Ordinul MECS nr. 5125/2015 - aprobarea de noi domenii în cadrul şcolilor doctorale organizate în instituţiile de învăţământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

ORDINNr. 5.125/2015

privind aprobarea de noi domenii în cadrul școlilor doctorale organizate în instituțiile de învățământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat

Monitorul Oficial nr. 673 din 03.09.2015

Având în vedere faptul că:

- programele de studii universitare de doctorat se organizează în școli doctorale acreditate sau autorizate provizoriu, iar studiile universitare de doctorat reprezintă al III-lea ciclu de studii universitare și permit dobândirea unei calificări de nivelul 8 din EQF/CEC și din Cadrul național al calificărilor, conform art. 158 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- organizarea programelor de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu respectarea legislației în vigoare, conform art. 138 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- programele de studii universitare de doctorat asigură formarea de competențe profesionale (de conținut, cognitive și de cercetare) în domenii de specialitate, precum și a unor competențe transversale, conform art. 57 din Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011;

- programul de studii universitare de doctorat se desfășoară în cadrul unei școli doctorale sub coordonarea unui conducător de doctorat, ce stabilește curriculumul de pregătire și programul de cercetare, conform art. 159 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- programele de studii universitare de doctorat se constituie dintr-un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate, ce se efectuează în cadrul școlii doctorale, și un program individual de cercetare științifică sau creație artistică, conform art. 159 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

știind că:

- pot fi conducători de doctorat persoanele care au obținut dreptul de conducere de doctorat înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și persoanele care au obținut atestatul de abilitare, având cel puțin funcția de lector/șef de lucrări, respectiv de cercetător științific gradul III, calitatea de conducător de doctorat fiind acordată prin ordin al ministrului educației și cercetării științifice, la propunerea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) de acordare a atestatului de abilitare, în conformitate cu standardele și procedurile elaborate de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, conform art. 166 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- pentru a conduce doctorate, cadrele didactice și de cercetare care au dobândit acest drept trebuie să aibă un contract de muncă cu o instituție organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD) sau cu o instituție membră a unei IOSUD și să fie membre ale unei școli doctorale, conform art. 166 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- un conducător de doctorat poate îndruma studenți-doctoranzi numai în domeniul pentru care a obținut acest drept, conform art. 166 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, și nu poate îndruma simultan studenți-doctoranzi decât într-o singură IOSUD, excepție făcând doctoratele conduse în cotutelă, conform art. 167 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

cunoscând că:

- universitățile, respectiv parteneriatele sau consorțiile organizatoare de una sau mai multe școli doctorale acreditate ori autorizate provizoriu constituie instituții organizatoare de studii universitare de doctorat, conform art. 158 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- școlile doctorale se organizează pe discipline sau tematici disciplinare și interdisciplinare, conform art. 158 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- fiecare instituție organizatoare de studii universitare de doctorat, prin intermediul școlilor sale doctorale și în funcție de domeniul de specializare, poate organiza atât doctorat științific, cât și doctorat profesional, conform art. 42 din Codul studiilor universitare de doctorat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011;

- fiecare școală doctorală este evaluată individual, pentru fiecare domeniu în parte, în vederea acreditării, iar evaluarea școlii doctorale se face pe baza performanței școlii doctorale și a capacității instituționale a IOSUD din care face parte școala doctorală, conform art. 158 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- Agenția Română de asigurare a Calității în Învățământul Superior sau o altă agenție de asigurare a calității, din țară sau din străinătate, realizează evaluarea școlilor doctorale, pe baza rapoartelor Consiliului Național al Cercetării Științifice referitoare la calitatea cercetării și a rapoartelor CNATDCU referitoare la calitatea resurselor umane, conform art. 158 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

ținând seama de faptul că în comisia de susținere publică a tezei de doctorat sunt incluși și cel puțin 3 referenți oficiali din țară sau din străinătate, specialiști în domeniul în care a fost elaborată teza de doctorat, conform art. 168 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

văzând că în diploma care certifică obținerea și deținerea titlului de doctor se menționează, în mod expres, domeniul disciplinar sau interdisciplinar al doctoratului pentru doctoratul științific; în cea care certifică obținerea și deținerea titlului de doctor într-un domeniu profesional se menționează, în mod expres, domeniul profesional al doctoratului, conform art. 169 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

luând în considerare faptul că propunerea setului de standarde minimale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior, a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare, a calității de conducător de doctorat și a atestatului de abilitare reprezintă o atribuție a CNATDCU, conform art. 219 din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice,

ministrul educației și cercetării științifice emite următorul ordin:

Art. 1.

(1) Instituțiile de învățământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat, pot solicita Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECȘ) aprobarea de noi domenii de doctorat, dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

a) au cel puțin o școală doctorală acreditată;

b) au cel puțin 3 conducători de doctorat încadrați cu contract individual de muncă în domeniul pentru care solicită aprobarea;

c) au activitate de cercetare relevantă în domeniul pentru care solicită aprobarea;

d) au programe de studii universitare de licență și master acreditate în domeniul pentru care solicită aprobarea.

(2) Solicitările prevăzute la alin. (1) însoțite de documentele justificative privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la lit. a)-d) se înaintează MECȘ.

Art. 2.

(1) Pe baza documentelor justificative prevăzute la art. 1, MECȘ solicită:

a) de la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior un raport elaborat pe baza rezultatelor evaluării instituționale a instituției de învățământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat, incluzând date privind activitatea de cercetare desfășurată în cadrul acestei instituții;

b) de la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare un raport elaborat pe baza situației resursei umane implicate în activitatea instituției de învățământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat, în domeniul vizat.

(2) Rapoartele prevăzute la alin. (1) conțin și propunerea de aprobare sau respingere a solicitării prevăzute la art. 1 alin. (1).

Art. 3.

Pe baza propunerilor cuprinse în rapoartele prevăzute la art. 2 alin. (1), MECȘ aprobă noi domenii de doctorat prin ordin al ministrului, la solicitarea instituției de învățământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat, în cadrul școlii/școlilor doctorale existente în structura sa.

Art. 4.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației și cercetării științifice,

Mihai Sorin Cîmpeanu

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul MECS nr. 5125/2015 - aprobarea de noi domenii în cadrul şcolilor doctorale organizate în instituţiile de învăţământ superior, organizatoare de studii universitare de doctorat