Decizia CCR nr. 359 din 25.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 7 alin. (4) şi (5) şi ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei

Cu participarea, în ședința publică din 5 aprilie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (4) și (5) și ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, excepție ridicată de Todica Aniko în Dosarul nr. 4.074/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 843D/2013 al Curții Constituționale.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5 iunie 2014, în prezența reprezentantului Ministerului Public, când Curtea, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 57 și ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunțării pentru data de 12 iunie 2014, când, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului, a dispus, în temeiul art. 57 și al art. 58 alin. (1) din aceeași lege, amânarea pronunțării pentru data de 17 iunie 2014 și, respectiv, 24 iunie 2014, astfel cum rezultă din încheierile redactate cu acele prilejuri. Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus, apoi, amânarea pronunțării pentru 25 iunie 2014, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr 4.074/83/2013, Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (4) și (5) și ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, excepție ridicată de Todica Aniko într-o cauză având ca obiect încuviințarea adopției unui minor la solicitarea soției tatălui firesc al acestuia.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că cerința legală potrivit căreia tatăl firesc din punctul de vedere al legislației privind recunoașterea filiației trebuie să se supună, suplimentar, unei noi expertize realizate prin metoda serologică ADN, pentru ca respectivul minor să poată fi adoptat de către soția acestuia, este excesivă, nejustificată și contravine interesului superior al copilului, descurajează procedura adopției, reprezentând chiar un impediment la adopție și la asigurarea unui mediu stabil și armonios pentru copil.

5. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa în materie (Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunțată în Cauza Kroon și alții împotriva Olandei) că acolo unde existența unei legături familiale cu un copil este stabilită, statul trebuie să acționeze astfel încât să permită acestei legături să se dezvolte și trebuie să acorde o protecție juridică care să facă posibilă, chiar de la naștere sau cât mai curând posibil după aceea, integrarea copilului în familie. În ce privește stabilirea legăturilor de rudenie, Curtea a arătat în aceeași hotărâre că respectarea vieții de familie cere ca realitatea biologică și socială să prevaleze asupra unei prezumții legale care neagă în mod direct atât faptele stabilite, cât și interesele persoanelor respective, fără niciun beneficiu real pentru nimeni.

6. Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă și-a exprimat opinia în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate fiind în acord cu normele constituționale și convenționale invocate.

7. Se arată, în acest sens, că dispozițiile legale criticate au fost adoptate prin Legea nr. 233/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, într-un anume context social și juridic, configurat de ivirea în practică a situațiilor tot mai numeroase în care familii care doreau să adopte un minor, dar care urmăreau, în același timp, să evite procedura relativ îndelungată și anevoioasă cuprinsă în vechea formă a Legii nr. 273/2004, de îndată ce aflau despre existența unui copil abandonat într-o unitate spitalicească, uzau de procedura recunoașterii paternității acestuia din urmă de către "tată", urmată apoi de solicitarea de încuviințare a adopției copilului de către soția celui care a recunoscut paternitatea unui copil din afara căsătoriei. Împotriva acestui fenomen negativ, organele abilitate, în speță Oficiul Român pentru Adopții, au încercat să reacționeze, informând instanțele de judecată și recomandând utilizarea tuturor pârghiilor legale pentru preîntâmpinarea succesului unor asemenea practici, pentru ca legiuitorul să intervină, ulterior, prin Legea nr. 233/2011.

8. În continuare, se arată că la aprecierea constituționalității textelor legale criticate trebuie avut în vedere principiul prevalent față de orice alte dispoziții normative ce guvernează materia adopției, și anume principiul ocrotirii interesului superior al copilului, reflectat printr-un act normativ complementar - Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Pe de altă parte, condiția reglementată prin dispozițiile legale criticate nu reprezintă un impediment relevant pentru soțul potențial adoptator sub aspect financiar, deoarece legiuitorul a prevăzut posibilitatea suportării costurilor expertizei în cauză de la bugetul de stat, și nici sub aspect moral, deoarece prevalent este imperativul respectării dreptului la identitate al copilului adoptabil, astfel că nu se poate reține ingerința statului în viața de familie a copilului sau a familiei potențial adoptive.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 7 alin. (4) și (5) și ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004, republicată, sunt constituționale.

11. În susținerea punctului de vedere se arată că soluția legislativă prevăzută în cuprinsul textelor de lege criticate este justificată de necesitatea desfășurării în mod legal a procedurilor de adopție în toate etapele sale, cu asigurarea tuturor garanțiilor, inclusiv a celor procedurale, prin respectarea interesului superior al copilului și a dreptului la viața intimă, familială și privată. Adopția este o operațiune juridică, dar și o măsură de protecție a copilului, astfel că principiul interesului superior al copilului prevalează în toate demersurile, deciziile și cauzele privind minorii, astfel că și condiția confirmării, prin rezultatul expertizei realizate prin metoda serologică ADN, a filiației copilului din afara căsătoriei, în vederea adoptării de către soția tatălui, se supune respectării acestui principiu. Rațiunea introducerii acestei cerințe se găsește în expunerea de motive a Legii nr. 233/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției și constă în existența unor suspiciuni cu privire la legalitatea adopțiilor efectuate în privința unor copii din afara căsătoriei, din perspectiva realității declarațiilor de paternitate făcute de soț.

