Decizia CCR nr. 465 din 14.11.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 alin. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002 - aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Societatea Comercială "Sprint 2001 Import Export“ - S.R.L. din București în Dosarul nr. 10.477/1.748/2011 al Judecătoriei Cornetu și care constituie obiectul Dosarului nr. 419D/2013 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că își menține valabilitatea soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 303 din 13 iunie 2013 și argumentele care au stat la baza acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10.477/1.748/2011, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de Societatea Comercială "Sprint 2001 Import Export“ - S.R.L. din București într-o cauză civilă având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de ordonanța menționată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că definiția termenului de "utilizator“ al drumurilor publice naționale cuprinsă în prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 creează o discriminare între persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România sau în alte state și persoanele care au săvârșit efectiv fapta de a circula pe rețeaua de drumuri naționale din România fără a deține rovinieta valabilă, prevăzută la art. 8 alin. (1) din ordonanță. Arată că, de multe ori, aceste persoane sunt diferite și că ar trebui, de fapt, sancționată fapta persoanei fizice care a condus autovehiculul, iar nu persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare. Autorul excepției, persoană juridică, precizează că este societate de transport în regim de taxi, autorizată să desfășoare activitatea comercială numai pe raza municipiului București, motiv pentru care nu este necesar să achiziționeze rovinieta. Ca atare, susține, în esență, că nu i se poate imputa fapta unuia dintre taximetriștii acesteia, surprins circulând pe rețeaua de drumuri naționale din România. Prin urmare, art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 este discriminatoriu, întrucât sancțiunea se aplică numai persoanei care este înscrisă în certificatul de înmatriculare. Consideră că reglementarea criticată încalcă și principiul răspunderii juridice personale, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă fiind un act volițional al persoanei fizice care conduce efectiv autovehiculul, astfel că sunt neconstituționale prevederile de lege criticate care atrag răspunderea contravențională a persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare. De asemenea, autorul excepției susține că se încalcă și dreptul la apărare, deoarece competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției aparține instanței de judecată în circumscripția teritorială a căreia a fost săvârșită contravenția, astfel că este obligat să se deplaseze la o altă instanță din țară pentru a-și face apărarea.

Judecătoria Cornetu, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că aplicarea și executarea unei sancțiuni pecuniare, deși determină în mod direct o diminuare a patrimoniului celui sancționat, nu atrag automat o încălcare a dispozițiilor constituționale privind ocrotirea proprietății private. Precizează, de asemenea, că existența sau inexistența vinovăției făptuitorului constituie elemente de fapt, a căror stabilire, prin mijloacele legale de probă, cade în competența exclusivă a instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. Apreciază, totodată, că prevederile legale criticate nu contravin sub niciun aspect regulilor constituționale care instituie obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. În ce privește posibilul tratament discriminatoriu, reiterează cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010. Textul de lege criticat are următoarea redactare:

- Art. 1 alin. (1) lit. b): "(1) În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [_]

b) utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini“.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 16 alin. (1) și (2) care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor, fără privilegii și fără discriminări, art. 44 - referitor la dreptul de proprietate privată și art. 135 alin. (2) lit. a) care instituie obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că asupra constituționalității textului de lege ce formează obiectul acesteia s-a mai pronunțat din perspectiva unor critici similare și prin raportare la aceleași texte din Legea fundamentală invocate și în cauza de față, prin Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 23 iulie 2012. Excepția de neconstituționalitate soluționată cu acel prilej a fost ridicată de același autor, dar într-un alt dosar, aflat pe rolul altei instanțe (Judecătoria Alexandria). Prin decizia menționată, Curtea a apreciat ca neîntemeiată critica potrivit căreia sancțiunea pentru nerespectarea obligației de a deține rovinietă pentru circulația pe rețeaua de drumuri naționale din România aplicată persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, iar nu conducătorului auto, ar conduce la crearea unei discriminări între cele două categorii de persoane. Curtea a reținut, pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosința persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredințarea spre folosință a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiție ca aceasta să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare își asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit și pe rețeaua de drumuri naționale, unde deținerea unei roviniete este obligatorie, așa încât vina de a nu deține rovinietă îi aparține. Totodată, deținătorul sau, după caz, cel care folosește în mod legal autovehiculul, are acțiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredințat autovehiculul, dacă aceasta a depășit termenii și condițiile în care i-a fost încredințat autovehiculul și a circulat pe rețeaua de drumuri naționale fără rovinietă.

Prin decizia menționată, Curtea a observat că, în motivarea excepției de neconstituționalitate, similară - așa după cum s-a arătat mai sus - celei ce formează obiectul dosarului de față, autorul acesteia reliefează diverse aspecte de fapt, care ar putea prezenta relevanță din perspectiva instanței învestite cu soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, sub aspectul stabilirii existenței faptei care reprezintă contravenția stabilită prin ordonanța criticată, precum și a persoanei care a săvârșit-o, dar nu și din punctul de vedere al constituționalității textului de lege criticat.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenței, soluția și considerentele cuprinse în decizia citată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.