Decizia CCR nr. 413 din 3.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 21 alin. (5) şi (8), precum şi ale art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) și (8) și art. 34 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Cristina Mihaela Ene, Elena Coroian și Teodora Radu în Dosarul nr. 12.966/3/CA/2013 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 181D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarele excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Mirela Dojana, cu delegație depusă la dosar. Lipsește cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autoarelor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată, în esență, că prevederile art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (1) și (4) și art. 53, având în vedere faptul că, în opinia sa, dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri este stabilit în mod irevocabil în momentul în care dosarul ajunge la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, dat fiind că existența acestui drept a făcut obiectul analizei entității însărcinate cu soluționarea notificării, precum și al controlului de legalitate a dispoziției/deciziei acestei entități, exercitat de către prefect. Astfel, în condițiile existenței și a unor căi de atac împotriva acestei decizii/dispoziții, dreptul material al persoanei îndreptățite nu mai poate face obiect al altui control, exercitat, în temeiul prevederii legale criticate, de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, arată că instituirea termenului de 60 de luni pentru soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încalcă un drept câștigat al persoanei îndreptățite la restituire, întrucât dreptul persoanelor care au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 avea corelativă obligația statului de a stabili dreptul de despăgubire, obligație deja scadentă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, repunerea statului într-un nou termen de executare a acestei obligații echivalează cu o încălcare a unor drepturi câștigate, astfel încât prevederile legale criticate sunt retroactive, fiind încălcat și dreptul constituțional de proprietate. În aceleași condiții, este încălcat și principiul constituțional al accesului liber la justiție, având în vedere faptul că acțiunile în instanță introduse de către persoanele îndreptățite sunt respinse ca prematur introduse.

4. Reprezentatul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 269 din 7 mai 2014. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua prin raportare la 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă, având în vedere faptul că aceste prevederi legale nu au legătură cu soluționarea fondului cauzei.

5. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, Reprezentatul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate se referă la anumite verificări administrative făcute de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, sub aspectul dreptului persoanei îndreptățite la despăgubiri. Aceste prevederi legale nu aduc atingere dreptului de proprietate, întrucât, pe de o parte, verificările efectuate de către entitatea învestită cu soluționarea notificării și de către prefect sunt administrative, esențialmente revocabile până la intrarea în circuitul civil, concretizată în emiterea titlului de despăgubire, care încorporează creanța împotriva statului. Invocă cele statuate în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, paragrafele 140,142 și 145. De asemenea, arată că, din interpretarea per a contrario a considerentelor statuate în Decizia Curții Constituționale nr. 232 din 10 mai 2013 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, considerente referitoare la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 din lege, rezultă că validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entității învestite de lege poate fi făcută doar în cazul deciziilor care nu au fost emise ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești prin care s-au stabilit în concret valoarea despăgubirilor. Astfel, potrivit deciziei Curții Constituționale, prevederile art. 22 din Legea privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, devenită Legea nr. 165/2013, nu au în vedere și deciziile emise de entitățile învestite de lege ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit în concret valoarea despăgubirilor. Or, în prezenta cauză, verificările efectuate de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor asupra existenței dreptului de proprietate se fac fără a fi existat anterior un control judecătoresc asupra acestui drept, ceea ce este în acord cu cele statuate de către Curtea Constituțională în decizia amintită.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin Încheierea din 22 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 12.966/3/CA/2013, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) și (8) și art. 34 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Cristina Mihaela Ene, Elena Coroian și Teodora Radu într-o cauză având ca obiect soluționarea acțiunii în contencios administrativ privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în ceea ce privește prevederile art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, că, în temeiul noilor atribuții dobândite potrivit Legii nr. 165/2013, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor verifică existența dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la dobândirea măsurilor reparatorii, după ce această evaluare a fost realizată de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, iar soluția acesteia din urmă a fost deja supusă controlului de legalitate al instituției prefectului. Or, în opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, în condițiile în care existența dreptului persoanei îndreptățite a fost deja stabilită,la momentul înregistrării dosarului pe rolul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, posibilitatea de reevaluare a existenței dreptului persoanei îndreptățite încalcă ordinea de drept, echivalând cu un mod nelegal de încetare a dreptului de proprietate, fiind încălcat și principiul constituțional al neretroactivității legii civile.

8. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, se arată că repunerea în termenul de soluționare a dosarelor aflate pe rolul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților încalcă un drept câștigat, respectiv dreptul de a solicita executarea unei obligații care incumbă statului, obligație deja scadentă. De asemenea, este încălcat "dreptul de proprietate al (...) persoanei îndreptățite la restituire", precum și accesul liber la justiție, câtă vreme oricărei acțiuni în justiție i se poate opune excepția prematurității, care operează și pentru litigiile aflate în curs de soluționare în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Se mai arată că prevederile legale criticate sunt retroactive și aduc limitări nejustificate ale dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, contravenind dispozițiilor art. 15 alin. (2) și ale art. 53 din Constituție.

9. Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, arătând că aceasta este întemeiată. Astfel, se apreciază că prevederile art. 21 alin. (5) și (8) dispun asupra unei situații juridice deja finalizate. Astfel, în opinia instanței de judecată, prin continuarea procedurii administrative derulate anterior în temeiul Legii nr. 247/2005, republicată, cu procedura reglementată în prezent prin Legea nr. 165/2013 se ajunge la situația în care dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, asupra căreia instituția prefectului a efectuat controlul de legalitate, emițând avizul de legalitate, conform și obligatoriu, potrivit legii, este controlată în prezent de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care efectuează un nou control de legalitate asupra existenței dreptului persoanei îndreptățite la obținerea măsurilor reparatorii. Cu alte cuvinte, art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 recunoaște dreptul statului de a repune în discuție aspecte deja analizate și stabilite prin act al unei entități ce aparține tot statului român - instituția prefectului - reglementând asupra unei situații clarificate în trecut, tot de către stat și producând astfel efecte asupra unui raport juridic finalizat, între petiționar, notificator și stat. Mai mult, instanța de judecată apreciază că, odată ce statul, prin instituțiile sale, a luat în discuție existența dreptului la despăgubire și a stabilit, prin autoritățile sale, existența dreptului la restituirea bunului, care se transformă într-un drept de creanță, a repune în discuție existența acestui drept, numai pentru a corecta disfuncționalități și inadvertențe din activitatea instituțiilor ce aveau atribuții în procedura de recunoaștere a acestui drept, prin supunerea din nou a existenței dreptului la o analiză de legalitate, încalcă principiile securității raporturilor juridice. Se mai arată că principiul supremației dreptului este propriu fazei de judecată, însă este necesar și în cadrul procedurii administrative, în condițiile în care garanțiile referitoare la procesul în instanță se extind, prin aplicarea art. 6 din Convenția drepturilor și libertăților fundamentale, și asupra fazei administrative,

10. În opinia instanței de judecată, speranța legitimă s-a născut din momentul depășirii controlului de legalitate al prefectului, pentru că ulterior acestui moment, potrivit Legii nr. 247/2005, nu se mai punea în discuție existența dreptului la măsuri reparatorii, conform art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale având competența unui control de legalitate restrâns doar la aspectele privitoare la alternativa de restituire în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

11. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, instanța de judecată apreciază că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, arată că termenul de 60 de zile este unul maxim, în care statul, prin nou-înființata Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor trebuie să finalizeze dosarele transferate de către Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce nu înseamnă că toate dosarele vor atinge limita acestui termen. Textul de lege criticat nu aduce atingere principiului constituțional al neretroactivității legii civile, deoarece în acest caz este vorba despre situații juridice în cure de constituire (facta pendentia). Mai mult, nu se poate susține că, întrucât acțiunea a fost introdusă la un moment la care nu erau în vigoare art. 4 și art. 34 din Legea nr. 165/2013, efectele acestora nu se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât, din punctul de vedere al aplicării legii în timp, respectiv al supraviețuirii sau nu a legii vechi, trebuie făcută distincție între situațiile juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în cure de constituire, și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere. Astfel, prin derogare de la principiul aplicării imediate a legii noi, efectele viitoare ale situațiilor juridice voluntare rămân, în principiu, cârmuite în continuare de legea contemporană cu formarea lor (în sensul că atât drepturile patrimoniale, cât și obligațiile corelative ale părților, configurate prin acordul lor de voință, își păstrează întinderea, durata, modalitățile de exercitare și de executare stabilite la data perfectării actului juridic). Situația acțiunilor în justiție aflate în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu poate fi asimilată însă unor situații juridice voluntare, ci reprezintă situații juridice legale, în desfășurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor, cu consecința că acestea intră sub incidența noului act normativ. Nu sunt încălcate nici prevederile art. 44 și nici cele art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție nu este încălcat prin prevederile legale amintite, întrucât prin art. 34 din Legea nr. 165/2013 s-au stabilit noi termene pentru soluționarea administrativă a cererilor de restituire, la expirarea cărora orice persoană interesată se poate adresa instanței judecătorești pentru verificarea legalității deciziilor și dispozițiilor emise în această procedură.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

13. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că normele criticate nu se aplică retroactiv, din moment ce pentru dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ se realizează plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare. În plus, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a fost înființată ca organism nou, prin Legea nr. 165/2013, prin instituirea unei noi proceduri de stabilire și acordare a despăgubirilor, acordate în urma verificării documentelor care au stat la baza emiterii deciziilor de acordare de către unitățile deținătoare. În punctul de vedere exprimat în cauză de către Avocatul Poporului se mai arată că trebuie avut în vedere faptul că stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autoarelor excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 21 alin. (5) și (8), precum și ale art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 álin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare. În realitate, analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 21 alin. (5) și (8), precum și ale art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013,potrivit cărora:

-Art. 4 teza a doua: "Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

-Art. 21 alin. (5) și (8): "(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (...)

(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).";

- Art. 34 alin. (1) și (2): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.

(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. "

17. În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate și alin. (4) privind naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere în proprietate publică și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că autoarele excepției de neconstituționalitate arată, în esență, că atribuția Secretariatului Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a verifica dosarele transmise de către entitățile învestite de lege, din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri compensatorii, încalcă dreptul de proprietate, contravine principiului constituțional al neretroactivității legii civile și dispozițiilor art. 53 din Legea fundamentală, în condițiile în care această evaluare a fost realizată deja de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, iar soluția acesteia din urmă a fost supusă controlului de legalitate al instituției prefectului.

19. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, entitatea învestită cu soluționarea notificării, stabilind că restituirea în natură nu este posibilă, propune acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate îi mod abuziv. În temeiul art. 16 alin. (2¹) cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, în prezent abrogate, dispoziția de propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent era supusă controlului de legalitate exercitat de către instituția prefectului, iar ulterior acesta înainta dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Potrivit art. 16 alin. (4) din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, dispoziții în prezent abrogate, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură." Așadar, în temeiul Legii nr. 247/2005, controlul de legalitate exercitat de către această din urmă autoritate administrativă se referea numai la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, și nu privea analiza existenței dreptului la restituire.

20. După intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt transmise către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, are ca atribuție validarea/invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. În acest scop, potrivit art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, textele de lege criticate în prezenta cauză, Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7). Cu alte cuvinte, legea nouă, instituind atribuția Comisiei Naționale de a valida/invalida în tot sau în parte deciziile entităților învestite de lege, reglementează competența acesteia de a se pronunța asupra existenței dreptului la despăgubire, după ce acest control de legalitate a fost efectuat de către instituția prefectului, care a emis un aviz de legalitate. Autoarele excepției de neconstituționalitate critică această soluție legislativă, arătând, în esență, că în acest mod este încălcat dreptul de proprietate al persoanei îndreptățite, precum și principiul neretroactivității legii civile.

21. Aceste critici de neconstituționalitate nu pot fi reținute. Astfel, în ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că, potrivit acestui principiu constituțional, legea nouă civilă dispune numai pentru viitor, așadar aceasta nu poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau unor situații juridice finalizate la intrarea în vigoare a acesteia. În speță, la momentul intrării în vigoarea Legii nr. 165/2013, procedura administrativă derulată în temeiul Legii nr. 247/2005 a fost continuată, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu procedura reglementată prin acest din urmă act normativ. Prin urmare, contrar susținerilor autoarelor excepției de neconstituționalitate, raporturile juridice derulate între persoana îndreptățită la restituire, pe de o parte, și autoritățile administrative cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu sunt raporturi juridice finalizate, asupra cărora intervenția legii noi ar aduce modificări esențiale, de natură a genera o încălcare a principiului constituțional al neretroactivității legii civile. Cu alte cuvinte, analiza pretinsei încălcări a principiului neretroactivității privește, în speță, ansamblul procedurilor administrative finalizate prin emiterea titlului de despăgubire/deciziei de compensare în puncte, iar nu fiecare etapă în parte, astfel încât, din punctul de vedere al aplicării legii în timp, incidența legii noi asupra unor situații juridice în curs de constituire (facta pendentia) nu echivalează cu retroactivitatea acesteia.

22. Mai mult, nu se poate vorbi de afectarea adusă unui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală, respectiv, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, până la emiterea deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională, persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.

23. Prin urmare, Curtea reține că existența unui dublu control de legalitate al deciziei/dispoziției entității învestite cu soluționarea notificării, prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, nu este de natură a contraveni dispozițiilor constituționale invocate, cu atât mai mult cu cât deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura care este competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate. Astfel, potrivit prevederilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii, deciziile/dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificării, însoțite de avizul de legalitate al instituției prefectului, precum și, respectiv, decizia de compensare în puncte emisă de către Comisia Națională sunt supuse controlului instanței de judecată, care, pronunțându-se asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, poate dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.

24. De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, nepublicată la data publicării prezentei decizii, pronunțându-se asupra constituționalității prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (6) și (8) din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să valideze sau să invalideze decizia entității învestite de lege care conține propunerea de acordare de măsuri reparatorii și, după caz, să aprobe punctajul cuvenit, a reținut că această atribuție nu este de natură să aducă atingere stabilității raporturilor juridice, întrucât oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalității dreptului de proprietate. Prin decizia menționată, Curtea a mai observat că invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări, și anume, constatarea posibilității restituirii în natură a imobilului respectiv, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepția Legii nr. 165/2013, conform principiului enunțat în art. 2 lit. a) din lege, ori constatarea faptului că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat, ca urmare a verificării documentelor în completare solicitate entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante, potrivit art. 21 alin. (5) din același act normativ. Așa cum s-a reținut în decizia menționată, scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea aceluiași imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv, recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, stabilirea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranței legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă o garanție a recunoașterii acestuia în mod just.

25. Cele statuate în decizia menționată cu referire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate a persoanei îndreptățite la restituire își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, având în vedere că nu au fost invocate elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale.

26. De asemenea, în prezenta cauză, pentru aceleași considerente, având în vedere că nu a fost constatată încălcarea dreptului de proprietate, nu este necesară analiza respectării condițiilor cuprinse în art. 53 din Constituție, referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, astfel încât această prevedere constituțională nu este incidență în cauză.

27. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că aceste prevederi legale au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, anterior citată, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.

28. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art, 29 alin (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua, prin raportare la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după momentul sesizării Curții Constituționale.

29. Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție, în procesul de aplicare și interpretare a legislației incidente în speța dedusă soluționării, instanța de judecată urmează să respecte deciziile Curții Constituționale, atât sub aspectul dispozitivului, cât și sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, și Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituționalității reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

30. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluționării instanței de judecată, aceste prevederi legale nu sunt incidente în cadrul soluționării cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, cauză care vizează un dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar nu dosare care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a legii. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.", excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.