12. Mai mult, ca o garanție a îndeplinirii de către autoritățile publice a obligației constituționale de respectare și ocrotire a vieții intime, familiale și private și de ocrotire a interesului superior al copilului, dispozițiile art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 273/2004 reglementează că, în situația în care adoptatorul nu dispune de resursele financiare necesare, acestea vor fi suportate din bugetul de stat.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicai punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. (4) și (5) și ale art. 48 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 19 aprilie 2012, care au următorul conținut:

- Art. 7 alin. (4) și (5): "(4) Copilul din afara căsătoriei, recunoscut de tată pe cale administrativă, precum și copilul a cărui paternitate a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoașterea de către tată sau care consfințește învoiala părților, fără a se fi cercetat temeinicia cererii, pot fi adoptați de către soția tatălui numai dacă filiația este confirmată prin rezultatul expertizei realizate prin metoda serologică ADN.

(5) În cazul adopției copilului de către soția celui care a recunoscut copilul născut în afara căsătoriei, instanța judecătorească va admite cererea de încuviințare a adopției numai dacă paternitatea este confirmată prin rezultatul expertizei filiației prevăzute la alin. (4). Cheltuielile determinate de efectuarea expertizei sunt suportate de către adoptator. În situația în care adoptatorul nu dispune de resursele financiare necesare, acestea vor fi suportate din bugetul de stat,";

- Art. 48 alin. (2) lit. k): "(2) Cererea de încuviințare a adopției este însoțită de următoarele acte. (...)

k) documentul care consemnează rezultatul expertizei pentru confirmarea filiației față de tată, realizată prin metoda serologică ADN, în cazul adopției copilului de către soția părintelui firesc atunci când copilul a fost recunoscut de tată pe cale administrativă, precum și în cazul în care paternitatea copilului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoașterea de către tată sau care consfințește învoiala părților, fără a se fi cercetat temeinicia cererii;".

16. Normele constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 26, referitoare la viața intimă, familială și

privată, ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, cu referire la dispozițiile art. 4 privind încuviințarea adopției și ale art. 18, care prevăd că statele părți au în continuare posibilitatea de a adopta dispoziții mai favorabile pentru copilul adoptat, din Convenția europeană revizuită în materia adopției de copii, adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008, ratificată de România prin Legea nr. 138/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 21 iulie 2011, dar și cu referire la art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, text referitor la respectarea vieții private și de familie.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta urmează să fie respinsă pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

18. Autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că textele de lege criticate, potrivit cărora soția tatălui firesc poate obține încuviințarea adopției unui minor numai dacă este confirmată filiația paternă prin metoda serologică ADN, impun o condiție excesivă, nejustificată, care încalcă dreptul persoanei la viața intimă, familială și privată, contravine interesului superior al copilului și descurajează procedura adopției, reprezentând chiar un impediment la adopție și la asigurarea unui mediu stabil și armonios pentru copil.

19. Examinând fișa legislativă a Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au fost inițial reglementate prin Legea nr. 233/2011 (și apoi introduse în corpul Legii nr. 273/2004 cu prilejul republicării acesteia în 2012). În expunerea de motive a actului normativ de modificare și completare a Legii nr. 273/2004 se arată, cu privire la condiția legală criticată de autoarea excepției, următoarele: "Oficiul Român pentru Adopții a sesizat că un număr din ce în ce mai mare de familii apelează la parcurgerea procedurii întemeiate pe prevederile art. 20 lit. b) din Legea nr 273/2004 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788din 19 noiembrie 2009), respectiv adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv, ca urmare a faptului că soții din cadrul acestor familii au recunoscut paternitatea unor copii din afara căsătoriei. Concret, este vorba despre încuviințarea adopțiilor unor copii care provin din relații extraconjugale ale soților din cadrul familiilor sus-menționate, de către soțiile acestora. Cu ocazia întocmirii rapoartelor de consiliere (...) specialiștii direcțiilor (din cadrul Oficiului Național pentru Adopții - s.n.) și-au exprimat în numeroase cazuri suspiciunea cu privire la realitatea declarațiilor făcute de către soț, prin care acesta a recunoscut paternitatea acestor copii. Se apreciază că recunoașterea paternității în cazul unor copii proveniți din afara căsătoriei și promovarea ulterioară, foarte rapidă, a unor acțiuni de adopție de către soțiile celor care au recunoscut paternitatea acestor copii sunt de natură a ridica o serie de suspiciuni asupra legalității condițiilor în care au avut loc aceste recunoașteri. Asemenea practici, care tind să capete amploarea unui fenomen, și care de cele mai multe ori nu pot fi probate, conduc la eludarea prevederilor Legii nr. 273/2004, aspect deosebit de grav, care este de natură a afecta însăși valabilitatea adopțiilor încuviințate în asemenea condiții. În măsura în care ar putea fi dovedite, aceste fapte ar intra, implicit, prin natura lor, și sub incidența legii penale. Pentru a stopa aceste practici, noua reglementare instituie, ca și condiție de fond la adopția între soți, probarea paternității cetei care recunoaște copilul prin efectuarea unui test ADN. Prin această expertiză se înlătură orice suspiciune legată de adevărata filiație a copilului față de tată."

