Ordinul ANRE nr. 67/2014 - modificarea şi completarea Regulamentului - cadrul organizat de tranzacţionare pe pieţele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) -S.A., aprobat...
Comentarii |
|
AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI
ORDINNr. 67/2014
pentru modificarea și completarea Regulamentului privind cadrul organizat de tranzacționare pe piețele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) -S.A., aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 51/2013
Monitorul Oficial nr. 559 din 29.07.2014
Având în vedere prevederile art. 99 lit. d), ale art. 100 pct. 72 și ale art. 146 alin. (1) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 3 și ale art. 8 alin. (1) din Regulile generale privind piața centralizată de gaze naturale, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 50/2013, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) și ale art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Art. I.
Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacționare pe piețele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) - S.A., aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 51/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 29 iulie 2013, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 3, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) activ - contractul de vânzare-cumpărare gaze naturale în care cantitatea, prețul și perioada de livrare urmează să fie completate în urma efectuării de tranzacții pe piața centralizată de gaze naturale; contractul poate fi unul standard, definit de operatorul pieței centralizate și avizat de autoritatea competentă, sau unul definit de către un operator economic; obiectul tranzacționării pe piața centralizată a gazelor naturale este un activ;".
2. La articolul 3, după litera I) se introduc 3 noi litere, literele I1), I2) și I3), cu următorul cuprins:
“I1) tranzacționare «Total unitrade» - specificația asociată ordinului introdus și întreținut de brókerul operatorului economic, prin care se specifică faptul că tranzacționarea întregii cantități se face printr-o singură tranzacție;
I2) tranzacționare «Total multitrade» - specificația asociată ordinului introdus și întreținut de brókerül operatorului economic, prin care se speciîfică faptul că tranzacționarea întregii cantități este obligatorie și se poate face prin două sau mai multe tranzacții;
I3) «Whitelist» - opțiunea rezervată oricărui operator economic care permite selectarea și întreținerea unui grup de operatori economici cu care acceptă tranzacționarea."
3. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
“Art. 4.
Produsele care pot fi tranzacționate pe piețele centralizate de gaze naturale sunt:
a) gaze naturale din producția internă, cu perioada de livrare de 1/3/6/12 luni;
b) gaze naturale în amestec intern - import, în dozajul lunar aprobat de ANRE, cu perioada de livrare de o lună;
c) gaze naturale din import, cu perioada de livrare de 1/3/6/12 luni;
d) gaze naturale în amestec intern - import, în alt dozaj decât cel aprobat de ANRE, cu perioada de livrare de 1/3/6/12 luni sau cu altă perioadă de livrare;
e) gaze naturale destinate exportului, cu perioada de livrare de 1/3/6/12 luni sau cu altă perioadă de livrare;
f) gaze naturale din producția internă, cu altă perioadă de livrare decât cele menționate la lit. a)."
4. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 5.
Pentru produsul menționat la art. 4 lit. a), contractul de vânzare-cumpărare va fi fie cel standardizat, definit de operatorul piețelor centralizate și avizat de autoritatea competentă, fie cel propus de operatorul economic inițiator, iar pentru produsele menționate la art. 4 lit. b)-e) contractul de vânzare-cumpărare va fi cel al operatorului economic inițiator."
5. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 51, cu următorul cuprins:
"Art. 51.
Pentru produsul menționat la art. 4 lit. f), operatorul piețelor centralizate va propune un contract de vânzare-cumpărare standardizat, avizat de autoritatea competentă, care va fi folosit în situația în care părțile în tranzacție nu se înțeleg altfel."
6. La articolul 11, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) să întrerupă, dacă este cazul, ședințele de tranzacționare, cu avizul președintelui-director general. Situațiile în care se pot întrerupe ședințele de tranzacționare de către coordonatorul de ședință pot fi determinate de disfuncționalități tehnice, de modificări ale parametrilor aplicației sau de alte cauze care impun întreruperea;".
7. După articolul 11 se introduce un nou articol, articolul 111, cu următorul cuprins:
"Art. 111.
