Decizia CCR nr. 434 din 9.06.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Vasile Smeu în Dosarul nr. 6.230/99/2014 al Tribunalului Iași - Secția I civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.253D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra acesteia, amintind, în acest sens, Decizia nr. 257 din 20 martie 2012. Arată că prevederile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului sector bugetar și că nu se poate vorbi despre încălcarea unui drept fundamental atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent. De asemenea, precizează că art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 3 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 6.230/99/2014, Tribunalul Iași - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Vasile Smeu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de obligare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a celui de pe lângă Curtea de Apel Bacău și a celui de pe lângă Tribunalul Neamț la plata premiului anual aferent anului 2010.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia precizează că premiul anual corespunzător anului 2010 reprezintă un drept câștigat, de vreme ce dispozițiile care îl reglementau erau în vigoare la data de 31 decembrie 2010, acest premiu cuvenindu-se pentru activitatea profesională desfășurată pe parcursul întregului an 2010, chiar dacă sumele de bani se acordă, în concret, potrivit legii, începând cu luna ianuarie a anului următor. Este vorba, așadar, despre un raport juridic născut sub legea veche, care nu și-a epuizat toate efectele juridice, astfel că legea nouă nu poate abroga efectul juridic nerealizat. Arată că, din Decizia Curții Constituționale nr. 115 din 9 februarie 2012 și din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21/2013 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul că premiul anual pe anul 2010 ar fi fost inclus în majorarea salarială de 15% prevăzută a se aplica de la 1 ianuarie 2011, rezultă că dreptul la acest premiu există, dar legiuitorul a eșalonat plata sa începând cu luna ianuarie 2011 întrucât s-a stabilit o altă modalitate de plată, premiul fiind inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011. Susține că această modalitate de plată este neconstituțională, încălcând principiul nediscriminării. Aceasta, deoarece premiul va fi plătit doar persoanelor care continuă să lucreze și în anul 2011 la același angajator, dar nu și celor pentru care se schimbă angajatorul sau al căror raport de muncă încetează în 2010 prin pensionare sau demisie. Precizează, în ceea ce îl privește, că raportul său de muncă cu Ministerul Public a încetat în februarie 2011, când a fost numit judecător. Susține că se încalcă și art. 44 din Constituție care garantează dreptul de proprietate privată, pentru că aplicarea textului de lege criticat conduce la o confiscare a primei corespunzătoare anului 2010. Arată că premiul anual pe 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și care constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Consideră că dispozițiile de lege criticate prevăd o modalitate neconstituțională prin care statul urmează să își execute această obligație financiară, fiind afectate cuantumul și întinderea acestei creanțe.

7. Tribunalul Iași - Secția I civilă consideră că textul de lege criticat nu încalcă prevederile Constituției invocate de autorul excepției, întrucât veniturile de natură salarială ale personalului bugetar se stabilesc numai prin lege, eliminarea celui de-al treisprezecelea salariu având ca temei criza economică, restrângerea fiind proporțională cu scopul urmărit, iar măsura fiind aplicată în mod nediscriminatoriu.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următoarea redactare: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

12. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 16 alin. (1) și (2) care statuează cu privire la egalitatea în fața legii și a autorităților publice și stabilește că nimeni nu este mai presus de lege și la art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, se invocă și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la protecția proprietății private.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, din însuși titlul actului normativ menționat, rezultă că Legea nr. 285/2010 a avut aplicabilitate limitată în timp, doar pentru anul 2011. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Prin urmare, deși dispozițiile de lege supuse examinării nu mai fac parte din fondul activ al legislației, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității acestora, având în vedere că autorul excepției revendică tocmai sumele care i s-ar fi cuvenit cu titlul de premiu anual pentru anul 2010.

14. Prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 au mai fost supuse controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare celor formulate și în cauza de față. În jurisprudența dezvoltată în această materie, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate având acest obiect, exemplificative în acest sens fiind Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, sau Decizia nr. 658 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015. Prin această din urmă decizie (paragraful 18), Curtea a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin diverse acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. De asemenea, Curtea a considerat că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual.

15. Totodată, prin Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, cu privire la încălcarea art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat, (paragraful 27), că instanța europeană de contencios al drepturilor omului a reținut că statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23). Astfel, prin modificări legislative corespunzătoare, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii. În același sens este și Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragrafele 15 și 19, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a amintit că, datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a necesităților acesteia, autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai adecvată decât instanța internațională pentru a stabili ce anume este "de utilitate publică". În consecință, în cadrul mecanismului de protecție creat de Convenție, este de competența acestora să se pronunțe primele cu privire la existența unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice și sociale, Curtea de la Strasbourg a precizat că respectă modul în care acesta percepe imperativele "utilității publice", cu excepția cazului în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (paragraful 19).

16. Totodată, prin Decizia nr. 257 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012, Curtea a constatat că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.

17. Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, cele statuate în jurisprudența amintită își mențin valabilitatea și în cauza de față, excepția de neconstituționalitate urmând să fie respinsă ca neîntemeiată.