Decizia ÎCCJ nr. 20 din 22.06.2015 Completul pt. dezlegarea unor chestiuni de drept

Dosar nr. 1.188/1/2015

Iulia Cristina Tarcea - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele completului

Lavinia Curelea - președintele Secției I civile

Roxana Popa - președintele delegat al Secției a II-a civile

Ionel Barbă - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal

Paula C. Pantea - judecător la Secția I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secția I civilă

Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secția I civilă

Romanița Ecaterina Vrînceanu - judecător la Secția I civilă - judecător-raportor

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secția I civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secția a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secția a II-a civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secția a II-a civilă - judecător-raportor

Lucia Paulina Brehar - judecător la Secția a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secția a II-a civilă

Emanuel Albu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Gheorghița Luțac - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Iuliana Măiereanu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Iuliana Rîciu - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal - judecător-raportor

Angelica Denisa Stănișor - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.188/1/2015 a fost constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din codul de procedură civilă și ale art. 27⁵alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Ședința este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 27⁶din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă, în Dosarul nr. 1.813/84/2014, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea/aplicarea dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situație de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socio-profesionale, și dacă se poate considera că prin dispozițiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportare la celelalte categorii de salariați bugetari.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse practică judiciară și raportul întocmit de judecătorii-raportori. Se mai referă asupra faptului că raportul a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, și că nu s-au depus puncte de vedere.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a dispus, prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2015 în Dosarul nr. 1.813/84/2014, aflat pe rolul acestei instanțe, în apel, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea/aplicarea dispozițiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situație de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socioprofesionale, și dacă se poate considera că prin dispozițiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportare la celelalte categorii de salariați bugetari.

II. Expunerea succintă a procesului

2. Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a fost învestită în Dosarul nr. 1.813/84/2014 cu soluționarea apelului declarat de reclamanta Liga Sindicatelor din Învățământ Sălaj, în numele membrilor de sindicat, împotriva Sentinței civile nr. 3.133 din 20 octombrie 2014 a Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimații-pârâți Școala Gimnazială nr. 1 Boghiș, Consiliul Local și primarul comunei Boghiș, prin care a fost respinsă acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei la încadrarea membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, ținând cont de prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, începând cu data de 14 mai 2011 până la data de 31 mai 2012, raportat la activitatea desfășurată de fiecare pârât, precum și plata diferențelor dintre drepturile salariale rezultate din noua reîncadrare și salariile efectiv încasate începând cu data de 14 mai 2011 până la data de 31 mai 2012, actualizate cu coeficientul de inflație până la data pronunțării hotărârii judecătorești și rămânerii ei definitive, și în continuare.

3. În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că după data de 31 mai 2011 aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, trebuie să se facă în raport cu prevederile Legii nr. 221/2008, în sensul că, pentru perioada 14 mai 2011 până la 31 mai 2012, pârâta trebuie să calculeze și să plătească aceste drepturi salariale ca diferență între drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite prin aplicarea prevederilor Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, respectiv prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare.

La 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat Ordonanța nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2008. Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic și didactic auxiliar, la valoarea de 400,00 lei, pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008, și care reprezintă valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare. Deși ulterior Guvernul României a încercat în repetate rânduri modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse, aceasta a rămas aplicabilă în condițiile în care a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, până la data de 31 decembrie 2009.

4. Mai mult decât atât, aplicabilitatea Legii nr. 221/2008, pentru perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009, a fost confirmată în cadrul unui recurs în interesul legii și de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011.

5. Prin hotărâre judecătorească s-a recunoscut pentru perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009 dreptul personalului din învățământ la un salariu calculat și plătit cu respectarea majorării consacrate de Legea nr. 221/2008. În luna ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pârâta trebuind să stabilească salariile personalului didactic și didactic auxiliar în conformitate cu prevederile acestei noi legi de salarizare unitară.

6. Pârâtul nu a respectat dispozițiile legale, refuzând ca, începând cu luna ianuarie 2010, să acorde reclamanților salariul legal cuvenit în luna decembrie 2009.

7. La data de 25 ianuarie 2010 Guvernul României a emis Ordonanța de urgență nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță de urgență ce prevede la art. 5 alin. (1) păstrarea în plată a salariului avut.

8. Sintagma "salariul avut“ trebuie înțeleasă prin prisma prevederilor legale care reglementau modul de calcul și valoarea coeficienților de calcul al salariilor la momentul decembrie 2009, ca punct de referință de la care pornește stabilirea salarizării pentru personalul salarizat din fonduri publice în anul 2010.

