Decizia CCR nr. 556 din 16.07.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. II art. 6 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 80/2010 pt. completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 - reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepție ridicată din oficiu de către instanța de judecată în Dosarul nr. 9.169/2/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 155D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 215D/2015 și nr. 780D/2015, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Ramona Cristina Mihalaș și de instanța de judecată, din oficiu, în dosarele nr. 6.073/2/2012 și nr. 6.024/2/2013 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal lipsesc părțile față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.

7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 215D/2015 și nr. 780D/2015 la Dosarul nr. 155D/2015, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin încheierile din 15 ianuarie 2015, din 11 decembrie 2014 și din 12 martie 2015, pronunțate în dosarele nr. 9.169/2/2012, nr. 6.073/2/2012 și nr. 6.024/2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor "art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar“. În dosarele Curții Constituționale nr. 155D/2015 și nr. 780D/2015, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată din oficiu de către instanța de judecată, cu ocazia soluționării unor recursuri împotriva unor sentințe ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-au respins ca neîntemeiate acțiunile privind anularea unor ordine emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordine prin care au fost stabilite drepturi salariale, ca urmare a încadrării în gradația 4 de vechime în muncă. În Dosarul Curții Constituționale nr. 215D/2015, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurenta-reclamantă Ramona Cristina Mihalaș în cadrul soluționării recursului declarat împotriva sentinței civile a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins contestația formulată împotriva unui ordin al Ministrului Justiției referitor la stabilirea drepturilor salariale.

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în dosarele Curții Constituționale nr. 155D/2015 și nr. 780D/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 16 și art. 41 alin. (4) din Constituție, precum și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece instituie discriminări privind salarizarea personalului încadrat în funcții de execuție (în speță, judecători sau procurori), care sunt avansați în funcție, în raport cu data când sunt îndeplinite condițiile de avansare, respectiv în anul 2012 sau anterior acestei date. Arată că, în mod concret, personalul care în anul 2012 și ulterior este avansat în funcție de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă este încadrat în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, majorarea fiind corespunzătoare numărului de clase de salarizare succesive multiplicat cu procentul prevăzut de art. 10 alin. (5), "fără acordarea coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.“ Ca urmare a acestei prevederi, personalul (în speță, judecători sau procurori) care îndeplinea condițiile de a trece la o altă gradație până la 1 ianuarie 2011, ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010, are un salariu diferit de cel care îndeplinește condițiile după 1 ianuarie 2011. Astfel, pentru acele persoane care au îndeplinit condițiile anterior datei de 1 ianuarie 2011 și au trecut de la gradația 3 la 4, de la gradația 4 la 5, creșterea a fost de 5%, în schimb pentru cei care îndeplinesc aceleași condiții după 1 ianuarie 2011, creșterea este de 2,5%, pentru că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, nu se acordă coeficientul de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. Or, potrivit doctrinei dreptului muncii, pentru cel care prestează o activitate, salariul/remunerația reprezintă un raport între efortul depus și câștigul obținut. Din punct de vedere juridic, prestarea muncii și salarizarea sunt obligațiile principale ce rezultă din încheierea raportului juridic de muncă. Unul din principiile sistemului de salarizare din dreptul național rezultat din art. 41 alin. (4) din Constituție și din art. 6 alin. (3) din Codul muncii este acela că "pentru muncă egală sau de valoare egală, plata trebuie să fie egală.“ Or, acest principiu de ordine publică, constituțională, exclude orice discriminare în materia salarizării. Ca urmare, așa cum s-a exprimat și în doctrină, dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare la același angajator nu se justifică.

