Anexa 2 - STATUTUL. - HOTĂRÂRE nr. 3/2013 - adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Colegiului Medicilor Veterinari, a Statutului medicului veterinar şi a Codului de deontologie medicală veterinară
STATUTUL
medicului veterinar
CAPITOLUL I
Dispoziții generale și definiții
Art. 1.
În sensul prezentului statut, următorii termeni se definesc astfel:
a) medic veterinar - acea persoană de cetățenie română sau străină care posedă diplomă de medic veterinar, eliberată de o instituție de învățământ universitar din România ori din străinătate și recunoscută oficial în România de către autoritatea competentă;
b) medic veterinar oficial - medicul veterinar angajat și retribuit de stat, desemnat de autoritatea veterinară pentru a realiza activități veterinare publice stabilite de aceasta, în condițiile legii;
c) medic veterinar de liberă practică - medicul veterinar care efectuează activități veterinare de liberă practică, în condițiile legii;
d) medic veterinar de liberă practică împuternicit - medicul veterinar de liberă practică împuternicit de autoritatea veterinară județeană, respectiv a municipiului București, pe bază de contract, să efectueze unele activități veterinare publice, în condițiile legii;
e) autoritate sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor - autoritatea veterinară centrală care are atribuții în domeniile de competență ale serviciilor veterinare sau orice altă autoritate din domeniul veterinar căreia i s-au delegat aceste puteri și competențe;
f) autoritate sanitar-veterinară centrală și pentru siguranța alimentelor - serviciul veterinar central al României, care are responsabilitatea elaborării și implementării strategiilor guvernamentale în domeniul veterinar, a definirii competențelor și atribuțiilor serviciilor veterinare, a stabilirii, gestionării, realizării și controlului activităților veterinare publice;
g) autoritate sanitar-veterinară județeană și pentru siguranța alimentelor - serviciile publice veterinare descentralizate, subordonate tehnic și administrativ autorității veterinare centrale, având autoritatea și responsabilitatea aplicării strategiilor guvernamentale în domeniul veterinar pe teritoriul județului respectiv, a gestionării, realizării și controlului activităților veterinare publice la acest nivel, precum și alte competențe delegate de autoritatea veterinară centrală; este reprezentată de direcția sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București;
h) autoritate sanitar-veterinară locală și pentru siguranța alimentelor- autoritatea de la nivelul circumscripțiilor veterinare teritoriale, subordonată tehnic și administrativ autorității veterinare județene, respectiv a municipiului București, care are responsabilitatea realizării, gestionării și notificării activităților veterinare publice; este reprezentată de medicul veterinar oficial;
i) carte de identitate/card de identitate - reprezintă documentul oficial eliberat de Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București al Colegiului Medicilor Veterinari, la înscrierea în Colegiul Medicilor Veterinari și care atestă calitatea de membru;
j) atestat de liberă practică - documentul eliberat de Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv ai municipiului București al Colegiului Medicilor Veterinari, la cererea medicilor veterinari, în vederea obținerii dreptului de liberă practică medicală veterinară;
k) certificat de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică - reprezintă:
(i) în cazul unităților medicale veterinare de asistență fără personalitate juridică: - actul de înființare a cabinetului medical veterinar individual (de asistență medicală veterinară sau a cabinetului medical veterinar individual pentru consultanță de specialitate), precum și actul tehnico-juridic care atestă faptul că acesta îndeplinește condițiile legale de funcționare și de a cărui existență este condiționată posibilitatea desfășurării activității medicale veterinare;
- actul care atestă asocierea a două cabinete medicale veterinare individuale, înființate conform prevederilor legale în cazul cabinetelor medicale veterinare asociate;
(ii) în cazul unităților medicale veterinare de asistență, cu personalitate juridică - actul tehnico-juridic care atestă faptul că sunt îndeplinite condițiile legale de funcționare și de a cărui existență este condiționată posibilitatea desfășurării activității medicale veterinare;
(iii) în cazul unităților farmaceutice veterinare (puncte farmaceutice veterinare, farmacii veterinare și depozite farmaceutice veterinare) și a laboratorului medical veterinar - Certificatul de înregistrare reprezintă documentul care atestă înregistrarea lor în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică;
l) anexa privind înregistrarea de mențiuni în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare, cu sau fără personalitate juridică (anexa nr. 7) - document anexă la Certificatul de înregistrare și în care se înscriu modificările înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare privind;
- schimbarea sediului social în cazul societăților comerciale care dețin unități medicale veterinare;
- înlocuirea medicului veterinar titular al unității medicale veterinare;
- modificarea obiectului de activitatea (completare, restrângere, reformulare);
m) Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică - document oficial și public gestionat de Biroul executiv al Consiliului național al Colegiului Medicilor Veterinari, în care sunt înregistrate:
- toate unitățile medicale veterinare de asistență, cu sau fără personalitate juridică, cu drept de funcționare în România;
- farmaciile veterinare și punctele farmaceutice veterinare, dacă acționariatul este format exclusiv din medici veterinari sau este constituit altfel, ca urmare a modificărilor legislative ulterioare;
- depozitele farmaceutice veterinare, opțional;
- laboratoarele sanitar-veterinare, opțional;
n) certificat de conformitate - documentul eliberat de către Colegiul Medicilor Veterinari în vederea recunoașterii diplomei de medic veterinar, în scopuri profesionale;
o) european de statut profesional prezent - documentul eliberat de Colegiul Medicilor Veterinari care atestă situația profesională prezentă a medicului veterinar membru al Colegiului Medicilor Veterinari.
p) unitate medicală veterinară - unitate care asigură una dintre următoarele activități din domeniul sanitar - veterinar: prestează servicii de asistență medicală veterinară, diferite servicii de specialitate și consultanță tehnică și legislativă sanitară veterinară, producerea, depozitarea și comercializarea produselor medicinale veterinare, diagnostic de laborator.
Art. 2.
Exercitarea profesiei de medic veterinar este supusă Constituției României, republicată, convențiilor internaționale la care România este parte, legii, Regulamentului de organizare și funcționare al Colegiului Medicilor Veterinari, Statutului medicului veterinar și Codului de deontologie medicală veterinară.
Art. 3.
În temeiul art. 6 din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată, cu modificările ulterioare, în exercitarea profesiei, medicul veterinar aplică, respectă și este protejat de prevederile Statutului medicului veterinar.
Art. 4.
În baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, funcționează Colegiul Medicilor Veterinari, ca formă de organizare profesională, autonomă, neguvernamentală, apolitică, nonprofit și cu personalitate juridică.
Art. 5.
Medicina veterinară este o știință medicală ce asigură sănătatea, bunăstarea și protecția animalelor, contribuie la menținerea sănătății publice și la protecția mediului.
Art. 6.
Libertatea și independența profesiei de medic veterinar sunt atribute exclusive ale persoanei care exercită această profesie, în temeiul legii și al prezentului statut.
Art. 7.
Prin natura liberală a profesiei, medicul veterinar de liberă practică, în exercitarea profesiei sale, nu este funcționar public.
Art. 8.
(1) Profesia de medic veterinar are ca obiective apărarea sănătății animalelor, a sănătății publice, protecția consumatorului și a mediului înconjurător, în scopul ameliorării efectivelor de animale, al facilitării relațiilor comerciale și al păstrării echilibrului ecologic.
(2) Activitatea medicală veterinară este o problemă de stat și se realizează, după o concepție unitară, de către serviciile sanitar-veterinare de stat și serviciile medicale veterinare de liberă practică organizate în condițiile legii.
Art. 9.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor elaborează, cu avizul consultativ al Colegiului Medicilor Veterinari, norme sanitar-veterinare, unice și obligatorii pentru toate persoanele fizice și juridice proprietare sau deținătoare de animale vii ori material germinativ de origine animală, cele care produc, depozitează, colectează, transportă, procesează, intermediază, pun pe piață, importă, exportă sau comercializează animale vii ori material germinativ de origine animală, produse și subproduse de origine animală, produse medicinale veterinare, deșeuri, subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman sau agenți patogeni de origine animală, produse și materii utilizate în nutriția animalelor ori alte materii și produse ce pot influența starea de sănătate a animalelor, răspund pentru aplicarea și respectarea întocmai a prevederilor legislației veterinare, în vederea asigurării și garantării sănătății animalelor, a sănătății publice, protecției animalelor, protecției mediului și a siguranței alimentelor.
Art. 10.
Colegiul Medicilor Veterinari acordă aviz consultativ proiectelor de acte normative, reglementărilor și normelor de exercitare a profesiei în toate domeniile de activitate specific veterinare, conform legislației în vigoare.
CAPITOLUL II
Organizarea profesiei de medic veterinar
Art. 11.
(1) Profesia de medic veterinar se exercită în România de către orice persoană, cetățean român, care posedă diplomă de medic veterinar echivalată potrivit legii, precum și de cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și de cetățenii Confederației Elvețiene, care posedă diplome de medic veterinar, certificate sau alte documente care atestă această calificare prevăzută de lege, eliberate de o instituție de învățământ din aceste state.
(2) Pot exercita profesia de medic veterinar în România și cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și cetățenii Confederației Elvețiene, care posedă diplome, certificate sau alte documente ce atestă calificarea de medic veterinar, eliberate de instituții de învățământ superior veterinar din țări terțe, recunoscute într-un stat membru al Uniunii Europene.
(3) Pot exercita profesia de medic veterinar în România și cetățenii statelor terțe, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și cetățenii Confederației Elvețiene, care posedă diplome, certificate sau alte documente, eliberate de instituții de învățământ veterinar din state terțe care atestă această calificare, echivalate potrivit legii.
(4) Recunoașterea profesională a diplomelor, certificatelor sau a altor documente care atestă calificarea de medic veterinar se realizează de către Colegiul Medicilor Veterinari.
(5) Medicii veterinari cetățeni români cu domiciliul în străinătate, precum și medicii veterinari cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și cetățenii Confederației Elvețiene care exercită profesia de medic veterinar în România au aceleași drepturi și obligații cu privire la exercitarea acesteia ca medicii veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari.
Art. 12.
Profesia de medic veterinar se exercită în cadrul următoarelor structuri profesionale:
a) serviciile de stat - publice - sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor;
b) serviciile sanitar-veterinare de liberă practică, autorizate/înregistrate legal;
c) instituțiile de învățământ veterinar autorizate și/sau acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu;
d) alte instituții publice și private.
Art. 13.
(1) Calitatea de membru ai Colegiului Medicilor Veterinari este obligatorie pentru exercitarea profesiei de medic veterinar.
(2) Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari este atestată prin cartea/cardul de identitate a medicului veterinar (anexa nr. 2), document eliberat la înscriere.
(3) În cazul emiterii cardului de identitate Consiliul național al Colegiului Medicilor Veterinari va emite hotărârea pentru aprobarea modelului, procedura și condițiile de eliberare a acestuia.
Art. 14.
Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari se dobândește de orice medic veterinar, cetățean român sau al statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, cetățean elvețian ori cetățean din state terțe conform art. 11, indiferent de convingerile politice, religioase și culturale sau de originea etnică, care îndeplinește următoarele condiții:
a) exercită în mod legal profesia de medic veterinar în România, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare;
b) nu se află în cazurile de nedemnitate prevăzute de legislația în vigoare;
c) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic veterinar;
d) a depus jurământul prevăzut la art. 19 din Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 15.
(1) Prevederile art. 14 nu se aplică în cazul exercitării temporare sau ocazionale a profesiei de medic veterinar de către cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și de către cetățenii elvețieni sub formă de prestări de servicii.
(2) În situația prevăzută la alin. (1), cetățenii statelor menționate se înregistrează într-un registru ținut de Colegiul Medicilor Veterinari în acest scop, fără a dobândi calitatea de membri.
(3) Pentru prestarea de servicii, persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația de a face o declarație referitoare la serviciile prestate, care se depune la Colegiul Medicilor Veterinari, în condițiile legii.
(4) În exercitarea profesiei în forma prestării de servicii, aceste persoane se supun normelor de deontologie profesională.
