HG nr. 36/2015 - modificarea şi completarea unor anexe la HG nr. 1.347/2001 - atestarea domeniului public al jud. Bacău, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din jud. Bacău
Comentarii |
|
GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRENr. 36/2015
pentru modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.347/2001 privind atestarea domeniului public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău
Monitorul Oficial nr. 68 din 27.01.2015
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic.
Hotărârea Guvernului nr. 1.347/2001 privind atestarea domeniului public al județului Bacău, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 și 305 bis din 9 mai 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Anexa nr. 65 "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Podu Turcului" se modifică și se completează după cum urmează:
a) la poziția nr. 134, coloana 2 va avea următorul cuprins: "Școala generală nr. 1 Podu Turcului și Sala de sport", coloana 3 va avea următorul cuprins: "Construite din cărămidă și acoperite cu tablă, suprafață construită totală clădiri 911 metri pătrați, din care: școală, suprafață construită 659 metri pătrați, carte funciară 60749 - C5, sală de sport, suprafață construită 252 metri pătrați, carte funciară 60749 - C6, vecini: nord - număr cadastral 60388 și număr cadastral 60749, sud - număr cadastral 60484 și număr cadastral 60173, est - DJ241 Tecuci- Glăvănești (str. Tudor Vladimirescu), vest - teren proprietate Bartoșiu Eugenia, conform extrasului de carte funciară", coloana 5 va avea următorul cuprins: "443.752, 20 lei", iar coloana 6 va avea următorul cuprins: "Domeniul public al comunei Podu Turcului potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 1/2000 și Hotărârii Consiliului Local nr. 38/2014";
- la poziția nr. 135, coloana 2 va avea următorul cuprins: "Teren aferent Școlii generale nr. 1 și Sălii de sport", coloana 3 va avea următorul cuprins: "Suprafață 9.099,33 metri pătrați, vecini: nord - număr cadastral 60388 și număr cadastral 60749, sud - număr cadastral 60484 și număr cadastral 60173, est - DJ241 Tecuci - Glăvănești (str. Tudor Vladimirescu), vest - teren proprietate Bartoșiu Eugenia, conform extrasului de carte funciară", coloana 5 va avea următorul cuprins: "50.686,89 lei", iar coloana 6 va avea următorul cuprins: "Domeniul public al comunei Podu Turcului potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 1/2000 si Hotărârii Consiliului Local nr. 38/2014";
b) după poziția nr. 197 se introduc două noi poziții, pozițiile nr. 198 și 199, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
2. Anexa nr. 88 "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Zemeș" se modifică după cum urmează:
a) se abrogă poziția nr. 244;
b) la poziția nr. 240, coloana 1 va avea următorul cuprins: "1.6.8", coloana 2 va avea următorul cuprins: "Construcție administrativă și social-culturală (vestiar sportivi) și terenul aferent", coloana 3 va avea următorul cuprins: "Suprafața terenului 13.968 metri pătrați, din care suprafață construită 361 metri pătrați, regim de înălțime parter și mansardă, fundație din beton, șarpantă din lemn, învelitoare din tablă, număr cadastral 61438", coloana 4 va avea următorul cuprins: "2011", coloana 5 va avea următorul cuprins: "510.000 lei - valoare clădire, 19.500 lei - valoare teren", iar coloana 6 va avea următorul cuprins: "domeniul public al comunei Zemeș potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 113/2014".
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Nicolae-Liviu Dragnea