Decizia CCR nr. 288 din 28.04.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 167 alin. (3) prin raportare la dispoziţiile art. 58 alin. (4) din C. pr. civ., precum şi a prev. art. 48 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 - taxele judiciare de...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea "Enel Energie" - S.A. din București în Dosarul nr. 6.790/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 755D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, și de menținere a jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv soluția și considerentele care au stat la baza deciziilor nr. 364 din 25 iunie 2014, nr. 377 din 26 iunie 2014 și nr. 34 din 3 februarie 2015, apreciind că nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 8 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 6.790/4/2014, Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost invocată de Societatea "Enel Energie" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect o acțiune în pretenții, supusă procedurii cu privire la cererile de valoare redusă.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată, în esență, că prevederile criticate sunt contrare drepturilor și intereselor ambelor părți în proces, pe de o parte, reclamantul care promovează acțiunea pentru recuperarea creanței și care nu are certitudinea recuperării acesteia și a cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și onorariul curatorului, iar, pe de altă parte, pârâtul debitor care, în situația în care cade în pretenții, este obligat să plătească apărări pentru care nu și-a dat consimțământul și care pot fi contrare intereselor acestuia. Prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă, cu excepția alin. (3), garantează, fără discriminare, dreptul la apărare și la un proces echitabil, atât al reclamantului, cât și al pârâtului. Prin alin. (3) al art. 167 din Codul de procedură civilă, sub pretextul dreptului la un proces echitabil și al interzicerii abuzului de drept, se încalcă accesul liber la justiție și este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți ale părților în litigiu. Legiuitorul, prin prevederile criticate, a înțeles să transfere responsabilitatea statului în sarcina reclamantului. Prin introducerea in noul Cod de procedură civilă și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 a prevederilor criticate este favorizată o parte - debitorul obligației contractuale, obstrucționându-se accesul la justiție al celeilalte părți - creditorul, restrângându-i-se acestuia exercitarea drepturilor rezultând dintr-un raport juridic. Partea care a promovat acțiunea - creditorul - are interes în continuarea procesului și trebuie să plătească pentru apărarea părții adverse - debitorul, care, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat apărări, nici nu a dovedii că are dreptul să beneficieze de un curator numit de instanță și, pe lângă faptul că i-а produs creditorului un prejudiciu, beneficiază de apărările unui avocat plătit chiar din fondurile acestuia. Numirea unui curator special în astfel de cauze înseamnă, pe de o parte, încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, a accesului liber la justiție și restrângerea exercițiului unor drepturi, iar, pe de altă parte, încălcarea dreptului pârâtului la apărare, prin impunerea unui apărător al intereselor sale, interese pe care apărătorul numit de instanță doar le poate intui, fără a le cunoaște. Punerea în sarcina creditorului a obligației de plată a curatorului pentru continuarea procesului încalcă dispozițiile art. 21 și 53 din Legea fundamentală, în condițiile în care, urmare a citării debitorului prin publicitate, acesta nu s-a prezentat în fața instanței pentru a dovedi citarea sa cu rea-credință și pentru a formula apărările necesare în cauză. Cu privire la legalitatea îndeplinirii procedurii de citare prin publicitate, autorul excepției de neconstituționalitate face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Decizia din 10 aprilie 2003, pronunțată în Cauza Nunes Dias împotriva Portugaliei. În ceea ce privește dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, autorul excepției apreciază că și acesta este încălcat prin tergiversarea procesului de către curatorul special al cărui interes este, în primul rând, justificarea unui onorariu mai mare. Această tergiversare este în defavoarea creditorului în situația obținerii unui titlu executoriu, întrucât în timpul procesului și până la punerea în executare silită poate interveni starea de insolvabilitate și radierea de la Registrul Comerțului a debitorului persoană juridică, iar în cazul persoanelor fizice poate interveni decesul. Toate aceste consecințe se răsfrâng asupra patrimoniului creditorului, care este sancționat pentru că a fost de bună-credință în raportul juridic dedus judecății.

6. Judecătoria Sectorului 4 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, textele de lege criticate aducând atingere prevederilor art. 16 alin. (1) și art. 21 din Legea fundamentală, deoarece duc la îngreunarea situației procesuale a reclamanților care nu sunt responsabili de incertitudinea referitoare la domiciliul

respectivilor pârâți. Nu este excesivă în sine protejarea intereselor pârâților cu domiciliul imposibil de stabilit, ci este excesivă punerea în sarcina reclamanților a cheltuielilor referitoare la onorariul curatorului, care este în realitate un avocat care urmează să-l reprezinte pe adversarul reclamantului. Aceasta cu atât mai mult cu cât în cele mai multe cazuri în care este necesară numirea curatorului se pune problema culpei pârâtului, care, deși are obligația să înregistreze în evidențele autorităților administrative schimbarea domiciliului, nu face acest lucru.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10., astfel cum a fost reținut în încheierea de sesizare, Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă. În realitate, din motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 167 alin. (3) prin raportare la dispozițiile art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum și prevederile art. 48 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. codul de procedură civilă a fost republicat după data sesizării Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, textele de lege criticate păstrând-și conținutul și numerotarea. Dispozițiile criticate au următorul cuprins:

- Art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă: "Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanță, prin încheiere, stabilindu-se totodată și modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încredințarea calității sale, ținându-se seama de activitatea desfășurată, remunerația va putea fi majorată."

- Art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă: "Odată cu încuviințarea citării prin publicitate, instanța va numi un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului."

