Decizia CCR nr. 441 din 9.07.2014 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte

1. Pe rol se află examinarea cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului,

2. Cererea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A.e) și art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 2.761 din 24 iunie 2014 si constituie obiectul Dosarului nr. 613E/2014.

3. Președintele Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 216 alin, (1) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară deschise lucrările ședinței de judecată.

4. La apelul nominal răspunde autorul sesizării, domnul Victor Viorel Ponta, prim-ministrul Guvernului României. Pentru Președintele României răspunde domnul Claudiu Constantin Dinu, consilier prezidențial, cu împuternicire depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Președintele Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 216 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acordă cuvântul autorului sesizării pentru susținerea acesteia.

6. Având cuvântul, domnul Victor Viorel Ponta invocă jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a statuat în privința competenței Președintelui României de reprezentare a statului român la lucrările Consiliului European, asupra faptului că această competență poate fi delegată, precum și a faptului că nu este nelimitată și nu poate fi exercitată arbitrar. Arată că pe data de 16 iulie 2014 va avea loc un Consiliu European care are pe ordinea de zi desemnarea comisarilor europeni, precum și discutarea priorităților Comisiei Europene, aspecte care intră în competența Guvernului, iar nu a Președintelui României. În considerarea acestuia, precum și pentru viitor, solicită ca instanța de contencios constituțional să stabilească foarte clar ca, atunci când e vorba de o agendă care ține strict de Guvern, mandatul să nu poată fi refuzat. Acest cadru este util și necesar și pentru viitorul Președinte al României, și pentru viitorul prim- ministru.

7. Reprezentantul Președintelui României, domnul Claudiu Constantin Dinu, precizează mai întâi că punctul trei al cererii formulate în cauză, referitor la stabilirea faptului că Președintele României trebuie să delege prim-ministrului atribuția de reprezentare a României la Consiliul European din 26-27 iunie 2014, a rămas fără obiect și că prin cererea formulată se solicită de fapt o soluție pentru viitor. Un alt aspect, referitor la configurarea conflictului, privește elementele de sezină. Astfel, din modul de configurare a cauzei rezultă că eventualul conflict este de fapt între alte autorități, și anume Președintele României și prim-ministrul, așadar nu între Președintele României și Guvern. Se mai arată că jurisprudența invocată nu prevede obligativitatea delegării prim-ministrului în anumite situații la lucrările Consiliului European, Prin această jurisprudență este tranșată problema reprezentării și se stabilesc trei criterii în raport cu care să se stabilească autoritatea care va realiza reprezentarea. Examinând aceste criterii, se constată că prezentul caz nu era unul care să oblige Președintele să delege participarea ia Consiliul European, întrucât pe agenda acestuia s-a aflat inclusiv semnarea unor acorduri, ceea ce este de competența Președintelui României, în condițiile art. 91 alin. (1) din Constituție. Sunt întrunite toate criteriile stabilite de Curtea Constituțională, atât din perspectiva agendei Consiliului European, cât și a poziției comune a autorităților implicate. De altfel, sunt dificil de circumstanțiat situațiile când Președintele ar putea fi obligat să delege prim-ministrului reprezentarea la Consiliul European și aceasta ar putea determina ca la fiecare reuniune a acestei instituții Curtea Constituțională să fie sesizată pentru a stabili competența de reprezentare. În concluzie, apreciază că în cauză nu există conflict juridic de natură constituțională.

8. În replică, autorul sesizării arată că, în ceea ce privește aspectele de ordin procedural, a respectat jurisprudența Curții Constituționale referitoare la subiectele conflictelor juridice de natură constituțională. Referindu-se la cele arătate de reprezentantul Președintelui României, arată că dorește tocmai ca pe viitor să nu se mai vină în fața Curții Constituționale înainte de fiecare Consiliu European, pentru a se stabili competența de reprezentare a României. Cu referire la Consiliul European din 16 iulie 2014, arată că reprezentarea României ar trebui asigurată de prim-ministru, deoarece el este cel care poartă exclusiv discuțiile pentru nominalizarea comisarului din partea României, având în vedere că propunerea oficială va veni, în final, din partea Guvernului, fără ca Președintele României să o poată opri.

9. În replică, reprezentantul Președintelui României arată că se solicită, într-un cadru procesual determinat, o decizie preventivă; actualele decizii sunt însă suficiente, întrucât stabilesc criterii obiective și foarte utile. Actualul cadru procesual nu permite pronunțarea unei decizii preventive.

10. Președintele Curții Constituționale, având în vedere dispozițiile art. 394 alin. (1) din codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară dezbaterile închise.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

11. Prin Adresa nr. 5/3.645 din 24 iunie 2014, prim-ministrul Guvernului a sesizat Curtea Constituțională cu cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte.

12. Prin actul de sesizare, se solicită Curții Constituționale constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern, reprezentat de prim-ministru, și Președintele României, conflict generat de acțiunile concrete ale Președintelui României prin care își arogă atribuții și competențe care, potrivit Constituției, aparțin Guvernului. De asemenea, se solicită Curții stabilirea faptului că Președintele României trebuie să delege prim-ministrului atribuția de reprezentare a României la reuniunea Consiliului European din 26-27 iunie 2014. Cererea formulată este structurată pe trei părți, cuprinzând temeiul legal al acesteia, situația de fapt, precum și situația de drept.

13. Sub aspectul temeiului legal, prim-ministrul Guvernului invocă în susținerea cererii sale dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție, precum și ale art. 11 alin. (1) lit. A.e) și art. 3A-36 din Legea nr. 47/1992, dispoziții care vizează competența Curții Constituționale de a soluționa conflicte juridice de natură constituțională.

14. Referitor la situația de fapt, se arată că în perioada 26-27 iunie 2014 va avea loc la Bruxelles reuniunea Consiliului European, a cărei agendă va fi orientată, în exclusivitate, pe stabilirea priorităților pentru următorii 5 ani ai Comisiei Europene, al cărei mandat începe în noiembrie 2014. Întrucât agenda Consiliului European va fi axată pentru perioada 2014- 2019 pe creșterea economică, competitivitate, crearea de locuri de muncă (Semestrul european, energie și schimbări climatice) și pe definirea unor linii strategice pe aria de libertate, securitate și justiție, prim-ministrul a solicitat Președintelui României, în data de 16 iunie 2014, să îi delege atribuția de reprezentare a statului român, prin Adresa înregistrată la Cabinetul primului-ministru cu nr. 5/3.455 din 16 iunie 2014. Președintele României nu a delegat prim-ministrului atribuția de reprezentare a statului român la Consiliul European, deși subiectele de pe ordinea de zi țineau în totalitate de atribuțiile constituționale ale Guvernului. De asemenea, se arată că Președintele nu a solicitat elemente de mandat pentru participarea sa la reuniunea Consiliului European, demers necesar, având în vedere subiectele de pe agenda de lucru. Se mai arată că nici Guvernul și nici Parlamentul nu au fost informate și nici consultate asupra poziției pe care Președintele o va susține la reuniunea Consiliului European. Or, având în vedere principiul cooperării dintre autoritățile statului, al loialității acestei cooperări, erau absolut necesare informarea și consultarea Parlamentului și Guvernului pentru a se stabili poziția României, mai ales în condițiile în care "toate cele trei autorități publice au atribuții și răspunderi concrete, numai ele împreună reprezentând suveranitatea poporului".

15. Cât privește situația în drept, se susține că cererea formulată vizează un conflict juridic de natură constituțională, întrucât, pe de o parte, se referă la determinarea rolului pe care îl au Președintele României și Guvernul României în definirea și orientarea poziției statului român ca membru al Uniunii Europene, iar, pe de altă parte, privește interpretarea art. 80 alin. (1) și art. 102 alin, (1) din Constituție. De asemenea, este invocat un considerent al Deciziei Curții Constituționale nr. 270 din 10 martie 2008, potrivit căruia modul diferit în care autoritățile publice interpretează și aplică o dispoziție constituțională este de natură să determine un conflict juridic de natură constituțională, iar cu privire la înțelesul noțiunii de "conflict juridic de natură constituțională" este menționată Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005.

