Decizia CCR nr. 360 din 25.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 85/2013 - declanşarea procedurii insolvenţei la Regia Autonomă pt. Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA

Nr. 360

din 25 iunie 2014

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea, în ședința publică din 24 iunie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, excepție ridicată de Societatea Comercială "Emiprod“ - S.R.L. și Societatea Comercială "Cresco“ - S.R.L., ambele din Drobeta-Turnu Severin, în Dosarul nr. 9.089/101/2013 (nr. 9.089/101/2013/a86) al Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 99D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 24 iunie 2014, în prezența reprezentanților părții Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, precum și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, în temeiul prevederilor art. 57 și ale art. 58 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a dispus amânarea pronunțării pentru data de 25 iunie 2014, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 9.089/101/2013 (nr. 9.089/101/2013/a86), Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernuiui nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, excepție ridicată de Societatea Comercială "Emiprod“ - S.R.L. și Societatea Comercială "Cresco“ - S.R.L., ambele din Drobeta-Turnu Severin, într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) și art. 115 alin. (4).

5. Dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție prevăd expresis verbis principiul potrivit căruia "Parlamentul este (_) unica autoritate legiuitoare a țării“, ceea ce indică, în mod neechivoc, faptul că actul de legiferare este de competența exclusivă a Parlamentului, fiind două excepții de la monopolul legislativ al Parlamentului.

6. În ceea ce privește posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență, există două limite strict definite de Constituție, respectiv: se adoptă în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora; nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție.

7. De asemenea, arată că, prin prisma prevederilor Legii fundamentale și a jurisprudenței Curții Constituționale, adoptarea ordonanțelor de urgență trebuie să se circumscrie respectării a cel puțin patru limite. Or, din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 și din nota de fundamentare nu reiese niciun argument real, de fapt sau de drept, care să justifice o "situație extraordinară a cărei reglementare nu suferă amânare“, sens în care "Curtea Constituțională a fost extrem de clară cu privire la noțiunea de «situație extraordinară atunci când este vorba despre executarea unor hotărâri judecătorești»“. Reiese că principalul argument al emiterii acesteia îl constituie nevoia de "protecție juridică a RAAN, iar această protecție juridică, astfel cum este precizat în nota de fundamentare, se dorește a fi obținută astfel: «procedura reorganizării judiciare asigură suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită ce pot fi instituite de către creditori»“.

8. Se mai susține că, deși în preambulul ordonanței de urgență se arată că incapacitatea de plată a RAÂN și executarea silită a acesteia ar putea conduce la încetarea activității, ceea ce ar putea provoca catastrofe ecologice, în realitate, este "doar o aparență și un fals argument, întrucât nu există un asemenea pericol“.

9. Un alt motiv de neconstituționalitate al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 îl constituie încălcarea dispozițiilor constituționale menționate, întrucât a fost adoptată prin nesocotirea prevederilor art. 151 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "procedura aplicabilă regiilor autonome aflate în stare de insolvență se va stabili prin lege specială“. În această situație, Guvernul ar fi trebuit să inițieze, în regim de urgență, o lege specială pentru procedura insolvenței aplicabilă regiilor autonome, dacă situația o impunea cu adevărat. Or, în această situație, Guvernul și-a depășit atribuțiile, întrucât legiuitorul primar a dorit să excludă regiile autonome de la aplicarea Legii nr. 85/2006.

10. Tribunalul Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței este o lege specială și se aplică doar destinatarilor precizați în mod expres de aceasta, neputându-se extinde prin analogie și altor persoane fizice sau juridice. Astfel, prin art. 151 din același act normativ, regiile autonome, în speță debitoarea, au fost exceptate expres de la aplicarea acestei legi, urmând ca procedura aplicabilă regiilor autonome aflate în stare de insolvență să se reglementeze printr-o lege specială. Avându-se în vedere că până la data de 4 septembrie 2013 nu a fost adoptată o asemenea lege, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2013, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, întrucât, în speță, tocmai de o situație extraordinară și de urgență este vorba, fiind motivate prin incapacitatea de plată în care se află Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin ce poate conduce la încetarea activității, fapt ce poate provoca catastrofe ecologice. De asemenea, arătând și celelalte argumente din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013, apreciază că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 115 din Constituția României.

11. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 10 septembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 12/2014 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 4 martie 2014.

15. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului și art. 115 alin. (4) referitor la condițiile în care Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

17. Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, reglementează o procedură generală în materie de insolvență ce se aplică anumitor categorii de debitori aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă [art. 1] și are drept scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență.

18. Potrivit art. 151 din aceeași lege, "Procedura aplicabilă regiilor autonome aflate în stare de insolvență se va stabili prin lege specială.“ În virtutea acestor prevederi, legiuitorul delegat a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, act normativ ce face obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate.

19. Ca atare, susținerea autoarelor excepției de neconstituționalitate referitoare la faptul că ordonanța de urgență criticată a fost adoptată prin nesocotirea prevederilor art. 151 din Legea nr. 85/2006 este neîntemeiată, întrucât tocmai legiuitorul primar a lăsat posibilitatea reglementării procedurii aplicabile regiilor autonome aflate în stare de insolvență prin lege specială. De asemenea, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul, în considerarea unor situații deosebite, poate să stabilească și reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile generale în materie, or, procedura aplicabilă regiilor autonome aflate în stare de insolvență este o procedură specială.

