HG nr. 644/2015 - completarea menţiunii - transpunerea normelor europene din HG nr. 928/2012 - stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei şi de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de...
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRENr. 644/2015
pentru completarea mențiunii privind transpunerea normelor europene din Hotărârea Guvernului nr. 928/2012 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a benzinei și motorinei și de introducere a unui mecanism de monitorizare și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră
Monitorul Oficial nr. 642 din 24.08.2015
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic.
La mențiunea privind transpunerea normelor europene din Hotărârea Guvernului nr. 928/2012 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a benzinei și motorinei și de introducere a unui mecanism de monitorizare și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 1 octombrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins :
"e) prevederile Directivei 2014/77/UE a Comisiei din 10 iunie 2014 de modificare a anexelor I și II la Directiva 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind calitatea benzinei și a motorinei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 170 din 11 iunie 2014."
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul energiei, întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri,
Andrei Dominic Gerea
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu
HG nr. 646/2015 - achiziţia a două studii de prefezabilitate... → |
---|