Hotărârea CAFR nr. 40/2016 - modificarea şi completarea anexei nr. 2 „Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România..
Comentarii |
|
CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 „Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea si desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014
Având în vedere prevederile:
— art. 6 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
— art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011;
— art. 4—6 din Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 51/2015 privind modalitatea de adoptare a hotărârilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România,
Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în şedinţa din data de 11 iulie 2016, hotărăşte:
Art. I. — Anexa nr. 2 „Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori”, aprobată prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. II. — Departamentul servicii pentru membri va îndeplini prevederile prezentei hotărâri.
Art. III. — Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,
Gabriel Radu
Bucureşti, 11 iulie 2016.
Nr. 40.
MODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRI
la Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori
1. Persoane juridice (înscrise în perioada 11.03.2016—11.07.2016)
Nr. | Denumirea societăţii | CUI ^ Registrul comerţului | Nr autorizaţie CAFR/an | Reprezentant legal | Adresa sediului social | Judeţul | Nr. telefon | Nr. fax | Adresă e-mail | Auditori financiari/angajaţi, asociaţi, acţionari, administratori care pot audita, în numele firmei, proiecte finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori | |||
Cit. | Nume | Prenume | Nr. carnet auditor financiar/an | Nr. certificat absolvire FE/data | |||||||||
1 | AUDIT SMART BUSINESS S.R.L. | 29198594 | 1085/2011 | IVĂNESCU MARIA | STR. VLAD JUDETU NR. 4, BL. V13, SC. A, ET. 1, AP. 18, SECTOR 3, | BUCUREŞTI | 0213345044 | 0213345044 | maria.ivanescu@auditsb.ro | IVĂNESCU | MARIA | 2381/2007 | 563/04.03.2014 |
BUCUREŞTI | TECSAN | SIMONA | 3742/2010 | 966/17.09.2014 | |||||||||
2 | ICONTEXPERT SERVS.R.L. | 26215534 | 1292/2016 | ICONARU I. RADU | STR. GEORGE ENESCU NR. 56, BL. B25, SC. 1, ET. 3, AP. 15, BRĂILA | BRĂILA | 0723834534 | icontexpertserv@yahoo.com | ICONARU | I. RADU | 3084/2009 | 311/18.02.2014 | |
3 | AUDIT EXPERT VERO S.R.L. | 35352182 | 1305/2016 | DUMITRICĂ VERONICA | STR. SG. DUMITRU PENE NR. 5, BL. J51, SC. 1, AP. 3, CAM. 1, SECTOR 3, BUCUREŞTI | BUCUREŞTI | 0745028862 | veronica.dumitrica@auditexp.ro | DUMITRICĂ | VERONICA | 1967/2007 | 826/17.09.2014 | |
4 | TED EXPERT S.R.L. | 16041988 | 1293/2016 | MARCAN DIONISIE | ALEEA SATURN NR. 7, BL. E14, SC. A, ET. 2, AP. 9, SUCEAVA | SUCEAVA | 0330804188 | 0330811566 | office@tedexpert.ro | MARCAN | DIONISIE | 2715/2009 | 862/17.09.2014 |
5 | COREVCAM S.R.L. | 12746447 | 932/2009 | BÂLĂU GHEORGHE | STR. GHEORGHE DONICI NR. 1 BIS, BIROUL NR. 14, BACĂU | BACĂU | 0744609536 | 0234515250 | office@corevcam.ro | BĂLAU | GHEORGHE | 1675/2006 | 453/04.03.2014 |
6 | COUNTEXPS.R.L. | 14470223 | 1219/2014 | BOABĂ ECATERINA | STR. C.D. FORTUNESCU NR. 15B, CORPC1, CAMERELE 12-13, ET. PARTER, CRAIOVA | DOLJ | 0351401551 | countxpgroup@gmail.com | BOABĂ | ECATERINA | 2644/2008 | 463/04.03.2014 | |
7 | GALF CONAUDIT S.R.L. | 34984270 | 1267/2015 | TANVUIA DOMNICA | STR. BABADAG NR. 10, CAMERA7, BL.4, SC. B, ET. 4, AP. 13, TULCEA | TULCEA | 0744376941 | domnica.tanvuia@yahoo.com | TANVUIA | DOMNICA | 3047/2009 | 722/04.03.2014 |
2. Persoane fizice (înscrise în perioada 11.03.2016—11.07.2016)
Nr. crt. | Nume | Prenume | Nr. carnet auditor financiar/an | Nr./dată certificat absolvire FE | Adresa de domiciliu | Judeţul | Nr. telefon | Nr. fax | Adresa e-mail |
1 | PARPARIŢĂ | FELICIA | 3330/2010 | 1067/31.03.2015 | STR. BĂIŢA NR. 12, SC. 2, ET. 4, AP. 25, CLUJ-NAPOCA | CLUJ | 0264449464 | felicia.parparita@gmail.com | |
2 | BOABĂ | ECATERINA | 2644/2008 | 463/04.03.2014 | STR. PĂLTINIŞ NR. 108, CRAIOVA | DOLJ | 0744621718 | boaba_ecaterina@yahoo.com | |
3 | BĂLĂU | GHEORGHE | 1675/2006 | 453/04.03.2014 | STR. 1 MAI NR. 1, BL. 1, SC. A, ET. 2, AP. 5, BACĂU | BACĂU | 0744609536 | 0234515250 | office@corevcam.ro |
4 | PILICĂ | MARIAN CLAUDIU | 2654/2008 | 1071/31.03.2015 | BD. BUCUREŞTI NR. 18, BL. 3E, SC. A, ET. 2, AP. 9, PLOIEŞTI | PRAHOVA | 0724663889 | clapilica@yahoo.com | |
5 | FĂTĂCEAN | GHEORGHE | 3644/2010 | 525/04.03.2014 | STR. AUREL CIUPE NR. 70, AP. 1, CLUJ-NAPOCA | CLUJ | 0744695331 | gfatacean2006@yahoo.com |
3. Alte modificări la Lista persoanelor juridice care pot audita fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori conform Protocolului încheiat între Ministerul Fondurilor Europene (MFE) şi Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) (intervenite în perioada 11.03.2016—11.07.2016)
Nr. crt. | Denumirea societăţii | CUI — Registrul comerţului | Nr. autorizaţie CAFR/an | Reprezentant legal | Adresa sediului social | Judeţul | Nr. telefon | Nr. fax | Adresă e-mail | Auditori financiari/angajaţi, asociaţi, acţionari, administratori care pot audita, în numele firmei, proiecte finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori | |||
Nume | Prenume | Nr. carnet auditor financiar/an | Nr. certificat absolvire FE/data | ||||||||||
