Ordinul MECTS nr. 6239/2012 - aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2013–2014
Comentarii |
|
MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI
ORDINNr. 6.239/2012
pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014
Monitorul Oficial nr. 64 bis din 30.01.2013
În baza prevederilor art. 18, 19, 61, 62, 63, 68, 89, 90, 93, 94, 95, 97, 99, 100, art. 149 alin. (3), art. 234, 247, art. 248 alin. (3)-(6), art. 252, 253, 254, 2541, 255, 262, art. 263 alin. (1)-(10), art. 268, 279, 280, 281, 282 și 284 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin.
Art. 1
Se aprobă Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Direcția generală resurse umane și rețea școlară națională din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului,
Ecaterina Andronescu