20. Plecând de la aceste constatări ale autorității naționale în materie de protecție a drepturilor copilului adoptat (în prezent intitulată Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție), ce au la bază date statistice incontestabile, și acceptând ca atare necesitatea introducerii noilor reglementări ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională urmează a analiza conformitatea acestor texte legale cu normele constituționale și convenționale invocate în motivarea excepției.

21. Adopția este un act juridic complex și o instituție cu multiple semnificații și consecințe juridice. Având natura unei măsuri speciale de protecție a drepturilor copilului, adopția urmărește, finalmente, asigurarea interesului superior al copilului lipsit de părinți sau aflat, din varii motive, în afara ocrotirii părintești, astfel încât acesta să se integreze într-o familie permanentă și să beneficieze de ocrotire, educație și întregul suport moral și material necesar dezvoltării armonioase a personalității sale. Efectul adopției constă în crearea, pe cale legală, a legăturii de filiație între adoptator și adoptat, cu toate consecințele juridice, sociale și psihologice ce decurg din această complexă operațiune juridică, legătură cât mai apropiată de cea a filiației naturale. În dreptul roman, adopția avea în principal rolul de a asigura transmiterea numelui și a succesiunii de către persoanele care nu puteau avea copii în mod natural și de a împlini sentimentul de familie al acestora. Deși, în epocă modernă, adopția are ca scop esențial și principiu fundamental respectarea interesului superior al copilului fără ocrotire părintească, totuși nu poate fi negat interesul adoptatorului constând în împlinirea sentimentului de a fi părinte și de a împărți în mod firesc viața de familie cu adoptatul.

22. Analizând dispozițiile Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, în ansamblul său, Curtea constată că procedura adopției cunoaște două modalități: adopția de către orice persoană/persoane care nu are/au nicio legătură prestabilită cu adoptatul, care se supune procedurii comune și regulilor generale în materie de adopție, și, respectiv, adopția copilului în condiții speciale, ce corespunde unor reguli derogatorii de la procedura comună.

23. Procedura standard, având ca finalitate încuviințarea adopției, este un proces complex, caracterizat atât prin etapa administrativă, cât și prin cea judecătorească, ambele prealabile încuviințării adopției. În această fază prealabilă, persoanele care doresc să adopte trebuie să parcurgă o serie de demersuri și proceduri prevăzute de Legea nr. 273/2004, cum ar fi: evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare în vederea obținerii atestatului (art. 16-25), deschiderea procedurii adopției interne (art. 26-35), potrivirea teoretică și practică dintre copil și persoana/familia adoptatoare (art. 36-39) și încredințarea în vederea adopției (art. 40-46). Etapele prealabile încuviințării adopției urmăresc asigurarea principiului interesului superior al copilului, consacrat de art. 3 din Convenția cu privire la drepturile copilului (adoptată de Adunarea generală a Organizației Națiunilor Unite la 29 noiembrie 1989 și ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 28 septembrie 1990 și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 314 din 13 iunie 2001), iar autoritățile statale implicate în procedura adopției (autoritatea administrativă responsabilă în materia adopției și a protecției drepturilor copilului, prin direcțiile generale de la nivel teritorial, și instanța de judecată competentă) sunt obligate, potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr, 273/2004, să respecte acest principiu.

24. De la procedura obișnuită, Legea nr. 273/2004 prevede două situații de excepție: cea în care adoptatul este o persoană care a dobândit capacitate deplină de exercițiu și cea în care adopția este solicitată de către soțul părintelui firesc sau adoptativ. Potrivit mai multor texte din lege (art. 24,35,42,48), cererea de încuviințare a adopției este adresată direct instanței judecătorești, fără a mai fi parcurse celelalte etape prealabile încuviințării adopției, care încheie procedura adopției.

25. Ultima situație de excepție mai sus amintită și care interesează în speță se caracterizează prin aceea că, față de copilul din afara căsătoriei, a fost deja stabilită, în condițiile legii, filiația paternă, acesta având un tată firesc.

26. Potrivit dispozițiilor Codului civil și în acord cu prevederile art. 3 din Convenția europeană asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei, recunoașterea paternității copilului din afara căsătoriei se poate face fie pe cale administrativă, prin declarație pe proprie răspundere la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament (art. 415 și următoarele din Codul civil), fie pe cale judecătorească - în urma acțiunii în stabilirea paternității promovate de mamă în numele copilului, în cadrul căreia tatăl își recunoaște (mărturisește) benevol paternitatea (art. 424 și următoarele din Codul civil). Așadar, indiferent de modalitatea de recunoaștere a paternității, aceasta are la bază un act juridic de natură să creeze legătura de filiație tată-copil, cu efecte juridice în planul stării civile a copilului și al celorlalte drepturi părintești la care filiația naturală (firească, biologică) dă naștere, inclusiv dreptul la moștenire. Recunoașterea paternității, în oricare dintre formele enunțate mai sus, este un act personal, unilateral, declarativ de filiație (în sensul că produce efecte juridice retroactiv, până la momentul nașterii și chiar al concepției copilului) și irevocabil, fără ca aceasta să însemne însă că nu poate fi contestat. Aceasta deoarece, potrivit normelor legale în vigoare, stabilirea paternității prin recunoaștere nu se întemeiază pe probe științifice de natură biologică, cum ar fi expertiza medico-legală (proba de sânge sau proba ADN), ci are la bază exclusiv prezumția de bună-credință a tatălui care își recunoaște voluntar copilul. În acest sens, Curtea observă dispozițiile art. 57 din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii români (...) trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți."

27. Calitatea de tată firesc dobândită prin recunoaștere justifică tratamentul juridic special de care beneficiază soția acestuia, în calitate de autoare a cererii de încuviințare a adopției respectivului minor. Prin urmare, față de această împrejurare excepțională, legiuitorul a prevăzut o procedură specială de adopție, accelerată, astfel încât respectivul minor să fie integrat în familia tatălui său, inclusiv față de soția acestuia, care va deveni în mod legal mama sa adoptivă.

28. Textele de lege criticate, introduse prin Legea nr. 233/2011, prevăd condiția confirmării paternității biologice a tatălui firesc pentru situația în care soția acestuia solicită încuviințarea adopției respectivului copil. Curtea constată că această cerință, realizabilă prin expertiza probei biologice ADN, intervine doar în situația adopției de către soția tatălui firesc, deoarece, fără această intenție, legea nu impune realizarea acestei probe față de tatăl a cărui filiație a fost stabilită prin recunoaștere sau pe cale judecătorească, acesta din urmă conservându-și calitatea de tată firesc și exercițiul drepturilor părintești în conformitate cu prevederile legii. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 273/2004, expertiza medico-legală prin proba ADN este cerută atunci când aceasta nu a stat la baza stabilirii filiației față de tată a copilului din afara căsătoriei, respectiv când paternitatea a fost recunoscută pe cale administrativă - ca act juridic voluntar - ori când aceasta a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoașterea de către tată sau care consfințește învoiala părților, fără a se fi cercetat temeinicia cererii. Pornind de la acest aspect autoarea excepției pune în discuție afectarea interesului superior al copilului și a dreptului său la viață intimă și de familie prin obligarea tatălui firesc de a-și confirma filiația naturală abia în faza încuviințării adopției de către soția acestuia, având în vedere că admiterea acestei cereri este condiționată de rezultatul pozitiv al expertizei constând în proba ADN. În acest sens, este invocată Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunțată în Cauza Kroon și alții împotriva Olandei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând încălcarea art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a arătat că acolo unde existența unei legături familiale cu un copil este stabilită, statul trebuie să acționeze astfel încât să permită acestei legături să se dezvolte și trebuie să acorde o protecție juridică care să

facă posibilă, chiar de la naștere sau cât mai curând posibil după aceea, integrarea copilului în familie.

29. Față de aceste critici, dar și în considerarea celor ce preced, Curtea reține că, într-adevăr, prin condiția referitoare la obligația realizării testului ADN, textele de lege criticate produc o ingerință asupra dreptului tatălui firesc la viață privată. Cu toate acestea, pentru a constitui o încălcare a normelor constituționale și convenționale ce garantează acest drept, invocate în motivarea excepției, ingerința depinde de îndeplinirea condițiilor referitoare la legalitate, scop legitim și necesitatea sa într-o societate democrată. Acest din urmă criteriu trebuie analizat în strânsă legătură cu proporționalitatea măsurii restrictive sau a ingerinței în cauză. Așadar, analiza Curții va urmări să determine, în funcție de îndeplinirea condițiilor enunțate, dacă textele de lege criticate pentru neconstituționalitate determină sau nu o ingerință asupra dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată.

30. Curtea recunoaște că prezumțiile legale de filiație specifice dreptului familiei pot da naștere în practică unor dificultăți în stabilirea filiației naturale (biologice) față de tatăl copilului și în special a copilului din afara căsătoriei. Filiația este un element fundamental al stării civile, iar starea civilă, la rândul său, are la bază dreptul persoanei la identitate personală și socială și se înscrie, totodată, în sfera interesului general, fiind, așadar, și o componentă a interesului superior al copilului. Dacă prezumțiile legale în stabilirea filiației nu corespund adevărului, se poate ivi un conflict între interesul de a proteja liniștea familiei și securitatea efectelor de stare civilă, pe de o parte, și, pe de altă parte, dreptul persoanei (al copilului și al celei adulte) la viață privată și la dreptul copilului de a-și cunoaște identitatea personală. În astfel de situații este absolut necesar ca soluțiile legislative să fie nuanțate, să fie proporționale și să respecte întotdeauna, pe cât posibil, principiul interesului superior al copilului.

31. În acest sens, Curtea are în vedere Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza Mikulic împotriva Croației, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat dreptul copilului de a-și cunoaște identitatea personală și faptul că rezolvarea conflictului între acesta și dreptul presupusului tată de a nu fi supus la teste medicale împotriva voinței sale trebuie să fie de o asemenea manieră încât să mențină o proporționalitate între respectivele drepturi. Față de situația că, în speță, dreptul intern nu prevedea nicio măsură care să-l determine pe pârât să se supună testului ADN dispus de instanță și că nu exista nicio normă expresă privind consecințele refuzului său, Curtea de la Strasbourg a reținut, în continuare, că aceasta nu este, în principiu, contrar obligațiilor pozitive care revin presupusului tată potrivit art. 8 din Convenție, dar numai în măsura în care acel sistem juridic național reglementează alte mijloace apte să asigure stabilirea paternității. În plus, trebuie respectat principiul fundamental al interesului superior al copilului. În consecință, Curtea Europeană a constatat încălcarea art. 8 din Convenție deoarece autoritățile croate nu au protejat respectarea dreptului la viață privată, iar ineficiența instanțelor naționale a lăsat-o pe reclamantă într-o incertitudine prelungită cu privire la identitatea sa personală.

32. În ce privește invocarea de către autoarea excepției a Hotărârii din 27 octombrie 1994, pronunțată în Cauza Kroon și alții împotriva Olandei, Curtea constată că aceasta nu este relevantă, întrucât în speță s-a constatat încălcarea art. 8 din Convenție, deoarece a fost împiedicată stabilirea filiației față de tatăl biologic, contra prezumției de paternitate a soțului mamei. Cu acel prilej, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "respectul față de viața de familie cere ca realitatea biologică și socială să prevaleze asupra unei prezumții legale care lovește frontal atât faptele stabilite, cât și dorințele persoanelor în cauză, fără a aduce beneficii reale cuiva". De altfel, această hotărâre a instanței de contencios a drepturilor omului a fost invocată, cu titlu de argument, în Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituționale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu și mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității. Prin această decizie, Curtea Constituțională a arătat că "Esențială (...) este, dincolo de mobilurile particulare care pot fi diferite, rațiunea comună constând în asigurarea prevalentei realității asupra ficțiunii." Acest considerent poate fi contras din contextul respectivei spețe, având valoare de principiu, de sine stătătoare. În același sens, Curtea reține și că în cauzele implicând dreptul la viață privată și drepturile părintești, în care a fost invocat art. 8 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pus accentul pe obligația autorităților statului de a face toate demersurile și a cerceta cu atenție toate elementele proprii cauzei, pentru a hotărî în favoarea ocrotirii interesului superior al copilului, care prevalează celui al părintelui.

33. Din jurisprudența Curții de la Strasbourg rezultă concluzia clară că, în respectul art. 8 din Convenție, referitor la dreptul la viață privată, statele au nu doar obligația negativă de a nu interveni prin ingerințe, ci și obligații pozitive, cum ar fi adoptarea anumitor măsuri care, respectând principiul proporționalității, să dea prioritate interesului superior al copilului atunci când există un conflict față de interesele persoanei adoptatoare, prin aceste măsuri înțelegându-se inclusiv obligarea pretinsului tată la efectuarea testului ADN. În acest sens, art. 4 din Convenția Europeană asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei, încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975, la care România a aderat prin Legea nr. 101/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992, prevede că "Recunoașterea voluntară a paternității nu poate forma obiectul unei opoziții sau contestații, când aceste proceduri sunt prevăzute de legislația internă, decât în cazul în care persoana care vrea să recunoască sau a recunoscut copilul nu este, biologic, tatăl său". În același scop, al respectării dreptului la identitate și ai dreptului Sa viață privată ale copilului, art. 420 alin. (1) din Codul civil dispune că "Recunoașterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând și da orice persoană interesată".

34. Întrucât testele ADN pot proba în mod științific și cu exactitate filiația paternă, înlăturând orice dubiu în această privință și contribuind, astfel, la stabilirea cu certitudine a identității și stării civile a copilului, legiuitorul român a prevăzut condiția confirmării filiației tatălui firesc (prin recunoaștere sau pe cale judecătorească) pentru adoptarea copilului din afara căsătoriei de către soția acestuia. Ca urmare a acestei reglementări poate apărea în practică - asemenea cazului de față - un conflict între dreptul copilului de a-și cunoaște identitatea biologică, pe de o parte, și, pe de altă parte, dreptul la viață intimă și privată a presupusului tată, care poate invoca refuzul de a se supune investigațiilor medicale. Curtea constată că la baza reglementărilor legale criticate din acest motiv stau, pe lângă textul mai sus enunțat din Convenția Europeană asupra statutului juridic al copiilor născuți în afara căsătoriei, încheiată la Strasbourg la 15 octombrie 1975, și art. 5 din aceasta, potrivit căruia, "În acțiunile referitoare la filiația față de tată, probele științifice apte să stabilească sau să înlăture paternitatea urmează a fi încuviințate". Deși textul convențional se referă la obligația autorității competente sau a instanțelor judecătorești de a încuviința inclusiv testul ADN, semnificația sa este mult mai largă, în sensul că implică și obligația statului (membru al Consiliului Europei, semnatar al Convenției) de a asigura reglementările interne care să permită acest lucru.

35. Un alt aspect discutabil față de problema introducerii condiției confirmării filiației paterne prin proba ADN pentru adopția solicitată de către soția tatălui firesc constă în aceea de aparentă lipsă de corelare cu modalitățile permise de lege pentru recunoașterea paternității față de copilul din afara căsătoriei, moment anterior adopției când nu este cerută îndeplinirea aceleiași condiții.

36. Curtea reține, față de acest aspect, că recunoașterea și adopția sunt instituții de drept al familiei diferite, cu regimuri juridice distincte.

37. Recunoașterea, ca mijloc de probă, reprezintă mărturisirea unui fapt presupus a fi real din trecut, prin care un bărbat declară în mod voluntar că este tatăl natural al unui copil din afara căsătoriei. Legea nu cere la acest moment efectuarea de către pretinsul tată a probei ADN, care să confirme legătura de sânge cu respectivul copil, deoarece primordială, în situația copilului din afara căsătoriei, este ocrotirea interesului său superior, constând în dobândirea, cu efect retroactiv, a stării civile și a celorlalte drepturi ce decurg, potrivit legii, din actul recunoașterii. Este adevărat că, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituție, "Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie", iar diferite norme convenționale în materia drepturilor copiilor interzic discriminarea lor în drepturi, însă, pentru exercitarea plenară a tuturor drepturilor garantate copilului din afara căsătoriei, trebuie identificat și destinatarul obligațiilor corelative, respectiv tatăl, în cazul de față. Lipsa probei ADN în acest moment încurajează actele de recunoaștere voluntară a paternității copilului din afara căsătoriei, obiectivul major al statului, în calitate de protector al drepturilor copilului și de legiuitor al măsurilor de protecție corespunzătoare, fiind de a da naștere, chiar și pe baza unei declarații în formă autentică, unui statut civil în beneficiul copilului care nu are, în mod legal, un tată, statut cu toate elementele sale specifice de identitate și consecințele juridice pe care legea i le conferă.

38. Un element deloc neglijabil ce ar descuraja și mai mult recunoașterea paternității în ipoteza condiționării de confirmarea filiației naturale prin testul ADN este și costul destul de ridicat al acestei expertize medico-legale, ce ar reveni tatălui recunoscător. Totodată, pentru a limita eventualul abuz al unor persoane și pentru a proteja dreptul la identitate al copilului, legiuitorul a prevăzut că recunoașterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând și de către orice persoană interesată [art. 420 alin. (1) din Codul civil], precum și că dreptul la acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei - fiind o acțiune în reclamație de stare civilă - nu se prescrie în timpul vieții copilului [art. 427 alin. (1) din Codul civil.

39. Adopția, pe de altă parte, este o creație juridică menită să dea naștere legăturii de filiație între adoptatori și copil, în lipsa filiației naturale dintre aceștia. Filiația adoptivă se deosebește de cea firească prin caracterul său artificial. Ea nu se bazează, la fel ca recunoașterea, pe existența unui fapt real petrecut în trecut, de natură a avea consecințe juridice. De aceea, adopția are efecte ex nunc, doar pentru viitor, și are, la fel ca recunoașterea, rolul esențial de protejare a interesului superior al copilului. Când, însă, la momentul adopției, se invocă statutul de tată firesc prin recunoaștere, se presupune în mod rezonabil că, recunoașterea fiind conformă realității, acesta este și tatăl natural al copilului, astfel că legea a reglementat, pentru această situație de excepție, condiții procedurale speciale, adică accelerate. Dacă recunoașterea voluntară a paternității din afara căsătoriei are ca scop final adoptarea respectivului copil, este firesc ca legiuitorul să impună îndeplinirea unei condiții speciale, constând în dovedirea legăturii de sânge existente între tatăl firesc și copil, având în vedere că identificarea familiei naturale a copilului reprezintă dezideratul major în materie de protecție a drepturilor copilului din afara căsătoriei. Confirmarea este necesară, în această ultimă etapă, finală și cu efecte deosebite, a încuviințării adopției, spre deosebire de starea anterioară adopției în care se aflau copilul și solicitanții adopției, deoarece demonstrarea legăturii de sânge cu pretinsul tată firesc confirmă acestuia drepturile părintești pe care le va exercita în continuare și cu prilejul încuviințării adopției de către soția sa. Totodată, pentru a nu reprezenta o sarcină împovărătoare pentru adoptator, legiuitorul a prevăzut, la art. 7 alin. (5) teza finală din Legea nr. 273/2004, posibilitatea ca acele cheltuieli determinate de efectuarea expertizei să fie suportate din bugetul de stat, dacă adoptatorul nu dispune de resursele financiare necesare.

