RAPORT nr. 14868/2013 - rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal – Sediul Central

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

RAPORTNr. 14.868/2013

privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal - Sediul Central

Monitorul Oficial nr. 68 din 28.01.2014

- extras -

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, și cu Planul de control pe anul 2013, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 4 septembrie-4 octombrie 2013 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Democrat Liberal - Sediul Central pentru anul 2012.

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Democrat Liberal - Sediul Central au totalizat 39.070.929,66 lei și au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 7.194.061,77 lei, din donații în sumă de 29.067.726,42 lei, din subvenții de la bugetul de stat în sumă de 2.220.163,85 lei și din alte surse de venit în sumă de 588.977,62 lei.

Nu au fost constatate încălcări ale legislației în vigoare cu privire la finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre RAPORT nr. 14868/2013 - rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal – Sediul Central