Pentru procedura electronică de tranzacționare în care brokerii au posibilitatea întreținerii perioadei de livrare, atribuțiile operatorului piețelor centralizate sunt:
a) să întrerupă, dacă este cazul, ședințele de tranzacționare, cu avizul președintelui-director general, cu notificarea părților și precizarea motivului întreruperii;
b) să interzică accesul la negociere al brokerilor care au fost suspendați ori care au pierdut dreptul de a negocia."
8. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 12.
Ședința de tranzacționare desfășurată pe baza unui ordin inițiator cuprinde 3 etape:
a) deschiderea ședinței;
b) sesiunea de tranzacții;
c) închiderea ședinței."
9. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 16.
Operatorul economic care a transmis ordinul inițiator răspunde clarificărilor cu cel puțin două zile lucrătoare înainte de data la care a fost programată ședința de tranzacționare."
10. După articolul 20 se introduce un nou articol, articolul 201, cu următorul cuprins:
"Art. 201.
În situația procedurii electronice de tranzacționare în care brokerii au dreptul de a întreține perioada de livrare, ordinele de cumpărare au implicit asociată mențiunea «Total unitrade», iar ordinele de vânzare pot avea mențiunea «Total unitrade» sau «Total multitrade», după caz."
11. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 22.
În situația în care operatorul economic nu este parte în tranzacție, garanția i se restituie în cel mult 3 zile lucrătoare, pe baza unei cereri în care se menționează contul în care se face restituirea."
12. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 24.
În situația în care operatorul economic este parte într-o tranzacție, garanția este blocată de operatorul piețelor centralizate până la semnarea contractului de vânzare - cumpărare. în această perioadă, garanția blocată nu poate fi folosită în scopul participării la o altă ședință de tranzacționare în cadrul pieței centralizate de gaze naturale."
13. La articolul 25, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) Operatorul economic nu semnează contractul de vânzare - cumpărare;".
14. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 26.
Operatorul piețelor centralizate va executa garanția ambilor operatori economici parte în contract în situația în care în contractul de vânzare-cumpărare semnat nu sunt consemnate aceleași elemente din oferta tranzacționată, respectiv aceeași cantitate cu cea tranzacționată, același preț cu cel al tranzacției sau aceeași perioadă de livrare cu cea care a făcut obiectul tranzacționării."
15. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 27.
Garanția executată de operatorul piețelor centralizate se va vira astfel:
a) părții din contractul de vânzare-cumpărare prejudiciate prin nesemnarea contractului de către cealaltă parte;
b) părții/părților declarate câștigătoare - în situația în care operatorul economic care a transmis ordinul inițiator nu semnează contractul de vânzare-cumpărare;
c) participanților la procedură, proporțional cu cantitatea din ordinul acestora - în situațiile specificate la art. 25 lit. b) si la art. 26."
16. După articolul 27 se introduce un nou articol, articolul 271, cu următorul cuprins:
"Art. 271.
În situația procedurii electronice de tranzacționare în care brokerii au dreptul de a întreține perioada de livrare, poate li folosită opțiunea de «Whitelist», descrisă în procedura de tranzacționare, situație în care operatorii economici nu trebuie să constituie garanții de participare."
17. Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 32.
Operatorul piețelor centralizate va publica pe
site-ul propriu, după încheierea fiecărei ședințe de tranzacționare, dar nu mai târziu de finele zilei în care aceasta a fost organizată, următoarele informații:
a) lista participanților la ședința de tranzacționare, dacă aceasta cuprinde cel puțin 3 participanți;
b) rezultatele ședinței de tranzacționare, precizând, pentru fiecare tranzacție încheiată, următoarele elemente: tipul de produs tranzacționat, prețul de pornire, prețul de adjudecare, cantitatea contractată și perioada de livrare."
Art. II.
Departamentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea prevederilor prezentului ordin, iar Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) - S.A., în calitate de operator al piețelor centralizate de gaze naturale, și participanții la piețele centralizate de gaze naturale administrate de Societatea Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) - S.A. vor proceda la ducerea la îndeplinire a acestuia.
Art. III.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae Havrileț
← HG nr. 597/2014 - aprobarea stemei comunei Ruşii-Munţi, jud.... | Ordinul ANRE nr. 68/2014 - modificarea şi completarea... → |
---|