9. Conform art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 "reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009“. Prevederile art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate și, prin Decizia nr. 877 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituțională a constatat că: "_textul legal criticat a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate. Însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ.“

10. În acest sens s-a pronunțat ulterior și Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în soluționarea recursului în interesul legii, a stabilit prin Decizia nr. 11 din 8 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 31 octombrie 2012, că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008“.

11. Începând cu data de 1 ianuarie 2011 au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-au majorat salariile diminuate de Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, cu 15%, în același fel, fără a se modifica coeficienții de calculare a salariilor de bază. Art. 1 din Legea nr. 285/2010 stabilește că salarizarea în anul 2011 pornește de la salariile de referință stabilite în luna octombrie 2010, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și, implicit, cu luarea în considerare și a prevederilor Legii nr. 221/2008.

12. La data de 13 mai 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 63/2011 care a schimbat sistemul de calculare a salariilor. În loc de coeficientul de multiplicare 1 = 400 și coeficienții de ierarhizare care, înmulțiți, dădeau valoarea salariului de bază de încadrare, s-au introdus valori absolute ale salariului de bază de încadrare ierarhizate direct în funcție de nivelul studiilor, funcția îndeplinită și vechimea în învățământ, precizate în anexa nr. 2 și anexa nr. 3a.

13. Dar Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, a readus (redus) salariile personalului didactic la nivelul salariilor din lunile ianuarie-martie 2008, ignorând salariile legale din luna iunie 2010, precum și salariile legale din luna aprilie 2011, reducând practic salariile fără nicio justificare, discriminatoriu numai în învățământ, încălcându-se atât art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, cât și prevederile art. 1 ale Protocolului nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

14. Restrângerea salarială rezultată din prevederile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, raportată la salariile legale din luna iunie 2010, precum și a salariilor legale din luna aprilie 2011 nu este justificată, nefiind întrunite în mod cumulativ nici cerințele expres prevăzute de art. 53 din Constituție. Astfel, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

15. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

16. Față de prevederile din legislația internațională, dar și din Constituția României (art. 53) s-a învederat în mod expres că dacă Legea nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, a redus salariile pentru întregul personal bugetar, fără discriminare, pe o perioadă limitată pentru motive de securitate națională, Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, a redus salariile numai în învățământ, discriminatoriu, pe perioadă nelimitată, fără a fi motivată în niciun fel. Motivarea intrinsecă potrivit căreia se schimbă sistemul de calculare a salariilor nu justifică diminuarea salariilor.

17. Nici majorările salariale stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012 și cu 7,4% începând cu 1 decembrie 2012, nu au acoperit reducerea de peste 35% operată de Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, deși în expunerea de motive se precizează: "măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi, ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010“.

18. Majorările impuse de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, nu au asigurat principiul de bază al acestei ordonanțe de urgență, acela de a se reveni "la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010“.

19. Prin Sentința civilă nr. 3.133 din 20 octombrie 2014, Tribunalul Sălaj - Secția civilă a respins ca nefondată acțiunea, reținând, în esență, că instanța nu are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și nu poate institui, ea însăși, o normă juridică nediscriminatorie ori să aplice dispoziții prevăzute în alte acte normative, întrucât s-ar nesocoti principiul separației puterilor în stat.

20. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, reiterând argumentele din cererea introductivă.

21. La 2 martie 2015, din oficiu, Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul judecății.

III. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

22. Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2015 în Dosarul nr. 1.813/84/2014, Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

a) De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili dacă au fost puse într-o situație de discriminare cadrele didactice față de alte categorii socioprofesionale și dacă au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de un drept, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât:

Prin dispozițiile acestei legi s-a pus capăt de către legiuitor aplicării creșterilor salariale introduse, în ce privește salarizarea cadrelor didactice, prin Legea nr. 221/2008.

Prin mai multe măsuri legislative, adoptate pe calea ordonanțelor de guvern, s-a încercat anularea acestei creșteri salariale.

Creșterea a fost însă menținută atât prin deciziile Curții Constituționale, care a constatat neconstituționalitatea acestor ordonanțe, cât și, la nivel jurisprudențial, prin pronunțarea deciziilor în interesul legii nr. 3 din 4 aprilie 2011 și nr. 11 din 8 octombrie 2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a adoptat în final Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, cu așezarea unei noi grile salariale, fără vreo legătură cu salarizarea anterioară, întemeiată pe dispozițiile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 221/2008.

Prin acțiuni repetitive, de ordinul miilor, similare celei de față, cadrele didactice invocă încălcarea principiului nediscriminării, datorită faptului că efectul Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, este de revenire, în ce privește salarizarea cadrelor didactice, la salariile astfel cum au fost ele reduse prin dispozițiile Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile Legii nr. 118/2010, cu modificările și completările ulterioare, au fost apreciate ca fiind constituționale prin multiple decizii pronunțate de Curtea Constituțională a României, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Cauza Mihăieș și Senteș contra României, că sunt compatibile cu garanțiile oferite de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, tocmai în considerarea faptului că diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor a fost o măsură temporară care i a afectat pe toți bugetarii.

Or, arată reclamanții, în dosarele similare celui de față, prin dispozițiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, mai precis prin sistemul de salarizare adus de aceasta, se încalcă egalitatea de tratament, fiind defavorizată prin diminuarea salariilor cu aproximativ 25% o singură categorie de salariați bugetari.

Ca atare, legea este apreciată a determina privarea de un bun a destinatarilor ei.

b) Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre. Curtea de apel are în vedere doar deciziile pronunțate în interesul legii sau în dezlegarea unor chestiuni de drept, deoarece doar aceste hotărâri au efect obligatoriu în raport cu instanțele naționale, celelalte hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind decizii de speță cu efect obligatoriu doar pentru părțile în proces.

În plus, nu intră în competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție litigiile de muncă, astfel încât instanța supremă nu are o jurisprudență proprie în materie.

c) Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la 2 martie 2015.

IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

23. Potrivit încheierii de sesizare, apelanta-reclamantă a considerat că prin punerea în aplicare a Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, cadrele didactice au fost puse într-o situație de discriminare raportat la alte categorii socioprofesionale, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat, prin raportare la celelalte categorii de salariați bugetari. Intimații-pârâți nu și-au exprimat punctul de vedere.

24. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, părțile nu și-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii deduse judecății, așa cum prevăd dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă.

V. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

25. Completul de judecată nu a exprimat un punct de vedere propriu, limitându-se la a face o enumerare a tuturor actelor normative pe care le-a apreciat ca fiind relevante în cauză, în evoluția lor cronologică, și arătând că există o multitudine de dosare referitoare la problema încălcării dreptului cadrelor didactice la nediscriminare sub raport salarial față de celelalte categorii profesionale salarizate de la buget, că, fiind cazul unei spețe ce ridică probleme noi și care este repetitivă, este necesară pronunțarea unei asemenea hotărâri, pentru a se preveni crearea de situații discriminatorii pe cale judiciară, între membrii aceleiași categorii profesionale, prin crearea unei eventuale practici neunitare în soluționarea acestui gen de dosare, impactul fiind important și din punct de vedere financiar și, de asemenea, sub raportul numărului de cetățeni afectați de aceste soluții judiciare.

VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

26. Jurisprudența Curții de Apel Cluj: prezentându-și jurisprudența, instanța de trimitere a depus hotărâri judecătorești în sensul că drepturile salariale ale personalului din învățământ au fost reglementate prin acte normative diferite, ultima reglementare fiind cea cuprinsă în Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, că prin deciziile nr. 3 din 4 aprilie 2011 și nr. 11 din 8 octombrie 2012 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că pentru anii 2009 și 2010 personalul din învățământ are dreptul la un salariu lunar stabilit conform Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare; că, în acest context, Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, stabilește drepturile salariale pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile dobândite în perioada anterioară intrării sale în vigoare; că jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului a distins între dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru munca prestată.

27. Jurisprudența altor instanțe din țară: majoritar, instanțele care au avut pe rol asemenea cereri au pronunțat hotărâri definitive prin care acțiunile reclamanților-cadre didactice au fost respinse, reținându-se că nu a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția drepturilor omului și libertăților fundamentale, față de marja de apreciere a statului în determinarea oportunității și intensității politicilor sale în domeniul salarizării. Au fost avute în vedere succesiunea în timp a actelor normative incidente, precum și hotărârile pronunțate de Curtea Constituțională în materie.

28. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - cauzele având ca obiect salarizarea cadrelor didactice nu intră în competența materială a instanței supreme.

VII. Jurisprudența Curții Constituționale

29. Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, a format obiectul mai multor excepții de neconstituționalitate, toate fiind respinse ca neîntemeiate (de exemplu, Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014). Recent, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 213 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015, menținând soluția și considerentele din hotărârile menționate anterior.

30. De asemenea, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că în urma verificării jurisprudenței în problema de drept privind "interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ și a dispozițiilor art. 11 alin. (2) teza I din Cap. I al Anexei V la acest act normativ, în referire la stabilirea, începând cu data de 13 mai 2011, a drepturilor salariale pentru această categorie de personal prin includerea majorărilor stabilite potrivit Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008“ s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă pentru declararea recursului în interesul legii, întrucât s-a constatat caracterul majoritar unitar al practicii judiciare în sensul că, începând cu data de 13 mai 2011, modul de salarizare a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ este diferit de cel prevăzut în legislația anterioară, respectiv de Legea nr. 221/2008.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

31. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a instituției juridice privind pronunțarea unei hotărâri prealabile reglementată de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă deoarece: chestiunea de drept supusă dezbaterii nu vizează o problemă punctuală, ci întreaga problematică ridicată de aplicarea Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, fiind o întrebare ipotetică, ce are ca finalitate rezolvarea unor chestiuni cu valoare de principiu; în cuprinsul sesizării nu se regăsește punctul de vedere al completului învestit cu soluționarea cauzei; absența unei motivări temeinice poate da naștere unui abuz procesual.

32. Asupra fondului sesizării, judecătorii-raportori au apreciat că, deși autorul sesizării susține că Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, în sine, ar produce o discriminare sub aspectul salarizării personalului din învățământ în raport cu celelalte categorii socioprofesionale, această discriminare nu poate fi reținută, deoarece nu poate fi inclusă în niciunul dintre criteriile prevăzute în Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, discriminarea presupunând aplicarea unui tratament diferit, fără o justificare obiectivă și rațională, unor persoane aflate în situații asemănătoare.

33. Există o practică constantă a Curții Constituționale, reflectată și în jurisprudență, în sensul că nu se poate constata pe cale judecătorească existența unei discriminări prin lege, având în vedere că Parlamentul și, prin derogare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

IX. Înalta Curte

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

34. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

35. Potrivit dispozițiilor amintite, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.

36. Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

- existența unei cauze aflate în curs de judecată;

- instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;

- cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

- soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

- chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

37. Primele trei condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestit să o soluționeze.

38. În cauză, însă, nu este îndeplinită o cerință esențială de admisibilitate a sesizării, respectiv aceea a existenței unei chestiuni de drept disputate într-un litigiu pendinte, de care să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

39. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de "chestiune de drept“. În încercarea de a clarifica conținutul acestei noțiuni, în doctrină s-a arătat că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma "probleme de drept“ trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă“.

40. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

41. În același timp, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluția dată în această procedură să aibă în vedere numai întrebarea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. În acest sens există o deosebire esențială între procedura hotărârii prealabile și recursul în interesul legii: în primul caz se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluționarea pe fond a cauzei, în al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu.

42. În doctrină s-a arătat că, în înțelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înțelesurile sau aplicațiile; întrebarea instanței trebuie să fie una calificată, iar nu generică și pur ipotetică. În același timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența și, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

43. Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluționarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă și să se regăsească în soluția ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent după cum cererea este admisă sau respinsă.

44. În cazul prezentei sesizări, întrebarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu vizează o asemenea chestiune de drept punctuală, concretă, ci întreaga problematică ridicată de aplicarea Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, solicitându-se practic o interpretare abstractă, cu un grad de generalitate ridicat.

45. Întrebarea formulată de autoarea sesizării, prin gradul său de generalitate, nu este una calificată, ci doar ipotetică, având ca finalitate rezolvarea unor chestiuni de drept cu valoare de principiu, respectiv dacă prin dispozițiile Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, au fost încălcate, din perspectiva discriminării, dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul lipsirii destinatarilor de dreptul la încasarea unui salariu nediminuat prin raportare la celelalte categorii de salariați bugetari.

46. Din această perspectivă, sesizarea Curții de Apel Cluj cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile referitoare la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, în sensul de a stabili dacă au fost puse într-o situație de discriminare cadrele didactice, raportat la alte categorii socioprofesionale, este inadmisibilă raportat la dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

47. Totodată, examinând sesizarea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că în cuprinsul acesteia nu se regăsește punctul de vedere al completului învestit cu soluționarea cauzei asupra îndeplinirii condițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, condiție impusă de dispozițiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă.

48. Din încheierea de sesizare lipsește total argumentarea admisibilității sesizării instanței supreme, în sensul delimitării și relaționării normelor juridice enumerate, care să conducă la concluzia existenței unor texte de lege lacunare ori controversate, care să necesite preventiv o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie.

49. Pentru a se evita abuzul procesual, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie să se facă printr-o motivare temeinică, nu superficială, iar aceasta este o altă condiție de admisibilitate a sesizării.

50. Or, în speță, sesizarea Curții de Apel Cluj nu îndeplinește nici această condiție de admisibilitate.