Decizia CCR nr. 159/2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă (respinsă)

Comentarii

0

DECIZIA Nr. 159

din 30 martie 2023

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Constantin Virgil Manea în Dosarul nr. 3.888/3/2019/a1 al Tribunalului București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.020D/2019.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care precizează că face o completare, în sensul că își întemeiază motivarea excepției de neconstituționalitate nu doar pe dispozițiile art. 16 din Constituție, ci și pe cele ale art. 21 din Legea fundamentală. Susține că prin noul Cod de procedură civilă, așa-zisa procedură de regularizare a cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 alin. (3) și (4) coroborat cu art. 194—197, este o manevră dată de statul paralel, pe care Curtea Constituțională are puterea de a o abroga. Arată că, indiferent de demersurile procesuale pe care le-ar face, în temeiul articolelor menționate, judecătorul cauzei îi respinge cererea de chemare în judecată. Precizează că i-a fost admisă cererea de invocare a excepției de neconstituționalitate, dar i-a fost respinsă acțiunea, în toate situațiile, ceea ce apreciază că nu este drept. Susține că nu se respectă art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Totodată, critică modul în care a fost realizată reforma în justiție, cu referire la statutul judecătorilor și la pensiile acordate judecătorilor și procurorilor, precum și la modul în care se stabilește răspunderea judecătorilor.

4. Revenind la procedura regularizării cererii de chemare în judecată, critică faptul că se găsesc mereu motive de anulare a acestei cereri, ca, de exemplu, lipsa timbrării, autorul excepției exprimându-și nemulțumirea și cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Solicită, în final, abrogarea (constatarea neconstituționalității) prevederilor art. 200 alin. (3) și (4) și ale art. 194—197 din Codul de procedură civilă, astfel încât să se revină la reglementarea anterioară, potrivit căreia probele puteau fi propuse la primul termen, spre deosebire de situația actuală, în care nu sunt luate în considerare probele propuse la primul termen, fiind necesar ca acestea să fie prevăzute chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată. De asemenea, la primul termen de judecată putea fi prezentată chitanța doveditoare a plății taxei judiciare de timbru. Susține că acesta este un tertip securist prin care se tergiversează cauza.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că autorul acesteia nu formulează critici de neconstituționalitate concrete, nici în cererea scrisă prin care a ridicat excepția de neconstituționalitate, nici în susținerea orală din prezenta ședință publică.

6. Autorul excepției solicită, în continuare, înregistrarea ședinței de judecată. Președintele Curții îi pune în vedere să formuleze o cerere scrisă în acest sens, pe care să o depună la registratura Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 31 mai 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.888/3/2019/a1, Tribunalul București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Constantin Virgil Manea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de reexaminare a încheierii prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție și îngrădesc dreptul de acces la justiție.

9. Tribunalul București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că, astfel cum a reținut Curtea Constituțională în Decizia nr. 284 din 4 mai 2017, scopul instituirii procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată este remedierea lipsurilor acțiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. În această modalitate, legiuitorul a asigurat respectarea principiului celerității, dar și a dreptului la un proces echitabil și la judecarea cauzei într-un termen rezonabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăși esența dreptului protejat, având în vedere că este însoțită de garanția conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă. În plus, instanța de judecată se pronunță asupra unei probleme ce privește exclusiv buna administrare a justiției. Dispozițiile legale criticate nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât procedura regularizării nu vizează judecarea pe fond a cererii introductive și nu se referă la drepturile civile, ci numai la aspectele de legalitate, a căror examinare nu face necesară o dezbatere, cu citarea părților.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(3) Când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194—197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. (3).”

14. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 — Egalitatea și art. 21 — Accesul liber la justiție.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 167 din 16 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, paragraful 19), a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă, este justificată prin prisma finalității legitime urmărite de către legiuitor, și anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoștință de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate și probele solicitate, cât și la asigurarea celerității procesului, permițând, astfel, desfășurarea judecății într-un termen optim și previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție.

16. Totodată, prin Decizia nr. 264 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, Decizia nr. 410 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iulie 2014, Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, sau Decizia nr. 580 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 5 noiembrie 2015, Curtea a constatat că dispozițiile care reglementează procedura regularizării cererii de chemare în judecată nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților.

17. În cauza de față, autorul excepției de neconstituționalitate a criticat prevederile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care instituie sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată în situația în care, după ce reclamantului i se comunică în scris modificările ce trebuie efectuate și/sau, după caz, lipsurile ce trebuie complinite pentru ca cererea de chemare în judecată să fie adusă în concordanță cu cerințele impuse de lege, acesta nu procedează, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, la regularizarea cererii.

18. Curtea observă însă că, în argumentarea pretinsei neconstituționalități a textului de lege menționat, autorul acesteia s-a limitat doar la afirmarea încălcării dispozițiilor art. 16 și 21 din Constituție și formularea unor nemulțumiri referitoare la persoana judecătorului care a dispus anularea cererii de chemare în judecată, precum și la sistemul justiției, fără să arate în ce anume ar consta neconcordanța reglementării legale criticate cu textele Legii fundamentale invocate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizările adresate Curții Constituționale trebuie motivate, întrucât instanța de contencios constituțional nu se poate substitui autorilor excepției în ceea ce privește identificarea și formularea unor motive de neconstituționalitate.

19. Prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a statuat că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă ce va cuprinde 3 elemente, și anume: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. În condițiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente.

20. Simpla indicare a temeiurilor constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autorul excepției (Decizia nr. 426 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 7 septembrie 2018, paragraful 23). În același sens s-a statuat și prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care Curtea a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că: „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.”

21. Așa fiind, în lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a prevederilor legale criticate față de textele din Legea fundamentală enumerate, nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituționalitate, astfel încât excepția formulată într-o atare manieră este inadmisibilă.

22. Totodată, în ceea ce privește suplimentarea obiectului excepției, prin criticarea în ședința publică desfășurată în fața Curții Constituționale și a altor prevederi din codul de procedură civilă decât cele cuprinse în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, și anume art. 200 alin. (4) și art. 194—197 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că, potrivit art. 29 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992, cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate este cel fixat prin încheierea de sesizare a instanței de judecată în fața căreia a fost invocată excepția, astfel că în fața Curții Constituționale obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia în fața instanței de contencios constituțional ar echivala cu sesizarea directă a Curții Constituționale, ceea ce depășește cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992.

← Decizia CCR nr. 80/2023 referitoare la excepția de...		Decizia ÎCCJ nr. 44/2023. Persoana vătămată în contencios... →

Publicate în același Monitor Oficial:

Decizia CCR nr. 80/2023 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (respinsă) Decizia ÎCCJ nr. 44/2023. Persoana vătămată în contencios administrativ.