Decizia CCR nr. 401 din 28.05.2015 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 72/2013 - măsurile pt. combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Zimnicea - Secția mixtă fond în Dosarul nr. 2.061/339/2014 al acestei instanțe și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.220D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că în anumite condiții strict prevăzute de lege creditorul poate pretinde daune-interese suplimentare minimale. Mai arată că legea invocată transpune Directiva 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentința civilă nr. 1.383 din 8 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2.061/339/2014, Judecătoria Zimnicea - Secția mixtă fond a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind plata contravalorii în lei la data plății a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale, solicitate potrivit art. 10 din Legea nr. 72/2013.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale care stabilesc în sarcina debitorului plata contravalorii în lei la data plății a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale, afectează egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii prin legiferarea unei duble impuneri financiare în sarcina debitorilor care desfășoară activități cu caracter profesionist, în situația în care aceștia nu își îndeplinesc la termen obligațiile contractuale. În opinia instanței, impunerea în sarcina debitorilor-profesioniști a unor daune-interese suplimentare minimale nu are temei juridic și excedează cadrului constituțional al art. 16 din Constituție care protejează egalitatea cetățenilor în fața legii.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 10 - Daune-interese minimale din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 2 aprilie 2013, texte de lege care au următorul cuprins:

"(1) Fără a aduce atingere drepturilor prevăzute la art. 9, dacă sunt întrunite condițiile întârzierii la plată, creditorul poate pretinde debitorului plata contravalorii în lei la data plății a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale.

(2) Obligația de plată a sumei prevăzute la alin. (1) este scadentă de la data la care curge dobânda penalizatoare, potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) sau, după caz, ale art. 8 alin. (2).

(3) Suma prevăzută la alin. (1) este suplimentară cheltuielilor aferente unei eventuale proceduri de executare silită."

10. În opinia Judecătoriei Zimnicea - Secția mixtă fond dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, astfel cum rezultă din expunerea de motive, Legea nr. 72/2013 transpune Directiva 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 48 din 23 februarie 2011. De asemenea, în expunerea de motive se precizează că soluțiile de drept substanțial reglementate de directivă sunt parțial transpuse prin Noul cod civil și Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011, în proiectul de lege fiind incluse doar dispoziții de completare a reglementării actualmente în vigoare, astfel încât directiva să fie integral transpusă.

12. Principalele soluții ale proiectului de lege au vizat stabilirea unor termene maximale de plată, prevederea unei liste neexhaustive de clauze abuzive și de criterii de determinare a clauzelor și practicilor abuzive și reglementarea instituției "daunelor-interese suplimentare": 40 euro - despăgubire minimă, la care creditorul are dreptul automat, din prima zi de întârziere la plată.

13. Analizând dispozițiile Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2011/7/UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, Curtea observă că la art. 6 - Compensația pentru costurile de recuperare - se prevede că statele membre se asigură că, atunci când dobânda pentru efectuarea cu întârziere a plăților în tranzacțiile comerciale devine exigibilă, creditorul are dreptul de a obține de la debitor o sumă fixă de 40 EUR, cu titlu de despăgubire minimă care este exigibilă, fără a fi necesară o notificare și reprezintă o despăgubire pentru cheltuielile de recuperare a creanței creditorului. În plus, față de suma fixă menționată, creditorul este îndreptățit să solicite o despăgubire rezonabilă de la debitor pentru orice cheltuieli de recuperare care depășesc suma fixă respectivă angajate din cauza efectuării cu întârziere a plăților de către debitor. Aceste cheltuieli ar putea să includă cheltuielile suportate, printre altele, în vederea angajării unui avocat sau a unei firme de colectare a debitelor. Art. 6 din Directivă este transpus în legislația internă prin art. 10 din Legea nr. 72/2013, criticat în prezenta cauză.

14. De asemenea, Curtea observă că la pct. 19 din preambulul Directivei se prevede că este necesară despăgubirea echitabilă a creditorilor pentru cheltuielile de recuperare în cazul efectuării cu întârziere a plăților, astfel încât să fie descurajată efectuarea lor peste termen. Cheltuielile de recuperare ar trebui să includă, de asemenea, recuperarea costurilor administrative și compensarea costurilor interne suportate din cauza efectuării cu întârziere a plăților, pentru care prezenta directivă ar trebui să stabilească o sumă fixă minimă care să poată fi cumulată cu dobânda pentru întârzierea efectuării plăților. Acordarea de despăgubiri sub forma unei sume fixe ar trebui să aibă drept scop limitarea costurilor administrative și interne legate de recuperare. Despăgubirile pentru cheltuielile de recuperare ar trebui să fie stabilite fără a aduce atingere dispozițiilor de drept intern conform cărora o instanță națională ar putea acorda despăgubiri creditorului pentru orice prejudiciu suplimentar legat de efectuarea cu întârziere a plății de către debitor.

15. Astfel, Curtea reține că dispoziția legală criticată apare ca fiind adoptată în concordanță cu art. 148 din Constituție, potrivit căruia obligațiile rezultate din integrarea României în Uniunea Europeană revin Parlamentului, Președintelui României, Guvernului și autorității judecătorești, care garantează ducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări ale Uniunii Europene cu caracter obligatoriu.

16. În ceea ce privește critica raportată la dispozițiile constituționale ale art. 16 Curtea constată că aceasta nu poate fi primită deoarece persoanele care desfășoară activități cu caracter economic sau profesionist nu se află în aceeași situație cu persoanele care nu se înscriu în această categorie.