(5) Declarația prevăzută la alin. (3), referitoare la serviciile prestate, trebuie să fie însoțită de o dovadă legală a prestării serviciilor respective în România.
Art. 16.
Pentru eliberarea cărții/cardului de identitate, medicul veterinar depune la Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București al Colegiului Medicilor Veterinari următoarele:
a) cerere-tip (anexa nr. 1);
b) copie de pe diploma de medic veterinar ori documentul care atestă deținerea titlului de medic veterinar;
c) certificat de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
d) certificat medical care atestă starea fizică și psihică, eliberat de o unitate medicală specializată;
e) certificat, eliberat de Biroul executiv județean de domiciliu sau în care medicul veterinar a mai fost înscris în profesie, care să ateste situația disciplinară și cauzele încetării calității de membru al Colegiului Medicilor Veterinari;
f) o fotografie color format 3/4;
g) dovada achitării taxei de înscriere;
h) un dosar plic;
i) pentru medicii veterinari cetățeni români cu domiciliul în străinătate, precum și pentru medicii veterinari cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, cetățenii elvețieni și ai statelor terțe este necesar un certificat de bună practică eliberat de forul profesional al țării unde au calitatea de membri ai organizației profesionale naționale.
Art. 17.
Medicii veterinari pensionari pot solicita înscrierea în Colegiul Medicilor Veterinari.
Art. 18.
(1) Medicii veterinari membri ai Colegiului Medicilor Veterinari care solicită transferul la o altă filială județeană a Colegiului Medicilor Veterinari trebuie să depună o cerere la Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București unde dorește să se transfere, însoțită de un certificat eliberat de Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București, de la care se transferă, care să ateste faptul că nu a fost exclus, nu a devenit nedemn sau incompatibil, că a achitat cotizația la zi și în care să se menționeze dacă solicitantul se află în curs de judecată penală sau disciplinară.
(2) Cererea de transfer se soluționează în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii.
(3) Medicul veterinar se consideră transferat de la data aprobării cererii
(4) În cazul în care cererea de transfer este respinsă, motivul respingerii va fi comunicat în scris solicitantului.
(5) Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București în care s-a transferat medicul veterinar notifică Biroul executiv al Consiliului național al Colegiului Medicilor Veterinari cu privire la transferul efectuat, pentru operarea în tabloul general al membrilor Colegiului Medicilor Veterinari, în termen de cel mult 15 zile de la aprobarea cererii de transfer.
(6) Medicul veterinar transferat își păstrează cartea/cardul de identitate și atestatul de liberă practică emise anterior de către Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București în care s-a înscris prima dată.
CAPITOLUL III
Activitatea de liberă practică
Art. 19.
Medicii veterinari de liberă practică, în cadrul activității profesionale, fac parte din sistemul național unic sanitar-veterinar.
Art. 20.
Activitatea medicilor veterinari de liberă practică este aprobată de Colegiul Medicilor Veterinari prin acordarea atestatului de liberă practică.
Art. 21.
Activitățile efectuate prin libera practică medicală veterinară sunt: asistență medicală veterinară, însămânțări artificiale, diferite servicii de specialitate și consultanță tehnică și legislativă sanitar-veterinară, producere și comercializare de medicamente antiparazitare și de uz veterinar și de aparatură și instrumentar de uz veterinar.
Art. 22.
Consiliul național al Colegiului Medicilor Veterinari este abilitat să adopte o hotărâre prin care să modifice prevederile art. 16 și cele ale art. 42, astfel încât medicii veterinari să poată utiliza sistemului PCU (punct unic de contact) pentru înscrierea în Colegiul Medicilor Veterinari și obținerea atestatului de liberă practică.
Art. 23.
Prin hotărâre a Consiliului național al Colegiului Medicilor Veterinari se stabilește modalitatea de aplicare a prevederilor art. 16 și cele ale art. 42, prin utilizarea sistemului PCU (punct unic de contact) de către medicii veterinari.
SECȚIUNEA 1
Formele de organizare a exercitării activității de liberă practică
Art. 24.
Medicii veterinari de liberă practică trebuie să se organizeze ca unități medicale veterinare fără personalitate juridică sub forma cabinetului medical veterinar individual, conform Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, sau ca unități medicale veterinare cu personalitate juridică conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 25.
Medicul veterinar este liber să își schimbe în orice moment opțiunea pentru una dintre formele de exercitare a profesiei prevăzute de Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, și de prezentul statut.
Art. 26.
Întrucât profesia de medic veterinar este o profesie reglementată, în exercitarea ei, medicul veterinar cu drept de liberă practică se organizează și funcționează în cadrul formelor prevăzute la art. 28 din Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 27.
(1) Controlul privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților medicale veterinare de asistență, indiferent de forma de organizare, se exercită de către Colegiul Medicilor Veterinari.
(2) Controlul privind respectarea normelor legale privind furnizarea serviciilor medicale veterinare se exercită de către Colegiul Medicilor Veterinari sau de către alte organe abilitate, în condițiile legii.
Art. 28.
(1) Unitățile medicale veterinare de asistență trebuie să dispună de dotarea minimă necesară pentru serviciile medicale veterinare pe care le oferă, în conformitate cu hotărârile Consiliului național al Colegiului Medicilor Veterinari.
(2) Cabinetele medicale veterinare individuale, unități medicale veterinare fără personalitate juridică, se înființează la adresa menționată în dovada care atestă deținerea legală a spațiului în care va funcționa cabinetul medical veterinar (act de proprietate, contract de închiriere, contract de comodat etc.)
(3) Titularul unității medicale veterinare pentru asistență va întocmi și va depune, în vederea înregistrării, raportul de autoevaluare conform modelului aprobat și răspunde de corectitudinea informațiilor furnizate, în conformitate cu prevederile legale.
Art. 29.
Cabinetul medical veterinar poate realiza venituri din:
a) servicii medicale veterinare cu plata directă din partea clientului;
b) servicii medicale veterinare prestate pe bază de contract;
c) donații și sponsorizări;
d) activități de consultanță în domeniul medical veterinar;
e) alte surse obținute conform dispozițiilor legale;
f) servicii conexe actului medical-veterinar.