1 | EVIDEXPERT S.R.L. | 13747262 | 1035/2011 | MOISE LUMINIŢA ELENA | STR. BRĂILEI NR. 157, BL.A7, SC. 1, ET. 2, AP. 63, GALAŢI | GALAŢI | 0741074470 | 0236435970 | evidexpert@yahoo.com | MOISE | LUMINIŢA ELENA | 3396/2010 | 600/04.03.2014 |
2 | AZX EVALEXPERT AUDIT S.R.L. | 24809018 | 917/2009 | BĂLAN PAULINA | SAT BOTOROGI NR. 108A, CAMERA NR. 1, DĂNEŞTI | GORJ | 0722358821 | puica_audit@yahoo.com | BĂLAN | PAULINA | 2827/2009 | 988/31.03.2015 | |
3 | ACE - CONSULT S.R.L. | 14469555 | 523/2004 | FRÂNCU CONSTANTIN | CALEA DUMBRĂVII NR. 143, SIBIU | SIBIU | 0722277722 | constantin.francu@yahoo.com | FRÂNCU | CONSTANTIN | 964/2001 | 290/18.02.2014 | |
4 | MS CONSULTING S.R.L. | 16920719 | 1137/2012 | SPINEI MARIA | STR. TUDOR VLADIMIRESCU NR. 61, AP. 3, TÂRGU MUREŞ | MUREŞ | 0722300844 | mscons_office@yahoo.com | SPINEI | MARIA | 3073/2009 | 191/04.02.2014 | |
5 | ECONOMIC CONFORT S.R.L. | 24603270 | 1186/2013 | CIOBANU MIHAELA CRISTINA | CALEA GRIVITEINR. 95-97, ET. 1 SI MANSARDĂ, SECTOR 1, BUCUREŞTI | BUCUREŞTI | 0213107972 | 0213107973 | mihaela@ec-confort.ro | CIOBANU | MIHAELA CRISTINA | 4065/2011 | 491/04.03.2014 |
6 | QUATTRO PLUS CONTAB S.R.L. | 18388240 | 877/2009 | FEDELEŞ elena' | STR. TÂRNĂVENI NR. 5, PARTER, CAMERA 1, SECTOR 1, BUCUREŞTI | BUCUREŞTI | 0722304234 | qtrcontab@gmail.com | FEDELEŞ | ELENA | 2790/2009 | 289/18.02.2014 | |
7 | COSTI AUDIT EVALUĂRI S.R.L. | 24359380 | 844/2008 | COSTI BOBY | STR. ADAM M. GUTTENBRUNN NR. 187, ARAD | ARAD | 0257289818 | 0257285188 | bobycosti@gmail.com | COSTI | BOBY | 189/2001 | 264/18.02.2014 |
8 | EXPERT CONSULTING S.R.L. | 12850170 | 85/2001 | BRAŞOVEANU EMILIA | STR. DĂRMĂNESTI NR. 34, BLOC B18, SCARA B.'ETAJ P, AP. 21, PIATRA-NEAMŢ | NEAMŢ | 0742123612 | 0233226224 | expert.consulting@yahoo.com | BRAŞOVEANU | EMILIA | 106/2001 | 782/17.09.2014 |
9 | METODEC MANAGEMENT S.R.L. | 29819667 | 1103/2012 | CIRSTEI VIRGILIU ALEXANDRU | SAT SMEURA, ALEEA SMEURA NR. 8, COMUNA MOŞOAIA | ARGEŞ | 0731999026 | virgil.cirstei@yahoo.ro | CIRSTEI | VIRGILIU ALEXANDRU | 3079/2009 | 800/17.09.2014 | |
adriana.cirstei@yahoo.com | CIRSTEI | ADRIANA | 3080/2009 | 801/17.09.2014 |
4. Persoane juridice care au fost radiate din Lista persoanelor juridice care pot audita fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori, care nu mai îndeplinesc cerinţele Protocolului încheiat între Ministerul Fondurilor Europene (MFE) şi Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), în perioada 11.03.2016—11.07.2016
Nr. crt. | Denumirea societăţii | CUI — Registrul comerţului | Nr. autorizaţie CAFR/an | Reprezentant legal | Adresa sediului social | Judeţul | Nr. telefon | Nr. fax | Adresă e-mail | Auditori financiari/angajaţi, asociaţi, acţionari, administratori care pot audita, în numele firmei, proiecte finanţate din fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori | |||
Nume | Prenume | Nr carnet auditor financiar/an | Nr. certificat absolvire FE/data | ||||||||||
1 | SYSCONT CONSULTING S.R.L. | 13878500 | 1067/2011 | MOISE PETRUTA gabrieLa | STR. VINTILĂ MIHĂILESCU NR. 8, BL. 78, SC. B, ET. ŢAP. 62, SECTOR 6, BUCUREŞTI | BUCUREŞTI | 0723211811 | 0212216820 | gabriela.moise@syscontconsulting.ro | MOISE | PETRUTA gabrieLa | 3896/2011 | 601/04.03.2014 |
2 | A.G. — ACCOUNTING & GLOBAL TAXS.R.L. | 24362342 | 1185/2013 | PAPADATU EDUARD CRISTIAN | INTRAREA ŞCOALA HERĂSTRĂU NR. 1C, CORP A, CAMERA 7, ET. 2, SECTOR 1, BUCUREŞTI | BUCUREŞTI | 0213194466 | 0213194803 | office@agtax.eu | PAPADATU | EDUARD CRISTIAN | 4803/2014 | 903/17.09.2014 |
3 | FINEXPERT GRUP S.R.L | 16550400 | 1129/2012 | NICOLAS LENUTA ANIŞOÂRA | STR. LUPENI NR. 1 BIS, ET. P, AP. 3, FOCŞANI | VRANCEA | 0237223953 0744398573 | 0237223953 | finexpertgrup@yahoo.com | ULEANU | LAURA AURICA | 3028/2009 | 971/17.09.2014 |
OANCEA | ELENA ALINA | 4530/2013 | 631/04.03.2014 | ||||||||||
4 | DBF EXPERT AUDIT S.R.L | 34630736 | 1262/2015 | MANOLESCU FLORIN | BD. DUNÂREANR. 21, BL. H3, SC. 3, ET. 3, AP. 50, GALAŢI | GALAŢI | 0744516801 | 0336815341 | fmanolescu@gmail.com | MANOLESCU | FLORIN | 4536/2013 | 331/18.02.2014 |
5 | ECONSULTING S.R.L. | 12097730 | 1151/2013 | NEGOESCU GHEORGHE | STR. PORTULUI NR. 47, BL. JIUL, SC. 1, ET. 1, AP. 4, GALAŢI | GALAŢI | 0236472270, 0723528182 | 0236472270 | negoescugl@yahoo.com | NEGOESCU | GHEORGHE | 1911/2007 | 617/04.03.2014 |
6 | AFICONTA S.R.L | 29887602 | 1158/2013 | COSMIUC ANIŞOARA | STR. EGALITĂŢII NR. 5, BL. COCOR 3, SC. 3, AP. 26, GALAŢI | GALAŢI | 0751855214 | aficontasrl@yahoo.com | COSMIUC | ANIŞOARA | 1992/2007 | 501/04.03.2014 | |
7 | EUROCONT EXPERT S.R.L. | 14995274 | 667/2006 | CHIRITĂ MARIANA | STR. COVASNANR. 16, BL. F18, SC. 2, ET. 3, AP. 26, CAMERA 7, SECTOR 4, BUCUREŞTI | BUCUREŞTI | 0722692783, 0757074554, 0213138673 | 0213138673 | dumitru.stana71@gmail.com | STANA | DUMITRU | 2047/2007 | 951/17.09.2014 |
8 | ALFACONTAUDIT S.R.L. | 29297113 | 1100/2012 | IONITĂ ELEONORA | STR. PRELUNGIREAGHENCEA NR. 45, BL. C1, SC. B, ET. 2, AP. 62, BRAGADIRU | ILFOV | 0722217039 | eleonora.ionita@gmail.com | IONIŢĂ | ELEONORA | 3262/2009 | 1042/31.03.2015 | |
9 | CONTAMASTER S.R.L. | 13087140 | 130/2002 | MOLDOVAN LIDIA | STR. ALEXANDRU VAIDA VOEVOD NR. 14, AP. 1, CLUJ-NAPOCA | CLUJ | 0264411317 | 0264411317 | contamaster@upcmaii.ro | MOLDOVAN | MIHAELA NATALIA | 4290/2012 | 602/04.03.2014 |
10 | PRIMA EXPERT S.R.L. | 15539608 | 841/2008 | GLIGA SANDA MARIA | ALEEA CARPATI NR. 1, AP 6, TÂRGU MUREŞ | MUREŞ | 0265210196 | 0265210196 | gliga.sanda@gmail.com | GLIGA | SANDA MARIA | 2547/2008 | 545/04.03.2014 |
5. Persoane fizice care au fost radiate din Lista persoanelor fizice care pot audita fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori, care nu mai îndeplinesc cerinţele Protocolului încheiat între Ministerul Fondurilor Europene (MFE) şi Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) (în perioada 11.03.2016—11.07.2016)
Nr. crt. | Nume | Prenume | Nr. carnet auditor financiar/an | Nr./Data certificat absolvire FE | Adresa de domiciliu | Judeţul | Nr. telefon | Nr. fax | Adresa e-mail |
1 | CISMARU | ELENA | 3451/2010 | 492/04.03.2014 | STR. GRIGORE TOCILESCU NR. 2, PLOIEŞTI | PRAHOVA | 0728878298 | 0344110097 | elenacismaru55@gmail.com |
2 | OLARU | CAMELIA | 4488/2013 | 899/17.09.2014 | STR. BRĂILEI NR. 197, BL. A1, SC. 2, ET. 8, AP. 90, GALAŢI | GALAŢI | 0740058508 | ndlccamelia@yahoo.com | |
3 | POPA | ELENA | 2080/2007 | 915/17.09.2014 | STR. ROMAN VODĂ NR. 7, BL. N3, SC. B3, ET. 3, AP. 14, IAŞI | IAŞI | 0741102173 | 0232457046 | elencont@yahoo.com |
4 | GORGHIU | GEORGETA | 4235/2012 | 114/04.02.2014 | STR. COPĂCEŞTI NR. 23, ADJUD | VRANCEA | 0744699661 | audit_finans@yahoo.com | |
5 | BERHECI | MARILENA | 4549/2013 | 60/04.02.2014 | STR. CÂMPULUI NR. 16, FOCŞANI | VRANCEA | 0722229243 | 0237222242 | marilena@eexpert.ro |
6 | MANOLESCU | FLORIN | 4536/2013 | 331/18.02.2014 | BD. DUNÂREANR. 21, BL. H3, SC. 3, ET. 3, AP. 50, GALAŢI | GALAŢI | 0744516801 | 0336815341 | fmanolescu@yahoo.com |
7 | BASALIC | DOCHIŢA DOINA | 4683/2014 | 771/17.09.2014 | STR. BRĂILEI NR. 234, BL. E5, SC. 1, ET. 1, AP. 5, GALAŢI | GALAŢI | 0745305660 | cabinetauditorgl@yahoo.com | |
8 | PASTOR | RALUCA | 4529/2013 | 642/04.03.2014 | SAT. MOCIRA, ALEEA MOCIREI NR. 7C, COMUNA RECEA | MARAMUREŞ | 0722680311 | raluca.pastor@yahoo.com | |
9 | OANCEA | ELENA ALINA | 4530/2013 | 631/04.03.2014 | BD. BRĂILEI NR. 42, BL. 42, ET. 2, AP. 8, FOCŞANI | VRANCEA | 0744687373 | alinatascu@gmail.com | |
10 | ŞIULEAN | DANA ADRIANA | 4661/2014 | 944/17.09.2014 | STR. BOBÂLNEI NR. 12A, AP. 1, LUGOJ | TIMIŞ | 0724228720 | 0256359279 | ls.conexpert@yahoo.com |
11 | LANG | EVA | 4542/2013 | 568/04.03.2014 | STR. IUGOSLAVIEI NR.71, SC. 1, ET. 1, AP.3, CLUJ-NAPOCA | CLUJ | 0741228686 | langeva.2324@gmail.com | |
12 | BAHRIM | DANIELA | 3593/2010 | 451/04.03.2014 | STR. M. EMINESCU NR.59, TÂRGU MUREŞ | MUREŞ | 0265266094 | 0265266094 | daniela.bahrim@euroacord.ro |
13 | ANTON | CARMEN | 4630/2014 | 761/17.09.2014 | STR. LATINĂ NR. 3, PLOIEŞTI | PRAHOVA | 0744481618 | carmenanton 16@yahoo.com |
← Decizia ICCJ nr. 15/2016. Contopirea pedepselor. Legea penală... |
---|