11. Mai susține că, în speță, diferența de salarizare care rezultă din aplicarea prevederilor criticate este nejustificată obiectiv și rezonabil, criteriul temporal nefiind identificat ca sursă constituțională pentru acordarea unor salarii/remunerații diferite. Elementele care determină în mod necesar valoarea salariului/remunerației sunt: felul muncii, cerințele de calificare profesională și condițiile de muncă. Astfel, numai aceste elemente au caracter obiectiv și pot conduce la salarizare diferită. Or, prin norma criticată, s-a instituit un criteriu care nu poate justifica obiectiv și rezonabil diferența de salarizare între judecători, procurori sau orice altă categorie de personal din sistemul public, atunci când îndeplinesc aceeași funcție, la același nivel al instanței și au aceeași calificare profesională. Principiul egalității, astfel cum s-a arătat și în jurisprudența Curții Constituționale, nu are semnificația omogenității, însă, în cazul de față, tratamentul juridic diferențiat înfrânge principiul consacrat de art. 16 din Constituție și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, norme care interzic discriminarea pentru criteriile enunțate în cuprinsul lor, dar precum și pentru orice alte situații. Precizează că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este obligatorie în baza art. 11 din Constituție și că lista drepturilor ocrotite de art. 14 din Convenție are caracter indicativ, iar nu limitativ, caracter ilustrat de adverbul "în special“. De asemenea, instanța de judecată arată că, în cazul analizat, nu este aplicabil principiul "a distinge nu înseamnă a discrimina“, deoarece situația prezentată nu are particularități ce ar necesita o tratare diferențiată. Inegalitatea de drept este permisă în cadrul unor politici cu caracter social, numai pentru a asana o situație de fapt. Or, în cazul salarizării pe baza normelor criticate nu există o inegalitate de fapt care să justifice o măsură legislativă de asanare, pentru că în discuție sunt aceleași elemente, mai precis durata de timp care dă dreptul la acordarea unei gradații, iar valoarea este diferită în raport cu data la care se împlinește termenul pentru promovare într-o gradație superioară. Astfel, prin această modalitate de reglementare s-a ajuns la situația ca o persoană care are aceeași funcție, prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă sau în funcție să primească un salariu cu 2,5% mai puțin. În aceste circumstanțe, legiuitorul național a adoptat un text normativ care a creat discriminare între salariații aparținând aceleiași categorii profesionale, care îndeplinesc aceeași funcție, au același nivel de studii, aceeași calificare profesională și au aceeași vechime în muncă sau profesie.

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în Dosarul Curții Constituționale nr. 215D/2015, autoarea Ramona Cristina Mihalaș susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, creând discriminări între persoane aflate în situații identice, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care transpune Directiva 2000/43/CE și Directiva 787/43/CE, precum și principiului egalității de tratament prevăzut de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

13. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, exprimându-și opinia în Dosarul Curții Constituționale nr. 215D/2015, apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, dispozițiile de lege criticate contravenind dispozițiilor art. 16 și art. 41 alin. (4) din Constituție și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, prevederile de lege criticate instituie discriminări sub aspectul salarizării între persoane care aparțin aceleiași categorii profesionale, care îndeplinesc aceeași funcție, au același nivel de studii, aceeași calificare profesională, desfășoară aceeași activitate la același nivel al instanței și au aceeași vechime în muncă sau profesie.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15. Avocatul Poporului a comunicat punctul său de vedere în dosarele nr. 215D/2015 și nr. 780D/2015, prin care apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât creează diferențiere de salarizare între persoanele care au aceeași vechime și îndeplinesc aceeași funcție, fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă, încălcând astfel egalitatea de tratament în stabilirea salariului, consacrată de art. 41 alin. (4) din Constituție, de art. 6 alin. (3) din Codul muncii, de art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 și de art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Cu privire la principiul egalității de tratament arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 mai 1995, pronunțată în Cauza Incze împotriva Austriei, Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunțată în Cauza Fredin împotriva Suediei, paragraful 60, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunțată în Cauza Hoffmann împotriva Austriei, paragraful 31, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunțată în Cauza Spadea și Scalabrino împotriva Italiei), precum și jurisprudenței Curții Constituționale (Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2013), diferența de tratament devine discriminare, atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage sau comparabile, fără ca ele să se bazeze pe o justificare obiectivă și rezonabilă. În acest context, potrivit principiului "la muncă egală, remunerație egală“, dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică. Prin urmare, consideră că, în temeiul principiului "la muncă egală, salariu egal“, personalul care îndeplinește condițiile de trecere la o altă gradație după 1 ianuarie 2011 are dreptul legal la stabilirea și obținerea unor drepturi salariale egale cu ale personalului care a îndeplinit condițiile de trecere la o altă gradație până la 31 decembrie 2010, întrucât deține o funcție sau un post identic la același nivel cu ceilalți colegi și au aceleași atribuții de serviciu.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile art. II art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, lege publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Legea nr. 283/2011, prin articolul său unic, pe de-o parte, modifică titlul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010, titlu care va avea următorul cuprins: "Ordonanță de urgență pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar“, iar, pe de altă parte, introduce un nou articol, art. II în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, cu următorul conținut:

"Art. II. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [_]

Art. 6. - (1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare transei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

(2) În anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum sila trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale «Justiție». [_]“

19. Prin urmare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie art. II art. 6 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011. Prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate temporară, pentru anul 2012, însă, cu toate acestea, continuă să își producă efectele juridice în cauzele în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, astfel încât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituționalitatea acestora.

20. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că aceste dispoziții de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, art. 41 alin. (4) potrivit cărora "La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații“, precum și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la nediscriminare.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, referitor la dispozițiile art. II art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, criticate din aceeași perspectivă ca și în cauza de față, Curtea s-a pronunțat, prin Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014. Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. II art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 se regăsește și în cuprinsul art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, iar aceste din urmă dispoziții au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate. În acest sens, prin Decizia nr. 166 din 19 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, Curtea, analizând o excepție de neconstituționalitate cu o motivare similară raportată la încălcarea acelorași dispoziții constituționale, a reținut că aspectele ce țin de aplicarea legii de către organismele abilitate, precum și cele referitoare la pretinsa încălcare de către prevederile de lege criticate a unor alte acte normative decât Legea fundamentală nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate. De asemenea, Curtea a constatat că, în realitate, se solicită modificarea dispozițiilor de lege criticate, fapt ce excedează controlului Curții Constituționale. În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.

22. Prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, Curtea a reținut că avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calcului indemnizațiilor potrivit acestor gradații se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate. De altfel, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă.

23. În același sens sunt și Decizia nr. 343 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 30 iulie 2014, Decizia nr. 311 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 462 din 26 iunie 2015, și Decizia nr. 475 din 16 iunie 2015, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării asupra prezentei excepții de neconstituționalitate. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale, considerentele acestor decizii rămân valabile și în prezenta cauză.

24. Distinct față de acestea, cu privire la critica referitoare la art. 41 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia, la muncă egală, femeile au salariul egal cu bărbații, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută, de vreme ce textul de lege criticat reglementează modul de calcul al majorării salariale în cazul avansării într-o altă treaptă de vechime în muncă, fără a institui discriminări pe criteriul de sex.

25. Referitor la critica privind încălcarea art. 14 din Convenție, privind interzicerea discriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa faptul că acest articol nu are o existență autonomă și nu poate fi invocat decât prin raportare la alte dispoziții ale Convenției sau protocoalelor sale adiționale. (Decizia de inadmisibilitate din 3 aprilie 2012, pronunțată în Cauza Coriolan Gabriel Iovițoni și alții împotriva României, paragraful 52). Având în vedere acestea, Curtea constată că în cauza de față art. 14 din Convenție nu este incident.

26. Curtea reține că diferențele de salarizare invocate de autorii excepției, existente în cadrul personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție“ și care avansează în gradațiile 4 și 5, provin din întreaga succesiune a actelor normative intervenite după anul 2010 [art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 stabilind că diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5%, iar art. 11 alin. (3) din aceeași lege stabilind că tranșele de vechime în muncă, în funcție de care se acordă cele 5 gradații sunt următoarele: gradația 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare; gradația 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare; gradația 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare; gradația 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare; gradația 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare], raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011 (potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, la trecerea într-o altă treaptă de vechime în muncă sau vechime în funcție, majorarea era de 5%, indiferent de treaptă). În jurisprudența sa, Curtea a reținut că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regitactum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007).

27. În final, referitor la neacordarea coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare, Curtea observă că dispozițiile din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, referitoare la stabilirea salariului prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referință de 600 lei ar conduce la diminuarea drepturilor salariale, contrar celor stabilite de Curte prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, prin care a reținut că "există o obligație pozitivă în sarcina legiuitorului ca, în momentul aplicării prezentei legi în privința determinării valorii salariului/soldei/indemnizației brute, indiferent de coeficientul de ierarhizare aplicabil diverselor categorii de personal plătit din fonduri publice, salariul/solda/indemnizația brută a acestora să fie la un nivel cel puțin egal lunii iunie 2010. [_] pentru ca la momentul aplicării prezentei legi în privința determinării valorii salariului/soldei/indemnizației brute acestea din urmă să nu cunoască o scădere sub nivelul din iunie 2010, legiuitorul trebuie să stabilească o valoare de referință adecvată, superioară celei prevăzute în momentul de față prin art. 10 alin. (4) din lege“, și anume cea de 600 lei.

28. În consecință, dispozițiile de lege criticate care prevăd modul de calcul al majorării salariale de care beneficiază personalul avansat într-o tranșă de vechime în muncă nu instituie prin ele însele discriminări de natură a contraveni art. 16 din Constituție.