Legea nr. 202/2015 - completarea OG nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR, SENATUL

LEGENr. 202/2015

pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare

Monitorul Oficial nr. 539 din 20.07.2015

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic.

După articolul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 1 septembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 298/2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 11, cu următorul cuprins:

"Art. 11

(1) Nu poate dobândi calitatea de operator/agent și nu poate efectua înregistrarea formularelor de aviz de înscriere în AEGRM persoana care este parte în contractul/operațiunile asimilat(e) care stă/stau la baza înscrierii sau în avizul de înscriere, după cum urmează:

a) operatorul și/sau agentul acestuia;

b) societatea la care operatorul și/sau agentul acestuia dețin(e) participații ori care este controlată, indirect, de operatorul și/sau agentul acestuia;

c) asociația sau fundația constituită de operatorul/agentul acestuia.

(2) Înțelegerile dintre operatori sau agenți privind înregistrarea exclusivă și reciprocă în AEGRM sunt considerate practici anticoncurențiale și sunt interzise."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALERIU-ȘTEFAn ZGONEA

PREȘEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 202/2015 - completarea OG nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare