HG nr. 594/2015 - stabilirea valorii totale a ajutorului financiar în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc
Index |
---|
HG nr. 594/2015 - stabilirea valorii totale a ajutorului financiar în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc |
ANEXĂ - LISTA. |
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRENr. 594/2015
privind stabilirea valorii totale a ajutorului financiar în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc
Monitorul Oficial nr. 558 din 27.07.2015
Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/360 al Comisiei din 5 martie 2015 de deschidere a depozitării private pentru carnea de porc și de stabilire în avans a cuantumului ajutorului,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 28 din Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1.
(1) Se acordă ajutor financiar operatorilor care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/360 al Comisiei din 5 martie 2015 de deschidere a depozitării private pentru carnea de porc și de stabilire în avans a cuantumului ajutorului, coroborate cu prevederile art. 22 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 826/2008 al Comisiei din 20 august 2008 de stabilire a normelor comune de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a anumitor produse agricole.
(2) Finanțarea sumelor aprobate de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, ce reprezintă ajutorul financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc, se asigură ca sprijin financiar aferent Fondului european de garantare agricolă - FEGA și se prefinanțează, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, din sumele alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2015 din venituri din privatizare, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014.
Art. 2.
(1) Valoarea totală a ajutorului financiar stabilit în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc este în limita sumei de 50.520 euro, cursul de schimb fiind cel anunțat de Banca Centrală Europeană, potrivit prevederilor Regulamentului delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește agențiile de plăți și alte organisme, gestiunea financiară, verificarea și închiderea conturilor, garanțiile și utilizarea monedei euro.
(2) APIA este autoritatea competentă pentru aplicarea măsurii de acordare a ajutorului financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc.
Art. 3.
(1) Ajutorul prevăzut la art. 2 se acordă pentru cererile privind ajutorul financiar pentru depozitarea privată a cărnii de porc depuse începând cu data stabilită la art. 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/360, până la data stabilită la art. 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/725 al Comisiei din 5 mai 2015 de stabilire a datei limită de depunere a cererilor de ajutor pentru depozitarea privată a cărnii de porc în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/360.
(2) Ajutorul prevăzut la art. 2 se acordă cu respectarea prevederilor art. 4 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/360.
Art. 4.
Prevederile prezentei hotărâri se aplică persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările și completările ulterioare, și/sau persoanelor juridice, plătitoare de TVA, denumite operatori, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 826/2008.
Art. 5.
Lista categoriilor de produse eligibile pentru ajutor financiar, sumele corespunzătoare și perioadele de depozitare, potrivit anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/360, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 6.
(1) APIA elaborează metodologia de aplicare a măsurii, ghidul solicitantului, formularistica de solicitare, înregistrare, centralizare, procedurile de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc, cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 826/2008 și ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/360, documente ce se aprobă prin decizie a directorului general al APIA.
(2) APIA pune la dispoziția solicitanților formularistica și documentația necesare aplicării corecte a măsurii de acordare a ajutorului pentru depozitarea privată a cărnii de porc și le afișează pe site-ul oficial al APIA.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Daniel Constantin
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
p. Ministrul afacerilor externe,
George Ciamba, secretar de stat