Decizia CCR nr. 436 din 9.06.2015 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66 alin. 1 lit. a) și d) din Codul penal și ale Legii nr. 254/2013 - executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66 lit. a) din Codul penal, excepție ridicată de Isai Nistor Faur în Dosarul nr. 7.864/108/2013 al Curții de Apel Timișoara - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.287D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Se susține că aceasta este neîntemeiată, deoarece art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la alegeri libere, invocat de autorul excepției, nu exclude reglementarea de către statele membre a unor restricții ale drepturilor electorale, cu condiția existenței unei proporționalități, precum și a unei legături clare între această sancțiune aplicată și comportamentul persoanei sancționate. Se face trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 ianuarie 2011, pronunțată în Cauza Paksas împotriva Lituaniei, paragraful 96.

4. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66 alin. (1) lit. d) din Codul penal și ale Legii nr. 254/2013, excepție ridicată direct în fața Curții Constituționale, se arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu respectă exigențele impuse de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia penală nr. 677/A din 4 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 7.864/108/2013, Curtea de Apel Timișoara - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 lit. a) din Codul penal, excepție ridicată de Isai Nistor Faur într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de viol.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul penal, prin interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, ca pedeapsă complementară, încalcă dreptul la alegeri libere, consacrat prin art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, și, prin aceasta, prevederile art. 11 și art. 20 din Constituție. Se mai susține că dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. d) din Codul penal contravin prevederilor art. 14 din Convenție, art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeași Convenție, precum și că prevederile Legii nr. 254/2013 încalcă dispozițiile art. 1, 11, 16, 20, 21 și 24 din Constituție și art. 1, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 13, 14 și 17 din Convenție, fără a fi însă aduse argumente în susținerea acestei excepții de neconstituționalitate.

7. Curtea de Apel Timișoara - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că faptul că inculpatul, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de viol, este considerat nedemn de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice nu îi încalcă acestuia dreptul reglementat la art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Se subliniază că pentru exercitarea acestui drept este necesară o conduită morală ireproșabilă.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Guvernul arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul penal reprezintă opțiunea legiuitorului, care, în acord cu politica sa penală, a considerat ca, pentru o perioadă determinată de timp, să interzică exercitarea dreptului prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul penal, ca pedeapsă complementară, fără a încălca, în acest fel, drepturile constituționale ale persoanei condamnate. Se arată că textul criticat este în acord cu dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispozițiile art. 66 lit. a) din Codul penal. Din analiza excepției de neconstituționalitate, așa cum aceasta a fost invocată în fața Curții de Apel Timișoara - Secția penală, Curtea constată că, în realitate, sunt criticate prevederile art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul penal. De asemenea, Curtea reține că prin Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 3.025 din 22 mai 2015, autorul excepției a invocat, direct în fața instanței de contencios constituțional, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 alin. (1) lit. d) din Codul penal și ale Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013. Astfel, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) și d) din Codul penal și ale Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Prevederile art. 66 alin. (1) lit. a) și d) din Codul penal au următorul cuprins:

"Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:

a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; [...]

d) dreptul de a alege. [...]".

13. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 referitor la statul român, art. 11 cu privire la dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 cu privire la accesul liber la justiție și art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum și prevederile art. 1 privind obligația de a respecta drepturile omului, art. 3 cu privire la interzicerea torturii, art. 4 referitor la interzicerea sclaviei și a muncii forțate, art. 5 cu privire la dreptul la libertate și la siguranță, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie, art. 9 cu privire la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 referitor la interzicerea discriminării și art. 17 cu privire la interzicerea abuzului de drept din Convenție și art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție referitor la dreptul la alegeri libere.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit cap. I al titlului III al Părții generale a Codului penal, categoriile de pedepse ce pot fi aplicate sunt pedepsele principale, pedepsele accesorii și pedepsele complementare. Potrivit art. 55 din Codul penal, pedepsele complementare sunt interzicerea exercitării unor drepturi, degradarea militară și publicarea hotărârii de condamnare.

15. Pedepsele complementare sunt pedepse reglementate în scopul de a întregi efectele pedepselor principale, putând fi dispuse pentru perioade între unu și 5 ani, conform art. 66 alin. (1) din Codul penal. Pedepsele complementare se aplică de către instanțele judecătorești numai pe lângă pedepsele principale și îndeplinesc, alături de pedepsele principale, funcțiile de constrângere, de reeducare și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni. Astfel, pedepsele complementare completează represiunea instituită prin pedepsele principale.

16. Conținutul pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este reglementat la art. 66 din Codul penal, potrivit căruia pedeapsa constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României; dreptul de a alege; drepturile părintești; dreptul de a fi tutore sau curator; dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii; dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme; dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță; dreptul de a părăsi teritoriul României; dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; dreptul de a se afla în anumite localități stabilite de instanță; dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță; dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea; și dreptul de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța judecătorească.

