Decizia CCR nr. 237 din 7.04.2015 privind excepția de neconstituționalitate a prev. OUG nr. 51/2014 pt. modificarea și completarea OUG nr. 34/2006 - atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale art. 271¹ și art. 271² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum au fost introduse prin art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2014, excepție ridicată de Societatea "Aktor" - S.A. din București în Dosarul nr. 4.389/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 979D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, autorul excepției Societatea "Aktor" - S.A. din București a transmis o cerere prin care solicită lăsarea la urmă a cauzei, iar partea Asocierea Societatea "Construcții Erbașu" - S.A. - OTV Internațional S.A.S.U. - OTV S.A.S.U din București a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

4. Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune cererii autorului excepției.

5. Curtea, deliberând, admite cererea formulată de autorul excepției de lăsare la urmă a cauzei.

6. La a doua strigare a cauzei răspunde, pentru autorul excepției, avocatul Mona Soltan, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate. Susține, în esență, că, în absența unei situații extraordinare și a urgenței în cazul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2014, adoptarea acestui act normativ a avut loc prin încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție. Invocând Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 5 ianuarie 2015, susține că prevederile art. 271¹ și art. 217² alin. (3)-(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, prin condiționarea liberului acces la justiție de depunerea garanției de bună-conduită, încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție. Depune note scrise.

8. Reprezentantul Ministerului Public, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 15 ianuarie 2015, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca devenită inadmisibilă, în ceea ce privește prevederile art. 271² alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 și ca neîntemeiată, în ceea ce privește prevederile art. 271¹ și ale art. 271² alin. (3)-(6) din același act normativ. De asemenea face referire la preambulul și nota de fundamentare ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2014 și consideră că acest act normativ respectă exigențele prevăzute de art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

9. Prin Decizia civilă nr. 5.837 din 1 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4.389/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale art. 271¹ și art. 271² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum au fost introduse prin art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2014. Excepția a fost ridicată de petenta Societatea "Aktor" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri împotriva unei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor privind achizițiile publice.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul susține, în esență, că, în cazul de față, situația extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată nu este motivată, invocându-se numai urgența reglementării. Urgența reglementării însă nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare, sens în care sunt prezentate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale în materie. Arată, totodată, că numărul mare de contestații în fața Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor este de notorietate, iar oportunitatea unor măsuri de eficientizare nu echivalează cu urgența și necesitatea reglementării. De asemenea, prin instituirea unei garanții deosebit de oneroase, obligatoriu a fi depusă odată cu cererea/contestația/plângerea depusă la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor sau în instanță, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2014 afectează grav dreptul cetățenilor de a avea acces liber la justiție. În aceste condiții, nu doar că măsurile luate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2014 nu sunt în măsură să justifice urgența și situația extraordinară, dar împiedică ofertanții să își mai exercite drepturile în fața instanței judecătorești. În același timp se susține încălcarea art. 21 alin. (1) din Constituție, în ceea ce privește impunerea obligației de constituire a garanției de bună conduită, ca și condiție pentru formularea contestației/cererii/plângerii în fața instanțelor judecătorești și încălcarea art. 21 alin. (4) din Constituție, în ceea ce privește condiționarea depunerii contestației/cererii în fața Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor de constituirea aceleiași garanții. Astfel, obligarea contestatorilor de a depune o garanție de 1% din valoarea estimată a contractului reprezintă o limitare a liberului acces la justiție. Or, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale, limitarea trebuie să aibă un scop legitim, să asigure un raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijlocul folosit și să nu atingă însăși substanța dreptului, exigențe pe care textele de lege criticate nu le îndeplinesc. De asemenea, aplicarea unui regim preferențial și discriminatoriu titularilor dreptului de a formula plângere împotriva deciziilor Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, prin condiționarea acestui drept pentru ofertanți (contestatori/alte persoane) de depunerea garanției, în timp ce pentru autoritatea contractantă dreptul este necondiționat, pur și simplu, reprezintă o vădită încălcare a principiului egalității în drepturi, contravenind art. 16 alin. (1) din Constituție.

11. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia în sensul neconstituționalității reglementărilor criticate în raport cu art. 21 din Constituție. În acest sens, instanța judecătorească apreciază că nu doar cuantumul, ci și configurația juridică a intitulatei "garanții de bună conduită" sunt de natură a impieta în mod grav asupra dreptului operatorilor economici la un remediu efectiv împotriva actelor autorităților contractante. De asemenea, legiuitorul nu definește noțiunea "comportament necorespunzător", iar din art. 271² alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 reiese că premisa reținerii garanției nu este formularea unei contestații abuzive, eventual coroborată cu producerea vreunui prejudiciu, nici măcar a unei contestații vădit nefondate, ci, pur și simplu, formularea unei contestații, care, în cele din urmă, se vădește a fi nefondată. Instanța apreciază, așadar, că garanția de bună conduită constituie mai degrabă o sancțiune aplicată operatorilor/ ofertanților pentru formularea unor contestații/cereri/plângeri neîntemeiate, nicidecum o garanție, aducând atingere accesului efectiv la o cale de atac împotriva actelor autorității contractante, precum și caracterului gratuit al jurisdicțiilor administrative. Referitor la critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 16 din Constituție, instanța apreciază că aceasta nu poate fi reținută, întrucât nu se poate pune semnul egalității între situația persoanelor fizice care au obligația de a constitui garanția de bună conduită și situația autorității contractante căreia nu îi incumbă obligația de a constitui garanția de bună conduită și ale cărei interese sunt protejate prin depunerea acestei garanții de bună conduită. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate în raport cu art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, instanța judecătorească consideră că aceasta este neîntemeiată.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

13. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Referitor la existența situației extraordinare și urgente precizează că, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2014, se face referire la "necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice și care să protejeze autoritățile contractante împotriva depunerii unor contestații abuzive care au modificat scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achizițiilor publice și la importanța evitării riscului diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene". Arată, de asemenea, că Ministerul Justiției, în faza procedurii de avizare a proiectului de ordonanța de urgență, a semnalat, în avizul cu observații transmis inițiatorului proiectului de act normativ, prin Adresa nr. 55.224/2014, că, referitor la introducerea garanției de bună conduită, ca și condiție prealabilă pentru contestarea actului administrativ, revine Curții Constituționale competența de a se pronunța, în eventualitatea unui control de constituționalitate, dacă prin cuantumul concret se aduce atingere principiului liberului acces la justiție. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 35 din 5 februarie 2013, iar în ceea ce privește respectarea prevederilor art. 16 din Constituție precizează că prevederile de lege criticate se aplică nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în situații similare.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepției și partea Asocierea Societatea "Construcții Erbașu" S.A. - OTV Internațional S.A.S.U. - OTV S.A.S.U din București, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 30 iunie 2014, și ale art. 271¹ și art. 271² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

Prevederile art. 271¹ și art. 271² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, au următorul cuprins:

- Art. 271¹: "(1) În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligația de a constitui garanția de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestației/cererii/plângerii și data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanței de judecată de soluționare a acesteia.

(2) Contestația/Cererea/Plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanției prevăzute la alin. (1).

(3) Garanția de bună conduită se constituie prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări și se depune în original la sediul autorității contractante și în copie la Consiliu sau la instanța de judecată, odată cu depunerea contestației/cererii/plângerii.

(4) Cuantumul garanției de bună conduită se stabilește prin raportare la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, astfel:

a) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) și b);

b) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanției;

c) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) și b), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a

25.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanției;

d) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanției.

(5) Garanția de bună conduită trebuie să aibă o perioadă de valabilitate de cel puțin 90 de zile, să fie irevocabilă și să prevadă plata necondiționată la prima cerere a autorității contractante, în măsura în care contestația/cererea/plângerea va fi respinsă.

(6) În cazul în care, în ultima zi de valabilitate a garanției de bună conduită, decizia Consiliului sau hotărârea instanței de judecată nu este rămasă definitivă, iar contestatorul nu a prelungit valabilitatea garanției de bună conduită în aceleași condiții de la alin. (1)-(5), autoritatea contractantă va reține garanția de bună conduită. Prevederile art. 271² alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător.

(7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător și în situația în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este formulată de o altă persoană decât autoritatea contractantă sau contestator, conform art. 281.";

- Art. 271²: "(1) În cazul în care contestația este respinsă de către Consiliu sau de către instanța de judecată, atunci când contestatorul se adresează direct instanței, autoritatea contractantă are obligația de a reține garanția de bună conduită de la momentul rămânerii definitive a deciziei Consiliului/ hotărârii instanței de judecată. Reținerea se aplică pentru loturile la care contestația a fost respinsă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care contestatorul renunță la contestație/cerere/plângere.

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) nu va fi aplicată în cazul în care Consiliul/instanța de judecată respinge contestația ca rămasă fără obiect sau în cazul în care s-a renunțat la contestație/cerere/plângere, ca urmare a adoptării de către autoritatea contractantă a măsurilor de remediere necesare, în condițiile art. 256³ alin. (1).

(4) În situația în care Consiliul admite contestația, respectiv instanța competentă admite plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului de respingere a contestației, autoritatea contractantă are obligația de a restitui contestatorului garanția de bună conduită, în cel mult 5 zile de la momentul rămânerii definitive a deciziei/hotărârii.

(5) În situația în care contestatorul se adresează direct instanței de judecată și aceasta admite cererea introdusă, prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

(6) Sumele încasate de autoritatea contractantă din executarea garanției de bună conduită reprezintă venituri ale autorității contractante."

17. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 115 alin. (4) și (6) privind condițiile și limitele adoptării ordonanțelor de urgență ale Guvernului.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate a art. 271¹ și art. 271² din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, Curtea reține că aceste prevederi legale au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2015, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 271¹ și ale art. 271² alin. (3)-(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Cu acel prilej, Curtea a reținut, în esență, că plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor la instanța judecătorească este o cale de atac, aspect ce reiese atât din prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 care constituie reglementarea specială în materia achizițiilor publice, cât și din cele statuate prin jurisprudența Curții Constituționale referitoare la calea de atac împotriva deciziei organului de jurisdicție administrativă. În acest sens este Decizia nr. 296 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 1 august 2014.

19. Referitor la legitimitatea constituțională a procedurilor administrativ-jurisdicționale, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat, de principiu, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu contravine dispozițiilor constituționale, atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar existența unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești în condițiile legii, sens în care este Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012. De asemenea, pe lângă această exigență, desprinsă din jurisprudență, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituție, jurisdicțiile speciale administrative trebuie să fie facultative și gratuite, în acest sens fiind și Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragrafele 63-66.

20. În ceea ce privește gratuitatea jurisdicțiilor-administrative raportată la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, analizând dispozițiile ce reglementează procedura soluționării contestațiilor în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Curtea a constatat că nu există nicio normă care să ateste existența vreunei taxe sau cauțiuni care să se facă venit la bugetul de stat sau la bugetul autorității administrativ-jurisdicționale. Curtea a reținut că gratuitatea consacrată de norma constituțională cuprinsă în art. 21 alin. (4) semnifică lipsa oricărei contraprestații pecuniare din partea persoanei care, alegând calea contenciosului administrativ-jurisdicțional, beneficiază gratuit de serviciul prestat de autoritatea administrativ-jurisdicțională. În acest sens este Decizia nr. 282 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012.

21. Dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 nu fixează imperativ urmarea căii de atac administrativ-jurisdicționale, ci o prevăd ca facultate de care beneficiază persoana care se consideră vătămată. De altfel, rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cale a fost aceea de a institui o modalitate eficientă de prevenire și limitare a abuzului de drept, având în vedere faptul că soluționarea contestațiilor în materia achizițiilor publice este necesar să se desfășoare și să se judece după o procedură caracterizată prin celeritate. Existența acestei căi nu împiedică respectiva persoană să apeleze direct la calea de atac judiciară, în măsura în care apreciază că aceasta îi servește mai bine interesele.

Nicio dispoziție din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 nu prevede că actele autorităților contractante pot fi atacate numai la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel cum nicio dispoziție din același act normativ nu împiedică persoana să se adreseze numai instanțelor de judecată. Neexistând stabilită o interdicție în privința sesizării directe a instanțelor de judecată, persoanele pot recurge la această sesizare, în acest sens fiind și Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, precitată.

22. Față de cele prezentate mai sus, Curtea a constatat că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia "Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite".

23. Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2), Curtea, în jurisprudența sa, a statuat în mod constant că liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări; competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului, prevederile criticate fiind o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2), potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", sens în care este Decizia nr. 221 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 17 iunie 2005.