16. Cu privire la reprezentarea statelor membre ale Uniunii Europene la reuniunile Consiliului European, autorul cererii arată că, din totalul celor 28 de state membre, un număr de 26 sunt reprezentate la nivel de prim-ministru. Cele două excepții sunt reprezentate de Franța, stat în care Președintele este șeful de facto și de iure al executivului, și de Cipru, unde funcția de prim-ministru nu există.

17. În sprijinul cererii formulate, sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 683 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012 și nr. 449 din 6 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 14 decembrie 2013, din care rezultă că, în anumite cazuri, Președintele României ar avea obligația să delege reprezentarea statului la reuniunile Consiliului European. Se arată că prezenta cerere vizează numai modul discreționar, arbitrar, în care Președintele a ales să colaboreze cu Parlamentul și Guvernul, fără a se contesta dreptul acestuia de a reprezenta statul la reuniunile Consiliului European.

18. Se apreciază că art. 80 din Constituție reglementează o reprezentare generală pe plan extern a statului român de către Președintele României, dar în marja atribuțiilor exclusive conferite de art. 85-94 din Constituție. Mai mult, niciunul dintre textele constituționale nu reglementează dreptul exclusiv al Președintelui de a reprezenta statul la Consiliul European. În acest context, se arată că problematica reprezentării României la Consiliul European nu poate fi privită "în mod simplist" raportată la relațiile externe. Guvernul are atribuții directe și răspunderi în ceea ce privește "evoluția economică a țării, situația socială, buna funcționare a justiției, securitate, asigurarea liberei circulații, accesul liber la educație, cultură, ocrotirea sănătății, asigurarea unui mediu sănătos, exercitarea dreptului de a alege și de a fi ales, dreptul de proprietate privată, precum și a celorlalte drepturi și libertăți fundamentale prevăzute în Constituție". Or, subiectele aflate pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului European din 26-27 iunie 2014 țineau în totalitate de atribuțiile constituționale ale Guvernului, astfel încât, prin interpretarea riguroasă a deciziilor Curții Constituționale nr. 683 din 27 iunie 2012 și nr. 449 din 6 noiembrie 2013, prim-ministrul avea îndreptățirea de a reprezenta statul la această reuniune. În concluzie, se arată că Președintele, pe de o parte, nu și-a îndeplinit obligația de a-l delega pe prim-ministru la reuniunea menționată, "deși trebuia să facă acest lucru în raport cu atribuțiile acestor autorități publice", iar, pe de altă parte, a exercitat atribuțiile constituționale ale Guvernului și a angajat statul "fără o minimă consultare a autorităților publice competente, stabilind în mod unilateral mandatul de reprezentare a statului român la reuniunea Consiliului European".

19. În temeiul art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale părților aflate în conflict asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia.

20. Președintele României a comunicat punctul său de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia prin Adresa nr. DCL 710/02 iulie 2014, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 2.942 din 2 iulie 2014.

21. Arată că aspectele invocate în motivarea cererii formulate de prim-ministru, în sensul că în cauză s-a ivit un conflict juridic de natură constituțională izvorât din modul discreționar, arbitrar, în care Președintele României a ales să colaboreze cu Parlamentul și Guvernul, precum și susținerea potrivit căreia Președintele României nu a informat și nici nu a consultat Guvernul și Parlamentul cu privire la poziția pe care o va susține la reuniune și nici nu a solicitat elemente de mandat, "nu corespund adevărului". Aceasta întrucât Președintele României a primit, în data de 23 iunie 2014, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, punctul de vedere însușit de Guvernul României cu privire la punctele înscrise pe agenda Consiliului European. Astfel, premergător reuniunii dintre instituții, s-a purtat o corespondență. Prin Adresa nr. DAE/260 din 20 mai 2014, Administrația Prezidențială a adresat Ministerului Afacerilor Externe rugămintea de a pune la dispoziție documentele necesare pentru pregătirea participării Președintelui României la Consiliul European extraordinar din 27 mai 2014, iar prin Adresa nr. DAE 297 din 19 iunie 2014 Administrația Prezidențială a adresat Ministerului Afacerilor Externe rugămintea de punere la dispoziție a documentelor necesare pentru pregătirea participării Președintelui României la Consiliul European din 26-27 iunie 2014. Ca răspuns la această solicitare, cu Adresa nr. B1/1.349 din 23 iunie 2014, Ministerul Afacerilor Externe a transmis un set de documente privind punctele aflate pe agenda Consiliului și un Non paper privind elementele de interes, din perspectiva Guvernului României, în formularea priorităților pe termen mediu și lung ale Uniunii Europene.

22. Cât privește fondul cererii formulate de prim-ministru, se arată că în cauză nu sunt întrunite cele trei condiții cumulative pentru ca situația relevată să fie calificată drept conflict juridic de natură constituțională. Astfel, conflictul ivit nu este unul de natură constituțională, deoarece nu poartă asupra atribuțiilor constituționale care să fi fost exercitate abuziv și prin care Președintele României să-și fi arogat puteri, atribuții sau competențe care ar aparține Guvernului României, ce au condus la blocarea activității Guvernului.

23. În continuare, invocându-se considerente cuprinse în deciziile Curții Constituționale nr. 683/2012, nr. 784/2012 și nr. 449/2013, se arată că nu există o obligație a Președintelui României de a delega prim-ministrului atribuția sa de participare la reuniunile Consiliului European și, în consecință, nu se poate naște un conflict juridic de natură constituțională izvorât din refuzul delegării. Chiar și în situația în care s-ar interpreta că, în funcție de conținutul agendei reuniunii, Președintele României ar fi fost nevoit să delege atribuția sa de reprezentare, în cauză Președintele era îndreptățit, în baza criteriilor stabilite prin Decizia nr. 449/2013, să participe la Consiliul European. Astfel, Președintele României este autoritatea cea mai bine plasată în raport cu subiectele abordate în cadrul Consiliului European, respectiv semnarea acordurilor de asociere la Uniunea Europeană a Moldovei, Ucrainei și Georgiei; fiind vorba de tratate internaționale, semnarea acestora este de competența exclusivă a Președintelui României, raportat la dispozițiile art. 91 din Constituție. Poziția Președintelui României este concordantă cu cea a Guvernului, care în ziua următoare semnării acordurilor a adoptat trei hotărâri de guvern prin care a transmis Președintelui proiectele legilor de ratificare a acordurilor, precum și cu cea a Parlamentului, acesta fiind convocat în sesiune extraordinară pentru ratificarea acordurilor de asociere la Uniunea Europeană a celor trei țări. Un alt argument îl constituie faptul că sarcina implementării celor stabilite în cadrul Consiliului European revine Președintelui României care, în virtutea atribuției constituționale prevăzute de art. 91 alin. (1), încheie tratate internaționale în numele României și le supune spre ratificare Parlamentului. Având în vedere că în data de 27 iunie 2014 au fost semnate acordurile de asociere, prin Adresa nr. H2-1/2757 Ministerul Afacerilor Externe a solicitat Administrației Prezidențiale sprijin în derularea cu maximă celeritate a procedurilor de ratificare. Ca urmare a consensului dintre autoritățile implicate în procesul de ratificare, la data de 28 iunie 2014 Președintele României a semnat decretele privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 27 iunie 2014, a Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 21 martie 2014 și 27 iunie 2014, și a Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 27 iunie 2014. Acestea au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2014.

24. În concluzie, Președintele României a participat la reuniunea Consiliului European în exercitarea propriilor competențe constituționale, având cunoștință de poziția exprimată de Guvern cu privire la problemele înscrise pe ordinea de zi a reuniunii. Președintele României nu avea obligația de a solicita mandat din partea Parlamentului, deoarece, atunci când decide să participe, conținutul mandatului este stabilit în mod exclusiv de această autoritate constituțională. Ca atare, nu a existat un blocaj instituțional, Guvernul nefiind niciun moment împiedicat în exercitarea competențelor prevăzute la art. 102 alin. (1) din Constituție. Cu privire la ultimul capăt de cerere, se apreciază că a rămas fără obiect.

25. Prim-ministrul a comunicat punctul său de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia prin Adresa nr. 5/3.661/2014, înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 3.073 din 8 iulie 2014.

