Decizia CCR nr. 385 din 27.05.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 alin. 1 pct. 34 coroborate cu cele ale art. 4 alin. 2 şi art. 6 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 176/2010 - integritatea în exercitarea funcţiilor şi...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) pct. 34 coroborate cu cele ale art. 4 alin. (2) și art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, excepție ridicată de Gheorghe Radu Săsăran în Dosarul nr. 28.924/325/2013, de Silvana Petra Ardeleanu în Dosarul nr. 28.664/325/2013 și de Doina Buni în Dosarul nr. 28.537/325/2013 ale Tribunalului Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 1.098D/2014, nr. 1.1190/2014 și nr. 1.406D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 28 aprilie 2015, în prezența reprezentantului autorilor excepției, avocat Dana Busini, și cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a conexat dosarele nr. 1.119D/2014 și nr. 1.406D/2014 la Dosarul nr. 1.098D/2014, care a fost primul înregistrat și, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunțarea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru data de 14 mai 2015, apoi, în conformitate cu dispozițiile art. 57 și art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru datele de 19 mai 2015 și 27 mai 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin încheierile din 22 octombrie și 29 octombrie 2014 și prin Decizia nr. 889 din 28 octombrie 2014, pronunțate în dosarele nr. 28.924/325/2013, nr. 28.664/325/2013 și nr. 28.537/325/2013, Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) pct. 34 coroborate cu cele ale art. 4 alin. (2) și art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Radu Săsăran, Silvana Petra Ardeleanu și Doina Buni cu prilejul soluționării apelurilor declarate împotriva unor sentințe civile pronunțate de Judecătoria Timișoara în cauze având ca obiect anularea unor procese-verbale de contravenție.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile de lege criticate permit un tratament inegal și discriminatoriu între persoanele care ocupă funcții de conducere în cadrul societăților comerciale, creând inegalități majore între persoanele care ocupă funcții de conducere în cadrul societăților la care statul și/sau o autoritate a administrației publice locale sunt/este acționar(i) majoritar(i) ori semnificativ(i) și persoanele care ocupă funcții de conducere în cadrul societăților la care statul și/sau o autoritate a administrației publice locale nu au/are o astfel de calitate. Susțin că inegalitățile decurg din lipsa unei definiții a noțiunii de "acționar semnificativ" în cuprinsul Legii nr. 176/2010, vid legislativ de natură a da naștere unor abuzuri, prin impunerea obligației de a depune declarația de avere în sarcina tuturor persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul societăților la care statul sau o autoritate a administrației locale au calitatea de acționar, independent de procentul din capitalul social deținut, respectiv de influența pe care o poate exercita asupra organizării și funcționării societății respective.

5. Consideră că necesitatea prevenirii faptelor de corupție nu poate justifica instituirea acestei obligații în sarcina tuturor persoanelor care dețin funcții de conducere din cadrul tuturor societăților la care statul sau o autoritate publică sunt acționari, prin simplul motiv că este acționar. Astfel, instituirea unei astfel de obligații trebuie să fie justificată de un motiv obiectiv, cum ar fi gestionarea fondurilor publice sau natura atribuțiilor pe care le îndeplinesc persoanele vizate de norma legală contestată.

6. Or, în situația dedusă judecății, autorii sunt membri în consiliile de administrație a unor societăți care sunt organizate și funcționează în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, și în care unul dintre acționari este o autoritate publică locală, însă, în raport cu prevederile actului constitutiv, ponderea din capitalul social deținută de Consiliul Local al Municipiului Timișoara nu îi conferă dreptul de a exercita o influență determinantă asupra organizării și funcționării societății, de natură a justifica obligația de a depune declarația de avere de către persoanele care dețin funcții de conducere din cadrul acestei societăți.

7. Apreciază că, prin instituirea obligației de a depune declarația de avere în sarcina persoanelor care dețin funcții de conducere în cadrul societăților la care statul și/sau o autoritate publică sunt/este acționar(i), în raport numai de calitatea acționarului, se instituie un tratament diferențiat și discriminatoriu, dat fiind că o astfel de obligație nu este instituită în sarcina persoanelor cu funcții de conducere din cadrul celorlalte societăți în care acționari sunt persoane fizice sau juridice de drept privat.

8. Consideră că, instituind tratamente diferite pentru persoane aflate în situații similare, se aduce atingere principiului egalității în drepturi a subiectelor de drept cărora legea li se adresează, dat fiind faptul că persoanele care ocupă funcții de conducere în cadrul societăților în care acționari sunt persoane fizice sau juridice de drept privat, aceștia din urmă au un regim preferențial față de cei care ocupă funcții de conducere în cadrul societăților în care statul și/sau autoritățile locale au/are calitatea de acționar. Susțin că, în aceste condiții, persoanele care ocupă funcții de conducere în cadrul societăților nu se bucură de drepturi egale, fiind discriminați pe baza calității acționarului, independent de ponderea din capitalul social deținută.

9. De asemenea, autorii arată că Legea nr. 176/2010, prin art. 1 alin. (1) pct. 34, coroborat cu obligația publicării declarațiilor de avere și de interese, aduce atingere dreptului la respectarea și ocrotirea vieții intime, familiale și private, fără a exista o justificare sau necesitate de natura celor prevăzute de art. 53 din Constituție.

10. În final, consideră că dispozițiile de lege criticate nu corespund exigențelor enunțate, întrucât măsura afectează chiar existența dreptului la respectarea și ocrotirea vieții intime, familiale și private și nu este proporțională cu situația care a determinat-o.

11. Tribunalul Timiș - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată nu este întemeiată.

12. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Avocatul Poporului, prin adresa comunicată în Dosarul nr. 1.098D/2014, precizează că își menține punctul de vedere exprimat în dosarele nr. 199D/2014, nr. 576D/2014, nr. 888D/2014 și nr. 887D/2014 în sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse de autorii excepției de neconstituționalitate și de Agenția Națională de Integritate, susținerile reprezentantului autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1) pct. 34 coroborate cu cele ale art. 4 alin. (2) și art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (1) pct. 34: "(1) Dispozițiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligația declarării averii și a intereselor: [...]

34. membrii consiliilor de administrație, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum și persoanele care dețin funcții de conducere în cadrul regiilor autonome de interes național sau local, companiilor și societăților naționale sau, după caz, societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar sau semnificativ.";

- Art. 4 alin. (2): "Persoanele prevăzute de prezenta lege au obligația să depună sau să actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie. Declarațiile de avere se întocmesc după cum urmează: pentru anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, în cazul veniturilor, respectiv situația la data declarării pentru celelalte capitole din declarație, potrivit anexei nr. 1. Persoanele suspendate din exercițiul funcției sau al demnității publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declarațiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării.";

- Art. 6 alin. (1) lit. e): "Persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declarațiile de avere și declarațiile de interese îndeplinesc următoarele atribuții: [...]

e) asigură afișarea și menținerea declarațiilor de avere și ale declarațiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 și 2, pe pagina de internet a instituției, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepția localității unde sunt situate, adresei instituției care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum și a semnăturii. Declarațiile de avere și declarațiile de interese se păstrează pe pagina de internet a instituției și a Agenției pe toată durata exercitării funcției sau mandatului și 3 ani după încetarea acestora și se arhivează potrivit legii:".

17. Autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetățeni, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 26 alin. (1) privind viața intimă, familială și privată și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și celor ale art. 8 și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 4 și art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 495 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 24 noiembrie 2014, Decizia nr. 309 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, și Decizia nr. 203 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 31 iulie2013, a statuat constituționalitatea acestora.

19. Astfel, prin Decizia nr. 495 din 7 octombrie 2014, precitată, referitor la critica de neconstituționalitate sub aspectul pretinsei încălcări a dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată, prin publicarea declarațiilor de avere și de interese, în acord cu jurisprudența sa, Curtea a subliniat că acest drept nu este absolut, ci, în anumite condiții, poate fi supus anumitor limitări, restricții sau ingerințe din partea autorităților (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009). Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dreptul la respectarea vieții private poate face obiectul unor restricții, dacă sunt prevăzute de lege și dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea

economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora. Aplicând aceste principii în cauză, Curtea a constatat, pe de o parte, că soluția legislativă a publicării declarațiilor de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenției Naționale de Integritate, de asigurare a integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenire a corupției instituționale, iar, pe de altă parte, că publicarea acestor declarații se realizează, potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garanții împotriva unor ingerințe arbitrare. În aceste condiții, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica privind încălcarea dispozițiilor art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20. Întrucât nu există elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudența Curții, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

21. Distinct de acestea, Curtea reține ca fiind neîntemeiată și critica raportată la prevederile constituționale ale art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1), deoarece reglementarea criticată, instituită în considerarea necesității de a preveni faptele de corupție în cazul categoriilor de personal individualizate de legiuitor, nu conține dispoziții discriminatorii, ci se aplică tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de norma legală. Totodată. Curtea constată că soluția legislativă criticată este pe deplin justificată, legiuitorul fiind liber să instituie obligații suplimentare în sarcina persoanelor care desfășoară o activitate de o anumită natură și importanță.

22. De asemenea, Curtea nu poate reține nici critica potrivit căreia "inegalitățile decurg din lipsa unei definiții a noțiunii de «acționar semnificativ» în cuprinsul Legii nr. 176/2010, vid legislativ de natură a da naștere unor abuzuri". Curtea observă că, potrivit art. 32 din Legea nr. 176/2010, dispozițiile acesteia se completează cu cele ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Or, potrivit art. 89 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, prin "acționar semnificativ" se înțelege persoana care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.

23. Referitor la invocarea prevederilor art. 53 din Constituție, Curtea observă că nu ne aflăm în ipoteza restrângerii exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți prin dispozițiile de lege criticate și, prin urmare, această normă constituțională nu este aplicabilă în cauză.