40. Convențiile internaționale în materia protejării drepturilor copiilor, în materia adopției și a drepturilor copiilor din afara căsătoriei, în special, acordă prioritate legăturilor de sânge, identificării părinților naturali și cooptării acestora în procesul de creștere și dezvoltare a copilului, copil care, de altfel, are dreptul la identitate personală și socială, la a-și cunoaște originile și a-și păstra identitatea. Astfel, legătura de sânge dintre părinți și copil prevalează în asigurarea mediului familial propice creșterii, educării și dezvoltării armonioase a acestuia, deoarece părinții naturali au drepturi originare în privința creșterii, educării și ocrotirii copiilor, iar separarea acestora reprezintă doar excepții justificate de ocrotirea interesului superior al copilului. Filiația biologică este singura în măsură să asigure dreptul copilului la nume și identitate, precum și unica modalitate de a deține date certe despre ascendența sa, a căror cunoaștere cât mai exactă este esențială prin raportare la întreaga viață a copilului, viața sa adultă, descendenții săi etc. (de pildă, din punct de vedere medical, al drepturilor succesorale etc.). Totodată, este justificat a se considera că tatăl biologic va avea față de copilul său un comportament mai potrivit, grijă și afecțiune sporite, mai aproape de ceea ce se urmărește prin încuviințarea adopției, decât o persoană care doar și-a recunoscut voluntar și fără a proba paternitatea față de acesta, având în vedere că legătura de sânge dintre tatăl natural și copil este în mod just apreciată ca fiind suficient de puternică pentru a oferi garanția respectării interesului superior al copilului.

41. Față de argumentele de mai sus, Curtea constată că cerința prevăzută de textele de lege criticate este justificată, scopul legitim urmărit fiind acela al ocrotirii interesului superior al copilului, concretizat în dreptul său la a-și cunoaște identitatea personală și dreptul său ia viața privată în cadrul familiei naturale. Totodată, starea civilă, prin multiplele sale implicații, depășește sfera interesului privat al persoanei, constituind obiectiv de interes general al societății, astfel că elementele stării civile trebuie să reflecte adevărul,fiind necesar ca acesta să fie determinat cu certitudine inclusiv prin probe științifice (biologice, respectiv testul ADN). Cerința este în aceiași timp adecvată, necesară și proporțională cu scopul legitim pe care îl urmărește - asigurarea interesului superior al copilului. Din această perspectivă, Curtea reține că, deși textele de lege criticate determină o ingerință a autorității asupra dreptului la viață intimă, acest drept nu este încălcat, deoarece ingerința urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul adoptatorului și interesele copilului,

42. În concluzie, Curtea constată că textele de lege criticate respectă dispozițiile constituționale și convenționale invocate în motivarea excepției, referitoare la dreptul la viață intimă, familială și privată și la ocrotirea interesului superior al copilului.

43. Faptul că presupusul tată este subiectul activ al obligației testului ADN, în vreme ce nu el este persoana care solicită instanței încuviințarea adopției, ci soția sa, nu este de natură a încălca, nici în acest mod, dreptul său la viață privată. Așa cum s-a arătat mai sus, în caz de conflict între dreptul la viață intimă, familială și privată a presupusului tată și interesul superior al copilului de a-și cunoaște identitatea personală, trebuie să prevaleze acesta din urmă. În plus, în cadrul procedurii adopției, se presupune în mod rezonabil că soții au același interes al adoptării respectivului copil, iar aceștia beneficiază de procedura accelerată a adopției tocmai în virtutea calității de tată firesc a soțului solicitantei adopției. Totodată, pentru încuviințarea adopției, legea solicită confirmarea filiației paterne, astfel că pertinentă nu poate fi decât proba ADN la care nu se poate supune nimeni altcineva decât persoana față de care a fost anterior stabilită filiația prin recunoaștere (administrativă sau pe cale judecătorească).

