Decizia CCR nr. 376 din 26.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 647 alin. (3), art. 649 alin. (1) lit. b) şi ale art. 652 din Codul civil

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 647 alin. (3), art. 649 alin. (1) lit. b) și ale art. 652 din Codul civil, excepție ridicată de Ileana Rai în Dosarul nr. 17.048/303/2012 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 80D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepției de neconstituționalitate a depus note suplimentare explicative prin care arată că respingerea de către Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 3 lit. c) și art. 45 alin. (3) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, pe motiv că aceste dispoziții legale nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a făcut în mod nelegal. Totodată, susține admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor din Codul civil, excepție cu care a fost sesizată Curtea Constituțională.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Arată că dispozițiile legale criticate stabilesc care sunt părțile comune din clădire și modul cum se suportă cheltuielile de întreținere a acestora. Asociațiile de proprietari au fost create în vederea realizării unui scop de interes general, și anume administrarea în bune condiții a clădirilor cu mai multe apartamente, luându-se în seamă interesele locatarilor, legate de realizarea unei bune conviețuiri, inclusiv pentru stabilirea costurilor și a cheltuielilor comune, a repartizării lor pe fiecare locatar, a reparațiilor și amenajărilor necesare. În acest sens invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1.117 din 8 septembrie 2011. În continuare, arată că dreptul de proprietate privată consacrat de art. 44 din Constituție nu trebuie absolutizat, legiuitorul fiind în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. Totodată, apreciază că susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate privesc mai mult modificarea și aplicarea legii, ceea ce atrage respingerea ca inadmisibilă a excepției, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 124R din 22 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 17.048/303/2012, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 647 alin. (3), art. 649 alin. (1) lit. b) și art. 652 din Codul civil, excepție ridicată de Ileana Rai într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe civile pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București prin care a fost obligată la plata unei sume reprezentând cheltuieli de întreținere - fond de reparații restante (reparația ascensorului). În fața instanței de recurs, respectiv Tribunalul București - Secția a III-a civilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă prin încheiere, împotriva căreia autoarea excepției a formulat recurs, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care a fost admis în parte de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, reținând sesizarea Curții Constituționale cu dispozițiile legale din Codul civil criticate de autoarea excepției și respingând cererea de sesizare în privința art. 3 lit. e) și art. 45 alin. (3) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și art. 35,art. 44 alin. (1) și art. 45 din Normele metodologice din 19 decembrie 2007 de aplicare a Legii nr. 230/2007 aprobate prin hotărârea Guvernului nr. 1.588/2007.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 647 alin. (3) și art. 652 din Codul civil sunt neconstituționale, deoarece nu se corelează obligațiile de plată în cadrul asociației de proprietari, în cazul folosirii părților comune, cu suprafața reprezentând cotele indivize din suprafața utilă. Referitor la dispozițiile art. 649 alin. (1) lit. b) din Codul civil, susține că sunt neconstituționale întrucât o categorie de cetățeni minoritari au obligația să participe la cheltuielile privind ascensorul. Astfel, este încălcat dreptul de proprietate al cetățenilor care nu folosesc ascensorul și care locuiesc la etajele inferioare ale imobilului. În reglementarea art. 649 alin. (1) lit. b) din Codul civil ascensorul este enumerat alături de alte elemente, precum fundația, scări, holuri, structură de rezistență, acoperiș, care prin natura lor sunt indispensabile, în lipsa cărora o clădire nu ar putea exista sau nu ar putea să-și îndeplinească rolul funcțional. Având în vedere că ascensorul este un mijloc de transport și nu o cale de acces, nefiind un element indispensabil, consideră că ascensorul ar fi trebuit enunțat la alin. (2) al art. 649 alături de coșurile de fum, uscătoriile, spălătoriile, care sunt considerate părți comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilități în conformitate cu proiectul clădirii. Astfel, ascensorul ar trebui considerat parte comună exclusivă pentru coproprietarii care utilizează acest mijloc de transport.

7. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În ceea ce privește critica adusă art. 649 alin. (1) lit. b) din Codul civil apreciază că susținerile autoarei excepției de neconstituționalitate raportate la art. 16 și 44 din Constituție sunt făcute din perspectiva propriei interpretări, fiind, în realitate, nemulțumită de modul de calcul și de repartizare a cheltuielilor ocazionate de reparația ascensorului. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 647 alin. (3) și art. 652 din Codul civil, apreciază că aceasta nu poate fi susținută, deoarece stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar alin. (7) al art. 44 din Constituție prevede că dreptul de proprietate obligă și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului, aspect care include și plata cheltuielilor pentru întreținerea și conservarea bunului comun proporțional cu cota-parte din drept a fiecărui coproprietar. În plus, dispozițiile legale criticate se aplică în mod egal, fără discriminări pe criterii arbitrare, tuturor coproprietarilor unui bun comun, care au obligația de a contribui la plata cheltuielilor de întreținere a acestuia proporțional cu cota-parte din drept a fiecărui coproprietar.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 647 alin. (3), art. 649 alin. (1) pct. b) și art. 652 din Codul civil, texte de lege care au următorul cuprins:

- Art. 647 alin. (3): "(3) Cheltuielile pentru întreținerea și conservarea bunului comun se suportă în mod proporțional cu cota-parte din drept a fiecărui coproprietar. Când bunul comun are caracter accesoriu, în absența unei convenții contrare, cota-parte din drept a fiecărui coproprietar se stabilește în funcție de întinderea bunului principal.“;

- Art. 649 alin. (1) pct. b): "(1) Sunt considerate părți comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel: [_] b) fundația, curtea interioară, structura, structura de rezistență, pereții perimetrali și despărțitori dintre proprietăți și/sau spațiile comune, acoperișul, terasele, scările și casa scărilor, holurile, pivnițele și subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele termice proprii și ascensoarele;“;

- Art. 652. - Stabilirea cotelor-părți: "În lipsa unei stipulații contrare existente în titlurile de proprietate, cotele-părți se stabilesc prin raportarea suprafeței utile a fiecărui spațiu locativ la totalul suprafeței utile a spațiilor locative din clădire.“.

13. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile din Constituție ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. În fine, mai invocă, prin prisma art. 16 și 20 din Constituție, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție privind interzicerea generală a discriminării.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, sub aspectul criticii aduse art. 649 alin. (1) lit. b) din Codul civil considerat a fi neconstituțional, întrucât, pe de o parte, încalcă dreptul de proprietate al locatarilor de la etajele inferioare ale imobilului care nu folosesc ascensorul, dar au obligația să participe la cheltuielile ocazionate cu întreținerea acestuia, iar, pe de altă parte, ascensorul ar fi trebuit enunțat la alin. (2) al art. 649 pentru a putea fi considerat parte comună exclusivă pentru coproprietarii care utilizează acest "mijloc de transport“ alături de alte părți comune considerate ca atare exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste utilități (coșurile de fum, uscătoriile, spălătoriile) în conformitate cu proiectul clădirii, Curtea urmează să respingă critica ca inadmisibilă, deoarece autoarea excepției de neconstituționalitate solicită, în realitate, modificarea soluției legislative, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale. Pe de altă parte, criticile privesc aplicarea și interpretarea legii, autoarea fiind nemulțumită de modul de calcul și repartizare a cheltuielilor privind ascensorul, care, de asemenea, excedează competenței Curții Constituționale.

15. Referitor la critica privind art. 647 alin. (3) și art. 652 din Codul civil potrivit căreia aceste dispoziții legale sunt neconstituționale deoarece nu se corelează obligațiile de plată în cadrul asociației de proprietari, în cazul folosirii părților comune, cu suprafața reprezentând cotele indivize din suprafața utilă, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Art. 647 alin. (3), cuprins în Cartea a III-a - Despre bunuri, Titlul II - Proprietatea privată, Capitolul IV - Proprietatea comună, Secțiunea a 3-a - Coproprietatea forțată, Subsecțiunea 1 - Dispoziții comune din Codul civil, reglementează obligația fiecărui coproprietar de a suporta, în mod proporțional cu cota-parte indiviză, cheltuielile pentru întreținerea și conservarea bunului comun. Stabilirea cheltuielilor pentru întreținerea și conservarea unui bun comun, respectiv suportarea proporțională a cheltuielilor, se face prin raportare la întinderea cotei-părți ce revine fiecărui proprietar, iar în situația în care bunul comun are caracter accesoriu, cota-parte se stabilește prin raportare la întinderea bunului principal. Art. 652, cuprins în Secțiunea a 3-a - Coproprietatea forțată, Subsecțiunea a 2-a - Coproprietatea asupra părților comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, pct. I - Părțile comune din Codul civil, prevede modul în care se stabilesc cotele-părți din imobil prin raportarea suprafeței utile din imobil la totalul suprafețelor utile a spațiilor locative din clădiri. Din textul legal rezultă că cotele-părți pot fi stabilite prin actele juridice de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunurilor principale, respectiv titlurile de proprietate. Dacă aceste titluri de proprietate nu stipulează nimic referitor la mărimea cotelor-părți din dreptul de proprietate asupra părților comune din imobil, acestea se stabilesc prin raportarea suprafeței utile a fiecărui spațiu locativ la totalul suprafeței utile a spațiilor locative din clădire. Astfel, art. 652 din Codul civil reprezintă o aplicare particulară a soluției legislative a art. 647 alin. (3) teza a doua din Codul civil potrivit căreia, "când bunul comun are caracter accesoriu, în absența unei convenții contrare, cota-parte din drept a fiecărui coproprietar se stabilește în funcție de întinderea bunului principal“.

16. Din punct de vedere al regimului juridic, proprietatea comună pe cote-părți se împarte în coproprietate obișnuită și temporară și coproprietate forțată și perpetuă. Referitor la cazul coproprietății forțate asupra dotărilor și utilităților comune dintr-un imobil cu mai multe locuințe, incident în prezenta speță fiind ascensorul, Curtea constată că, potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, obiectul proprietății comune forțate îl constituie toate părțile dintr-un condominiu care nu sunt apartamente sau spații cu altă destinație decât aceea de locuință. Și prevederile art. 649 din Codul civil menționează părțile comune care fac obiectul coproprietății forțate din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente.

17. Potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală, în sine, nu relevă nicio contradicție cu textele constituționale de referință. De altfel, art. 44 alin. (7) din Constituție prevede că "dreptul de proprietate obligă [_ ] și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului“. Potrivit acestor dispoziții, legiuitorul ordinar este, așadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea reține că, prin reglementările deduse controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale.

18. Nici invocarea încălcării art. 16 din Constituție nu poate fi reținută, normele legale criticate aplicându-se tuturor coproprietarilor unui bun comun, care au obligația de a contribui la plata cheltuielilor de întreținere a acestuia proporțional cu cota-parte din drept a fiecărui coproprietar.

19. În fine, Curtea nu se poate pronunța asupra constituționalității art. 3 lit. e) și art. 45 alin. (3) din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, din moment ce în mod expres instanța de judecată, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, excepția fiind inadmisibilă. Totodată, ridicarea direct în fața Curții Constituționale a excepției de neconstituționalitate nu este posibilă, aceasta invocându-se numai în fața instanței de judecată.