Decizia CCR nr. 423 din 8.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 28 alin. 2 din C. pr. civ. din 1865

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Societatea Comercială "Bartolo Prod Com" - S.R.L. din Bacău, prin administrator Vasile Botomei, în Dosarul nr. 6.358/110/2009 al Curții de Apel Bacău - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 23D/2014.

2. La apelul nominal, se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 15 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.358/110/2009, Curtea de Apel Bacău - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Dosarul a fost transmis Curții Constituționale și înregistrat la registratura jurisdicțională cu Adresa nr. 125 din data de 14 ianuarie 2014. Excepția a fost invocată de Societatea Comercială "Bartolo Prod Com" - S.R.L. din Bacău, prin administrator Vasile Botomei, într-o cauză având ca obiect o cerere de recurs și în care autorul excepției, prin administrator, a formulat cerere de recuzare a completului de judecată precum și a tuturor judecătorilor de la Curtea de Apel Bacău.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece aduc atingere dreptului ca o cerere de recuzare să fie judecată de un complet de la o instanță ierarhic superioară asupra căreia nu există nicio suspiciune de interes în cauză sau de părtinire.

6 Curtea de Apel Bacău - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții în materie și arătând că motivele de recuzare prevăzute de art. 27 din Codul de procedură civilă sunt legate de persoana judecătorului, prin urmare cererea de recuzare are caracter individual, iar nu colectiv.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul conținut: "Nu se pot recuza toți judecătorii unei instanțe sau ai unei secții a acesteia". Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

11. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională observă că asupra textului de lege criticat s-a pronunțat prin numeroase decizii, respingând-o de fiecare dată. Astfel, prin Decizia nr. 243 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 2 iulie 2013, făcând referire la jurisprudența sa, Curtea a reținut următoarele: instituția recuzării în procesele judiciare se justifică prin imperativul asigurării unei judecăți imparțiale, în care părțile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului cauzată de legătura de rudenie sau afinitate cu una dintre părți, interesul personal pe care îl are în soluționarea cauzei deduse judecății sau alte asemenea împrejurări expres prevăzute de lege. Recuzarea nu poate fi, în consecință, decât individuală, și nu colectivă, și nici nu poate conduce, în sistemul nostru juridic, la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instanțe de a judeca procesele cu care au fost învestiți în condițiile legii.

13. Totodată, Curtea a statuat că prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înțeles să restrângă accesul liber la justiție sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, de natură a preveni eventualele abuzuri și tergiversarea soluționării cauzelor deduse judecății. Pentru aceleași considerente nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 124 alin. (1) și (2) privind înfăptuirea justiției din Legea fundamentală.

14. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

15. Distinct de cele reținute în jurisprudența sa, Curtea observă că art. 20 din Legea fundamentală nu are incidență în prezenta cauză, deoarece autorul nu face referire la nicio prevedere cuprinsă în actele internaționale la care textul constituțional face trimitere.