Circulară BNR nr. 27/2015 - lansarea în circuitul numismatic a unui set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și a unei monede din argint dedicate împlinirii a 140 de ani de la punerea pietrei de temelie a...
Comentarii |
|
BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
CIRCULARĂNr. 27/2015
privind lansarea în circuitul numismatic a unui set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și a unei monede din argint dedicate împlinirii a 140 de ani de la punerea pietrei de temelie a Castelului Peleș din Sinaia
Monitorul Oficial nr. 625 din 18.08.2015
Art. 1.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, începând cu data de 7 august 2015, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și o monedă din argint dedicate împlinirii a 140 de ani de la punerea pietrei de temelie a Castelului Peleș din Sinaia.
Art. 2.
Caracteristicile tehnice ale monedelor din set (din aur, din argint și din tombac cuprat) sunt următoarele:
Valoare nominală | 100 lei | 10 lei | 1 leu |
Metal | aur | argint | tombac cuprat |
Titlu | 900‰ | 999‰ | - |
Formă | rotundă | rotundă | rotundă |
Diametru | 21 mm | 37 mm | 37 mm |
Greutate | 6,452 g | 31,103 g | 23,5 g |
Calitate | proof | proof | proof |
Cant | zimțat | zimțat | zimțat |
Aversul monedei din aur redă imaginea Castelului Peleș, inscripția în arc de cerc "ROMANIA", valoarea nominală "100 LEI", stema României și anul de emisiune "2015".
Aversul monedei din argint redă imaginea Castelului Peleș, inscripția în arc de cerc "ROMANIA", valoarea nominală "10 LEI", stema României și anul de emisiune "2015".
Aversul monedei din tombac redă imaginea Castelului Peleș, inscripția în arc de cerc "ROMANIA", valoarea nominală "1 LEU", stema României și anul de emisiune "2015".
Reversul, comun tuturor monedelor (din aur, din argint și din tombac cuprat), prezintă statuia regelui Carol I amplasată în fața Castelului Peleș, inscripția în arc de cerc "CASTELUL PELES" și anul punerii pietrei de temelie "1875".
Art. 3.
Caracteristicile tehnice și descrierea monedei din argint sunt similare celor aferente monedei din argint care intră în componența setului de trei monede.
Art. 4.
Monedele vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de monede și monedele din argint vor fi însoțite de broșuri de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.
Art. 5.
Monedele din aur, din argint și din tombac cuprat dedicate împlinirii a 140 de ani de la punerea pietrei de temelie a Castelului Peleș din Sinaia au putere circulatorie pe teritoriul României.
Art. 6.
Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de monede și a monedelor din argint din emisiunea dedicată împlinirii a 140 de ani de la punerea pietrei de temelie a Castelului Peleș din Sinaia se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Circulară BNR nr. 29/2015 - ratele dobânzilor plătite la... → |
---|