Decizia ICCJ nr. 20 din 4.06.2015 Completul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală

Dosar nr. 1.235/1/2015

Mirela Sorina Popescu - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului

Mariana Ghena - judecător la Secția penală - judecător-raportor

Simona Daniela Encean - judecător la Secția penală

Leontina Șerban - judecător la Secția penală

Florentina Dragomir - judecător la Secția penală

Rodica Cosma - judecător la Secția penală

Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secția penală

Francisca Maria Vasile - judecător la Secția penală

Ștefan Pistol - judecător la Secția penală

Corina Ionela Vîlcea - magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 195/252/2014, prin Încheierea de ședință din data de 11 mai 2014, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept privind: "interpretarea dispozițiilor art. 327 alin. (2) din Codul penal în sensul de a lămuri în ce măsură art. 327 alin. (2) din Codul penal împrumută toate condițiile elementului material de la art. 327 alin. (1) din Codul penal, inclusiv condiția ca prezentarea să fie efectuată prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat sau art. 327 alin. (2) din Codul penal împrumută de la art. 327 alin. (1) din Codul penal condițiile elementului material, mai puțin condiția vizând modalitatea în care se face prezentarea, astfel încât condiția ca acțiunea de prezentare să fie efectuată prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat este înlocuită în art. 327 alin. (2) din Codul penal cu condiția ca acțiunea de prezentare să fie efectuată prin întrebuințarea identității reale a unei persoane".

Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 1.235/1 /2015 a fost legal constituit conform dispozițiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală și ale art. 27⁴ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința a fost prezidată de președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La ședința de judecată a participat doamna Corina Ionela Vîlcea, magistrat-asistent în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost depuse hotărâri relevante în materie pronunțate de Curtea de Apel București (Judecătoria Sector 5 București); Curtea de Apel Timișoara (Tribunalul Caraș-Severin, Tribunalul Arad, Tribunalul Timiș, Judecătoria Lugoj); Curtea de Apel Ploiești; Curtea de Apel Oradea; Curtea de Apel Constanța; Curtea de Apel Galați; Curtea de Apel Pitești; Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Cluj, Judecătoria Turda); Curtea de Apel Brașov (Tribunalul Covasna, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Rupea); Curtea de Apel Târgu Mureș (Tribunalul Mureș, Judecătoria Târnăveni); precum și opiniile Curții de Apel Constanța, Judecătoriei Constanța, Tribunalului Tulcea, Tribunalului Mureș, Judecătoriei Târnăveni, Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, Curții de Apel Bacău, Tribunalului Neamț, Curții de Apel Galați, Curții de Apel Oradea, Curții de Apel Timișoara, Tribunalului Caraș-Severin, Tribunalului Arad, Tribunalului Timiș, Tribunalului Maramureș, Curții de Apel București, Tribunalului Bacău, Judecătoriei Bacău, Curții de Apel Ploiești, Tribunalului Covasna, Judecătoriei Târgu Secuiesc, Tribunalului Brașov, Curții de Apel Alba Iulia.

La data de 6 mai 2015 a fost transmisă la dosar opinia Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor la data de 6 mai 2015, fiind comunicat inculpatului BAF, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, acesta nedepunând concluzii scrise.

La data de 7 mai 2015, ulterior depunerii raportului de către judecătorul-raportor, s-au formulat concluzii scrise de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Doamna procuror Marinela Mincă, procuror șef birou în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentantul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, a susținut că sesizarea Curții de Apel Timișoara privind dezlegarea problemei de drept este admisibilă, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.

Pe fond, a arătat că problema de drept supusă dezlegării ar trebui să obțină următoarea rezolvare în sensul că, în interpretarea art. 327 alin. (2) din Codul penal, cerința esențială a elementului material al infracțiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta-tip privind folosirea frauduloasă a unui act ce servește la stabilirea identității, la legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat este obligatorie și în ipoteza în care acțiunea s-a realizat prin întrebuințarea identității reale a unei persoane pentru următoarele considerente:

În noua reglementare a infracțiunii referitoare la falsul privind identitatea, uzul de fals comis de autor, constituind un element constitutiv al infracțiunii, într-o astfel de ipoteză operează o absorbție legală, iar infracțiunea devine una complexă.

În forma-tip, elementul material al infracțiunii constând în acțiunea de prezentare sub o identitate falsă ori atribuirea unei identități false altei persoane, ambele modalități alternative trebuie să îndeplinească o cerință esențială, și anume să fi fost săvârșite prin întrebuințarea frauduloasă a unui act care servește la legitimare, identificare sau la dovedirea stării civile folosind un astfel de act falsificat.