Art. 30.
Cabinetul medical veterinar înființat în temeiul altor acte normative se va reorganiza în conformitate cu prevederile prezentului statut și ale Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în maximum 6 luni de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 31.
Medicii veterinari de liberă practică organizați ca persoane fizice autorizate în temeiul altor acte normative, cu excepția Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, vor trebui să își schimbe forma de organizare, respectând prevederile prezentului statut, în maximum 6 luni de la publicarea prezentului statut în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 32.
(1) Actul de înființare a cabinetului medical veterinar individual (de asistență, precum și a cabinetului medical veterinar individual pentru consultanță de specialitate) este certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică (anexa nr. 6).
(2) Certificatul de înregistrare se eliberează de către consiliile județene, respectiv al municipiului București, după aprobarea de către Biroul executiv al Consiliului național al Colegiului Medicilor Veterinari.
(3) Certificatul de înregistrare este necesar pentru funcționarea unităților medicale veterinare prevăzute la art. 36 alin. (1) lit. a)-c).
(4) Certificatul de înregistrare se emite și pentru unitățile medicale veterinare prevăzute la art. 37 alin. (1) în cazul în care acționariatul aparține exclusiv medicilor veterinari sau este constituit altfel, ca urmare a modificărilor legislative ulterioare; certificatul de înregistrare se emite opțional și pentru laboratoarele medicale veterinare și depozitele farmaceutice veterinare
(5) Certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică se eliberează de către consiliile județene, respectiv al municipiului București, un exemplar al acestuia se înmânează titularului și are valabilitate nelimitată, cu respectarea legislației în vigoare.
(6) Unitățile medicale veterinare de asistență se verifică anual până în anul 2015, inclusiv, și se menționează pe Certificatul de înregistrare de către Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București, care l-a eliberat.
(7) Colegiul Medicilor Veterinari va verifica, prin structurile sale, ca urmare a unor sesizări sau aleatoriu, dacă sunt respectate condițiile care au stat la baza emiterii Certificatului de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică,
(8) Echipele de verificare sunt nominalizate de către Biroul executiv al Consiliului național al Colegiului Medicilor Veterinari sau de către Biroul executiv al Consiliului județean al Colegiului Medicilor Veterinari și trebuie să se evite conflictul de interese. Din echipele de verificare pot face parte și medici veterinari titulari ai unităților medicale veterinare de asistență, dar aceștia nu vor fi delegați pentru verificarea unităților din localitatea în care își desfășoară activitatea, iar în cazul municipiului București, în sectorul în care își desfășoară activitatea ca titular.
(9) Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică este documentul oficial și public gestionat de Biroul executiv al Consiliului național al Colegiului Medicilor Veterinari.
Art. 33.
(1) Actele necesare pentru obținerea certificatului de înregistrare sunt:
a) cerere-tip (anexa nr. 5);
b) copie de pe cartea de identitate eliberată de Colegiul Medicilor Veterinari;
c) copie de pe atestatul de liberă practică;
d) copie de pe actul constitutiv al societății;
e) copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de registrul comerțului, pentru persoane juridice;
f) dovada deținerii legale a spațiului destinat unității medicale veterinare;
g) schița unității medicale veterinare;
h) dovada achitării taxei de eliberare a certificatului de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică;
i) certificat constatator eliberat de registrul comerțului cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii cererii, din care să rezulte asociații ori acționarii, după caz, obiectul principal de activitate, sediul social și punctul ori punctele de lucru;
j) raportul de autoevaluare, completat în cazul unităților medicale veterinare de asistență;
k) dovada faptului că semnatarul cererii este reprezentantul legal sau împuternicit de către reprezentantul legal al unității cu personalitate juridică;
l) copie de pe diploma de medic veterinar, în cazul în care acționarul sau acționarii unității medicale veterinare este/sunt cetățean/cetățeni al/ai altor state și căruia/cărora diploma de calificare i-a/le-a fost recunoscută.
(2) În cazul unităților medicale veterinare farmaceutice sau a laboratoarelor sanitar-veterinare deținute de către medici veterinari din alte state și cărora diploma de calificare le-a fost recunoscută nu sunt necesare documentele menționate la alin. (1) lit. b) și c).
Art. 34.
(1) Reprezentantul legal și/sau împuternicitul reprezentantului legal care este înscris ca titular al unității medicale veterinare are obligația de a informa emitentul cu privire la orice modificare a condițiilor care au stat la baza eliberării certificatului de înregistrare, precum și cu privire la modificarea datelor înscrise în acesta.
(2) În vederea înregistrării modificărilor asupra datelor înscrise în certificatul de înregistrare, reprezentantul legal sau împuternicitul reprezentantului legal al unității medicale veterinare are obligația să depună, odată cu cererea de înregistrare a mențiunilor în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică și în anexa privind înregistrarea de mențiuni în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, și actele doveditoare ale modificărilor solicitate, respectiv:
a) hotărârea adunării generale a asociaților privind înlocuirea medicului veterinar titular;
b) certificat constatator eliberat de registrul comerțului cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii cererii, din care să rezulte asociații sau acționarii, după caz, obiectul principal de activitate, sediul social și punctul ori punctele de lucru;
c) documente care să susțină necesitatea modificării: referat de verificare întocmit de filială județeană a Colegiului Medicilor Veterinari, respectiv a municipiului București și/sau atestatul de liberă practică etc.
(3) Cuantumul tarifului pentru înscrierea de mențiuni și eliberarea unui nou certificat de înregistrare se stabilește prin hotărâre a Consiliului național al Colegiului Medicilor Veterinari.
Art. 35.
(1) La încetarea activității unității medicale veterinare cu ori fără personalitate juridică înregistrată în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, titularul ori, după caz, reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia trebuie să depună la Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București al Colegiului Medicilor Veterinari pe teritoriul căreia este înregistrată unitatea o cerere de radiere (anexa nr. 12).