26. Prin punctul de vedere comunicat se reiau susținerile și argumentele prezentate în sesizarea formulată, în sensul că agenda Consiliului European din 26-27 iunie 2014 a fost axată pe probleme care au ținut în totalitate de atribuțiile constituționale ale Guvernului și, cu toate acestea, Președintele României nu a delegat prim-ministrului atribuția de reprezentare a statului român la Consiliul European. De asemenea, Președintele României nu a solicitat elemente de mandat pentru participarea sa la reuniunea Consiliului European, demers necesar, având în vedere subiectele de pe agenda de lucru.

27. Prim-ministrul invocă jurisprudența Curții Constituționale referitoare la noțiunea de "conflict juridic de natură constituțională", precum și jurisprudența conturată în legătură cu problematica reprezentării României la Consiliul European. Față de această jurisprudență a Curții Constituționale, se subliniază faptul că nu se contestă dreptul Președintelui României de a reprezenta statul român la reuniunile Consiliului European, ci doar modul discreționar, arbitrar, în care acesta a ales să colaboreze cu Parlamentul și Guvernul - chemat să garanteze obligațiile rezultate din actul aderării. Cu referire la dispozițiile constituționale care circumstanțiază rolul și atribuțiile Președintelui României, respectiv ale Guvernului, se arată din nou că niciuna dintre acestea nu se referă la dreptul exclusiv al Președintelui României de a reprezenta România la Consiliul European. Art. 80 din Constituție prevede faptul că Președintele României reprezintă statul român, dar nu prevede că este reprezentantul statului român, în sens exclusiv, România putând fi reprezentată și de alte autorități publice în funcție de atribuțiile legale ale acestora. În final, se arată că, având în vedere că Președintele României nu a delegat prim-ministrului atribuția de a reprezenta România la reuniunea Consiliului European din 26-27 iunie 2014, deși punctele de pe ordinea de zi au avut un conținut care corespunde atribuțiilor constituționale ale Guvernului, există un conflict juridic de natură constituțională complex, și anume: "Președintele României nu și-a îndeplinit obligația de a-l delega pe prim-ministru la această reuniune, deși trebuia să facă acest lucru în raport cu atribuțiile acestor autorități publice, pe de o parte, iar pe de altă parte a exercitat atribuții constituționale ale Guvernului, a angajat țara fără o minimă consultare a autorităților publice competente, stabilind în mod unilateral mandatul la reuniunea Consiliului European."

28. Față de cele arătate, se solicită Curții Constituționale să constate că a existat un conflict juridic de natură constituțională între Guvernul României, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, conflict generat de exercitarea de către Președintele României a unor atribuții ale Guvernului. De asemenea, în interpretarea riguroasă a deciziilor Curții Constituționale nr. 683/2012 și nr. 449/2013, să se stabilească faptul că Președintele României trebuie să delege prim-ministrului atribuția de reprezentare a României la Consiliul European în cazurile în care subiectele incluse pe ordinea de zi a reuniunii țin în totalitate de atribuțiile constituționale ale Guvernului.

CURTEA,

examinând cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, punctele de vedere ale Președintelui României și prim-ministrului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

(1) Admisibilitatea cererii formulate de către prim-ministru

(1.1) Autorul sesizării

29. Astfel cum rezultă din cererea formulată, prim-ministrul solicită Curții Constituționale constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte. Se reține că prim-ministrul este unul dintre titularii dreptului de sesizare a Curții Constituționale cu privire la conflictele juridice de natură constituțională prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție, astfel încât, sub acest aspect, cererea este admisibilă.

(1.2) Obiectul cererii formulate de către prim-ministru

30. Cererea formulată vizează constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, generat de acțiunile concrete ale Președintelui României, prin care, potrivit prim-ministrului, își arogă atribuții și competențe care, potrivit Constituției, aparțin Guvernului. De asemenea, se solicită Curții să statueze în sensul că Președintele României trebuia să delege prim-ministrului atribuția de reprezentare a României la reuniunea Consiliului European din 26-27 iunie 2014. Așadar, și prin prisma obiectului cererea formulată este admisibilă.

(1.3) Părțile în litigiu

31. Autoritățile publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituțională sunt "numai cele cuprinse în titlul III din Constituție, și anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaților și Senat, Președintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administrației publice centrale și ale administrației publice locale, precum și organele autorității judecătorești - Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii" (Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008). Prin urmare, atât Guvernul, reprezentat de prim-ministru, cât și Președintele României pot fi părți într-un litigiu întemeiat pe art. 146 lit. e) din Constituție.

(1.4) Concluzii

32. Așadar, Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituție și ale art. 1,art. 10,art. 34-36 din Legea nr. 47/1992, să se pronunțe asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României, reprezentat de prim - ministru, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte.

(2) Analiza fondului cererii formulate de către prim-ministru

(2.1) Obiectul cererii

33. În esență, cererea formulată vizează competența de reprezentare a României la reuniunile Consiliului European. Față de agenda reuniunii Consiliului European din data de 26-27 iunie 2014, axată, în opinia prim-ministrului, pe o problematică ce corespunde exclusiv atribuțiilor constituționale ale Guvernului, acesta a solicitat Președintelui României delegarea atribuției de reprezentare a statului român. Se arată că Președintele României nu a delegat această atribuție și nu a procedat la informarea sau consultarea cu Guvernul și Parlamentul cu privire la poziția pe care o va susține la reuniunea Consiliului European. Se precizează de către prim-ministru că nu contestă dreptul Președintelui României de a reprezenta statul român la reuniunile Consiliului European, ci doar modul discreționar în care acesta a ales să colaboreze cu Parlamentul și Guvernul.

34. Sesizarea nu vizează, așadar, problema de principiu a reprezentării României la Consiliul European, asupra căreia, de altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat într-o jurisprudență invocată de ambele părți ale cauzei, ci reprezentarea la o reuniune a respectivei instituții, în funcție de agenda concretă a acesteia, apreciată de prim-ministru ca ținând de atribuțiile Guvernului, iar nu ale Președintelui României, așa cum sunt acestea circumstanțiate de textele constituționale de referință. Curtea este chemată să se pronunțe dacă actele și acțiunile concrete ale Președintelui României, în situația dată, au determinat un conflict juridic de natură constituțională între acesta și Guvernul României.

(2.2.) Noțiunea de conflict juridic de natură constituțională

35. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, conflictul juridic de natură constituțională presupune acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței ori în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Totodată, conflictul juridic de natură constituțională există între două sau mai multe autorități și poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor decurgând din Constituție, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competență, pozitive sau negative, ce pot crea blocaje instituționale (Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008). Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituție "stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea" (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008). Prin urmare, potrivit jurisprudenței Curții, conflictele juridice de natură constituțională "nu se limitează numai la conflictele de competență, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituționale, ci vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției" (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, sau Decizia nr. 108 din 5 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014).

(2.3) Competența de reprezentare a României la Consiliul European

36. Prin Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012, procedând la analiza textelor constituționale de referință care circumstanțiază rolul și competența Președintelui României și, respectiv, a Guvernului, Curtea a statuat că "Președintele României participă la reuniunile Consiliului European în calitate de șef al statului. Această atribuție poate fi delegată de către Președintele României, în mod expres, primului-ministru." Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, "Potrivit art. 80 alin. (1) din Constituție, Președintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce și angajează statul. [...] rolul Guvernului este unul mai degrabă derivat, și nu originar, cum este cel al Președintelui României". Fiind o putere proprie Președintelui României, "reprezentarea statului poate fi delegată, printr-un act de voință expres, de către acesta atunci când consideră necesar".

37. Dezvoltând aceste considerente prin Decizia nr. 449 din 6 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 14 decembrie 2013, Curtea a mai reținut că "o atare putere de apreciere a Președintelui României nu este una nelimitată sau arbitrară, ci aprecierea în concret trebuie să țină cont de anumite criterii obiective, precum: (1) autoritatea publică cea mai bine poziționată în raport cu subiectele abordate în cadrul Consiliului European, (2) poziția Președintelui României sau a prim-ministrului asupra acestor subiecte să fie legitimată de un punct de vedere concordant cu cel al Parlamentului sau (3) dificultățile pe care le implică sarcina implementării celor stabilite în cadrul Consiliului European. Decizia politică de delegare a atribuției de participare la reuniunile Consiliului European trebuie să aibă în vedere criteriile mai sus menționate, în vederea realizării unui consens între autoritățile publice implicate: Președintele României, respectiv prim-ministrul, iar decizia luată trebuie să țină cont și de principiul constituțional al cooperării loiale".

38. Cât privește o eventuală partajare de principiu a competenței de reprezentare a României la Consiliul European, în funcție de agenda reuniunilor, Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, că aceasta "este imposibilă în practică, având în vedere că nicio reuniune a Consiliului European nu tratează în exclusivitate probleme de politică economică, socială, bugetară în sensul reținut de declarația menționată. Mai mult decât atât, și în ipoteza în care se dezbat astfel de probleme, având în vedere că acestea presupun încheierea de tratate în numele României, fac necesară participarea șefului statului, care are competența de a încheia tratate în acest domeniu." De asemenea, Curtea a reținut că nu se poate accepta ideea unei partajări orizontale de competențe în cadrul politicii externe, în sensul că reprezentarea în sine a statului este realizată de două autorități publice: "partajarea de competențe este, în accepțiunea textelor constituționale referite, una pe verticală, liniile directoare ale politicii externe a statului fiind stabilite și definite de reprezentantul său, Președintele României, iar implementarea și realizarea în concret a acestora ține de Guvern".

(2.4) Concluzii

39. Față de textele constituționale de referință, astfel cum au fost acestea interpretate în jurisprudența Curții Constituționale a României, competența de reprezentare a României la reuniunile Consiliului European aparține Președintelui României, care o poate delega prim-ministrului, aprecierea în concret trebuind să se realizeze cu respectarea unor criterii obiective și să fie legitimată de un punct de vedere rezultat din cooperarea loială cu celelalte autorități publice implicate.

40. Astfel fiind, decizia Președintelui României de a participa la reuniunea Consiliului European din 26-27 iunie 2014 nu poate constitui, în sine, un act sau acțiune prin care Președintele României își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice. În acest sens este, de altfel, chiar sesizarea prim-ministrului, în care se menționează expres că nu contestă dreptul Președintelui României de a reprezenta statul român la reuniunile Consiliului European.

41. Ceea ce ar putea conduce la un asemenea conflict ar fi exercitarea discreționară a competenței constituționale a Președintelui, cu ignorarea criteriilor obiective stabilite în jurisprudența Curții Constituționale și în afara cadrului unei cooperări loiale cu Guvernul și Parlamentul, de natură a se încadra în ceea ce Curtea Constituțională a calificat "orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției" (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, sau Decizia nr. 108 din 5 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014.)

42. În aprecierea unei astfel de situații, problematica reprezentării României la lucrările Consiliului European trebuie abordată în mod distinct de reprezentarea externă a statului, câtă vreme calitatea de membru al Uniunii Europene determină ca instituțiile acesteia, așadar și Consiliul European, să constituie organisme decizionale comune pentru statele membre. Agenda reuniunii Consiliului European poate avea un caracter orientativ, întrucât, astfel cum Curtea a mai reținut, niciuna dintre aceste reuniuni nu tratează în exclusivitate o anumită categorie de probleme, astfel încât să se poată circumstanția, în mod clar, o exclusivitate a unei autorități publice sau a alteia dintre cele menționate sub aspectul participării. În funcție de această agendă însă, se poate stabili, de către autoritățile implicate, care este mai bine plasată la un moment dat în raport cu subiectele ce urmează a fi abordate în cadrul lucrărilor Consiliului European, fiind posibilă distincția în funcție de competența constituțională a acestor autorități. Decizia sub acest aspect trebuie să se fundamenteze pe criteriile obiective menționate, în cadrul unei cooperări loiale între Președinte și Guvern în vederea stabilirii autorității care să reprezinte România la lucrările Consiliului European (a se vedea, cu privire la înțelesul principiului comportamentului loial al autorităților publice, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, sau Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, sau Decizia nr. 449 din 6 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 14 decembrie 2013).