A mai susținut procurorul că în varianta agravată reglementată de alin. (2) se preia o singură modalitate normativă, și anume prezentarea sub o identitate falsă, adăugându-i-se însă ca element agravat condiția ca aceasta să se fi realizat prin întrebuințarea identității reale a unei persoane. Chiar dacă reglementarea variantei agravate s-a făcut fără a fi preluată ad litteram modalitatea normativă din varianta-tip, nu există niciun argument juridic care să susțină concluzia că nu îi mai este necesară acestei modalități normative cerința esențială prevăzută în forma-tip a infracțiunii, aceea de a se fi realizat prin folosirea frauduloasă a actului care servește la identificare, legitimare sau a unui astfel de act falsificat. Aceasta deoarece se are în vedere raportul care trebuie să existe între forma-tip a unei infracțiuni și formele sale agravate, împrejurarea că acestea din urmă se diferențiază de forma-tip prin existența unor elemente circumstanțiale care trebuie să se adauge însă condițiilor din forma-tip a infracțiunii.

Așadar, în cazul celor două alineate ale art. 327 din Codul penal, în măsura în care întrebuințarea reală a identității unei persoane configurează prezentarea sub o identitate falsă, acest demers trebuie să se facă prin folosirea frauduloasă a actului care folosește la identificare, legitimare, dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, și aceasta deoarece inclusiv doctrina este în acest sens și, nu în ultimul rând, expunerea de motive, care se referă la diferențele existente între cele două variante ale infracțiunii, menționează, exclusiv, diferența de tratament sancționator.

În concluzie, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Timișoara și să se dispună în sensul celor invocate.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare privind sesizarea formulată.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept sesizate, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

Prin Încheierea de ședință din data de 11 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 195/252/2014, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept privind "interpretarea dispozițiilor art. 327 alin. (2) din Codul penal în sensul de a lămuri în ce măsură art. 327 alin. (2) din Codul penal împrumută toate condițiile elementului material de la art. 327 alin. (1) din Codul penal, inclusiv condiția ca prezentarea să fie efectuată prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat sau art. 327 alin. (2) din Codul penal împrumută de la art. 327 alin. (1) din Codul penal condițiile elementului material, mai puțin condiția vizând modalitatea în care se face prezentarea, astfel încât condiția ca acțiunea de prezentare să fie efectuată prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat este înlocuită în art. 327 alin. (2) din Codul penal cu condiția ca acțiunea de prezentare să fie efectuată prin întrebuințarea identității reale a unei persoane".

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 195/252/2014 al Curții de Apel Timișoara Secția penală

Prin Sentința penală nr. 545 din 16 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Lugoj în Dosarul nr. 195/252/2014, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală cu aplicarea art. 327 din Codul penal și art. 4 din Codul penal, achitarea inculpatului BAF pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prevăzute de art. 293 alin. 1 din Codul penal din 1968.

În fapt, s-a reținut în esență că inculpatul BAF a fost depistat în noaptea de 15 iunie 2013 la orele 0,13 de către lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș consumând băuturi alcoolice pe o alee din fața Căminului Cultural din localitatea Silagiu, iar în vederea întocmirii Procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria JO nr. 0560975 din 15 iunie 2013 al Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, acesta a prezentat o identitate falsă, indicând numele și datele unui vecin al său - respectiv TCD, semnând actul întocmit la rubrica "contravenient, am luat la cunoștință".

În drept s-a reținut că, potrivit expunerii de motive care precedă noul Cod penal (pct. 2.81), prin noua reglementare s-a tranșat disputa privind necesitatea utilizării unor documente de identitate pentru comiterea acestei infracțiuni, pornindu-se de la premisa că funcționarul în fața căruia autorul se prevalează de o identitate falsă nu trebuie să dea crezare simplelor afirmații ale acestuia, el dispunând de mijloacele necesare identificării persoanei. Astfel, pentru întregirea elementelor constitutive ale infracțiunii este necesar ca făptuitorul să se prezinte sub o identitate falsă sau să atribuie o astfel de identitate altei persoane prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat.

S-a reținut că atâta vreme cât în speță inculpatul nu s-a folosit în mod fraudulos de vreun act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau de un astfel de act falsificat, ci doar s-a prezentat sub o identitate falsă, fapta nu mai este prevăzută de legea penală, devenind incident cazul care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală.

Împotriva acestei soluții a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, criticând soluția de achitare pronunțată în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală și punctul de vedere exprimat și în literatura de specialitate, potrivit căruia o persoană nu răspunde pentru fals privind identitatea dacă a săvârșit fapta prin prezentarea orală a identității reale a unei persoane. O astfel de abordare ar conduce la imposibilitatea tragerii la răspundere penală a persoanelor care își declină o altă identitate cu scopul evident de producere a unor consecințe juridice. S-a mai arătat că opinia exprimată în literatura de specialitate nu are corespondent în realitate, cu atât mai mult cu cât există situații când nu se poate stabili identitatea reală a unei persoane, chiar dacă funcționarul public face demersurile necesare.

În acest sens s-a avansat punctul de vedere că în cazul art. 327 alin. (1) din Codul penal condiția privind folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare sau la dovedirea stării civile se referă doar la varianta transmiterii către o unitate din cele prevăzute la art. 175 din Codul penal, nu și la aceea a prezentării făcute unei persoane dintre cele prevăzute de art. 175 din Codul penal.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție; în opinia sa, soluția ce se va pronunța în cauză depinde de modul de dezlegare a chestiunii de drept: art. 327 alin. (2) din Codul penal privind infracțiunea de fals privind identitatea reprezintă o formă agravată a celei de la art. 327 alin. (1) și se încadrează în condițiile prevăzute de acesta sau este vorba despre o incriminare distinctă și nu era necesară folosirea acelui act falsificat.

Inculpatul a lăsat la aprecierea instanței soluționarea problemei de drept.

III. Punctul de vedere al instanței care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Curtea de Apel Timișoara, prin încheierea pronunțată, a formulat următorul punct de vedere:

Instanța de apel a constatat că în concepția art. 327 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, prezentarea sub o identitate falsă presupune în mod necesar drept condiție a elementului material al infracțiunii folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, condiție care se pare că este necesară inclusiv în situația în care prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane, în sensul art. 327 alin. (2) din Codul penal. Această interpretare are la bază expunerea de motive a noului Cod penal, în care se arată că funcționarul în fața căruia autorul se prevalează de o identitate falsă nu trebuie să dea crezare simplelor afirmații ale acestuia, el dispunând de mijloacele necesare identificării persoanei.

Cu toate acestea, pornind de la cele învederate prin apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, în privința art. 327 alin. (2) din Codul penal anumite aspecte ridică semne de întrebare:

Potrivit textului art. 327 alin. (2) din Codul penal, pentru a constitui element material al infracțiunii, acțiunea de prezentare trebuie efectuată "prin întrebuințarea identității reale a unei persoane", fără a se menționa și cerința esențială din art. 327 alin. (1) din Codul penal ca prezentarea să fie făcută și "prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat".

S-a reținut că art. 327 alin. (2) din Codul penal nu face referire nici la celelalte cerințe ale elementului material, prevăzute la art. 327 alin. (1) din Codul penal, dar nu face nici vreo mențiune în sensul că "prezentarea prin întrebuințarea identității reale a unei persoane’’ trebuie făcută în condițiile alin. (1).

Această modalitate de redactare a textului permite astfel mai multe interpretări:

O primă interpretare este în sensul că se subînțelege că art. 327 alin. (2) din Codul penal, ca variantă agravantă, împrumută toate condițiile elementului material de la art. 327 alin. (1) din Codul penal, adăugând și o condiție suplimentară pentru întrunirea formei calificate, respectiv prezentarea să fie efectuată prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.

Elementul material al art. 327 alin. (1) din Codul penal poate fi realizat prin două acțiuni alternative - prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane -, acțiuni realizate în următoarele condiții privind subiectul vizat, scopul urmărit și mijloacele folosite:

- în fața unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 din Codul penal sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea (subiectul vizat);

- pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul (scopul urmărit);

- prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat (mijloacele folosite).

Pentru realizarea formei calificate prevăzute de art. 327 alin. (2) din Codul penal, acestor condiții li se adaugă încă o condiție privind mijloacele de săvârșire a acțiunilor alternative, respectiv:

- prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.

În această interpretare este discutabil în ce situații prezentarea sub o identitate falsă efectuată "prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile" (care presupune un act nefalsificat, conținând datele reale ale unei persoanei) poate fi efectuată în condițiile art. 327 alin. (1) din Codul penal, fără a fi întrunite și condițiile din art. 327 alin. (2) din Codul penal.

O altă interpretare ar putea fi și în sensul că art. 327 alin. (2) din Codul penal împrumută de la art. 327 alin. (1) din Codul penal condițiile elementului material privind subiectul vizat și scopul urmărit, mai puțin condiția vizând modalitatea în care se face prezentarea.