(2) Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București al Colegiului Medicilor Veterinari are obligația înregistrării și verificării datelor menționate în cererea de radiere, precum și transmiterii acesteia la Biroul executiv al Consiliului național al Colegiului Medicilor Veterinari în vederea operării radierii în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică.
(3) Unitățile înregistrate în Registrul unic ai cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, care și-au încetat activitatea, pot fi radiate și la propunerea Biroului executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București al Colegiului Medicilor Veterinari, pe baza unui referat de verificare în care se menționează faptul că este solicitată radierea, întrucât unitatea și-a încetat activitatea, iar reprezentantul legal al acesteia sau împuternicitul nu pot fi găsiți la adresa declarată. Referatul trebuie să menționeze data verificării, numele persoanelor care au realizat verificarea și semnătura lor, precum și documente oficiale relevante. Referatul se înaintează Biroului executiv al Consiliului național al Colegiului Medicilor Veterinari prin adresă cu propunere de radiere, semnată de președintele filialei județene a Colegiului Medicilor Veterinari.
(4) Consiliul național al Colegiului Medicilor Veterinari adoptă hotărâri prin care aprobă procedurile privind înregistrarea unităților medicale veterinare în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, precum și a altor proceduri necesare unei bune desfășurări a activității.
SECȚIUNEA a 2-a
Formele de desfășurare a activității de liberă practică
Art. 36.
(1) Medicii veterinari de liberă practică, organizați în condițiile Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, își desfășoară activitatea în una dintre următoarele unități medicale veterinare de asistență:
a) cabinetul medical veterinar;
b) clinica medicală veterinară;
c) spitalul clinic veterinar;
d) clinica veterinară universitară.
(2) Medicii veterinari organizați în condițiile Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, pot solicita înregistrarea în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică a unuia sau mai multor puncte de lucru.
(3) Cabinetele medicale veterinare individuale pot solicita înregistrarea în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică a unuia sau mai multor puncte de lucru și se va elibera, pentru fiecare punct de lucru, o anexă la certificatul de înregistrare pe care îl deține (anexa nr. 9), în baza unei cereri conform modelului din anexa nr. 8.
(4) Cabinetele medicale veterinare individuale de consultanță nu pot solicita înregistrarea în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică a unuia sau mai multor puncte de lucru.
(5) Unitățile medicale veterinare cu personalitate juridică înființate în temeiul Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pot solicita înregistrarea în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică a unuia sau mai multor puncte de lucru în baza unei cereri conform modelului din anexa nr. 5 și se va elibera, pentru fiecare punct de lucru, un certificat de înregistrare cu număr distinct conform modelului din anexa nr. 6.
(6) Documentele necesare pentru înregistrarea punctului de lucru sunt:
a) cerere-tip (anexa nr. 8 pentru cabinetele medicale individuale sau anexa nr. 5 pentru societăți comerciale);
b) copie de pe certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică;
c) dovada deținerii legale a spațiului pentru punctul de lucru;
d) raport de autoevaluare, întocmit pentru punctul de lucru;
e) dovada achitării taxei de eliberare a documentului.
Art. 37.
(1) În cazul comercializării cu amănuntul a produselor medicinale veterinare, medicii veterinari de liberă practică se organizează exclusiv ca persoane juridice, cu respectarea condițiilor prevăzute în Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, și își desfășoară activitatea în următoarele unități medicale veterinare autorizate:
a) puncte farmaceutice veterinare;
b) farmacii veterinare.
(2) În cazul producerii, depozitării și distribuției produselor medicinale veterinare, medicii veterinari de liberă practică se organizează exclusiv ca persoane juridice, cu respectarea condițiilor din Legea nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, și își desfășoară activitatea în următoarele unități medicale veterinare autorizate:
a) depozite farmaceutice veterinare;
b) unități pentru producerea produselor medicinale veterinare.
(3) Medicii veterinari cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și cetățenii Confederației Elvețiene care posedă diplome, certificate sau alte documente, eliberate de instituții de învățământ veterinar din
aceste state sau din state terțe care atestă această calificare, echivalate potrivit legii, pot fi acționari ai unităților medicale veterinare fără a fi obligați să fie membri ai Colegiului Medicilor Veterinari și să dețină atestat de liberă practică.
(4) Colegiul Medicilor Veterinari poate verifica documentele care au stat la baza recunoașterii calificării de medic veterinar în cazul medicilor veterinari cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și cetățenii Confederației Elvețiene, care sunt acționari sau își exercită profesia în cadrul unităților medicale veterinare pe teritoriul României.
Art. 38.
(1) Medicamentele și produsele antiparazitare de uz veterinar se comercializează în condițiile legii, numai din depozite, puncte farmaceutice și farmacii veterinare autorizate sanitar-veterinar.
(2) Produsele biologice de uz veterinar se comercializează numai din depozite veterinare autorizate.
(3) Medicamentele, produsele antiparazitare de uz veterinar, produsele biologice de uz veterinar se utilizează și se administrează numai de către medicii veterinari, titulari sau angajați ai unităților medicale veterinare de asistență sau de consultanță, pe bază de contract cu operatorii economici, care dețin atestat de liberă practică valid, în cadrul actului medical veterinar, exclusiv după consultarea animalului.
(4) Prin derogare de la prevederile alin. (3), proprietarii de animale pot administra produse medicinale veterinare care sunt prescrise și recomandate de un medic veterinar care deține atestat de liberă practică valid, fiind însă excluse formele injectabile.
(5) Personalul medical veterinar auxiliar angajat al unei unități medicale veterinare de asistență sau consultanță poate administra produsele menționate la alin. (3) exclusiv sub coordonarea medicului veterinar care deține atestat de liberă practică valid.
SECȚIUNEA a 3-a
Condițiile de acordare și retragere a atestatului de liberă practică
Art. 39.
Atestatul de liberă practică medicală veterinară (anexa nr. 4) este documentul eliberat de Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București al Colegiului Medicilor Veterinari, la cererea medicilor veterinari, în vederea obținerii dreptului de liberă practică medicală veterinară în cadrul unităților de asistență medicală veterinară și al unităților farmaceutice veterinare care practică comerțul cu amănuntul al produselor medicinale veterinare.
Art. 40.
Medicul veterinar care solicită acordarea atestatului de liberă practică trebuie să fie posesor al cărții de identitate/cardului de identitate.
Art. 41.
Medicul veterinar care solicită acordarea atestatului de liberă practică trebuie să depună la Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București al Colegiului Medicilor Veterinari următoarele:
a) cerere-tip (anexa nr. 3);
b) copie de pe diploma de medic veterinar ori de pe documentul care atesta deținerea titlului de medic veterinar;
c) copie xerox de pe cartea/cardul de identitate eliberată de Colegiul Medicilor Veterinari;
d) certificat de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
e) certificat medical care atestă starea fizică și psihică, eliberat de o unitate medicală specializată;
f) certificat, eliberat de Biroul executiv județean de domiciliu sau în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, privind situația disciplinară și cauzele încetării calității de membru al colegiului;
g) fotografie color format 3/4;
h) dovada achitării cotizației la zi;
i) dovada achitării taxei de eliberare a atestatului de liberă practică;
j) declarație pe propria răspundere că nu a solicitat concomitent eliberarea unui alt atestat de liberă practică;
k) un dosar plic.
Art. 42.
Medicul veterinar care solicită acordarea atestatului de liberă practică trebuie să menționeze în cererea-tip activitățile din următoarele domenii:
a) asistența medicală veterinară;
b) însămânțările artificiale;
c) diferitele servicii de specialitate și consultanță tehnică și legislativă sanitar-veterinară;
d) producerea și comercializarea medicamentelor antiparazitare și de uz veterinar și a aparaturii și instrumentarului de uz veterinar.
Art. 43.
Retragerea temporară sau definitivă a atestatului de liberă practică se face de către Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București în următoarele situații:
a) nerespectarea obligațiilor stabilite prin prezentul statut;
b) încălcarea normelor sanitar-veterinare în vigoare;
c) abateri de la Codul de deontologie medicală veterinară, odată cu aplicarea sancțiunilor stabilite de Comisia superioară sau județeană, respectiv a municipiului București de deontologie și litigii;
d) efectuarea altor activități decât cele prevăzute la art. 42 sau nerespectarea condițiilor prevăzute în atestatul de liberă practică;
e) la încetarea activităților sau a scopului pentru care a fost eliberat;
f) în caz de incapacitate fizică sau boală psihică, atestate de o comisie medicală de expertiză;
g) ca urmare a neîndeplinirii punctajului stabilit de către Consiliul național al Colegiului Medicilor Veterinari pentru pregătirea profesională continuă obligatorie.
Art. 44.
Retragerea atestatului de liberă practică se poate face numai de către emitent.
Art. 45.
(1) Folosirea în alte scopuri sau falsificarea atestatului de liberă practică se pedepsește conform legii.
(2) Refuzul predării atestatului de liberă practică, în cazul în care s-a dispus măsura retragerii temporare sau definitive în conformitate cu reglementările Colegiului Medicilor Veterinari, reprezintă abatere disciplinară și se sancționează potrivit Codului de deontologie medicală veterinară.
(3) Pierderea, furtul sau deteriorarea totală a atestatului de liberă practică se notifică de urgență emitentului.
(4) În caz de pierdere, furt sau distrugere totală, atestatul de liberă practică se declară nul, fiind eliberat, contra cost, un nou atestat.
(5) În cazul în care se modifică, prin căsătorie sau divorț, numele posesorului cărții de identitate a medicului veterinar și atestatului de liberă practică, în baza unei solicitări scrise a acestuia, la care se atașează copia documentului de identitate care atestă noul nume, filiala județeană, respectiv a municipiului București a Colegiului Medicilor Veterinari, al cărei membru activ este solicitantul, retrage cartea de identitate și atestatul de liberă practică deținute de acesta și emite contra cost documentele pe noul nume, păstrând numărul inițial al cărții de identitate. Mențiunea privind schimbarea numelui prin căsătorie/divorț se înscrie de către Biroul executiv al Consiliului județean, respectiv al municipiului București în evidențele proprii, precum și în tabloul general al membrilor Colegiului Medicilor Veterinari.
CAPITOLUL IV
Atribuțiile și competențele medicilor veterinari de libera practică
SECȚIUNEA 1
Drepturile medicilor veterinari de liberă practică
Art. 46.
Medicii veterinari de liberă practică înscriși în Colegiul Medicilor Veterinari au dreptul să exercite activitățile specifice profesiei potrivit Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare, și prezentului statut.
Art. 47.
(1) În exercitarea profesiei, medicul veterinar de liberă practică are următoarele drepturi:
a) să își exercite profesia medicală veterinară în condițiile legii;
b) să își desfășoare activitatea nestingherit și fără nicio imixtiune din partea altor categorii profesionale;
c) să informeze Colegiul Medicilor Veterinari despre orice încălcare a dreptului de exercitare a profesiei;
d) să asiste la ședințele organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Veterinari;
e) să aleagă și să fie ales;
f) să participe la formele de perfecționare profesională continuă;
g) să folosească însemnele și titlurile profesionale sau academice;
h) să solicite eliberarea atestatului de liberă practică;
i) să solicite onorariul stabilit prin negociere;
j) să dețină sediu profesional;
k) să informeze Colegiul Medicilor Veterinari cu privire la orice încălcare a dreptului de exercitare a profesiei;
l) să angajeze personal de specialitate și auxiliar;
m) să închirieze, să concesioneze sau să cumpere bunuri mobile și imobile destinate exercitării profesiei sau activității sanitar-veterinare de interes public național;
n) să își facă reclamă în condițiile stabilite de Codul de deontologie medicală veterinară;
o) să încheie contracte pentru furnizarea serviciilor medicale veterinare.
(2) Insulta, calomnia ori amenințarea, săvârșite împotriva medicului veterinar în timpul exercitării profesiei și în legătură cu aceasta, se pedepsește conform legii.
(3) Lovirea sau alte violențe săvârșite împotriva medicului veterinar în condițiile exercitării profesiei se pedepsesc conform legii.
Art. 48.
În exercitarea profesiei, medicii veterinari sunt ocrotiți de lege.
SECȚIUNEA a 2-a
Obligațiile medicilor veterinari de liberă practică
Art. 49.
(1) Exercițiul liber al profesiei, demnitatea, conștiința, moralitatea, independența, probitatea, umanismul, onoarea, loialitatea și sentimentul de confraternitate sunt principii esențiale ale profesiei de medic veterinar și constituie îndatoriri ale acestuia.
(2) Medicul veterinar este obligat să respecte aceste principii atât în activitatea sa profesională, cât și în viața privată.
Art. 50.
Medicii veterinari de liberă practică, precum și personalul de specialitate angajat au următoarele obligații:
a) să cunoască, să respecte și să aplice prevederile legislației sanitar-veterinare în vigoare;
b) să respecte și să aplice în orice împrejurare normele de etică și deontologie medicală veterinară;
c) să respecte prevederile înscrise în atestatul de liberă practică;
d) să recunoască autoritatea sanitar-veterinară de stat în teritoriul în care își desfășoară activitatea și să o informeze imediat asupra oricăror situații deosebite care privesc sănătatea animalelor, sănătatea publică și mediul;
e) să țină la zi și în condiții corespunzătoare evidențele tehnice și contabile legale;
f) să comunice imediat autorității sanitar-veterinare competente suspiciunea sau apariția unor boli declarabile;
g) să contribuie la îmbunătățirea imaginii profesiei, să o promoveze și să o apere și, implicit, pe cea a Colegiului Medicilor Veterinari;
h) să participe, când sunt solicitați, la combaterea unor boli declarabile;
i) să respecte legile și celelalte acte normative în vigoare referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar și să se supună hotărârii organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Veterinari;
j) să se prezinte în fața Comisiei de deontologie când este convocat legal;
k) să promoveze întregul ansamblu de măsuri menite să conducă la dezvoltarea creșterii animalelor și a potențialului lor productiv;
l) să nu desfășoare alte activități medicale veterinare decât cele cuprinse în atestatul de liberă practică;
m) să își achite lunar cotizația stabilită de Colegiul Medicilor Veterinari;
n) să nu exercite profesia în cazul în care le-a fost aplicată o sancțiune disciplinară în acest sens;
o) să nu instituie regula teritorialității clientelei decât în cazuri expres prevăzute de lege;
p) să restituie atestatul de liberă practică la notificarea emitentului;
q) să nu folosească în desfășurarea activității alte însemne decât cele specifice profesiei - sigilii și parafă, numai după modelele stabilite de Colegiul Medicilor Veterinari sau de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor;
r) să păstreze secretul profesional;
s) să își desfășoare activitatea numai într-un cadru organizat, conform Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările ulterioare;
t) să nu uzeze de numele și titlul unui alt medic veterinar (la care au fost angajați sau sunt angajați) în scopul însușirii clientelei acestuia;
u) să protejeze sănătatea omului împotriva bolilor comune omului și animalelor, să participe la protejarea mediului, în scopul menținerii echilibrului ecologic;
v) medicul veterinar care desfășoară activitate medicală veterinară răspunde în mod individual, potrivit legii, pentru deciziile profesionale;
w) să urmărească și să sprijine măsurile de protecție a animalelor, în conformitate cu reglementările internaționale;
x) să participe anual la formarea profesională continuă și să îndeplinească cerințele stabilite de către Consiliul național al Colegiului Medicilor Veterinari;
y) să nu obstrucționeze, în niciun mod, evaluările și verificările efectuate de către Colegiul Medicilor Veterinari privind îndeplinirea condițiilor legale de funcționare și exercitare a profesiei.
SECȚIUNEA a 3-a
Incompatibilități
Art. 51.
Exercitarea profesiei de medic veterinar este incompatibilă cu orice profesie sau ocupație care aduce atingere demnității profesionale ori bunelor moravuri.
Art. 52.
(1) Medicul veterinar de liberă practică nu poate desfășura activitate de asistență medicală veterinară ca salariat în orice formă al celui care beneficiază de serviciile sale, cu excepția unităților medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, organizate în condițiile legii.
(2) În termen de 10 zile de la apariția situației de incompatibilitate, medicul veterinar este obligat să anunțe colegiul al cărui membru este.
(3) La solicitarea medicului veterinar, la sesizarea oricărei persoane ori instituții interesate, președintele colegiului din care face parte poate constitui o comisie specială pentru fiecare caz, alcătuită din trei medici primari veterinari, pentru a confirma sau a infirma situația de incompatibilitate.
SECȚIUNEA a 4-a
Atribuții
Art. 53.
(1) În exercitarea profesiei, medicul veterinar folosește obligatoriu parafa după următorul model:
a) formă dreptunghiulară;
b) rândul 1: Dr............................
(numele și prenumele);
c) rândul 2: gradul științific;
d) rândul 3: gradul profesional;
e) rândul 4: numărul cărții de identitate.
Model de parafă
(2) Medicul veterinar de liberă practică titular al cabinetului medical veterinar individual (unitate medicală veterinară fără personalitate juridică) folosește obligatoriu ștampila după următorul model:
a) formă rotundă, cu diametrul de 3 cm;
b) rândul exterior: forma de organizare;
c) rândul 1 central: Colegiul Medicilor Veterinari (CMV) și județul/municipiul București;
d) rândul 2 central: numărul din Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică;
e) rândul 3 central: codul de identificare fiscală;
f) rândul 4 central: localitatea.
Model de ștampilă
(3) Medicul veterinar de liberă practică asociat/acționar al unei unități medicale veterinare cu personalitate juridică folosește obligatoriu ștampila după următorul model:
a) formă rotundă, cu diametrul de 3 cm;
b) rândul exterior: denumirea societății și forma de exercitare (cabinet medical veterinar/farmacie veterinară/punct farmaceutic veterinar/clinică veterinară/spital veterinar), după caz;
c) rândul 1 central: Colegiul Medicilor Veterinari (CMV) și județul/municipiul București;
d) rândul 2 central: numărul din Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică;
e) rândul 3 central: cod unic de înregistrare;
f) rândul 4: localitatea.
Model de ștampilă
Art. 54.
Atribuțiile și competențele medicilor veterinari de liberă practică, precum și îndeplinirea unor îndatoriri publice se stabilesc prin regulament elaborat de Colegiul Medicilor Veterinari împreună cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
CAPITOLUL V
Drepturile și obligațiile medicilor veterinari, alții decât cei de liberă practică
Art. 55.
Medicii veterinari au următoarele drepturi:
a) în exercitarea profesiei sunt ocrotiți de lege;
b) să își exercite profesia medicală veterinară, în condițiile legii;
c) să își desfășoare activitatea nestingherit și fără nicio imixtiune din partea altor categorii profesionale;
d) să informeze Colegiul Medicilor Veterinari despre orice încălcare a dreptului de exercitare a profesiei și să solicite sprijin;
e) să asiste la ședințele organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Veterinari;
f) să aleagă și să fie aleși;
g) să participe la formele de perfecționare profesională continuă;
h) să folosească însemnele și titlurile profesionale sau academice.
Art. 56.
Medicii veterinari au următoarele obligații:
a) să respecte legile și celelalte acte normative în vigoare referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar și să se supună hotărârii organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Veterinari;
b) să respecte și să aplice în orice împrejurare normele de etică și deontologie medicală veterinară;
c) să promoveze întregul ansamblu de măsuri menite să conducă la dezvoltarea creșterii animalelor și a potențialului lor productiv;
d) să protejeze sănătatea omului împotriva bolilor comune omului și animalelor, să participe la protejarea mediului, în scopul menținerii echilibrului ecologic;
e) să urmărească și să sprijine măsurile de protecție a animalelor, în conformitate cu reglementările internaționale;
f) medicul veterinar care desfășoară activitate medicală veterinară răspunde în mod individual, potrivit legii, pentru deciziile profesionale;
g) să contribuie la îmbunătățirea imaginii profesiei, să o promoveze și să o apere, și implicit pe cea a Colegiului Medicilor Veterinari.
CAPITOLUL VI
Recunoașterea calificării de medic veterinar și reglementarea unor aspecte referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar
Art. 57.
Recunoașterea diplomelor, certificatelor sau a altor documente care atestă calificarea profesională de medic veterinar se realizează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 58.
În materia recunoașterii calificării de medic veterinar și reglementarea unor aspecte referitoare la exercitarea profesiei de medic veterinar de către cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai celorlalte state aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene, care intenționează să exercite profesia de medic veterinar în România în regim salarial și/sau independent se aplică legislația în vigoare.
Art. 59.
(1) Decizia Colegiului Medicilor Veterinari de respingere a solicitării de recunoaștere în scop profesional a diplomelor, certificatelor sau a altor titluri care atestă calificarea de medic veterinar va cuprinde motivele întemeiate care au dus la respingere.
(2) Deciziile Colegiului Medicilor Veterinari cu privire la recunoașterea calificărilor prevăzute de prezentul statut pot fi contestate la instanțele de contencios administrativ.
Art. 60.
Colegiul Medicilor Veterinari eliberează cetățenilor români medici veterinari care se deplasează în statele membre adeverințe, certificate sau orice tip de document necesar recunoașterii profesionale în statele menționate.
Art. 61.
(1) Documentele recunoscute în Uniunea Europeană, în Spațiul Economic European sau în Confederația Elvețiană eliberate medicilor veterinari care au absolvit facultatea de medicină veterinară în România și posedă diplomă de medic veterinar sunt Certificatul de conformitate (anexa nr. 10) și Certificatul european cu privire la statutul profesional prezent (anexa nr. 11).
(2) Procedura privind obținerea, eliberarea și monitorizarea certificatului de conformitate și a certificatului european de statut profesional prezent se aprobă de către Consiliul național al Colegiului Medicilor Veterinari.
CAPITOLUL VII
Calificarea, specializarea și promovarea profesională
Art. 62.
(1) Medicii veterinari se pot califica, specializa sau pot obține grade profesionale.
(2) Colegiul Medicilor Veterinari recunoaște automat titlul de medic veterinar specialist, dacă medicul veterinar solicitant a absolvit colegiul european din domeniul respectiv.
(3) Colegiul Medicilor Veterinari nu recunoaște titlul de medic veterinar specialist pentru medicii veterinari care au obținut o astfel de specializare în alt mod decât cel prevăzut la alin. (2).
(4) Colegiul Medicilor Veterinari poate organiza împreună cu facultățile de medicină veterinară cursuri de studii aprofundate pentru medicii veterinari, iar certificatul obținut este valid doar pe teritoriul României.
Art. 63.
Medicii veterinari se pot califica, perfecționa sau pot obține grade profesionale prin:
a) cursuri de formare profesională continuă;
b) studii postuniversitare;
c) primariat;
d) doctorat;
e) postdoctorat.
Art. 64.
(1) Ministerul Educației Naționale împreună cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în colaborare cu instituțiile de învățământ superior din domeniu, la propunerea Colegiului Medicilor Veterinari și a Asociației Generale a Medicilor Veterinari din România, stabilesc profilurile profesionale de bază și specializările medicilor veterinari.
(2) Colegiul Medicilor Veterinari organizează concursul și eliberează certificate care atestă gradul profesional de medic primar veterinar.
CAPITOLUL VIII
Dispoziții finale
Art. 65.
Nerespectarea prezentului statut se sancționează conform prevederilor Legii nr. 160/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și reprezintă abatere disciplinară de la Codul de deontologie medicală veterinară.
Art. 66.
Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezentul statut.
ANEXA Nr. 1
ANEXA Nr. 3
ATESTAT
ANEXA Nr. 5
CERTIFICAT DE ÎNREGISTRARE
ANEXA Nr. 7
Cerere de înregistrare punct de lucru pentru PFA (cabinete medicale veterinare individuale)
ANEXA LA CERTIFICATUL DE ÎNREGISTRARE
CERTIFICAT DE CONFORMITATE
Certificatul european cu privire la statutul profesional prezent
Cerere de radiere