20. De altfel, Curtea reține că Parlamentul, respectiv Camera Deputaților și Senatul, a aprobat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2013, sens în care a adoptat Legea nr. 12/2014 [pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 4 martie 2014].

21. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate potrivit căreia Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2013 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (4), întrucât nu este niciun argument real, de fapt sau de drept, care să justifice o situație extraordinară a cărei reglementare nu suferă amânare, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată.

22. Potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, "Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.“

23. În ceea ce privește îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public (Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009), iar situațiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obișnuit sau comun, respectiv a căror reglementare nu poate fi amânată (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005).

24. Atât în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013, cât și în nota de fundamentare, Guvernul expune argumentele care au stat la baza recurgerii la procedura constituțională a delegării legislative. Astfel, se arată că:

- până în prezent nu a fost adoptată o lege specială pentru procedura insolvenței aplicabilă regiilor autonome, în conformitate cu prevederile art. 151 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare;

- se impune adoptarea de reglementări privind procedura insolvenței regiilor autonome, care se confruntă cu situații de blocaj financiar având ca efect apariția stării de incapacitate de plată a datoriilor către diverși creditori, în special bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, în condițiile de criză economică prelungită ale acestei perioade, precum și luând în considerare premisele economice pentru anul 2013;

- Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin este un operator strategic al economiei naționale și, totodată, un furnizor de servicii publice locale, operând cu instalații și substanțe pentru producerea apei grele și a produselor conexe, având un înalt grad de periculozitate și complexitate, iar măsurile propuse reglementează modalitatea de derulare a procedurii insolvenței, oferind astfel protecția juridică necesară acesteia, precum și creditorilor regiei;

- incapacitatea de plată în care se află Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin poate conduce la încetarea activității, fapt ce poate provoca catastrofe ecologice, fiind știut faptul că în instalațiile Regiei Autonome pentru Activități Nucleare - Sucursala Romag Prod se vehiculează 500 tone de hidrogen sulfurat, gaz toxic, letal, și exploziv ce trebuie ars, în caz de sistare a producției de apă grea, rezultând o cantitate însemnată de SO2, substanță ce produce ploi acide cu influențe negative asupra mediului și sănătății populației din zonă, cu efecte transfrontaliere;

- adoptarea de urgență a unor măsuri pentru protecția juridică a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin creează condițiile pentru asigurarea siguranței în exploatare, în considerarea faptului că elementele sus-menționate vizează interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată.

25. Din analiza celor prezentate, Curtea observă că este evidențiată existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată în sensul celor reținute în jurisprudența Curții cu privire la această noțiune, fiind motivată urgența, existând o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului care pune în pericol un interes public.

26. Curtea constată că se justifică adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, iar motivele cuprinse în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 pot fi considerate ca justificând atât oportunitatea, rațiunea și utilitatea reglementării, cât și existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată.

27. Având în vedere cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin, raportat la prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) și art. 115 alin. (4), este neîntemeiată.

28. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Emiprod“ - S.R.L. și Societatea Comercială "Cresco“ - S.R.L., ambele din Drobeta-Turnu Severin, în Dosarul nr. 9.089/101/2013 (nr. 9.089/101/2013/a86) al Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Mehedinți - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2014.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția adoptată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 360 din 25 iunie 2014, considerăm că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin (RAAN), trebuia admisă pentru următoarele motive:

Excepția vizează dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2013 privind declanșarea procedurii insolvenței la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin (RAAN), prin care s-a reglementat în mod expres că procedura generală a insolvenței se aplică în mod corespunzător pentru această RAAN, fiind instituite totodată o serie de excepții punctuale de la normele generale exclusiv pentru această regie.

1. Referitor la situația extraordinară Guvernul a motivat că:

- nu există o lege specială privind procedura insolvenței care să fie aplicată regiilor autonome, astfel cum statuează dispozițiile art. 151 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;

- criza economică prelungită și premisele economice pentru anul 2013 impun adoptarea unor reglementări privind procedura insolvenței regiilor autonome;

- prin reglementare se asigură o proiective juridical a RAAN și a creditorilor acesteia;

- incapacitatea de plată a RAAN poate conduce la încheierea activității, fapt ce ar putea provoca catastrofe ecologice.

Argumentele prezentate în preambulul actului normativ criticat nu constituie o situație extraordinară care să conducă la adoptarea unor măsuri legislative pe calea ordonanței de urgență astfel cum statuează art. 115 alin. (4) din Constituția României.

Astfel, împrejurarea că din 2006 și până în prezent nici Guvernul, și nici Parlamentul nu au inițiat vreun proiect de act normativ care să reglementeze insolvența regiilor autonome nu poate constitui un argument pentru Guvern în sensul intervenției printr-un act de delegare legislativă punctual, pentru rezolvarea unor situații individuale, ci, eventual, ar fi putut fi un argument pentru adoptarea măsurilor generale în materia insolvenței regiilor autonome, intervenție legislativă care ar fi putut fi justificată într-adevăr și de al doilea argument din preambulul ordonanței de urgență, respectiv criza economică prelungită și premisele economice pentru anul 2013.

Nici argumentul că prin reglementarea adoptată se asigură o protecție juridică a RAAN nu poate constitui o justificare pentru adoptarea vreunui act normativ, cu atât mai puțin prin ordonanță de urgență. Astfel, starea de insolvența este o situație faptică determinată de împrejurări obiective, concrete, care conduc la declanșarea procedurii, iar nu o formă de protejare a unei regii proprii, a statului, care în acest mod își creează un avantaj prin prejudicierea creditorilor regiei.

Motivul că intrarea în incapacitate de plată a RAAN poate conduce la închiderea activității și la producerea unor catastrofe ecologice nu este în niciun fel justificat în nota de fundamentare. Din contră, în nota de fundamentare a ordonanței de urgență se arată că măsurile de executare silită sunt "concentrate asupra sediului administrativ al regiei și a terenului aferent acestuia precum și la alte construcții (_) iar instanțele de judecată au constatat că acele bunuri individual determinate pot fi supuse executării silite potrivit legii, independent de caracterul strategic declarat al regiei“. Așadar, nu s-a demonstrat în niciun fel că executarea silită a bunurilor regiei ar fi putut conduce la catastrofe ecologice.

În consecință, niciunul din argumentele incluse în preambulul ordonanței de urgență nu constituie o situație extraordinară care să justifice adoptarea actului normativ. Așadar, este evident că Guvernul a adoptat ordonanța de urgență pentru oprirea procedurilor de executare silită a regiei în dauna creditorilor acesteia, nefiind precizate nici în preambul, și nici în nota de fundamentare condițiile legale de intrare în insolvența.

2. Ordonanța de urgență, astfel cum a fost adoptată, conține reglementări cu caracter individual deoarece, pe de o parte, se statuează că regiei autonome i se aplică în mod corespunzător prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și, pe de altă parte, se instituie unele derogări punctuale de la normele generale în materie de insolvența. Or, toate aceste reglementări reprezintă dispoziții cu caracter individual, particulare, aplicabile exclusiv pentru un singur subiect de drept.

Referitor la aceste aspecte, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, și a statuat că: "Chiar în absența unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă,caracter normativ,natura primară a reglementărilor pe care le conținefiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale_Or, în măsura în care domeniul de incidență a reglementării este astfel determinat, aceastaare caracter individual,ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcție de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fără echivoc“.

Curtea a apreciat în aceeași decizie că: "Fără îndoială, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat în această materie“. Subscriind acestei teze, Curtea ține să precizeze că "o atare derogare de la dreptul comun se poate realiza numaiprintr-o reglementare cu caracter normativ_În ipoteza în care, însă, reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează de a mai avea legitimitate,dobândind caracter discriminatoriu și, prin aceasta, neconstituțional“.

În mod similar și pentru argumente asemănătoare s-a pronunțat Curtea și prin Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, dar și prin Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013. În această din urmă decizie Curtea a statuat că "în măsura în care domeniul de incidență a reglementării este determinat concret, dată fiind rațiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, «ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcție de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fără echivoc».

Așa fiind, Curtea constată că legea supusă controlului de constituționalitate contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, astfel cum își găsește expresie în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu și, ca atare, este sub acest aspect în totalitate neconstituțională. Legea contravine și prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituție. Într-adevăr, în măsura în care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispoziții legale adoptate exclusiv în considerarea lui și aplicabile numai în ceea ce îl privește, incidenței unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispozițiile legale în cauză nesocotesc principiul constituțional potrivit căruia «nimeni nu este mai presus de lege»“.

În speța supusă analizei Curții în prezenta cauză devin incidente în mod corespunzător argumentele din decizia sus-citată, deoarece, pe de o parte, dintre alte numeroase regii, subiecte de drept privat, cu care creditorii au intrat în relații comerciale, Guvernul a ales tocmai RAAN pentru a declanșa procedura legală a insolvenței, iar, pe de altă parte, deși și alte regii autonome s-ar afla în situații identice cu cea a RAAN, acestea nu pot beneficia de dispozițiile instituite în favoarea acestei regii deoarece nu a fost creat cadrul general pentru insolvența regiilor autonome, astfel cum prevede legea generală (de altfel, nici până în prezent Guvernul nu a sesizat Parlamentul cu un proiect de lege cu acest obiect, urmând probabil ca și pentru o altă regie să procedeze în mod identic, când interesul său o va cere). Așa fiind, apreciem că actul normativ supus controlului contravine principiului constituțional al egalității, astfel cum își găsește expresie în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu și, ca atare, este, sub acest aspect, în totalitate neconstituțional.

Pentru aceste argumente apreciem că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2013 este neconstituțională și că excepția de neconstituționalitate trebuia admisă în totalitate.

Judecători,

prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

Daniel Marius Morar

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Decizia CCR nr. 360 din 25.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OUG nr. 85/2013 - declanşarea procedurii insolvenţei la Regia Autonomă pt. Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin