Decizia CCR privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 2781alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Daniel Bolocan în Dosarul nr. 7.674/2/2013 (nr. în format vechi 3.823/2013) al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 157D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 205D/2014, nr. 257D/2014 și nr. 357D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepție ridicată de Constantin I. Caras în Dosarul nr. 2.980/229/2013 al Judecătoriei Fetești, de Emil Balaure în Dosarul nr. 22.957/245/2013 al Judecătoriei Iași - Secția penală și de Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 8.107/303/2013 al Judecătoriei Sectorului 6 București.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 205D/2014 autorul excepției Constantin I. Caraș a depus o notă de motivare a excepției prin care solicită, de asemenea, atașarea mai multor dosare aflate pe rolul Judecătoriei Fetești, iar în Dosarul nr. 357D/2014 autorul excepției Ilie Gheorghe Vasile Cornel a depus la dosar o notă prin care învederează Curții Constituționale că nu se poate prezenta pentru a-și apăra drepturile, fiind împiedicat de normele de acces impuse de Serviciul de Protecție și Pază. În acest sens arată că este o persoană cu dizabilități, fiind încadrată în grad accentuat de handicap parțial imobilizat. Or, pentru a avea acces în sediul Curții Constituționale este obligat să se dezbrace și să dea jos proteza lombară și cervicală. Aceasta reprezintă, în opinia autorului, o situație degradantă. Cu toate acestea, nu formulează în fata Curții niciun fel de cerere si se limitează doar la a aduce la cunoștință aceste aspecte prin prezentul înscris pe care îl va folosi drept dovadă în fața Curții de la Strasbourg.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii formulate de Constantin I. Caraș prin care solicită atașarea mai multor dosare aflate pe rolul Judecătoriei Fetești.

7. Curtea, cu privire la cererea formulată de Constantin I. Caraș, dispune respingerea acesteia și, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

8. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.

9. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 205D/2014, nr. 257D/2014 și nr. 357D/2014 la Dosarul nr. 157D/2014, care a fost primul înregistrat.

10. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

11. Prin Sentința penală nr. 104/F din 11 februarie 2014 și încheierile din 12 martie 2014, 25 martie 2014 și, respectiv, 23 iulie 2013, aceasta din urmă fiind înregistrată pe rolul Curții Constituționale cu adresa nr. 1.663 din 18 aprilie 2014, pronunțate în dosarele nr. 7.674/2/2013 (nr. în format vechi 3.823/2013), nr. 2.980/229/2013, nr. 22.957/245/2013 și nr. 8.107/303/2013, Curtea de Apel București - Secția I penală, Judecătoria Fetești, Judecătoria Iași - Secția penală și Judecătoria Sectorului 6 București au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968.

12. Excepția a fost ridicată de Daniel Bolocan, Constantin I. Caraș, Emil Balaure și Ilie Gheorghe Vasile Cornel în dosarele de mai sus având ca obiect soluționarea unor plângeri formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

13. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece creează un tratament diferențiat în fața legii a cetățenilor prin aceea că, în materia soluționării plângerilor formulate împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, nu beneficiază de două grade de jurisdicție, așa cum se întâmplă în celelalte cauze penale. Se arată că inadmisibilitatea recursului încalcă principiul exercitării căilor de atac, contravenind, totodată, dispozițiilor art. 24 din Constituție referitor la Dreptul la apărare. Se susține că este încălcat, în acest fel, și principiul egalității în drepturi a cetățenilor, fiindu-le oferită doar unora dintre aceștia posibilitatea promovării căilor de atac prevăzute de lege, precum și dispozițiile art. 52 cu privire la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Totodată, prevederile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală contravin și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin neasigurarea garanțiilor procesuale specifice dreptului la un proces echitabil.

14. Curtea de Apel București - Secția I penală, Judecătoria Fetești, Judecătoria lași - Secția penală și Judecătoria Sectorului 6 București opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

15. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

16. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul- raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care aveau următorul conținut: "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă."

20. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 15 referitor la Universalitate, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiție, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 44 referitor la Dreptul de proprietate privată, art. 51 referitor la Dreptul de petiționare, art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și art. 53 referitor la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, prin raportare la art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil și art. 13 referitor la Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 referitor la Dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Exemplificăm în acest sens: Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august

2012, Decizia nr. 977 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, și Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 22 mai 2013.

