Decizia ASF nr. 802/2014 - sancţionarea Societăţii INTERLAND BROKER DE ASIGURARE – S.R.L. cu interzicerea temporară a activităţii
Comentarii |
|
AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
DECIZIENr. 802/2014
privind sancționarea Societății INTERLAND BROKER DE asigurare - S.R.L. cu interzicerea temporară a activității
Monitorul Oficial nr. 571 din 31.07.2014
Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, București, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
în urma hotărârii Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, consemnată în extrasul procesului-verbal al ședinței din data de 18 iunie 2014, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele controlului efectuat în perioada 3 aprilie 2014-4 aprilie 2014 și în data de 7 aprilie 2014 la Societatea INTERLAND BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în București, str. Cernișoara nr. 41, bl. O11, sc. B, et. 2, ap. 71, sectorul 6, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J40/8492/04.08.2009, cod unic de înregistrare 25847702/04.08.2009, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK 580/25.09.2009,
a constatat următoarele:
Societatea nu are sediu social destinat desfășurării activității pentru care a fost autorizată, la care să fie prezent în permanență un angajat al brokerului, în cadrul programului zilnic de lucru, fiind astfel încălcate prevederile art. 2 lit. e) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare și/sau reasigurare, precum și condițiile de menținere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce constituie contravenție potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.
Față de motivele de fapt și de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România,
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiarădecide:
Art. 1
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. d) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 8 alin. (2) lit. a) și k), precum și ale art. 39 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, se sancționează Societatea INTERLAND BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în București, str. Cernișoara nr. 41, bl. O11, sc. B, et. 2, ap. 71, sectorul 6, înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu nr. J40/8492/04.08.2009, cod unic de înregistrare 25847702/04.08.2009, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu nr. RBK 580/25.09.2009, cu interzicerea temporară a exercitării activității până la data la care vor fi create condițiile desfășurării acțiunii de control.
Art. 2
(1) Pe toată perioada de interzicere temporară a exercitării activității de intermediere, brokerului de asigurare i se interzic desfășurarea activității de negociere și încheiere de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Brokerul de asigurare are obligația să aducă la cunoștința clienților săi interzicerea temporară a exercitării activității de intermediere în asigurări, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurător, rămânând direct răspunzător pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele în vigoare.
Art. 3
Reluarea activității Societății INTERLAND BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. se dispune prin decizie motivată a Autorității de Supraveghere Financiară.
Art. 4
(1) Împotriva prezentei decizii, Societatea INTERLAND BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., poate formula plângere prealabilă adresată Autorității de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, și poate sesiza Curtea de Apel București în termen de 6 luni, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Plângerea adresată Curții de Apel București nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, măsura dispusă, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
Mișu Negrițoiu
← Decizia ASF nr. 800/2014 - aprobarea cererii de retragere a... | Decizia CCR nr. 335 din 12.06.2014 privind excepţia de... → |
---|