43. Examinând documentele depuse la dosarul cauzei din perspectiva considerentelor mai sus reținute, se constată că acestea evidențiază un acord implicit între Guvern și Președintele României cu privire la reprezentarea la Consiliul European, rezultat din consultarea Guvernului, de către Președintele României, cu privire la problematica ce formează obiectul reuniunii Consiliului European din 26-27 iunie 2014, pregătirea acestei întâlniri fiind realizată pe baza documentației transmise de Guvern și solicitate în acest scop de Administrația Prezidențială (Adresa nr. B1-4/1.744 din 19 mai 2014 și Adresa nr. B1/1.349 din 23 iunie 2014 ale Ministerului Afacerilor Externe, Adresa nr. DAE/297 din 19 iunie 2014 completată cu Adresa nr. DAE/260 din 20 mai 2014 ale Administrației Prezidențiale).

44. Acest schimb de scrisori demonstrează faptul că Președintele României a solicitat și cunoscut poziția Guvernului în raport cu problematica de pe agenda reuniunii Consiliului European în discuție. Niciunul dintre aceste documente nu creează aparența unei situații conflictuale între cele două autorități și nici vreo neconcordanță sub aspectul poziționării atât în ceea ce privește autoritatea care să reprezinte România la lucrările Consiliului European din 26-27 iunie 2014, cât și poziția acestei autorități în raport cu problematica ce formează obiectul lucrărilor.

45. De asemenea, potrivit corespondenței depuse la dosar, principalele chestiuni pe care Consiliul European urma să le abordeze la 26-27 iunie 2014 erau următoarele: libertate, securitate și justiție (definirea orientărilor strategice ale planificării legislative și operaționale în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție), creștere, competitivitate și ocuparea forței de muncă (Semestrul european, climă și energie), semnarea acordurilor de asociere cu Georgia, Moldova și Lituania. Or, potrivit art. 91 din Constituție, încheierea tratatelor internaționale intră în competența Președintelui României. Nu a existat un dezacord cu privire la semnarea/ratificarea acestor acorduri, astfel cum o demonstrează Adresa nr. H2-1/2.757 din data de 27 iunie 2014 a Ministerul Afacerilor Externe către Administrația Prezidențială, de solicitare a sprijinului în derularea cu maximă celeritate a procedurilor de ratificare. În această adresă se specifică faptul că "Acordurile menționate vor fi semnate la data de 27 iunie 2014 la Bruxelles" și că, "având în vedere importanța specială a acestor documente, se intenționează derularea cu maximă celeritate a procedurilor de ratificare", proiectele legilor de ratificare urmând să fie adoptate de Guvern "într-o ședință extraordinară programată pentru data de 28 iunie 2014, iar procedurile parlamentare privind proiectele de legi urmează a fi inițiate la data de 30 iunie 2014." Prin decretele nr. 478, 479 și 480 din 28 iunie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2014, Președintele României a supus spre ratificare Parlamentului Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 27 iunie 2014, Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 21 martie 2014 și 27 iunie 2014, Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 27 iunie 2014.

46. Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu poate fi reținută în cauză existența unui conflict juridic de natură constituțională, în sensul acestui concept precizat în jurisprudența Curții Constituționale.

47. Chiar dacă nu a fost probată existența unei situații care să întrunească trăsăturile unui astfel de conflict, Curtea subliniază și în prezenta cauză obligația de cooperare loială a autorităților publice. Aprecierea autorității publice cea mai bine plasată la un moment dat față de tematica reuniunii Consiliului European și eventualul refuz al delegării prim-ministrului trebuie să formeze obiectul unor discuții și negocieri între cele două părți implicate, prezentarea de argumente și identificarea celor mai bune soluții, în spiritul unei cooperări loiale. Tot astfel, trebuie respectat rolul Parlamentului de "organ reprezentativ suprem al poporului român", astfel cum este statuat de art. 61 alin. (1) din Constituție. Așa cum Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 449/2013, "sistemul semiprezidențial românesc nu poate exclude controlul parlamentar asupra reprezentării României la reuniunile Consiliului European", nefiind prin urmare admisibil ca poziția uneia sau a alteia dintre autoritățile publice care ar reprezenta România la lucrările Consiliului European să fie în disensiune cu punctul de vedere al Parlamentului. Sub acest aspect sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora atât Președintele României, cât și Guvernul și Parlamentul "garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării". Poziția celor trei autorități în realizarea acestei obligații se impune a fi concordantă.

Având în vedere considerentele expuse, dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție, precum și prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 și 35 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,