HG nr. 693/2014 - actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea MAI - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi şi transmiterea acestuia din administrarea MAI - Inspectoratul de Poliţie...

Index
HG nr. 693/2014 - actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea MAI - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi şi transmiterea acestuia din administrarea MAI - Inspectoratul de Poliţie...
Anexa 1 - DATELE DE IDENTIFICARE.
Anexa 2 - DATELE DE IDENTIFICARE.

GUVERNUL ROMANIEI

HOTĂRÂRENr. 693/2014

privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Iași și transmiterea acestuia din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Iași în administrarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

Monitorul Oficial nr. 631 din 28.08.2014

Luând în considerare dispozițiile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, al art. 21 și 22 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.

Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, înregistrat la poziția cu nr. M.F.P. 106.846 în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2.

Se aprobă transmiterea imobilului înregistrat la poziția cu nr. M.F.P. 106.846, aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul de Poliție al Județului Iași în administrarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Art. 3.

Predarea-primirea imobilului transmis potrivit art. 2 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. 4.

Ministerul Public și Ministerul Afacerilor Interne își vor actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, vor efectua modificarea corespunzătoare a inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 5.

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Ministrul justiției,

Robert Marius Cazanciuc

p. Ministrul finanțelor publice,

György Attila,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea