Decizia CCR nr. 338 din 17.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 46 alin. (5) din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepție ridicată de Domnel I. Constantin în Dosarul nr. 28.428/303/2012 al Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 620D/2013 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că textul de lege criticat reprezintă una dintre modalitățile prin care statul reușește să asigure protecția interesului public.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 19 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 28.428/303/2012, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 46 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, excepție ridicată de Domnel I. Constantin într-o cauză civilă având ca obiect obligarea sa la plata tranșelor restante din tariful de utilizare a zonei drumului, datorate Companiei Naționale de Autostrăzi din România - S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 45 din Constituție privind libertatea economică, întrucât, în ipoteza în care nu mai acceptă clauzele contractului la care se referă art. 46 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, acesta se reziliază. În opinia sa, este înfrânt liberul acces la o activitate economică prin pierderea dreptului de realizare a accesului dinspre incinta unei unități economice spre un drum public și prin impunerea unui tarif perpetuu, modificabil doar unilateral, în condițiile în care autorul excepției a suportat deja costul realizării drumului de acces și plătește impozit ca deținător și utilizator de mijloace auto.

6. Judecătoria Sectorului 6 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât accesul persoanei la o activitate economică nu este un drept absolut, iar instituirea anumitor condiții în care acesta să fie exercitat nu poate fi considerată neconstituțională atâta vreme cât însuși art. 45 din Legea fundamentală permite stabilirea prin legislația secundară a condițiilor de exercitare a accesului la o activitate economică.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate, întrucât libertatea economică reglementată de art. 45 din Constituție nu este absolută, iar accesul liber al persoanelor la o activitate economică, precum și la exercitarea acesteia se desfășoară în condițiile legii. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, cum ar fi un tarif de utilizare a zonei drumului național. Prin urmare, contractul de utilizare a zonei drumului este urmarea înțelegerii părților, contract pe care pârâtul și l-a însușit și asumat.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 46 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 29 iunie 1998, cu modificările și completările ulterioare. Textul criticat a fost introdus prin art. I pct. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010, și are următoarea redactare: "La eliberarea autorizației de amplasare și/sau de acces în zona drumului public, titularul autorizației de amplasare și/sau de acces încheie contractul cu administratorul drumului pentru utilizarea și accesul în zona drumului public. Autorizația de amplasare și/sau de acces în zona drumului public nu se eliberează până la încheierea contractului cu administratorul drumului“.

12. În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 45 - "Libertatea economică“ din Constituție.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate instituie regula potrivit căreia eliberarea autorizației de amplasare și/sau de acces în zona drumului public se realizează doar în condițiile încheierii de către solicitant a unui contract cu administratorul drumului în vederea utilizării și accesului în zona drumului public. Textul are în vedere ipoteza realizării sau amplasării în zona drumului public a panourilor publicitare, a oricăror construcții, accesuri, amenajări sau instalații realizate în orice scop, care, potrivit art. 46 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, este permisă numai dacă nu periclitează siguranța circulației, pe baza autorizației de construire și cu existența acordului prealabil și a autorizației de amplasare și/sau de acces în zona drumului public emise de administratorul drumului respectiv.

14. Autorul excepției critică din perspectiva art. 45 din Constituție condiționarea accesului său la zona drumului public de plata tarifului de utilizare impus prin contractul încheiat cu administratorul drumului. Curtea nu poate reține această critică de neconstituționalitate. Potrivit dispozițiilor din Legea fundamentală invocate, atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât și exercitarea acestuia se desfășoară "în condițiile legii“. Aceste dispoziții constituționale trebuie coroborate, de asemenea, cu cele cuprinse în art. 135 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție, care obligă statul să ia măsuri corespunzătoare în vederea asigurării libertății comerțului, protejării concurenței loiale, creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție și protejării intereselor naționale în activitatea economică. Or, astfel cum rezultă din nota de fundamentare a Ordonanței Guvernului nr. 7/2010, prin care a fost introdus în Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 textul ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate, rațiunea măsurilor legislative preconizate prin acest act normativ a fost complexă. Sub aspectul problematicii vizate de motivarea prezentei excepții, relevantă este justificarea adoptării acesteia în scopul asigurării unei mai mari fluidizări a traficului rutier, care să ofere condiții pentru dezvoltarea activităților de comerț intern și internațional. Totodată, legiuitorul delegat a apreciat că normele edictate, inclusiv cea criticată în cauza de față, conduc la îmbunătățirea condițiilor de efectuare a transporturilor rutiere și, implicit, la un efect pozitiv asupra mediului de afaceri. În același timp, a arătat că, prin introducerea unor prevederi foarte clare privind stabilirea condițiilor care trebuie respectate în cazul realizării anumitor construcții și instalații în zona drumurilor publice, infrastructura rutieră nu se va mai degrada într-un ritm accentuat, iar acest lucru va produce efecte pozitive atât în ceea ce privește derularea activității de către agenții economici, cât mai ales în privința nivelului siguranței rutiere pentru utilizatorii infrastructurii rutiere și, nu în ultimul rând, pentru eficientizarea activității de control.

15. Curtea reține, de asemenea, că obligația prealabilă a încheierii contractului constituie o garanție pentru administratorul drumului public că lucrările ce le va efectua beneficiarul autorizației nu vor periclita siguranța circulației și nu vor afecta în niciun mod funcționalitatea drumului public. Ca atare, nu poate fi reținută critica autorului excepției referitoare la obligativitatea încheierii contractului cu administratorul drumului pentru utilizarea și accesul în zona drumului public. Contractele de adeziune, cum este și cel de a cărui încheiere este nemulțumit autorul prezentei excepții, nu nesocotesc prevederile constituționale care garantează accesul liber la o activitate economică. Este adevărat că natura lor juridică impune încheierea lor în condiții prestabilite, dar partea nemulțumită, respectiv beneficiarul dreptului de utilizare a drumului poate contesta în justiție prevederile contractuale în condițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în situația în care apreciază că acesta a fost încheiat în condiții dezavantajoase, de natură să creeze un dezechilibru evident între cele două părți contractante.

16. Curtea observă, totodată, că accesul liber la o activitate economică nu poate fi realizat decât prin impunerea unui climat de disciplină economică prin fixarea unui cadru normativ căruia agenții economici trebuie să i se conformeze. Prin urmare, legiuitorul are deplina competență de a determina limitele și condițiile care trebuie respectate atât în ce privește inițierea unei activități economice, cât și pe parcursul derulării. Prin urmare, obligația instituită prin prevederile de lege criticate nu este de natură să contravină dispozițiilor constituționale care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora. De vreme ce Legea fundamentală precizează expres că acestea se realizează "în condițiile legii“, introducerea anumitor obligații legale corelative dreptului de acces liber al persoanei la o activitate economică este firească atât timp cât acestea nu anihilează dreptul menționat. Or, dispozițiile art. 46 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, criticate în cauza de față, nu au nicidecum un asemenea efect. De altfel, din documentele aflate la dosarul cauzei se poate constata că autorul excepției dorește să se găsească o modalitate prin care să fie exonerat de plata tarifului de utilizare și a penalităților de întârziere.