24. În acest context, Curtea a reținut faptul că, astfel cum reiese din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2014, care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, legiuitorul delegat, având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice și care să protejeze autoritățile contractante împotriva depunerii unor contestații abuzive care tind să modifice scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achizițiilor publice, a instituit garanția de bună conduită. Așadar, prevederile de lege criticate, prin instituirea garanției de bună conduită, astfel cum aceasta a fost introdusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2014, reglementează reguli procedurale specifice cu privire la judecarea contestației în materia achizițiilor publice, fără a putea fi calificate ca fiind o îngrădire a dreptului de acces liber la justiție.

25. În consecință, Curtea nu a reținut critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 271¹ și ale art. 271² alin. (3)-(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, raportată la art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție.

26. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, ca urmare a faptului că prevederile legale criticate impun obligația constituirii garanției de bună conduită doar pentru una dintre părțile litigiului de achiziție publică, anume operatorul economic participant, nu și în sarcina autorității contractante, Curtea a constatat că această critică este neîntemeiată, întrucât, astfel cum rezultă din dispozițiile constituționale ale art. 16, cetățenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituție și în legi, fiind egali în fața acestora și a autorităților publice, în timp ce autoritățile publice exercită atribuțiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenței lor, în realizarea funcțiilor pentru care sunt create.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie, soluția și considerentele cuprinse în deciziile anterior menționate își găsesc aplicabilitatea și în cauza de față.

28. Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2014, formulată în raport cu art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, Curtea reține că adoptarea acesteia a fost justificată în preambulul actului normativ, prin necesitatea adoptării unor măsuri urgente care să fluidizeze procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice și care să protejeze autoritățile contractante împotriva depunerii unor contestații abuzive care au modificat scopul pentru care au fost instituite căile de atac în domeniul achizițiilor publice, importanța evitării riscului diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene; imposibilitatea de a solicita cheltuieli la rambursare, ceea ce conduce la o stagnare a gradului de absorbție, conform datelor statistice, ținând cont de faptul că o prioritate majoră a Guvernului o constituie îmbunătățirea gradului de absorbție a fondurilor UE, în scopul evitării consecințelor negative care derivă din disfuncționalitățile sistemului, respectiv: pierderea finanțării externe, cauzată de prelungirea procedurii de atribuire; întârzierea implementării unor proiecte de interes general; apariția unor disfuncționalități în ceea ce privește activitatea autorităților contractante, datorate neachiziționării în timp util a produselor, serviciilor și/sau lucrărilor necesare desfășurării activităților curente etc.; împovărarea personalului cu atribuții în gestionarea procedurilor de achiziții publice; existența unui număr foarte mare de contestații care afectează eficiența Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru evitarea dezangajării automate a fondurilor alocate României și pentru a asigura o creștere continuă a gradului de absorbție.

29. În același sens, Nota de fundamentare a actului normativ criticat face referire la apariția unor disfuncționalități care determină întârzieri anormale în procesul de achiziție și o utilizare abuzivă a prevederilor aferente căilor de atac în acest domeniu.

30. În aceste condiții, Curtea constată că Guvernul, motivând urgența adoptării actului normativ criticat, a intervenit legislativ pentru urgentarea și fluidizarea procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, fără a încălca art. 115 alin. (4) din Constituție.

31. Cât privește invocarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, Curtea reține, că, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituție, prevederile art. I pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2014, prin care, în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, au fost introduse dispozițiile art. 271² alin. (1) și (2), constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 5 din 15 ianuarie 2015, și-au încetat efectele juridice. În aceste condiții, din analiza celorlalte prevederi ale ordonanței de urgență criticate, prin prisma criticilor de neconstituționalitate formulate în cauză, Curtea reține că acestea nu cuprind norme de natură să afecteze drepturi sau libertăți prevăzute de Constituție și, prin urmare, Curtea constată că susținerea autorului excepției apare, sub acest aspect, ca fiind lipsită de temei.

32. În același timp, Curtea precizează că, prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2015, citată mai sus, a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 271² alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, constatând că aceste norme sunt neconstituționale. În aceste condiții sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Ca urmare, având în vedere că, în prezenta cauză, data sesizării Curții Constituționale este anterioară publicării Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2015 în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a art. 271² alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 a devenit inadmisibilă.