Decizia CCR nr. 336 din 12.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 200 alin. (3) din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dumitru Neagoe în Dosarul nr. 26.170/299/2013/a1 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 195D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită,

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, menționând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013 și Decizia nr. 97 din 27 februarie 2014, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin încheierea din 13 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 26.170/299/2013/a1, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepția a fost invocată de Dumitru Neagoe într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cereri de reexaminare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul arată, în esență, că dispozițiile menționate încalcă art. 21 din Constituție ce garantează accesul liber la justiție, întrucât instituie o limitare a acestui drept, prin aceea că permite magistratului învestit cu soluționarea cauzei să dispună în mod discreționar cu privire la cererea dedusă judecății.

6. Deși, în aparență, oricărui cetățean îi este recunoscut dreptul de a se adresa autorităților judiciare române, în momentul parcurgerii procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă, acest drept devine iluzoriu, de vreme ce judecătorului îi este recunoscut dreptul de a dispune anularea cererii, în camera de consiliu, fără citarea părților, pentru pretinse lipsuri ale acesteia, lipsuri care de cele mai multe ori nu au legătură cu condițiile de formă prevăzute de art. 194- 197 din Codul de procedură civilă. Astfel, în opinia autorului excepției, este absurdă anularea unor cereri motivat de faptul că titularul acestora nu a fost în măsură să atașeze cererii de chemare în judecată anumite înscrisuri, să le certifice ori să indice adresa martorilor propuși spre audiere, în condițiile în care este arhicunoscut că obținerea acestor relații implică în majoritatea cazurilor concursul instanței de judecată.

7. De asemenea, întinderea termenului înăuntrul căruia reclamantul urmează să completeze cererea de chemare în judecată trebuia reglementată distinct, fiind evident că nu orice lipsuri ale cererii de chemare în judecată pot fi complinite în termenul de 10 zile impus de legiuitor. Judecătorul, deși dator să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, o poate "soluționa", cu maximă celeritate, în sensul anulării, fapt ce echivalează în mod evident cu un refuz de a soluționa o anumită cauză.

8. Judecătoria Sectorului 3 București și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța arată că procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților dintr-un proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil.

9. O astfel de procedură nu este de natură sa afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. În aceste condiții, nu se poate reține încălcarea art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție. De altfel, în același sens, Curtea s-a pronunțat deja prin Decizia nr. 479 din data de 21 noiembrie 2013.

10 Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Acesta arată că textul de lege criticat nu aduce atingere accesului liber la justiție, în sensul susținerilor autorului excepției de neconstituționalitate. Astfel, prin procedura instituită de art. 200 din noul Cod de procedură civilă, în integralitatea sa, se verifică cererea de chemare în judecată sub aspectul cuprinsului acesteia.

12. În esență, procedura verificării cererii și regularizarea acesteia nu privește fondul cauzei deduse judecății, ci numai aspecte referitoare la elementele și condițiile pe care trebuie să le cuprindă/îndeplinească cererea de chemare în judecată. Toate elementele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată sunt necesare pentru ca instanța să aibă posibilitatea de a cunoaște toate împrejurările relevante pe care se sprijină pretențiile deduse în justiție, cât și pentru pârât, întrucât în acest mod este în măsură să își pregătească apărarea.

13. În aceste condiții, niciunul dintre elementele pe care trebuie să le conțină cererea de chemare în judecată sau condițiile pe care trebuie să le îndeplinească aceasta nu îngrădesc accesul liber la justiție, cum susține autorul excepției de neconstituționalitate, fiecare dintre acestea având rolul de a permite soluționarea pricinii sub toate aspectele și în vederea aflării adevărului în cauza dedusă judecății.

14. În cazul în care se ajunge la anularea cererii de chemare în judecată, persoana interesată are posibilitatea să formuleze o nouă cerere care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, fără să i se opună puterea de lucru judecat. Acest lucru este posibil, având în vedere că instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, ci doar asupra unor aspecte care țineau de buna administrare a justiției. Avocatul Poporului mai arată că, în sensul constituționalității prevederilor legale criticate, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr. 479 din 21 noiembrie 2013, nr. 31 din 21 ianuarie 2014 și nr. 33 din 21 ianuarie 2014.

15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dispoziții ce au următoarea redactare: "(3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii. "

18. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justiție.

19. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, Curtea a statuat că procedura prevăzută de dispozițiile legale criticate reprezintă opțiunea legiuitorului și are drept scop remedierea unor lipsuri ale acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părților dintr-un proces și, în acest fel, respectarea principiului celerității și a dreptului la un proces echitabil.

20. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită și de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme care privește exclusiv buna administrare a justiției. Or, așa cum a stabilit în repetate rânduri instanța de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenției, "drepturi civile" și, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (pentru același raționament, a se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013). În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunțat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y și Z împotriva Elveției (cererea nr. 6.916/75).

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.