Anexa 3 (Anexa nr. 164 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul pentru Situații de Urgență - Ordinul MAI nr. 100/2015 - modificarea şi completarea Ordinului MIRA nr. 490/2008 privind însemnele heraldice ale structurilor MAI

Index
Ordinul MAI nr. 100/2015 - modificarea şi completarea Ordinului MIRA nr. 490/2008 privind însemnele heraldice ale structurilor MAI
Anexa 1 (Anexa nr. 140 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Anexa 2 (Anexa nr. 163 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul de Jandarmi Județean Alba.
Anexa 3 (Anexa nr. 164 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Anexa 4 (Anexa nr. 165 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Anexa 5 (Anexa nr. 166 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Anexa 6 (Anexa nr. 167 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Anexa 7 (Anexa nr. 168 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Anexa 8 (Anexa nr. 169 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Anexa 9 (Anexa nr. 170 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Anexa 10 (Anexa nr. 171 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Anexa 11 (Anexa nr. 172 la Ordinul nr. 490/2008) - Inspectoratul pentru Situații de Urgență
ANEXA Nr. 3 (Anexa nr. 164 la Ordinul nr. 490/2008)

Inspectoratul pentru Situații de Urgență "VASILE GOLDIȘ" al Județului Arad

Însemnul heraldic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "VASILE GOLDIȘ" al Județului Arad are în componență: Pe pieptul acvilei, un scut tăiat și despicat în șef: 1. pe purpuriu, două topoare încrucișate în săritoare, suprapuse de o cască de pompier așezată din profil, dedesubt o grenadă explodând, de la care pornesc în dreapta și în stânga ramuri de stejar, totul din argint; 2. pe argint, o tură portocalie, încărcată cu un triunghi albastru, alezat; 3. pe albastru, o cetate de argint, rostuită negru, cu trei turnuri, cu acoperiș și având o poartă deschisă, neagră.

În partea inferioară, sub acvilă, deviza scrisă cu litere negre pe o eșarfă albă: AUDACIA ET DEVOTIO.

În exergă, între două cercuri liniare aurii, legenda scrisă cu litere majuscule, de asemenea, de aur, pe fond purpuriu: INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ (în partea de sus, în sensul acelor de ceasornic) "VASILE GOLDIȘ" AL JUDEȚULUI ARAD (în partea de jos și în sensul invers acelor de ceasornic).

Semnificațiile elementelor însumate:

a) casca și topoarele - sunt preluate din însemnele pompierilor militari, folosite din a doua jumătate a secolului al XIX-lea;

b) grenada explodând - amintește de participarea pompierilor militari la Războiul pentru Cucerirea Independenței de Stat a României;

c) ramurile de stejar - forța, puterea; autoritate veche;

d) tura portocalie cu triunghi albastru alezat - protecția civilă;

e) cetatea cu trei turnuri - este preluată din însemnul heraldic al județului Arad, element reprezentativ al județului pe teritoriul căruia unitatea își desfășoară activitatea.