Decizia CCR nr. 388 din 26.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 7 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Ileana Rai în Dosarul nr. 10.860/303/2013 al Judecătoriei Sectorului 6 - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 338D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 19 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 10.860/303/2013, Judecătoria Sectorului 6 - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Excepția a fost invocată de Ileana Rai într-un dosar având ca obiect anularea unei hotărâri a adunării generale a unei asociații de proprietari.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea excepției arată, în esență, că, prin noua reglementare în materia taxelor judiciare de timbru, legiuitorul a preluat o soluție legislativă declarată neconstituțională prin Decizia nr. 778 din 12 mai 2009.

6. Judecătoria Sectorului 6 - Secția civilă și-a exprimat opinia potrivit căreia excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că art. 21 din Constituție nu instituie nicio interdicție cu privire la taxele în justiție, fiind legal ca persoanele care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Or, cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii. Astfel, plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiție legală pentru sesizarea instanței cu soluționarea litigiilor civile, obligarea la plata anticipată a acestor taxe este justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau a cererii în caz de neplată în considerarea dreptului statului de a institui prin lege anumite limite ale drepturilor cetățenilor, în temeiul art. 53 din Constituție.

7. Instanța mai reține că interesele unei bune administrări a justiției ar putea justifica impunerea unei restricții financiare la accesul unei persoane la o instanță, însă, deși statul dispune de o marjă de apreciere în materie, o limitare a accesului la o instanță nu este compatibilă cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale decât dacă urmărește un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului. În opinia instanței, există un scop legitim al reglementării, impunerea prin lege a contribuției financiare a persoanelor care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autoritățile judecătorești având ca scop acoperirea cheltuielilor ocazionate de punerea la dispoziția justițiabilului, pe care, de altfel, aceasta le recuperează în măsura admiterii cererii sale.

8. În privința existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, spre deosebire de reglementarea constatată ca fiind neconstituțională anterior adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013, prin textul criticat se impune obligația reclamantului de a achita o taxă de timbru în cuantum fix, fără ca stabilirea taxei să se raporteze la criteriul valorii sumei solicitate în vederea determinării cuantumului acesteia. Actuala reglementare a taxei judiciare de timbru aferentă cererilor având ca obiect daune morale nu poate determina o limitare a dreptului de acces ia instanță, în condițiile în care are un cuantum modic, iar natura dreptului invocat de către reclamant în această categorie de cauze nu justifică prin elemente speciale față de celelalte drepturi ale persoanei o scutire totală de obligația de plată a taxei de timbru.

9. În concluzie, atât prin raportare la art. 53 din Constituție, cât și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, textul legal criticat apare ca fiind constituțional

10. Potrivit prevederilor ari. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, arătând că accesul liber la justiție nu este afectat prin stabilirea unei taxe în cuantum fix (100 lei). În acest fel, se previn abuzurile din partea celor vătămați prin fapta ilicita cauzatoare de prejudicii, avându-se în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. Mai mult, accesul liber la justiție nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanțele judecătorești, legiuitorul având deplina legitimitate constituțională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului.

12. În plus, echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții. În același sens este, de altfel, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că o caracteristică a principiului accesului liber la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa. Pe cale de consecință, având în vedere modicitatea sumei stabilite ca taxă de timbru pentru acțiunile privind stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, nu se poate susține că prin cuantumul taxei se determină îngrădirea accesului la justiție.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr, 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, prevederi care au următorul conținut: "Acțiunile privind Stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice se taxează cu 100 lei."

16. Autoarea excepției de neconstituționalitate nu arată expres care sunt dispozițiile constituționale încălcate, dar, din analiza excepției de neconstituționalitate, reiese că se raportează la prevederile art. 147 alin. (4) referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 778 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 6 iulie 2009, Curtea a constatat că scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a acțiunilor și cererilor, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la "stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice", prevăzută de art. 15 lit. f¹) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, reprezintă un mod specific de apărare juridică a menționatelor atribute ale personalității umane - caracterizate în art. 1 alin. (3) din Constituția României ca fiind valori supreme în statul de drept. În felul acesta se asigură accesul la justiție, necondiționat de plata unei taxe judiciare de timbru, persoanelor vătămate prin proferarea de expresii insultătoare, calomnii ori denigrări săvârșite pe orice cale, direct sau prin mijloacele de comunicare în masă.

18. Luând în considerare aceste rațiuni ale art. 1 alin. (3) din Constituția României care au justificat scutirea de taxe judiciare de timbru a acțiunilor având ca obiect stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, Curtea Constituțională a constatat că abrogarea art, 15 lit. f¹) din Legea nr. 146/1997 contravine prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

19. Spre deosebire de situația menționată, Curtea reține că în speța de față situația este diferită și că nu se poate susține că cele constatate de Curte în decizia menționată sunt valabile și în acest dosar. Prin abrogarea art. 15 lit. f¹) din Legea nr 146/1997, devenea aplicabil, în privința acordării despăgubirilor morale, art. 2 din Legea nr. 146/1997 ce permitea o taxare variabilă, în funcție de cuantumul sumei solicitate cu titlu de despăgubiri morale și tocmai o astfel de condiționare a fost sancționată de către Curtea Constituțională. Or, soluția legislativă actuală este justificată atât timp cât legiuitorul optează, în ipoteza despăgubirilor pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, pentru sistemul unei taxe fixe și nu la valoare.