Astfel, condiției din art. 327 alin. (1) din Codul penal, ca acțiunea de prezentare să fie efectuată "prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat", îi este substituită în art. 327 alin. (2) din Codul penal condiția ca acțiunea de prezentare să fie efectuată "prin întrebuințarea identității reale a unei persoane".

În această interpretare, acțiunea de prezentare - care se subînțelege că este sub o identitate falsă - trebuie realizată în următoarele condiții privind subiectul vizat, scopul urmărit și mijloacele folosite:

- în fața unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 din Codul penal sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea (subiectul vizat);

- pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul (scopul urmărit);

- prin întrebuințarea identității reale a unei persoane, (mijloacele folosite).

În sprijinul unei asemenea interpretări ar putea fi adus ca argument faptul că agravarea răspunderii pentru fapta săvârșită prin folosirea unei identități reale a fost prevăzută pentru prima dată în noul Cod penal, vechea reglementare nefăcând o distincție în acest sens.

Astfel, în expunerea de motive a noului Cod penal se arată că în situația utilizării frauduloase a identității aparținând altei persoane există riscul angajării unor consecințe juridice în sarcina persoanei respective.

Cu alte cuvinte, în varianta prevăzută de art. 327 alin. (2) din Codul penal se încalcă nu doar relațiile sociale privind încrederea publică în adevărul privind concordanța dintre identitatea sub care se prezintă o persoană în fața unui funcționar public și identitatea reală, ci și cele privind atributele de identificare a persoanei, prevăzute de art. 59 și cap. III din cartea I titlul II al Codului civil.

Protejarea persoanei ale cărei date de identificare sunt întrebuințate fraudulos este cu atât mai necesară cu cât, de cele mai multe ori, în asemenea cazuri, efectele juridice urmărite de către subiectul activ al infracțiunii se produc nu doar față de funcționarii publici prevăzuți de art. 175 din Codul penal sau unitățile din care aceștia fac parte, ci și față de persoana ale cărei date reale sunt folosite. Cum este situația și în cauza de față, persoana ale cărei date de identitate au fost întrebuințate continuă să suporte consecințele juridice produse ca urmare a faptei inculpatului, aceasta figurând în continuare drept contravenient în procesul-verbal întocmit cu datele sale de identificare.

Dacă tipicitatea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (2) din Codul penal se realizează doar în ipoteza "folosirii frauduloase a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat", se ajunge la situația ca, deși intenția legiuitorului a fost atragerea unei răspunderi penale agravate în cazul folosirii identității reale a unei persoane, în concret, protejarea persoanei și a atributelor sale să fie imposibil de realizat în multiple situații întâlnite în realitate, cum este situația prezentării fără un act sau prin folosirea copiilor actelor prevăzute de art. 327 alin. (1) din Codul penal sub identitatea altei persoane în fața unui funcționar public cum este acesta definit la art. 175 din Codul penal.

În acest sens nu poate fi omis nici faptul că pot exista situații când funcționarul în fața căruia autorul se prevalează de identitatea reală a altei persoane nu dispune de mijloacele necesare verificării identității persoanei, având în vedere sfera largă a funcționarilor publici, astfel cum este prevăzută în art. 175 din Codul penal și în jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (expertul tehnic judiciar, medicul angajat în unitatea de stat), existând și categorii de funcționari publici care nu au acces direct la bazele de date pentru identificarea persoanelor, dar nu pot nici amâna îndeplinirea unor atribuții până la prezentarea unui act de identificare.

Un argument suplimentar în acest sens îl poate constitui inclusiv situația persoanei juridice [art. 327 alin. (2) din Codul penal nefăcând distincție între persoanele fizice și juridice], ipoteză în care folosirea datelor de identificare reale ale altei persoane juridice este posibilă prin folosirea unor copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor de înființare ale altei persoane juridice în vederea producerii unor efecte juridice.

Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea cererii adresate instanței supreme.

IV. Legislația relevantă

Art. 327 din Codul penal. Falsul privind identitatea

"(1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(2) Când prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la

5 ani.

(3) (...)"

Art. 293 din Codul penal din 1969. Falsul privind identitatea

"(1) Prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, pentru a induce sau a menține în eroare un organ sau o instituție de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează încredințarea unui înscris care servește pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fără drept."

V. Punctul de vedere al părții cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Condamnatul BAF nu a formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusă analizei, drept conferit de dispozițiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

VI. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele de judecată arondate

Examinând punctele de vedere exprimate de curțile de apel și instanțele arondate, precum și jurisprudența atașată acestora, ce au fost transmise instanței supreme, referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, a rezultat o practică neunitară.

Astfel, unele curți de apel, tribunale și judecătorii, în opinie majoritară, au arătat că art. 327 alin. (2) din Codul penal împrumută toate condițiile elementului material de la art. 327 alin. (1) din Codul penal, inclusiv condiția ca prezentarea să fie efectuată prin "folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat".

S-a susținut că suntem în prezența infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (2) din Codul penal, atunci când, în afara "prezentării sub o identitate falsă ori atribuirii unei astfel de identități altei persoane, prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat", este întrunită și condiția ca prezentarea să se fi făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.

S-a considerat că art. 327 alin. (2) din Codul penal reglementează o variantă agravantă a infracțiunii de fals privind identitatea incriminată în forma-tip în art. 327 alin. (1) din Codul penal, sens în care, pentru a se reține forma agravantă, este necesar să fie îndeplinite toate condițiile referitoare la elementul material al infracțiunii în varianta-tip, inclusiv condiția referitoare la utilizarea frauduloasă a unui act ce servește la identificarea, legitimarea ori dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat.

Alte instanțe, în opinie minoritară, au arătat că art. 327 alin. (2) din Codul penal împrumută de la art. 327 alin. (1) din Codul penal condițiile elementului material, mai puțin condiția vizând modalitatea în care se face prezentarea, apreciindu-se că cerința ca acțiunea de prezentare să fie efectuată "prin folosirea frauduloasă a unui act ce folosește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat" este înlocuită în art. 327 alin. (2) din Codul penal cu cerința ca acțiunea de prezentare să fie efectuată prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.

VII. Doctrina în materia aplicării dispozițiilor art. 327 din Codul penal

Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014 a conferit prilejul exprimării în doctrină a unor puncte de vedere și cu privire la dispozițiile mai sus menționate.

În acest sens, referitor la infracțiunea de fals privind identitatea, s-a arătat că legiuitorul, în expunerea de motive a noului Cod penal, a menționat faptul că "prin noua reglementare s-a tranșat disputa privind necesitatea utilizării unor documente de identitate pentru comiterea acestei infracțiuni, pornindu-se de la premisa că funcționarul în fața căruia autorul se prevalează de o identitate falsă nu trebuie să dea crezare simplelor afirmații ale acestuia, el dispunând de mijloacele necesare identificării persoanei. De asemenea, s-a introdus o diferențiere sub aspectul regimului sancționator între ipoteza recurgerii la o identitate fictivă și cea a utilizării frauduloase a identității aparținând altei persoanei, în acest din urmă caz existând riscul angajării unor consecințe juridice în sarcina persoanei respective".

În acest sens, argumentul invocat în expunerea de motive a noului Cod penal referitor la necesitatea utilizării unor documente de identitate, potrivit căruia funcționarul public nu trebuie să dea crezare simplelor afirmații ale autorului, subzistă atât în cazul utilizării unei identități false (fictive), cât și în cazul utilizării frauduloase a identității reale a unei persoane.

Tot astfel, în doctrină s-a arătat că, în cazul în care actul de identitate utilizat de făptuitor este autentic, însă aparține unei alte persoane, va fi incidență varianta agravată prevăzută în art. 327 alin. (2) din noul Cod penal.

Voința legiuitorului din anul 2009 rezultă în acest caz din expunerea de motive a noului Cod penal, iar la pct. 2.81 alin. 3 se precizează următoarele:

"O altă modificare propusă de proiect privește falsul privind identitatea. Prin noua reglementare s-a tranșat disputa privind necesitatea utilizării unor documente de identitate pentru comiterea acestei infracțiuni, pornindu-se de la premisa că funcționarul în fața căruia autorul se prevalează de o identitate falsă nu trebuie să dea crezare simplelor afirmații ale acestuia, el dispunând de mijloacele necesare identificării persoanei. De asemenea, s-a introdus o diferențiere sub aspectul regimului sancționator între ipoteza recurgerii la o identitate fictivă și cea a utilizării frauduloase a identității aparținând altei persoane, în acest din urmă caz existând riscul angajării unor consecințe juridice în sarcina persoanei respective."

VIII. Jurisprudența relevantă a Curții Constituționale

Nu a fost pronunțată nicio decizie cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor legale ce fac obiectul dezlegării problemei de drept.

IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea art. 327 alin. (2) din Codul penal a arătat că cerința esențială a elementului material al infracțiunii de fals privind identitatea reglementată în varianta-tip, vizând folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, este obligatorie și în ipoteza în care acțiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.

Actualul Cod penal, spre deosebire de reglementarea anterioară, aduce o restrângere la nivelul tipicității în ceea ce privește infracțiunea de fals privind identitatea.