22. Astfel, prin Decizia nr. 181 din 28 martie 2013, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală și a statuat că între textele criticate, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 278¹ alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, nu contravine prevederilor din Legea fundamentală și din actele normative internaționale invocate, întrucât stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

23. Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea constată că prin Decizia nr. 365 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 13 noiembrie 2013, a statuat că prevederile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală nu sunt contrare principiului egalității în drepturi, întrucât instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situații identice sau similare.

24. De asemenea, prin Decizia nr. 242 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate, a reținut că prevederile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere accesului liber la justiție, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, întrucât, potrivit art. 129 din Constituție, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

25. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituție, părțile interesate și Ministerul Public pot, în condițiile legii, exercita căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești. Aceasta presupune că, nefiind un drept absolut, legiuitorul are libertatea de a institui numărul căilor de atac, condițiile de exercitare, termenele etc., dar și libertatea de a stabili care anume hotărâri judecătorești pot fi contestate, deoarece nu toate au valențele unei veritabile hotărâri judecătorești avute în vedere de temeiul constituțional invocat, respectiv acela de a dezlega pricini cu relevanță de sine stătătoare asupra drepturilor și libertăților fundamentale pentru care ar subzista motive serioase cu privire la iminența unui risc real de afectare. Or, hotărârea pronunțată în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală nu dezleagă fondul litigiului, pentru că, în aceste cazuri, nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării ori al urmăririi penale, ci numai legalitatea actului emis de procuror, respectiv rezoluția ori ordonanța de netrimitere în judecată.

26. De altfel, nicio prevedere a Legii fundamentale ori a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză, Este adevărat că, în materie penală unde, grație specificului său, protecția este sporită, trebuie respectat dreptul la două grade de jurisdicție, dar acest lucru se impune numai în cazul unei declarații de vinovăție sau a unei condamnări, cu excepțiile/limitările prevăzute de paragraful 2 al art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție. Or, în cazul de față, potrivit procedurii speciale instituite de art. 278¹ din Codul de procedură penală, judecătorul nu examinează legalitatea și temeinicia unui act referitor la stabilirea vinovăției vreunei persoane, ci legalitatea și caracterul fondat/nefondat al unei rezoluții/ordonanțe de netrimitere în judecată. În plus, potrivit dispozițiilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice cetățean are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea drepturilor sale s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale. Or, eliminarea căilor de atac în această materie a fost justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 977 din 22 noiembrie 2012).

27. De asemenea, însăși instanța europeană a validat, în jurisprudența sa, compatibilitatea dispozițiilor art. 278¹ din Codul român de procedură penală cu exigențele Convenției. Astfel, prin Hotărârea din 4 martie 2008, pronunțată în Cauza Stoica împotriva României, paragrafele 107 și 110, Curtea de la Strasbourg a statuat că dispozițiile procedural penale intervenite prin Legea nr. 281/2003 prin care s-a instituit calea de atac împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror reprezintă un nou remediu care "a înlăturat obstacolele ce au fost considerate ca fiind decisive de către Curte în a aprecia că mecanismul de protecție anterior anului 2003 nu corespundea cerințelor de eficiență ale Convenției [...]. Mai mult, noua cale de apel a fost elaborată în special pentru a oferi un remediu direct la plângeri similare cu cea înaintată de către reclamant.[...] În consecință, Curtea a considerat că nu a existat o încălcare a art. 13 din Convenție în măsura în care aceasta se referă la imposibilitatea de a acționa în apel împotriva deciziei procurorului militar de neîncepere a urmăririi penale."

28. În concluzie, având în vedere toate argumentele de mai sus, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu fac altceva decât să dea eficiență prevederilor din Convenție la care s-a făcut trimitere și reprezintă consacrarea legală a rațiunilor avute în vedere de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, prin care instanța de contencios constituțional a sancționat absența unui recurs efectiv împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror prin care se înfăptuia un act de justiție neverificat și neconfirmat de instanța de judecată.