatea actului normativ în discuție, interpretată în contextul specificului reglementării menținerii raporturilor de serviciu, durata pentru care se poate decide menținerea în funcția publică poate fi mai scurtă de un an (ceea ce nu implică lipsa unei justificări).

27. În susținerea acestei opinii, Curtea de Apel Bacău — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a apreciat că se poate aduce și argumentul derivat din posibilitatea ca însuși funcționarul public să solicite menținerea în funcția publică pe o perioadă mai scurtă de un an. Referitor la argumentul conform căruia regula ar fi prelungirea pentru un an (maximul fiind trei prelungiri anuale), prelungirea pentru o perioadă mai scurtă fiind excepția și putând fi dispusă doar în situația în care funcționarul public solicită în mod expres o atare prelungire redusă ca durată, instanța de trimitere a apreciat că textul nu poate fi interpretat ca instituind o excepție doar pentru una dintre părți, în lipsa unei stipulații exprese în acest sens. Cu alte cuvinte, nu ar exista o justificare întemeiată pe o prevedere legală care să conducă la o interpretare de natură a conferi un drept de opțiune doar funcționarului public, iar nu și autorității, în condițiile în care norma legală nu face nicio distincție în acest sens.

VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

28. Răspunsurile transmise de instanțele naționale la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au evidențiat conturarea unei jurisprudențe prin care să fie analizată, în mod direct, chestiunea de drept supusă dezlegării în cauza pendinte, situația de fapt incidentă în cauza în care a fost pronunțată singura hotărâre comunicată de Curtea de Apel Galați — Secția contencios administrativ și fiscal fiind cea a respingerii unei cereri de menținere în funcție, formulată în temeiul art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, iar nu cea a admiterii cererii pentru o perioadă inferioară intervalului de un an (Decizia civilă nr. 906 din 14 octombrie 2022, pronunțată în Dosarul nr. 37/113/2022, definitivă).

29. Cu toate acestea, trebuie subliniată relevanța considerentelor acestei hotărâri prin care instanța a reținut că, din analiza coroborată a prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din Codul administrativ, regula o constituie încetarea de drept a raportului de serviciu la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, prelungirea raportului de serviciu peste vârsta standard de pensionare intervenind în mod excepțional, doar cu aprobarea conducătorului autorității publice, care dispune de un drept de apreciere în acest sens.

30. Punctele de vedere teoretice comunicate de curțile de apel Brașov, București, Ploiești și Iași au evidențiat conturarea următoarelor opinii în rândul magistraților secțiilor consultate din cadrul acestor curți de apel și din cadrul tribunalelor arondate lor.

31. Într-o opinie, exprimată la nivelul Tribunalului Prahova, Tribunalului Brașov, Tribunalului București, Tribunalului Ilfov și Tribunalului Iași, s-a apreciat că prevederile art. 517 alin. (2) din Codul administrativ trebuie interpretate în sensul că sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu” din cuprinsul acestora oferă conducătorului autorității sau instituției publice posibilitatea de a adapta durata prelungirii raportului de serviciu în funcție de circumstanțele și cerințele specifice activității desfășurate. S-a considerat că legislația în vigoare indică dreptul autorității de a decide asupra oportunității și duratei prelungirii raportului de serviciu, aceasta având capacitatea de a alege dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. În acest sens a fost subliniat faptul că oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a autorității, desemnând facultatea acesteia, dată de lege, de a alege, după aprecierea sa, dintre mai multe soluții posibile, aplicabile cazului concret.

32. Într-o altă opinie, exprimată de magistrații Curții de Apel Iași — Secția contencios administrativ și fiscal și de cei ai Tribunalului Vaslui, s-a arătat că sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, reglementată de prevederile art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, presupune atât faptul că prelungirea se poate dispune doar o dată pe an, cât și faptul că perioada prelungirii este de un an, fiind prestabilită de către legiuitor.

33. Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

34. Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că la nivelul Secției judiciare — Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

35. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, și ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, excepție ridicată de Rodica Doina Pascu în Dosarul nr. 3.900/30/2018 al Tribunalului Timiș — Secția de contencios administrativ și fiscal, și s-a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care sintagma „condiții de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiții identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

36. Prin aceeași decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, indicată supra, excepție ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe judecătorești.

37. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, introduse prin art. I pct. 25 din Legea nr. 156/2018, Curtea Constituțională a reținut că aceste dispoziții de lege stabilesc un beneficiu pentru persoanele care au calitatea de funcționari publici, instituind

posibilitatea ca, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public să fie menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu, ipoteză distinctă de cea referitoare la continuarea exercitării raportului de serviciu al funcționarului public femeie până la împlinirea vârstei legale standard de pensionare prevăzute pentru bărbați.

38. În același sens sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 806 din 7 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 8 februarie 2022, și nr. 435 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 26 octombrie 2023.

39. Pe rolul Curții Constituționale au fost înregistrate două dosare aflate în faza de raport, ce au ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ.

IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

IX. 1. Jurisprudența în mecanismele de unificare a practicii judiciare

40. Prin Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Suceava — Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 867/86/2024 și s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în situația menținerii, la cerere, a raportului de funcție publică după îndeplinirea condițiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcționarul public ceruse suspendarea plății pensiei.

IX.2. Jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție

41. Verificările efectuate în jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal nu au evidențiat hotărâri prin care să fie analizată, în mod direct, chestiunea de drept sesizată în Dosarul nr. 2.542/1/2024, important de precizat fiind faptul că litigiile privind acțiunile referitoare la menținerea funcționarului public în funcția publică peste vârsta standard de pensionare intră în categoria cauzelor ce vizează raportul de serviciu al funcționarului public, care, potrivit art. 536 din Codul administrativ, sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

42. Prin urmare, în aceste litigii, instanța competentă în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului este curtea de apel.

43. În acest sens este și jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, fiind învestită cu soluționarea unei cauze având ca obiect contestația formulată împotriva dispoziției prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al unui funcționar public care a solicitat prelungirea acestuia după împlinirea vârstei standard de pensionare, a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se afla domiciliul reclamantului (Decizia civilă nr. 3.183 din 26 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 395/1/2021, definitivă).

X. Raportul asupra chestiunii de drept

44. Judecătorul-raportor a apreciat că dispozițiile art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, se interpretează în sensul că durata prelungirii este de un an.

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

XI. 1. Asupra admisibilității sesizării

45. Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept consideră că, în cauza pendinte, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

1. de modul de interpretare/aplicare a dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ depinde soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant, deoarece soluția ce urmează a fi dată presupune lămurirea sintagmei „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, respectiv dacă aceasta semnifică dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a dispune menținerea funcționarului public în funcția publică pe o perioadă mai scurtă de un an sau durata prelungirii este obligatoriu să fie de un an;

2. problema de drept enunțată este nouă, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra sa și aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare;

3. cauza este în curs de judecată, în ultimă instanță, fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău — Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și, în raport cu obiectul, privește materia contenciosului administrativ.

46. În raport cu aceste motive sunt îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

XI.2. Asupra fondului sesizării

47. Problema de drept din sesizare se referă la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ cu privire la sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, respectiv dacă aceasta semnifică dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a dispune menținerea funcționarului public în funcția publică pe o perioadă mai scurtă de un an sau dacă durata prelungirii este obligatoriu să fie de un an.

48. Conform prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din actul normativ indicat supra:

„(1) Raportul de serviciu existent încetează de drept: (...)

d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competența de numire în funcția publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2); (...)”

49. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „(2) În mod excepțional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice, funcționarul public poate fi menținut în funcția publică deținută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Pe perioada în care este dispusă menținerea în activitate pot fi aplicate dispozițiile art. 378.”

50. Ipoteza factuală de la care se pleacă este aceea a aprobării unei cereri de menținere în funcție publică, problema fiind ridicată cu privire la durata pentru care se poate dispune această prelungire, iar dificultatea de interpretare reiese din lipsa unui reper neechivoc, în cuprinsul prevederilor legale, care să vizeze chestiunea unei atari durate, în contextul în care legea face referire doar la prelungirea anuală.

51. Modalitatea de redactare a textului ridică probleme și din perspectiva art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia, în cadrul soluțiilor legislative

preconizate, trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura, astfel, înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite.

52. Utilizând metodele de interpretare prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul civil), se reține că, drept urmare a aplicării metodei interpretării gramaticale sau literale, ce presupune, prin ipoteză, că în interpretarea normei se pleacă de la ideea că înțelesul unor termeni și expresii utilizate într-un text juridic poate fi același cu cel din limbajul obișnuit sau poate fi diferit, se observă faptul că examinarea conținutului normativ al art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, coroborată cu examinarea prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din același act normativ, nu relevă existența unor elemente care să indice voința legiuitorului de a conferi termenului „anual” un înțeles specific, astfel încât se impune raportarea la înțelesul comun al acestuia.

53. Potrivit definiției termenului „anual” evidențiate în cuprinsul Dicționarului explicativ al limbii române, atunci când acesta are valoarea de adjectiv, înțelesul său este următorul: „care are loc o dată pe an”, „care durează un an”, „care revine în toți anii”, „care corespunde unui an”, iar când termenul are valoarea de adverb are înțelesul „pe tot anul”.

54. În cadrul prevederilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, termenul „anual” are valoare de adjectiv, caracterul polivalent al acestei ipostaze impunându-se a fi examinat și raportat la chestiunea supusă analizei, care este cea a înțelesului termenului din perspectiva duratei prelungirii raportului de serviciu.

55. În acest context, dintre semnificațiile gramaticale indicate în cuprinsul Dicționarului explicativ al limbii române, în raport și cu interpretarea coroborată a prevederilor art. 517 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, din care rezultă că doar raportul de serviciu existent poate fi menținut, în mod excepțional, maximum 3 ani, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului de cotizare pentru pensionare, ca urmare a aprobării conducătorului autorității sau instituției publice, relevantă în stabilirea înțelesului termenului folosit de legiuitor este semnificația „care durează un an”.

56. În acest sens sunt, de altfel, și considerentele pct. 59 din Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, prin care s-au reținut următoarele:

„59. În ipoteza funcționarului public aflat în menținerea raportului de funcție publică, în urma activării dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, încetarea raportului de funcție publică se poate produce fie la expirarea termenului de 1 an pentru care a primit aprobarea, fără a se fi solicitat/acordat o nouă aprobare, fie prin expirarea termenului de maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare pentru care putea fi cerută menținerea în funcția publică (cu amendamentele aduse prin Decizia Curții Constituționale nr. 112 din 23 februarie 2021 în situația femeii funcționar public).”

57. Deși din interpretarea sintagmei „poate fi menținut în funcția publică”, cuprinsă în art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, rezultă că legiuitorul nu a instituit un drept în favoarea funcționarului public de a continua raporturile de serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare și a stagiului minim de cotizare, ci doar o facultate lăsată la latitudinea persoanei care are competența de numire în funcția publică, persoană care „poate” dispune aplicarea prevederilor alin. (2) indicat supra, în sensul menținerii în funcția publică deținută maximum trei ani peste vârsta standard de pensionare, dar în condițiile prelungirii anuale a raportului de serviciu, aceasta nu poate conduce la concluzia că intervalul pentru care se poate aproba menținerea în funcție poate fi inferior celui de un an.

58. Astfel, nu poate fi reținută semnificația „care are loc o dată pe an” a termenului „anual”, întrucât o utilizare a acesteia, coroborată cu o prelungire a raportului de serviciu pentru o durată inferioară intervalului de un an, ar conduce la golirea de conținut a normei ce permite menținerea funcționarului public în funcția publică deținută pentru maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare.

59. Cu alte cuvinte, o interpretare a termenului în sensul „care are loc o dată pe an” ar conduce la ipoteza în care, la momentul expirării termenului de prelungire ce ar fi inferior celui de un an, ar fi împlinite condițiile reglementate de art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ pentru încetarea de drept a raportului de serviciu existent, fără ca funcționarul public să mai aibă posibilitatea formulării unei noi cereri de menținere în funcția publică deținută, întrucât nu ar mai fi îndeplinite condițiile impuse de art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, ceea ce nu poate fi primit.

60. Prin urmare, sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu” din cuprinsul art. 517 alin. (2) din Codul administrativ se interpretează în sensul că durata pentru care se decide menținerea în funcția publică nu poate fi mai scurtă de un an.

← ORDIN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe...		DECIZIE privind eliberarea avizului de practică necesar... →

Publicate în același Monitor Oficial:

ORDIN pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 1.305/2012 privind aprobarea tarifelor percepute de „Autoritatea Aeronautică Civilă Română” pentru efectuarea activităților... ORDIN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea „Șantierul Naval 2 Mai” — S.A. Mangalia, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului ORDIN privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 pentru Societatea IPROCHIM — S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului DECIZIE privind eliberarea avizului de practică necesar exercitării activității medicale în scop didactic și ocazional pe teritoriul României pentru medici cetățeni ai unui stat terț