În forma de bază din art. 327 alin. (1) din Codul penal, elementul material al infracțiunii constând în acțiunea de prezentare sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane trebuie să se realizeze întotdeauna fie prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile, fie prin folosirea unui astfel de act falsificat, adică prin mijloace calificate.

Prin reconfigurarea conținutului infracțiunii de fals privind identitatea, legiuitorul a tranșat disputa privind necesitatea utilizării unor documente de identitate pentru comiterea acestei infracțiuni, punând astfel capăt jurisprudenței neunitare care considera că infracțiunea se săvârșește fie prin simpla afirmație verbală a unei stări de fapt necorespunzătoare adevărului, fie printr-o asemenea declarare, însă numai însoțită de prezentarea unor dovezi (acte false sau folosite fraudulos).

În noua reglementare se pornește de la premisa că funcționarul în fața căruia autorul se prevalează de o identitate falsă nu trebuie să dea crezare simplelor afirmații ale acestuia, el dispunând de mijloacele necesare identificării persoanei.

În această nouă formă de incriminare a falsului privind identitatea, uzul de fals comis de către autor reprezintă un element constitutiv al falsului privind identitatea, ipoteză în care operează absorbția legală, infracțiunea devenind astfel complexă.

Varianta agravată prevăzută de art. 327 alin. (2) din Codul penal este reglementată prin preluarea din forma-tip a unei singure modalități normative, aceea a prezentării sub o identitate falsă, adăugându-i-se elementul de agravare care constă în întrebuințarea identității reale a unei persoane.

Preluarea în varianta agravată a modalității normative din forma-tip nu s-a realizat ad litteram, însă, chiar și în aceste condiții, nu există niciun argument juridic care să susțină concluzia că acestei modalități normative nu îi mai este asociată și cerința esențială de a se fi realizat prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare etc. sau a unui astfel de act falsificat.

Întrebuințarea identității reale a unei persoane care configurează prezentarea sub o identitate falsă se realizează fie prin folosirea frauduloasă a actului care servește la identificare etc., fie prin folosirea unui astfel de act care a fost falsificat.

Altfel, ar însemna că tocmai completarea introdusă de legiuitor în conținutul elementului material al infracțiunii, pentru a tranșa disputa privind necesitatea utilizării unor documente de identitate pentru comiterea acestei infracțiuni, ar rămâne fără eficiență în ipoteza art. 327 alin. (2) din Codul penal.

X. Opinia specialiștilor consultați

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia unor specialiști cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, respectiv Universitatea București, Facultatea de Drept, Catedra de drept penal, Universitatea Babeș Bolyai, Facultatea de Drept, Catedra de drept penal,Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept, Catedra de drept penal, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din lași, Facultatea de Drept, Catedra de drept penal, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, Facultatea de Drept, Catedra de drept penal, Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept, Catedra de drept penal, Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Universitatea "Nicolae Titulescu" București, Facultatea de Drept, Catedra de drept penal.

Până la momentul depunerii raportului de către judecătorul-raportor, la data de 6 mai 2015, și până la momentul soluționării problemei de drept de către completul de judecată legal constituit în soluționarea problemei de drept, respectiv data de 4 iunie 2015, specialiștii menționați anterior nu și-au exprimat opinia solicitată cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

XI. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Dispozițiile art. 327 alin. (2) din noul Cod penal încorporează toate condițiile descrise în norma cuprinsă în art. 327 alin. (1) din același cod, inclusiv condiția ca prezentarea să se realizeze prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat.

În susținerea opiniei exprimate s-au învederat următoarele:

Codul penal reglementează, în dispozițiile art. 327 alin. (2), o variantă agravată a infracțiunii de fals privind identitatea, reglementare determinată de nivelul de gravitate superior al utilizării identității reale a unei persoane în raport cu nivelul de gravitate al folosirii unei identități false (identitate fictivă).

Unicul element prin care legiuitorul justifică reglementarea variantei agravate a infracțiunii de fals privind identitatea îl constituie diferența de gravitate dintre utilizarea unei identități fictive și utilizarea frauduloasă a identității reale a unei persoane, determinată de riscul producerii, în această din urmă ipoteză, a unor consecințe juridice pentru persoana a cărei identitate este utilizată fraudulos.

În condițiile în care se admite că dispozițiile art. 327 alin. (2) din Codul penal presupun ca prezentarea să fie făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea, pentru a induce sau menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul - condiții la care legiuitorul nu se referă în mod explicit în art. 327 alin. (2), trebuie să se admită că dispozițiile art. 327 alin. (2) din Codul penal presupun și ca prezentarea să se realizeze "prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat", întrucât legiuitorul nu a inclus în cuprinsul dispozițiilor art. 327 alin. (2) nicio referire care să permită o preluare parțială a condițiilor descrise în dispozițiile art. 327 alin. (1).