17. Exigențele cuprinse în art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la alegeri libere sunt reglementate în legislația națională, la nivel constituțional, la art. 36 și art. 37 din Legea fundamentală, referitoare la dreptul de vot și, respectiv, la dreptul de a fi ales, texte care, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituție, se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

18. Dreptul de vot este reglementat prin art. 36 alin. (1) din Constituție, fiind un drept exclusiv politic care caracterizează, din acest punct de vedere, statutul juridic al cetățeanului român. Pentru a beneficia de acest drept, cetățeanul român trebuie să fi împlinit vârsta de 18 ani, până în ziua alegerilor inclusiv. Alin. (2) al aceluiași art. 36 arată însă că nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

19. Dreptul de a fi ales este un drept fundamental, reglementat la art. 37 din Constituție, făcând parte, totodată, din categoria drepturilor electorale. Alin. (1) al acestui articol prevede dreptul de a fi ales pentru toți cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 16 alin. (3) din Legea fundamentală, - respectiv să aibă cetățenie română și domiciliul în țară și să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a ocupa o funcție sau demnitate civilă sau militară - dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. (3) din Constituție. Conform normei constituționale de la art. 37 alin. (2), candidații trebuie să îndeplinească, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de 23 de ani pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în organele administrației publice locale, vârsta de cel puțin 33 de ani pentru a fi aleși în Senat și vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în funcția de Președinte al României.

20. Din interpretarea coroborată a art. 16 alin. (3), art. 36 și art. 37 din Constituție, Curtea reține că cetățeanul român căruia îi este interzis dreptul de a fi ales, conform art. 37 din Legea fundamentală, îi este interzis dreptul de a ocupa o funcție sau o demnitate publică, civilă sau militară, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituție. Pentru acest motiv, dispozițiile art. 66 alin. (3) din Codul penal prevăd dispunerea cumulativă a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din același cod. Dispunerea pedepselor complementare prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal nu are nicio consecință asupra dreptului la vot, reglementat la art. 36 din Legea fundamentală. Dreptul la vot se pierde doar prin interzicerea dreptului de a alege, prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. d) din Codul penal. În schimb, dispunerea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a alege are consecințe directe asupra dreptului persoanei de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice ale funcții publice, prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul penal, sau asupra dreptului persoanei de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. b) din Codul penal, întrucât Legea fundamentală, respectiv art. 37 alin. (1) teza întâi din Constituție, prevede expres că pot fi aleși doar cetățenii cu drept de vot, deci al cărui drept de a alege nu a fost interzis printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

21. Prin urmare, Curtea reține că, în cazul dreptului de vot, reglementat la art. 36 alin. (2) din Constituție, Legea fundamentală prevede expres pierderea acestui drept prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. În schimb, în cazul dreptului de a fi ales, dispozițiile art. 37 alin. (1) din Constituție condiționează acest drept de îndeplinirea condițiilor prevăzute prin norma constituțională de la art. 16 alin. (3), care, la rândul său, face trimitere la "condițiile legii", atunci când reglementează dreptul de a ocupa funcții și demnități publice, civile sau militare. Acestei trimiteri generice îi este subsumată inclusiv legea penală, prin urmare și dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul penal, invocate în prezenta cauză.

22. Având în vedere argumentele mai sus arătate, Curtea nu poate reține încălcarea, prin dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul penal, a prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de a fi ales, întrucât, în contextul juridic analizat, textul criticat reprezintă o aplicare în domeniul dreptului penal a prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (3). În acest sens, Curtea constată că norma constituțională consacrată de art. 37 alin. (1), cu trimitere expresă la art. 16 alin. (3) din Constituție, care prevede printre condițiile de ocupare a funcțiilor și demnităților publice, civile sau militare, îndeplinirea condițiilor stabilite prin lege, inclusiv legea penală, dă dreptul legiuitorului de a stabili conținutul și limitele dreptului cetățeanului de a fi ales, având în vedere scopul acestui drept, precum și interesul general care trebuie protejat. Interzicerea exercitării dreptului de a fi ales, ca pedeapsă complementară aplicată ca urmare a stabilirii vinovăției persoanei în săvârșirea unei fapte penale, se circumscrie marjei de apreciere a legiuitorului în această materie, fiind o măsură adecvată, necesară și proporțională cu scopul legitim urmărit, respectiv înlăturarea posibilității ocupării unor funcții sau demnități publice de către persoane condamnate pentru săvârșirea de infracțiuni.

23. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilorart. 66 alin. (1) lit. d) din Codul penal și ale Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Curtea constată că invocarea în susținerea excepției a unor dispoziții constituționale direct în fața Curții, și nu în fața instanței de judecată, contravine art. 10 alin. (2) și art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, întrucât cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate rezultă din încheierea de sesizare și din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în fața Curții Constituționale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuția părților în fața instanței de judecată. În acest sens sunt și cele statuate de către Curtea Constituțională și prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007, și Decizia nr. 517 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008.

24. Pentru aceste considerente, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 alin. (1) lit. d) din Codul penal și ale Legii nr. 254/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.