- Art. 48 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013: "Instanța poate stabili, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului."

11. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea prin textele de lege criticate a prevederilor art. 21 și art. 24 din Constituție și nici a celor ale art. 6 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, instituția curatorului special a fost reglementată în art. 44 din Codul de procedură civilă din 1865, cu rolul de a preveni și înlătura anumite abuzuri ce ar fi putut apărea în exercitarea drepturilor procesuale ale persoanelor prevăzute de aceste dispoziții. În caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu avea reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța putea numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant și cel reprezentat sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu avea reprezentant legal. Aceste dispoziții se aplicau, în mod corespunzător, și persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă, iar numirea acestor curatori se făcea de instanța competentă să hotărască asupra cererii de chemare în judecată.

13. În prezent, prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a fost extinsă instituția curatelei speciale. Potrivit art. 58 alin. (1) din acest act normativ, în caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal și cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant. În temeiul art. 58 alin. (3), "Numirea acestor curatori se va face de instanța care judecă procesul, dintre avocații anume desemnați în acest scop de barou pentru fiecare instanță judecătorească. Curatorul special are toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal."

14. Curtea reține că această instituție, astfel cum este legiferată în Codul de procedură civilă, este menită să dea eficiență art. 24 din Constituție, dreptul la apărare fiind asigurat în plenitudinea sa. Astfel, prin textele de lege criticate sunt protejate interesele celor chemați în judecată și care nu au capacitatea de exercițiu a drepturilor civile, intrând în această categorie nu numai minorii și interzișii - persoane fizice, ci și persoanele juridice ori entitățile prevăzute la art. 56 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situația în care reclamantul învederează, motivat, că, deși a făcut tot ce i-а stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanța va putea încuviința citarea acestuia prin publicitate. Ca atare, citarea prin publicitate nu are loc de plano, ci este o acțiune subsecventă demersurilor nereușite efectuate în sensul aflării domiciliului pârâtului sau a unui alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii.

15. Într-o astfel de situație Curtea constată că instanța va putea încuviința, potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, citarea pârâtului prin publicitate, rămânând, așadar, la aprecierea instanței dacă recurge la această posibilitate. Însă, în cazul în care instanța încuviințează citarea părții pârâte prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58 din același Cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului. Legiuitorul a extins așadar protecția prevăzută la art. 58 alin. (1) din Codul de procedură civilă și asupra celor chemați în judecată și al căror domiciliu, cu toate eforturile depuse, nu a putut fi identificat. Însă, în acest context, trebuie avute în vedere dispozițiile Ordonanței

de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 6 mai 1991, cu modificările ulterioare, precum și alte acte normative care reglementează obligația legală a persoanelor fizice și a persoanelor juridice de a aduce la cunoștința autorităților însărcinate cu evidența persoanelor fizice/juridice schimbarea domiciliului/reședinței ori, după caz, a sediului.

16. Curtea constată, așadar, că în cauzele deduse judecății, dacă instanța a încuviințat, potrivit art. 167 alin. (1) din Codul de procedură civilă, citarea uneia dintre părți prin publicitate, este obligată să numească un curator dintre avocații baroului, potrivit art. 58 din același cod, care va fi citat la dezbateri pentru reprezentarea intereselor pârâtului [art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă], întrucât, în această ipoteză, prevederile legale, fiind imperative, nu lasă posibilitatea de apreciere a instanței în ceea ce privește numirea curatorului.

17. Totodată, potrivit art. 48 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, avansarea remunerației curatorului special numit de instanță în condițiile art. 58 și 167 din Codul de procedură civilă este în sarcina persoanei ale cărei interese sunt ocrotite prin numirea curatorului. Instanța poate stabili, însă, prin încheierea prevăzută de art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ca avansarea remunerației curatorului să se facă de cealaltă parte, când o asemenea măsură este în interesul continuării procesului. În mod excepțional, în cazuri urgente, care nu suferă amânare, instanța va încuviința avansarea remunerației cuvenite curatorului special din bugetul statului, iar sumele avansate din bugetul statului cu titlu de remunerație pentru curatorul special constituie cheltuieli judiciare și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul [art. 49 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013]. Partea care avansează sumele cu titlu de remunerație a curatorului special are protecția drepturilor procesuale, nefiindu-i limitat accesul la justiție, întrucât la finalul judecății aceste sume ce reprezintă remunerația curatorului special se includ în cheltuielile de judecată și vor fi puse în sarcina părții care pierde procesul [art. 48 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013]. Având în vedere cele expuse, prevederile criticate nu aduc atingere dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1) și art. 24 din Legea fundamentală, fiind o transpunere a dispozițiilor constituționale privind garantarea dreptului la apărare și nu o piedică împotriva accesului la justiție, aplicându-se deopotrivă tuturor celor aflați în ipoteza normelor referitoare la instituția curatelei speciale.

18. Pentru argumentele expuse Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor art. 21 și art. 24 din Constituția României, precum și ale art. 6 și art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19. Prevederile constituționale ale art. 53 nu au incidență în cauză, întrucât, astfel cum rezultă din argumentele anterior expuse, Curtea nu poate reține că prin textele de lege criticate ar fi restrânse drepturi sau libertăți fundamentale (a se vedea, în acest sens, și deciziile nr. 455 din 16 septembrie 2014 și nr. 34 din 3 februarie 2015, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 11 noiembrie 2014, și respectiv Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 27 februarie 2015).