Formularea dispozițiilor art. 327 alin. (2) din Codul penal nu permite preluarea parțială, pe cale de interpretare, a condițiilor prevăzute în art. 327 alin. (1) și nu poate constitui temei legal pentru o astfel de preluare parțială.

Argumentul invocat în expunerea de motive a noului Cod penal referitor la necesitatea utilizării unor documente de identitate, potrivit căruia funcționarul public nu trebuie să dea crezare simplelor afirmații ale autorului, subzistă atât în cazul utilizării unei identități false (identitate fictivă), cât și în cazul utilizării frauduloase a identității reale a unei persoane.

În doctrină s-a arătat că, în cazul în care actul de identitate utilizat de făptuitor este autentic, însă aparține unei alte persoane, va fi incidență varianta agravată prevăzută în art. 327 alin. (2) din Codul penal.

Dacă legiuitorul nu ar fi urmărit preluarea, în dispozițiile art. 327 alin. (2), a tuturor condițiilor descrise în art. 327 alin. (1) din noul Cod penal, nu ar fi făcut referire la "folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile", act nefalsificat, ci numai la folosirea unui act falsificat ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile.

XII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor este în sensul că cerința esențială a elementului material al infracțiunii de fals privind identitatea în varianta-tip vizând folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat este obligatorie și în situația în care acțiunea de prezentare s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane.

XIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timișoara - Secția penală în Dosarul nr. 195/252/2014, prin încheierea de ședință din data de 11 mai 2014, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele:

A. Cu privire la condițiile de admisibilitate a sesizării

Potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

În considerarea dispozițiilor legale menționate, sesizarea formulată este admisibilă întrucât:

- instanța care a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție este Curtea de Apel Timișoara - Secția penală, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță potrivit art. 408 și următoarele din Codul de procedură penală;

- cauza se află în cursul judecății;

- chestiunea de drept are caracter de noutate, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai statuat asupra acesteia printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare;

- de lămurirea prezentei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată chestiunea de drept vizând tipicitatea infracțiunii obiect al judecății și aplicarea art. 4 din Codul penal după intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

Dispozițiile art. 327 alin. (2) din Codul penal reglementează o variantă agravată a infracțiunii de fals privind identitatea, care constă în prezentarea sub identitate reală a unei persoane, "făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul".

În situația prezentării sub identitatea reală a unei persoane, căreia făptuitorul îi întrebuințează identitatea, fapta se poate realiza atât prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile, cât și prin folosirea unui act falsificat ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile.

Reglementarea variantei agravate a infracțiunii de fals privind identitatea este determinată de nivelul de gravitate superior al utilizării identității reale a unei persoane în raport cu nivelul de gravitate al folosirii unei identități false/fictive.

De altfel, unicul element prin care legiuitorul justifică reglementarea variantei agravate a infracțiunii de fals privind identitatea îl constituie diferența de gravitate dintre utilizarea unei identități fictive și utilizarea frauduloasă a identității reale a unei persoane, determinată de riscul producerii unor consecințe juridice pentru persoana a cărei identitate este utilizată fraudulos.

Referitor la infracțiunea de fals privind identitatea, legiuitorul, în expunerea de motive a noului Cod penal, a menționat faptul că "prin noua reglementare s-a tranșat disputa privind necesitatea utilizării unor documente de identitate pentru comiterea acestei infracțiuni, pornindu-se de la premisa că funcționarul în fața căruia autorul se prevalează de o identitate falsă nu trebuie să dea crezare simplelor afirmații ale acestuia, el dispunând de mijloacele necesare identificării persoanei. De asemenea, s-a introdus o diferențiere sub aspectul regimului sancționator între ipoteza recurgerii la o identitate fictivă și cea a utilizării frauduloase a identității aparținând altei persoanei, în acest din urmă caz existând riscul angajării unor consecințe juridice în sarcina persoanei respective".

Potrivit dispozițiilor art. 327 alin. (2) din Codul penal, "Când prezentarea s-a făcut prin întrebuințarea identității reale a unei persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani".

În condițiile în care se admite că dispozițiile art. 327 alin. (2) din Codul penal presupun ca prezentarea să fie făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau transmisă unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea, pentru a induce sau menține în eroare un funcționar public, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul - condiții la care legiuitorul nu se referă în mod explicit în art. 327 alin. (2), trebuie să se admită că dispozițiile art. 327 alin. (2) din Codul penal presupun și ca prezentarea să se realizeze "prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat", întrucât legiuitorul nu a inclus în cuprinsul dispozițiilor art. 327 alin. (2) nicio referire care să permită o preluare parțială a condițiilor descrise în dispozițiile art. 327 alin. (1).

În acest sens, argumentul invocat în expunerea de motive a noului Cod penal referitor la necesitatea utilizării unor documente de identitate, potrivit căruia funcționarul public nu trebuie să dea crezare simplelor afirmații ale autorului, subzistă atât în cazul utilizării unei identități false (fictive), cât și în cazul utilizării frauduloase a identității reale a unei persoane.

Tot astfel, în doctrină s-a arătat că, în cazul în care actul de identitate utilizat de făptuitor este autentic, însă aparține unei alte persoane, va fi incidență varianta agravată prevăzută în art. 327 alin. (2) din Codul penal.

În condițiile arătate, săvârșirea faptei prin "folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile", la care se referă dispozițiile art. 327 alin. (1), nu poate avea loc decât în ipoteza întrebuințării identității reale a unei persoane și atrage incidența dispozițiilor art. 327 alin. (2) din Codul penal, iar nu și în ipoteza întrebuințării unei identități false (identitate fictivă), întrucât, în acest din urmă caz, actul ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile este întotdeauna falsificat.

Sub un alt aspect, dacă legiuitorul nu ar fi urmărit preluarea, în dispozițiile art. 327 alin. (2), a tuturor condițiilor descrise în art. 327 alin. (1) din Codul penal, nu ar fi făcut referire la "folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile", act nefalsificat, ci numai la folosirea unui act falsificat ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile.

Chiar dacă preluarea în varianta agravată a modalității normative din forma-tip nu s-a realizat ad litteram, nu există niciun argument juridic care să susțină concluzia că acestei modalități normative nu îi mai este asociată și cerința esențială de a se fi realizat prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare etc. sau a unui astfel de act falsificat.

În sprijinul acestei interpretări ca argument poate fi invocat și faptul că agravarea răspunderii pentru fapta săvârșită prin folosirea unei identități reale a fost prevăzută pentru prima dată în noul Cod penal, vechea reglementare nefăcând o distincție în acest sens.

Astfel, în expunerea de motive a noului Cod penal se arată că în situația utilizării frauduloase a identității aparținând altei persoane există riscul angajării unor consecințe juridice în sarcina persoanei respective.

Că forma agravată prevăzută de art. 327 alin. (2) din Codul penal preia toate elementele de la art. 327 alin. (1) rezultă și din faptul că alin. (2) face referire doar la noțiunea de "prezentare", iar principiul legalității impune ca orice condiție suplimentară să fie prevăzută în mod expres.

Pe de altă parte, mai trebuie observat că în varianta prevăzută de art. 327 alin. (2) din Codul penal se încalcă nu doar relațiile sociale privind încrederea publică în adevărul privind concordanța dintre identitatea sub care se prezintă o persoană în fața unui funcționar public și identitatea reală, ci și cele privind atributele de identificare a persoanei, prevăzute de dispozițiile din Codul civil.

Dacă tipicitatea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (2) din Codul penal se realizează doar în ipoteza "folosirii frauduloase a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat", se ajunge la situația ca, deși intenția legiuitorului a fost atragerea unei răspunderi penale agravate în situația folosirii identității reale a unei persoane, în concret, protejarea persoanei și a atributelor sale să fie imposibil de realizat în multiple situații întâlnite în realitate, cum este situația prezentării fără un act sau prin folosirea copiilor actelor prevăzute de art. 327 alin. (1) din Codul penal sub identitatea altei persoane în fața unui funcționar public cum este acesta definit la art. 175 din Codul penal.

În acest sens, nu poate fi omis nici faptul că pot exista situații când funcționarul în fața căruia autorul se prevalează de identitatea reală a altei persoane nu dispune de mijloacele necesare verificării identității persoanei, având în vedere sfera largă a funcționarilor publici cum este prevăzută în art. 175 din Codul penal și în jurisprudența obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu acest articol (expertul tehnic judiciar, medicul angajat în unitatea de stat), existând și categorii de funcționari publici care nu au acces direct la bazele de date pentru identificarea persoanelor, dar nu pot nici amâna îndeplinirea unor atribuții până la prezentarea unui act de identificare.

Concluzionând, în raport cu argumentele expuse, se reține că varianta agravată a infracțiunii de fals privind identitatea prevăzută în art. 327 alin. (2) din Codul penal presupune îndeplinirea condiției ca prezentarea să se realizeze prin folosirea frauduloasă a unui act ce servește la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat.