Decizia CCR nr. 431 din 9.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 2 din OUG nr. 10/2014 - unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Legea nr. 9/1998 - acordarea...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, excepție ridicată de Ana Prosan în Dosarul nr. 1.219/62/2014 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.225D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că, în jurisprudența sa, reprezentată de Decizia nr. 31 din 3 februarie 2015, Curtea Constituțională a apreciat că eșalonarea plăților reglementată prin actul normativ criticat nu reprezintă un viciu de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.219/62/2014, Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, excepție ridicată de Ana Prosan într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata unor despăgubiri stabilite în condițiile Legii nr. 290/2003.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul este neconstituțional, întrucât instituie noi termene de plată a despăgubirilor, în condițiile în care termenele de plată au fost stabilite prin Legea nr. 290/2003. În plus, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013 s-a stabilit eșalonarea plăților pe o perioadă de 10 ani, eșalonare care a fost apreciată ca neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 528 din 12 decembrie 2013. Arată că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, că autoritățile nu pot invoca lipsa disponibilităților bănești sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unor hotărâri judecătorești ori a unei decizii administrative prin care s-a constatat cuantumul unei despăgubiri. Susține că se încalcă dreptul de proprietate privată și dreptul la un proces echitabil ca urmare a unor reglementări ce nu corespund exigenței unui termen rezonabil. Arată că se consacră un tratament discriminatoriu între persoanele cărora le-a fost recunoscut dreptul la despăgubiri prin acte administrative și cele care au obținut sau ale căror drepturi le-au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești, suspendarea prevăzută prin textul de lege criticat operând numai în ce privește cele obținute prin acte administrative.

6. Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 sunt constituționale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că un act normativ care, prin conținutul său, urmărește instituirea unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite cu sursele de finanțare, astfel încât să asigure menținerea echilibrului bugetar și, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv nivelul deficitului bugetar, nu este de natură să contravină dispozițiilor art. 44 din Constituție, chiar dacă afectează celeritatea procedurii. Astfel, suspendarea plății despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998 și nr. 290/2003 nu are semnificația unei ingerințe de natură să afecteze dreptul de proprietate, întrucât măsura contestată urmărește un scop legitim, și anume asigurarea stabilității economice a țării, prin menținerea echilibrului bugetar. Mai arată că măsura criticată nu duce la crearea unui tratament discriminatoriu, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 14 martie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014. Textul criticat are următorul cuprins: "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006“.

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 16 care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și art. 44 alin. (1) și (2) care garantează și ocrotesc în mod egal proprietatea privată.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă, în primul rând, că textul de lege criticat cuprinde o normă temporară, care a fost în vigoare până la data de 31 decembrie 2014. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare. În speță sunt, însă, incidente cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sintagma "în vigoare“ este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. În consecință, deși textul de lege dedus controlului de constituționalitate nu mai este în vigoare, Curtea este competentă să analizeze prezenta excepție de neconstituționalitate.

14. În continuare, Curtea reține că, prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2013, care eșalona pe o perioadă de 10 ani plata despăgubirilor bănești cuvenite pentru anumite imobile abandonate pe teritorii pierdute de statul român în urma modificării granițelor înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este neconstituțională. Aceasta, deoarece instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unei creanțe asupra statului (după ce creanțele deveniseră deja exigibile în baza unei eșalonări anterioare) nu satisface exigențele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanță, constituind, din acest punct de vedere, o ingerință disproporționată asupra dreptului de proprietate privată.

15. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 10/2014, prin art. 2 din aceasta, criticat în cauza de față, a suspendat, pe intervalul 14 martie 2014-31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.

16. Autoarea excepției susține că textul de lege criticat creează o discriminare între persoanele cărora le-a fost recunoscut dreptul la despăgubiri prin acte administrative și cele care au obținut sau ale căror drepturi le-au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești, întrucât suspendarea plății operează numai în ce privește cele obținute prin acte administrative.

17. Față de această critică, Curtea reține că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie pronunțată de o instanță judecătorească reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel că neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor (Hotărârile din 19 octombrie 2000 și 7 mai 2002, pronunțate în cauzele Ambruosi împotriva Italiei, paragraful 40, și Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 35 și 41).

18. Așadar, stabilind, prin textul de lege criticat în cauza de față, că se suspendă doar plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative emise de autoritățile competente în aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, legiuitorul a dat expresie celor statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Înlăturarea, implicită, de la măsura suspendării, a plăților ce urmează să fie efectuate în executarea unor hotărâri judecătorești nu constituie o discriminare realizată între persoanele îndreptățite la plata despăgubirilor acordate prin acte administrative, respectiv prin hotărâri judecătorești.

19. Așa cum a reținut în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții deosebite pentru situații diferite (a se vedea, spre exemplu, Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 876 din 28 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 5 septembrie 2011).

20. În același sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, statuând că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 13 iunie 1979, 28 noiembrie 1984, 28 mai 1985, 16 septembrie 1996, 18 februarie 1999 și, respectiv, 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene împotriva Belgiei, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, paragrafele 35, 38 și 40, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, paragraful 29, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24).

21. Or, în cazul de față, diferența de tratament juridic se justifică prin natura juridică diferită a izvorului obligației de plată, act administrativ sau hotărâre judecătorească, aceasta din urmă bucurându-se, în lumina jurisprudenței instanței de la Strasbourg mai sus amintită, de un statut deosebit.

22. De altfel, Curtea remarcă, totodată, că Guvernul, prin adoptarea dispozițiilor legale criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin niciunul dintre actele administrative enumerate de text, respectiv hotărârile comisiilor județene și a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006 și, în același timp, nici nu refuză punerea în aplicare a acestora, respectând pe deplin dreptul de proprietate al persoanelor îndreptățite.