Legea nr. 225/2015 - anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice

PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR, SENATUL

LEGENr. 225/2015

privind anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice

Monitorul Oficial nr. 562 din 28.07.2015

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic.

(1) Se anulează contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată începând cu 1 ianuarie 2012 și până la data intrării în vigoare a prevederilor art. I pct. 17 și 18 din Ordonanța Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobată prin Legea nr. 178/2015, de către următoarele categorii de persoane fizice:

a) copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă au fost elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, ucenici sau studenți. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, pentru aceste venituri nu se anulează contribuția de asigurări sociale de sănătate;

b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care au provenit din sistemul de protecție a copilului. Dacă au realizat venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, silvicultură, piscicultură și pentru cele acordate în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, pentru aceste venituri nu se anulează contribuția de asigurări sociale de sănătate;

c) soțul, soția și părinții care nu au avut venituri proprii și care se aflau în întreținerea unei persoane asigurate, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe țară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

d) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraților care au fost înlăturați din justiție pentru considerente politice în perioada anilor 1945- 1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru veniturile acordate în baza acestor legi sau, după caz, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul de bază minim brut pe țară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu au realizat alte categorii de venituri pentru care s-a datorat contribuția;

e) persoanele cu handicap, pentru veniturile acordate în baza Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariu de bază minim brut pe țară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu au realizat alte categorii de venituri pentru care s-a datorat contribuția;

f) bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătății, până la vindecarea respectivei afecțiuni, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul de bază minim brut pe țară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuția;

g) femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au realizat venituri asupra cărora s-a datorat contribuția sau au avut venituri sub salariul de bază minim brut pe țară, pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe țară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În vederea încadrării în condițiile privind realizarea de venituri prevăzute la alin. (1), Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite Agenției Naționale de Administrare Fiscală lista persoanelor fizice înregistrate în Registrul unic de evidență al asiguraților din Platforma informatică din asigurările de sănătate, potrivit prevederilor art. 213 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare. Structura informațiilor și periodicitatea transmiterii acestora se stabilesc prin ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

(3) Persoanele fizice care se încadrează în prevederile alin. (1) și nu beneficiază de anularea, din oficiu, a contribuției de asigurări sociale de sănătate potrivit alin. (1), vor prezenta organului fiscal competent documentul justificativ care atestă calitatea de asigurat fără plata contribuției, eliberat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin casele de asigurări de sănătate potrivit prevederilor art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare.

(4) În situația prevăzută la alin. (3), anularea contribuției se efectuează prin depunerea unei cereri, de către persoana fizică, la organul fiscal competent, la care se anexează documentul eliberat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin casele de asigurări de sănătate. Prevederile art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător.

(5) În cazul în care anterior intrării în vigoare a prezentei legi organul fiscal competent a emis și comunicat decizia de impunere prin care a fost stabilit cuantumul contribuției de asigurări sociale de sănătate, acesta emite și comunică, din oficiu, decizie de anulare a contribuției de asigurări sociale de sănătate, chiar dacă împotriva deciziei de impunere s-au exercitat ori nu căi de atac.

(6) În cazul în care anterior intrării în vigoare a prezentei legi organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a fost stabilit cuantumul contribuției de asigurări sociale de sănătate, acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar contribuția se scade din evidența analitică pe plătitor pe bază de borderou de scădere.

(7) În cazul în care anterior intrării în vigoare a prezentei legi organul fiscal competent nu a emis decizia de impunere prin care să stabilească cuantumul contribuției de asigurări sociale de sănătate, acesta nu mai emite nicio decizie.

(8) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) care au efectuat plata contribuțiilor pentru care prezenta lege prevede anularea, au dreptul la restituirea sumelor achitate. Prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA

PREȘEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Legea nr. 225/2015 - anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice




Expunere de motive initiator 9.10.2015
Motivul emiterii proiectului de act normativ

Promovarea proiectului de act normativ este determinată de necesitatea eliminării inadvertenţelor apărute în aplicarea prevederilor Capitolelor II şi III ale Titlului IX2 din Codul fiscal, coroborate cu prevederile art, 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la categoriile de persoane care beneficiază de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, fără plata contribuţiei.

l.Descrierea situaţiei actuale

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
Citește mai mult 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, aprobată prin Legea nr. 106/2012, începând cu data de 1 iulie 2012, au fost preluate din legislaţia specifică de asigurări sociale de sănătate, respectiv, din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, contribuţiile de asigurări sociale obligatorii datorate de persoanele fizice care realizează venituri impozabile din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură, piscicultura, din asocieri fără personalitate juridică, din cedarea folosinţei bunurilor, investiţii, premii şi câştiguri din jocuri de noroc, din alte surse, precum şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu obţin venituri.

în urma preluării în Codul fiscal a prevederilor referitoare la contribuţiile privind asigurările sociale de sănătate, în vederea administrării acestora de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, nu au fost preluate şi prevederile de la art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că, anumite categorii de persoane beneficiază de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, fără plata contribuţiei, dacă realizează anumite categorii de venituri, întrucât acestea vizează condiţiile de realizare a prestaţiilor care au fost şi au rămas în atribuţiile Ministerului Sănătăţii.

Astfel, la art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că următoarele categorii de persoane, beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei:

a) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă;

b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate;

c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945 - 1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 -1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 1 din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi;

d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;

f) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară.

în acest context, de la data preluării contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate în Codul fiscal şi până la data intrării în vigoare a prevederilor art. I pct. 17 şi 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile de la Capitolele II şi III ale Titlului IX din Codul fiscal, nu conţineau prevederi exprese cu privire Ia exceptarea de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a categoriilor de persoane prevăzute la art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Este de menţionat faptul că, pentru persoanele care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, baza lunară de calcul a contribuţiei este condiţionată de un plafon minim, respectiv, de valoarea salariului minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre de Guvern, astfel încât dacă venitul lunar realizat este sub plafonul minim, contribuţia se calculează asupra plafonului.

întrucât, categoriile de persoane menţionate la art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei, iar prevederile Codului fiscal nu le menţionează expres ca fiind exceptate, în practică, organele fiscale, au pus în aplicare prevederile Capitolelor II şi III ale Titlului IX^2 din Codul fiscal, astfel că au stabilit, în sarcina persoanelor menţionate la art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

2. Schimbări preconizate:

Având în vedere faptul că prevederile de la Capitolele II şi III ale Titlului IX^2 din Codul fiscal, nu conţineau prevederi exprese cu privire la exceptarea de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a categoriilor de persoane prevăzute la art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară anularea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2012 şi până la data intrării în vigoare a prevederilor art. I pct. 17 şi 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 4/2015, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât persoanele care se încadrează în categoriile reglementate de prevederile art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi îndeplinesc condiţiile prevăzute de această normă în ceea ce priveşte categoriile de venituri pentru care se acordă asigurări de sănătate, fără plata contribuţiei, să beneficieze de această facilitate.

în acest sens, se propune, în vederea eliminării inadvertenţelor mai sus menţionate, anularea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele menţionate la art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

■ pentru copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi, se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate indiferent de baza la care aceasta a fost calculată. Cu toate acestea, în cazul acestei categorii de persoane, nu se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate aferentă eventualelor venituri pe care respectivele persoane le-au obţinut din următoarele categorii: venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultura.

■ pentru tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecţie a copilului, se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, indiferent de baza la care aceasta a fost calculată. Cu toate acestea, în cazul acestei categorii de persoane, nu se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate aferentă eventualelor venituri pe care respectivele persoane le-au obţinut din următoarele categorii: venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, sau dacă au fost beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

art. 213 alin. 1) lit. a) şi b), faptul că anumite categorii de persoane, beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei, numai în situaţia în care nu realizează „venituri din muncă”.

Prin urmare, prin actuala formulare a literelor a) şi b) ale alin. (1) din proiectul de lege, se dezvoltă sintagma „venituri din muncă”, fiind enumerate limitativ categoriile de venituri care se încadrează în această sintagmă şi care dacă sunt realizate duc la neaplicarea facilităţii reglementată prin proiectul de lege.

• pentru soţul, soţia şi părinţii care se aflau în întreţinerea unei persoane asigurate, fiind vorba deci de persoane care nu au obţinut venituri, se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe ţară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

• pentru persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin legile speciale prevăzute în mod expres la art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate stabilită după cum urmează:

—> pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe ţară stabilit în baza art. 296 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care indemnizaţia acordată în baza legii speciale este sub nivelul salariului minim brut pe ţară;

—> pentru venitul acordat în baza legii speciale, în cazul în care acesta este mai mare decât salariul minim brut pe ţară.

De subliniat că pentru această categorie de persoane, anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este acordată cu condiţia ca persoana în cauză să nu fi realizat alte categorii de venituri pentru care s-a datorat contribuţia (ex: venituri din drepturi de autor), caz în care nu se mai anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate nici pentru venitul obţinut în baza legilor speciale.

■ pentru persoanele cu handicap, se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate stabilită după cum urmează:

—► pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe ţară stabilit în baza art. 296^32 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care veniturile acordate în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este sub nivelul salariului minim brut pe ţară;

—► pentru veniturile acordate în baza Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare., în cazul în care aceasta este mai mare decât salariul minim brut pe ţară.

De subliniat că şi pentru această categorie de persoane, anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este acordată cu condiţia ca persoana în cauză să nu fi realizat alte categorii de venituri pentru care s-a datorat contribuţia (ex: venituri din drepturi de autor), caz în care nu se mai anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate nici pentru venitul obţinut în baza legii speciale.

■ pentru bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea respectivei afecţiuni, se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe ţară stabilit în baza art. 296^32 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

De subliniat că şi pentru această categorie de persoane, anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este acordată cu condiţia ca persoana în cauză să nu fi realizat alte categorii de venituri pentru care s-a datorat contribuţia (ex: venituri din drepturi de autor), caz în care nu se mai anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

■ pentru femeile însărcinate şi lăuze, regula este că se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe ţară stabilit în baza art. 29632 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară. Cu toate acestea, în cazul acestei categorii de persoane, nu se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate aferente veniturilor pentru care s-a datorat contribuţia, a căror cuantum a fost peste valoarea salariului de bază minim brut pe ţară.

Este de menţionat faptul că, de regulă, pentru persoanele care au obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, baza lunară de calcul a contribuţiei este condiţionată de un plafon minim, respectiv, de valoarea salariului minim brut pe ţară stabilit prin hotărâre de Guvern, astfel încât dacă venitul lunar realizat este sub plafonul minim, contribuţia se calculează asupra plafonului.

în acest context, în acest proiect de lege se reglementează facilitatea de anulare a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, acordată de legiuitor, alternativ, fie pentru veniturile obţinute în baza legii speciale, fie pentru venitul bază de calcul reprezentat de salariul minim brut pe ţară stabilit în baza art. 296^32 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care venitul obţinut în baza legii speciale este sub valoarea salariului minim brut pe ţară, dacă nu au avut alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate în baza acestor legi.

De precizat că utilizarea instituţiei juridice a anulării are în vedere faptul că, în Codul de procedură fiscală se reglementează la art. 23 modalităţile de stingere a creanţelor fiscale, una dintre acestea fiind anularea.

Anularea ca modalitate de stingere priveşte obligaţii fiscale individualizate în titluri de creanţă (acte administrative fiscale).

în acest sens, art. 178 stabileşte diferite cazuri de anulare a creanţelor fiscale.

Prin urmare, proiectul de act normativ reglementează o altă situaţie de anulare a creanţelor fiscale, pe lângă cele prevăzute de art. 178 din Codul de procedură fiscală.

De precizat că ANAF a preluat spre administrare contribuţiile sociale începând cu 1 iulie 2012, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011.

Prin acelaşi act normativ contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, preluate spre administrare de ANAF, au fost reglementate la Cap. 2 şi 3 ale Titlului IX din Codul fiscal.

Potrivit prevederilor Cap. 2 al Titlului IX2 din Codul fiscal, pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate contribuabilii au obligaţia de a efectua, în cursul anului, plăţi anticipate (art. 296^24), iar după încheierea anului, organul fiscal are obligaţia de a stabili obligaţiile anuale de plată şi de a emite decizie de impunere (art. 296^25).

Potrivit Cap. 3 al Titlului IX2 din Codul fiscal, contribuţia de asigurări sociale de sănătate prevăzută la art. 296^27 alin. (1) se stabileşte de organul fiscal competent, prin decizie de impunere anuală. Practic organul fiscal stabileşte contribuţia pentru întreg anul fiscal care începe de la 1 ianuarie şi se sfârşeşte la 31 decembrie.

Pentru aceste considerente este necesar ca anularea să vizeze contribuţia datorată începând cu 1 ianuarie 2012.

Totodată, textul propus reglementează şi aspectele procedurale, respectiv situaţiile ce pot fi întâlnite la momentul intrării în vigoare a proiectului de act normativ.

Decizia de anulare a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate poate anula contribuţia total sau parţial, Contribuţia se anulează parţial în situaţii cum ar fi:

- ori de câte ori în cursul perioadei fiscale pentru care s-a stabilit contribuţia, au intervenit modificări în ceea ce priveşte statutul persoanei care beneficiază de facilitatea fiscală;

- în cazul în care decizia de stabilire a contribuţiei se referă şi la venituri pentru care nu se acordă anularea.

De precizat că, urmare a anulării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, după caz, se vor anula eventualele accesorii calculate de organele fiscale, fiind aplicabile, în mod corespunzător, prevederile art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, se propune şi reglementarea expresă a restituirii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate ce face obiectul anulării şi care a fost plătită de contribuabil. De subliniat că termenul "plătit” semnifică stingerea în orice mod a obligaţiei anulate.

Totodată, se propune reglementarea situaţiei în care persoanele fizice care deşi se încadrează în prevederile proiectului de act normativ, nu beneficiază de anularea, din oficiu, a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate. De subliniat că o asemenea situaţie poate apărea în cazul acelor persoane îndreptăţite care nu sunt înregistrate în evidenţele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, evidenţe pe care se bazează ANAF la emiterea deciziilor de anulare.

într-o asemenea situaţie s-a prevăzut că anularea contribuţiilor se face Ia cererea persoanei îndreptăţite după ce aceasta se înregistrează în evidenţele CNAS şi primeşte un document de la această instituţie care să ateste calitatea de asigurat fără plata contribuţiei, potrivit art. 213 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. (..)

Impactul social

Proiectul de act normativ determină creşterea gradului de încredere al cetăţenilor, prin faptul că vine în sprijinul persoanelor fizice, care prin statutul lor social, nu realizează venituri sau realizează venituri foarte mici (copii minori, studenţi, persoane cu handicap, etc.) şi pentru care plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate ar reprezenta o povară semnificativă, raportat la acest statut.
Răspunde