44. Cât privește posibilitatea schimbării stării civile a copilului prin infirmarea filiației anterior stabilite, aspect ce ar putea afecta principiul stabilității și securității efectelor juridice specifice materiei stării civile a persoanei, Curtea arată că aceasta nu constituie un aspect care să contravină normelor constituționale și convenționale invocate. Este adevărat că elementele de stare civilă trebuie să se caracterizeze prin stabilitate, însă nu se poate pretinde respectarea acestui principiu în mod absolut, chiar și atunci când acestea nu corespund realității. Or, textele de lege criticate impun condiția confirmării filiației paterne doar pentru cazurile în care aceasta a fost prestabilită în condițiile legii, pe cale administrativă sau judecătorească, însă fără cercetarea temeiniciei sale, adică fără expertizarea medico-legală prin testul ADN, probă științifică aptă să stabilească fără dubiu legătura de filiație naturală tată-copil.

45. Curtea admite că Legea nr. 273/2004 nu prevede în mod expres consecințele asupra copilului în ipoteza infirmării paternității tatălui său firesc, cu excepția respingerii în instanță a cererii de încuviințare a adopției, nefiind clar dacă autoritățile competente vor lua măsuri pentru modificarea datelor de stare civilă ale copilului, dacă vor face demersuri legale împotriva pretinsului tată firesc sau dacă se vor limita la respectarea hotărârii judecătorești de respingere a încuviințării adopției.

46. Dincolo de aceste neajunsuri reale, care țin și de specificitatea fiecărui caz de adopție și a materiei adopției, în general, și care ar putea constitui obiectul unor reglementări mai cuprinzătoare In viitor, Curtea reține că textele de lege criticate, prin condiția pe care o impun în momentul încuviințării adopției de către soția tatălui firesc al copilului, servesc, în cele din urmă, ocrotirii interesului superior al acestuia. În lipsa unei asemenea condiționări s-ar crea o situație discriminatorie între persoana de bună-credință care, dorind să adopte un copil, urmează regulile comune ale procedurii obișnuite, cu toate etapele sale prealabile încuviințării adopției, și cea care, prin simplul act voluntar al recunoașterii și fără a face vreo dovadă în sensul filiației naturale, devine, din punct de vedere legal, tatăl firesc al copilului - pe care, eventual, l-a ales odată cu recunoașterea , beneficiind (soția sa), prin urmare, de avantajul procedurii accelerate.

47. Pe lângă efectul discriminării, adevăratul pericol constă în aceea că, fără existența acestei condiții, ar fi afectat în mod vădit interesul superior al copilului. Aceasta deoarece, având acces direct la instanță pentru încuviințarea adopției, soția tatălui firesc nu parcurge etapele prealabile, administrative, în care adoptatorii sunt expertizați și consiliați, fiind supuși unor anchete psihologice, morale și sociale, de natură a determina și dezvolta aptitudinile lor de viitori părinți, precum și compatibilitatea (potrivirea) cu respectivul copil. Or, în lipsa tuturor acestor proceduri, cu rolul de garanții ale atingerii scopului adopției constând în asigurarea interesului superior al copilului, este îndoielnic faptul că adopția respectivă își poate atinge obiectivele. Este adevărat că prin soluția instanței judecătorești de respingere a încuviințării adopției este mult amânată integrarea efectivă a copilului într-o familie adoptivă (aceeași familie a tatălui firesc sau alta). Această soluție este, însă, preferabilă riscului unei adopții "mascate", de către o familie în privința căreia autoritățile competente nu au efectuat niciun fel de examinare a condițiilor propice adopției. Infirmarea filiației, ca urmare a unui rezultat negativ a testului ADN, determină în mod evident justificat respingerea, de către instanța de judecată, potrivit art. 7 alin. (5) din lege, criticat, a cererii de încuviințare, întrucât astfel este răsturnată prezumția de paternitate în numele căreia soția sa a fost scutită de parcurgerea tuturor etapelor prealabile încuviințării adopției, infirmarea pretinsei filiații, recunoscute, dar nedovedite științific până atunci, reprezintă un motiv serios de îndoială a instanței asupra bunelor intenții a familiei adoptatoare, care, demers legal discutabil, urmărește adoptarea unui copil fără a se supune cerințelor legale și tuturor anchetelor prealabile, la fel ca toate celelalte persoane aflate în aceeași situație de a-și dori adopția unui copil. Totodată, Curtea observă că un rezultat pozitiv al expertizei medico-legale nu determină, prin sine însuși, admiterea cererii de încuviințare a adopției, acesta având doar rolul de a concura la întărirea convingerii instanței judecătorești că acel copii va intra într-o familie compusă din tatăl său natural și soția acestuia, care și-a manifestat dorința adoptării acestuia doar pentru a da efecte juridice depline legăturii de sânge cu copilul soțului său. În acest sens sunt prevederile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, potrivit cărora "Instanța judecătorească va admite cererea de încuviințare a adopției numai dacă, pe baza probelor administrate, și-a format convingerea că adopția este în interesul superior al copilului