HG nr. 568/2015 - acordarea de stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la evaluarea naţională din anul 2015 pt. absolvenţii clasei a VIII-a şi la examenul naţional de bacalaureat sesiunea iunie–iulie în anul 2015

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRENr. 568/2015

privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională din anul 2015 pentru absolvenții clasei a VIII-a și la examenul național de bacalaureat sesiunea iunie-iulie în anul 2015

Monitorul Oficial nr. 536 din 17.07.2015

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 57 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1

Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 1.000 de lei fiecărui absolvent al clasei a VIII-a care a obținut media 10 la evaluarea națională din anul 2015 pentru absolvenții clasei a VIII-a.

Art. 2

Se aprobă acordarea de stimulente financiare în valoare de 3.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie în anul 2015.

Art. 3

Sumele necesare acordării stimulentelor financiare prevăzute la art. 1 și 2 se alocă din bugetul aprobat pe anul 2015 Ministerului Educației și Cercetării Științifice, titlul 57.01 "Asistență socială“, cap. 65.01 "Învățământ“.

Art. 4

Lista beneficiarilor stimulentelor financiare prevăzute la art. 1 și 2 și modalitatea de acordare a acestora se aprobă prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul educației și cercetării științifice,

Sorin Mihai Cîmpeanu

Ministrul finanțelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre HG nr. 568/2015 - acordarea de stimulente financiare absolvenţilor care au obţinut media 10 la evaluarea naţională din anul 2015 pt. absolvenţii clasei a VIII-a şi la examenul naţional de bacalaureat sesiunea iunie–iulie în anul 2015